După implementarea unui portofoliu ambițios de proiecte pentru susținerea mobilității urbane durabile în perioada 2014-2020, precum dezvoltarea unei flote de autobuze nepoluante, stații de autobuz moderne, sistemul de management trafic sau reconfigurarea axei de mobilitate reprezentată de Bd. Gheorghe Doja, municipiul Târgu Mureș propune pentru perioada de finanțare 2021-2027 un amplu proiect de regenerare urbană a principalului coridor de mobilitate, bazat pe intervenții care susțin mobilitatea durabilă, prin realizarea unor culoare dedicate pentru transportul public de călători, piste de biciclete / infrastructură pietonală, pe traseul: limita administrativă a municipiului Târgu Mureș cu localitatea Corunca - Bulevardul 1 Decembrie 1918 - Piața Victoriei - Piața Trandafirilor - Str. Revoluției - Str. Republicii - Str. 22 Decembrie 1989 - limita administrativă  a municipiului Târgu Mureș cu localitatea Sângeorgiu de Mureș.

My image

Prin reconfigurarea principalelor artere urbane în coridoare ale mobilității durabile, prin amenajarea unor benzi dedicate pentru mijloacele de transport în comun, amenajarea de piste de biciclete, modernizarea și extinderea spațiilor pietonale, proiectul va contribui la revitalizarea spațiilor urbane traversate de aceste bulevarde, înlocuind spațiile ocupate în prezent de autoturisme sau spații dedicate utilizării mașinilor personale, cu spații destinate oamenilor și activităților acestora.

Pentru zona central - Piața Victoriei - Piața Trandafirilor, spații publice emblematice pentru municipiul Târgu Mureș, se propune restructurarea spațiilor ocupate de mașini, reducerea suprafețelor betonate și asfaltate, reconfigurarea circulației auto pentru recâștigarea și reconversia spațiului urban central către spații publice de calitate, care să contribuie, prin multifuncționalitatea lor, la creșterea calității vieții locuitorilor din oraș.

În primul rând, intervențiile propuse pentru zona centrală vor urmări recâștigarea și reintegrarea în ansamblul pieței centrale a spațiilor publice adiacente care sunt în prezent dislocate funcțional de artere de circulație – parcul din fața Prefecturii Mureș, piața Teatrului, spațiul dintre cele două catedrale și Piața Petőfi Sándor.

Prin integrarea acestor spații publice în ansamblul piețelor Victoriei -  Trandafirilor se vor consolida spații publice de mare amploare, care pot găzdui evenimente publice, activități economice, culturale și sociale, pot genera activitate și prezență continuă a oamenilor în spațiile centrale ale orașului, acesta fiind mai dinamic, mai estetic și mai viu. Reconfigurarea spațiilor publice va urmări corelarea cu viitoarele trasee pietonale de acces către piața centrală, obținute prin pietonizările străzilor laterale – Str. Primăriei, Str. George Enescu sau Str. Bolyai.

My image

Un alt element important al proiectului propus este valorificarea potențialului antropic și istoric al spațiului și revitalizarea elementelor de identitate etnică, acest spațiu fiind de o importanță emoțională pentru toate comunitățile conlocuitoare ale municipiului. Prin urmare, se vor pune în valoare și se vor reconstitui elemente de identitate locală specifice ambelor comunități majore, cum ar fi reconstruirea fântânii Bodor.

Aceste intervenții urmăresc viziunea Noului Bauhaus European, însemnând îmbinarea acțiunilor cu scop estetic, funcțional, dar și socio-economic. Nu în ultimul rând, infrastructura amenajată în zonele de intervenție trebuie să răspundă în mod activ și eficient provocărilor generate de schimbările climatice, în special cele privind protejarea împotriva insulelor de căldură, secetă, ploi torențiale și violente, inundații în zonele urbane.

Proiectul propus vizează dezvoltarea mobilității urbane durabile în municipiul Târgu Mureș, în conformitate cu noile tendințe europene și posibilități de obținere a fondurilor nerambursabile. Acesta are ca scop încurajarea utilizării mijloacelor de transport public călători, promovarea transportului alternativ și nepoluant în interiorul orașului și descurajarea utilizării autoturismelor personale. Prin implementarea acestor măsuri, proiectul va contribui la reducerea congestionării traficului, la îmbunătățirea calității aerului, la promovarea unui stil de viață sănătos și activ, precum și la dezvoltarea durabilă a municipiului Târgu Mureș.

Prin proiectul propus se vor realiza, în mod etapizat, 13,58 km de benzi dedicate pentru autobuze, aproximativ 11 km de piste de biciclete și peste 46.000 m2 de trotuare și zone pietonale modernizate, iar spațiile verzi de-a lungul acestui coridor urban vor crește cu 32%. Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 65 milioane de euro, iar sursele de finanțare pentru investiție sunt reprezentate de fondurile nerambusabile din cadrul Programului Regional Centru 2021-2027, pe axele de Mobilitate urbană durabilă și Regenerare și revitalizare a spațiilor publice.

My image

FIP Consulting pune la dispoziția autorităților publice locale din mediul urban expertiza și resursele necesare pregătirii aplicațiilor de finanțare pentru proiectele de mobilitate durabilă și regenerare urbană din cadrul viitoarelor Programe Regionale, venind în sprijinul autorităților locale pentru scrierea cererilor de finanțare specifice măsurilor ce urmează a fi lansate, inclusiv completarea anexelor speciale, precum Studii de trafic, Studii de oportunitate pentru dezvoltarea și delegarea serviciilor de transport public, Studii de urbanism/Planuri integrate de reglementări urbanistice specifice proiectelor de regenerare urbană, încărcarea documentațiilor în aplicația MySMIS, asistență pe perioada evaluării proiectelor și asistență în etapa pre-contractuală.

Pentru proiectul dezvoltat de municipiul Târgu Mureș, FIP Consulting a oferit servicii de inginerie, urbanism, arhitectură și a elaborat studiile de fundamentare, printre care studiul de trafic, necesar pentru fundamentarea deciziei de restructurare și reconfigurare a circulației auto în zona centrală. Alte studii importante realizate de experții FIP Consulting au fost Studiul de Peisaj, Studiul istoric sau Studiul dendrologic. Având în vedere importanța zonei centrale propuse pentru intervenție, a fost necesară obținerea Avizului Comisiei Zonale de Cultură, un demers extrem de solicitant, parcurs cu succes de echipa de proiectanți. 

Echipa multidisciplinară FIP Consulting include atât consultanți pentru finanțările nerambursabile, cu experiență în pregătirea și gestionarea cererilor de finanțare pentru un portofoliu de proiecte pregătite și finanțate în ultimii 5 ani, cu o valoare de finanțare a acestora de peste 590.000.000 euro, cât și specialiști tehnici (ingineri, urbaniști, arhitecți) care pot elabora, dezvolta, corela și corecta informațiile cuprinse în documentațiile tehnice elaborate de diverse companii pentru primăriile de municipii și orașe, cu cerințele Ghidurilor de finanțare, cerintele de eligibilitate, cerințele experților evaluatori, maximizând astfel atât șansele de obținere a finanțărilor nerambursabile, cât și procentul de finanțare posibilă în cadrul proiectelor de investiție. În cadrul perioadei de programare 2014-2020, FIP Consulting a oferit servicii de consultanță pentru cererile de finanțare pentru proiecte de mobilitate urbană pentru zeci de orașe, municipii și municipii reședință de județ, pentru care s-au finanțat aproximativ 60 de proiecte de investiție, rata de succes a acestor aplicații fiind de 100%.  
Pentru finanțarea investițiilor de mobilitate durabilă și regenerare urbană vă stăm la dispoziție în perioada următoare pentru a vă oferi serviciile de consultanță și asistență tehnică necesare. Pentru accesarea serviciilor noastre vă rugăm să ne contactați sau să accesați catalogul electronic SICAP al companiei. 


Articol publicat în Revista Ghidul Primăriilor, Ediția XIII, prima și singura revistă din România în format print și online destinată exclusiv autorităților locale.
Pentru a vizualiza online revista, click aici: https://www.ghidulprimariilor.ro/_revista-13/
Pentru a comanda gratuit revista în format print, click aici: https://ghidulprimariilor.ro/ro/orders/revista