Alba Iulia, oraș mic, dar cu glorie mare

 

Mircea Hava în dialog cu Adriana Săftoiu
 

Mircea Hava a fost primar al orașului Alba Iulia timp de 25 de ani, dintre care 20 au fost marcați de refacerea Cetății Alba Carolina, cea mai mare din România și printre primele trei din Europa de Est. Panglica inaugurală a fost tăiată în 2018, lucrările de infrastructură începând în 2001, iar cele mari în 2009, finalizate în 2013. Proiectul a presupus timp, energie, bani, nervi, bucurii, furii, oameni, echipe, răbdare.

Poate vorbi despre Cetate fără pauză. Oferă detalii care, pentru cineva din exterior, par un fel de labirint, dar experiența lui și a echipei merită toată atenția. Sunt învățăturile unui primar către alți primari.

„Am început în 2001 cu problemele de infrastructură, de canalizare, atunci toată colmatată. Clădirile istorice, Palatul Episcopal, greco-catolic aveau igrasia până în pod. Ca în mină s-a lucrat, ca niște cârtițe, ca să scoatem totul la suprafață.” Erau proiecte PHARE și fără acei bani nu se putea face mare lucru. „Orașele aveau bani pentru întreținere, nu pentru investiții. Fără banii europeni, nu făceam nimic”.

 

Foto: Mircea Hava, primar al orașului Alba Iulia timp de 25 de ani.

 

Îl citează pe un colaborator italian, specialist în fonduri europene. „Omul ăsta mi-a spus că finanțările europene sunt ca și cum ai avea o sticlă cu lichid - aceștia sunt banii - care trebuie pus în niște pahare - astea sunt proiectele. Ai proiecte, se va turna în ele. Nu ai, atunci nimeni nu va risipi lichidul care să se scurgă pe jos.”
Între 2009 - 2013 au fost efectuate lucrările mari, masive, respectiv latura de Vest, interiorul. „A început să prindă contur tot ceea ce doream să facem.” O mare parte dintre proiecte au fost făcute în „casă”, adică cu oamenii Primăriei. S-a apelat la specialiști externi doar pentru partea tehnică sau cea de interpretare financiară.

 

Să știi să ceri
 

E convins și o spune apăsat că „o mare problemă a noastră, și atunci și acum, e să știi să ceri ceea ce trebuie” și oferă un exemplu. „Pe marginea autostrăzii se pun niște robineți, iar după 6 luni de zile sunt sparți de rugină. Și asta din cauza politicii prețul cel mai mic care nu e deloc corectă. Dacă ceri un robinet din inox, nu nichelat, să știi să-i ceri caracteristicile, fără să pronunți numele producătorului, atunci vei avea un lucru bun. Dacă spui că vrei bancă în parc, ți se va aduce o bancă, dar asta nu înseamnă că e ceea ce trebuie. Și asta am învățat noi: să știm să cerem.”

Lucrările au durat foarte mult, dar asta pentru că totul a presupus multă migală. La început, a existat un ritm diferit, primăria voia mai repede, cei care efectuau lucrările foloseau „penseta”. Au apărut și nervii, dar în final pretențiile s-au armonizat. „Toată partea cetății a fost săpată adânc și ce s-a putut s-a pus în valoare și ce nu s-a pus, a fost cartat, cum e Basilica găsită lângă Catedrala romano-catolică. Va veni timpul când va fi scoasă afară.”
Cu fiecare săpătură, cu fiecare pas, ieșea la iveală o lume întreagă, dovezi despre cum a apărut și a evoluat un loc, iar acest loc era Alba Iulia. „Echipa care a lucrat acolo, când descoperea ceva, mă suna și, de oriunde eram, mergeam să văd. Era și curiozitatea mea de a descoperi. Nu e totuna să găsești o poartă a Castrului Roman de acum 2000 de ani care era într-o stare foarte bună în timp ce făceai lucrări de canalizare…Poate că alții puneau buldozerul pe ea, dar noi am spus nu. Se pot face și greșeli când lucrezi cu buldozerul, nu cu penseta, dar s-a lucrat și manual, cu periuța. Așa s-au găsit foarte multe lucruri, s-a mai rescris un pic din istoria locului, ajungându-se la aspecte reale, nu atâta romanțare despre ce și cine am fost.”

Fostul primar, acum europarlamentar, spune că tot proiectul a presupus mult curaj, mai ales când au început lucrările din latura de Vest, partea spre oraș, unde șanțurile cetății au fost astupate cu pământ, atunci când s-a construit Catedrala pentru încoronarea primilor regi ai României. „Pământul astupa o moștenire, cea austro-ungară care trebuia neglijată. A fost un mare noroc de la Dumnezeu că Armata Populară Română a stat în cetate și atunci nu a putut să dărâme și să jefuiască totul. Mi-au recomandat să marcăm, în termeni de specialitate. Eu am spus să săpăm, doar cât putea fi de adânc?! Alții au săpat canal pe sub mare și noi nu suntem în stare să zgârmăm aici?!”

 

Foto: Alba Iulia. Arhivă personală Mircea Hava.

 

De la gri la alb, înspre Cartea Recordurilor
 

Edilul de atunci al orașului înțelegea că e mai mult decât Cetatea, că e vorba despre orașul în care s-a făcut Unirea, care putea deveni „din gri, cu un pic de industrie, niște becuri pe stradă, cu oameni preocupați doar de viața lor, un oraș mult mai alb, mai strălucitor, cu oameni care să zâmbească mai mult. Am știut că Cetatea poate să aducă și mândria oamenilor de a crește Alba Iulia.”
De cei 60 de milioane de euro, bani europeni, au beneficiat la comun și Cetatea și urbea.
Proiectele au adus laolaltă cele două Arhiepiscopii, cea romano-catolică și cea ortodoxă, muzeul, pe cei de la Consiliul Județean, privații care au construit hotelul Medieval, care era „o ruină”, privații care au transformat multe case vechi în mini-hoteluri.

Lucrările erau aproape gata, dar Cetatea i se părea „seacă, fără viață, chiar dacă frumoasă, cu pomi, cu pavaj, granit roșu”. Și au început să caute idei. Așa a apărut garda. „A fost o aventură până s-au găsit caii. S-au cumpărat din Olanda, după ce am bătut toată țara în lung și-n lat și unde ni s-au cerut niște prețuri, cu care, și atunci, și acum, cumpăram câte un Mercedes. Apoi, au apărut tunurile, cu țevile făcute la Reșița, o altă aventură până când s-a reglat totul. Unii ne bănuiau că ne facem artilerie, vai, de mama noastră.”

 

Foto: Cetatea Alba Carolina. Arhivă personală Mircea Hava.

 

Toată această recuzită a atras și mai mulți turiști. Se dorea și mai mult, costume mai elegante, arme care se folosesc în filme, dar toate acestea presupuneau o grămadă de avize și bani, pentru că acest spectacol costă. „Aici a început măcelul în stil românesc. Pe principiul «dacă eu nu pot să fac, de ce să facă ăla de lângă mine și să câștige un ban»? Am avut și un program prin care Primăria oferea gratuit spațiile din cetate. Au fost vreo trei firme care au făcut niște lucruri, dar nu prea multe.”
Efectele la nivel turistic nu au întârziat să apară. Din 9 unități certificate de ANT s-a ajuns la 50 de hoteluri, iar nopțile de cazare au fost 200 mii doar în 2019. „Foarte mulți au construit, și-au folosit apartamentele în sistemul apart-hotel. Fără Cetate, totul era zero tăiat în patru.” S-a făcut și marketing, cu bloggeri celebri, videoclipuri etc. Au venit și decorațiile. „Cea mai de suflet pentru mine a fost premiul primit de la Comisia Europeană pentru cea mai deșteaptă investiție și au venit la Alba să ni-l dea. Premiul a constat într-o excursie de 4 zile la Bruxelles, pentru 2 persoane. Nu m-am dus eu, am trimis pe altcineva.” Au intrat și în Cartea Recordurilor, cu cea mai mare îmbrățișare a Cetății, un cordon uman în jurul zidurilor Cetății, dar și cea mai mare hartă a unei țări făcută din oameni.

 

Foto: Restaurarea Cetăţii Alba Carolina. Arhivă personală Mircea Hava.

 

„Suntem prea săraci ca să nu luăm acești bani”
 

Dacă ar fi să dea sfaturi unui primar care vrea să înceapă un asemenea proiect, are două obligatorii: să aibă elementele necesare, locul pe care să îl modeleze - în cazul Alba Iulia, Cetatea - și apoi curaj. „Te confrunți cu multe păreri, de ce ai făcut aia, de ce le-ai dat cealaltă, cum a fost în cazul spațiilor gratuite sau în cazul Hotelului Medieval. Trebuie să ai curaj. Dacă stai pe cuptorul de la primărie, să vină toată lumea să te întrebe de sănătate, nu vei face niciodată nimic, vei știi din ce în ce mai puțin. Trebuie să ieși din carapace, să discuți cu oamenii. Dacă faci lucrurile corect și nu în folosul tău, nu poți păți nimic. Poți să fii tracasat, să tot scrii declarații, dar dacă ești puternic, treci peste ele.”

Au fost și momente când i-a venit să o lase baltă. „Cei mai mulți nervi i-am avut când eram amendat pentru proiectele europene, acele corecții. Nu pentru Cetate, ci pentru celelalte proiecte care vizau orașul. Și a început filozofia corecțiilor care plecau de la 5% la 25% sau totală, când trebuia să dai toți banii înapoi. Unele erau de o imbecilitate crasă.” Nu e foarte măgulitor cu cei care veneau să verifice. „Mulți dintre cei de atunci erau contabili. Nu vedeau țintele. Numărau pavaje, câte bucăți sunt aici. Și găseau 9,8 bucăți că dintr-una s-a rupt, deci cine a luat 0,2% din pavaj? Sau de ce s-a utilizat piatră adusă din China, de exemplu, și nu din România, deși lucrurile erau foarte simple: nicăieri în România nu puteam găsi atâta piatră, pavaj, câtă aveam nevoie. Toate aceste lucruri erau documentate. Un granit e granit și în China și la Polul Nord și la Polul Sud, la fel ca în cazul unui bou care e bou și la Paris și la Bruxelles și la Alba Iulia și la București.” Ține să adauge că la București „poate ceva mai mult”. „Dacă toate acele corecții s-ar fi aplicat, aproape toate la lucrările de infrastructură, aveam o mare problemă cu bugetul Primăriei și intram într-o formă de insolvență.”

Crede că guvernanții au început să înțeleagă proiectele europene mult mai târziu, iar el a prins vremurile de pionierat. „Marea problemă de atunci a fost interpretarea. Fiecare care venea în control interpreta după cât știa și înțelegea, iar cei care interpretau nu aveau nicio răspundere. Alea au fost momentele în care m-am jurat că nu mă voi mai ocupa de proiecte europene. Dar asta până la următoarea ediție, când vedeam atâția bani și îmi spuneam că nu se poate să nu îi luăm.” E ferm convins că nu sunt utilizați oamenii care se pricep să scrie aceste proiecte. „Dacă doar 50% ar fi meritocrație în aceste zone, lucrurile ar arăta altfel. În România, sunt mulți oameni care se pricep să scrie proiecte, să le urmărească, care știu ce pași trebuie făcuți, doar că acești oameni trebuie bine plătiți” și subliniază apăsat acest element. „Eu aveam al 86-lea salariu în primărie. Deci, în fața mea erau 85 de persoane cu venit mai mare. Trebuie să nu îți fie frică să te înconjori cu oameni mai deștepți decât tine, iar eu am avut în jurul meu oameni mai deștepți ca mine. Eu trebuia să știu să îi manageriez. Și apoi, ar trebui să terminăm cu politica în aceste zone foarte tehnice, cu cei care le știu pe toate, care mint cu nonșalanță.”

„Suntem prea săraci ca să nu luăm acești bani care ni se oferă. Europa îți dă și chiar vrea să îi folosești”, a fost concluzia celui care și-a legat mandatele, dar și sufletul, de reconstrucția unui „oraș mic, dar cu glorie mare: Alba Iulia”.

---

Articolul a fost publicat în Revista Ghidul Primăriilor, Ediția X, prima și singura revistă din România în format print și online destinată exclusiv autorităților locale.
Pentru a vizualiza online revista, click aici: https://www.ghidulprimariilor.ro/_revista-10/
Pentru a comanda gratuit revista în format print, click aici: https://ghidulprimariilor.ro/ro/orders/revista