Articol semnat de Adriana Săftoiu

 

Rar mi s-a întâmplat să discut cu persoane care provin din medii profesionale diferite, cu opinii politice diferite și care să împărtășească aceeași părere despre un om care deține o funcție publică. Cu greu găsești pe cineva, din această zonă, să se bucure de o opinie favorabilă aproape unanimă. Așa mi s-a întâmplat când am deschis vorba despre primarul din Ciugud. Doar vorbe bune din toate părțile. Precaută, cu înțelepciunea strămoșească alături, am ținut cont de îndemnul „la pomul lăudat să nu te duci cu sacul”. La finalul dialogului, a trebuit să recunosc că realitatea a bătut zicerea. Cel puțin de data aceasta.
Gheorghe Damian este primar al Ciugudului din anul 2000, iar din 2017 e independent, poziție din care va candida și anul acesta. Fără emoții, ceea ce confirmă că sunt argumente suficiente ca să nu aibă nevoie de un „partid” în spate. În spate are fapte care îi permit să rămână independent, ceea ce în România e un lux, o aroganță, legislația având grijă să nu încurajeze și să nu permită prea multe reușite. Iar excepțiile evident că întăresc regula.

În 1992, se căsătorește după ce a trecut „dealul la mândre și s-a îndrăgostit de o fată frumoasă”. „Mândra lui” era din Ciugud și ar fi vrut să se mute la oraș. Doar că mirele, „fecior” singur la părinți, era îndrăgostit de „ruralul românesc”, după cum declară, și pentru asta le mulțumește părinților, bunicilor, școlii din satul natal, Daia Română. Tinerii căsătoriți rămân în comuna care era una comună, cu probleme de infrastructură, fără internet, fără infrastructură educațională, culturală, socială, sportivă.

Totul se schimbă odată cu Crăciunul din 1999. „În ajunul Crăciunului după-masa, am rămas fără apă. Deși primăria ne lua bani pentru a ne da apă, ne-a spus băi, nu-i treaba noastră, e a voastră rețeaua, descurcați-vă. Ne-am strâns vreo trei oameni, am cumpărat pe banii noștri pompele și am repus instalația în funcțiune.” De aici a fost doar un pas pentru a lua decizia să candideze în primăvara lui 2000. La momentul acela, erau cinci familii de tineri în tot satul. Și-au spus că dacă au reușit să rezolve problema pe banii lor și cu un efort comun, ar putea face mai multe pentru comunitate.

Au fost 11 candidați și avea cele mai mici șanse. „La țară depinde foarte mult de neam, de rude. Or neamul soției nu e un neam foarte mare. Și recunosc că m-am inspirat foarte mult de la profesorul Cârcoană care candida la Sebeș unde aveam locul de muncă.” Profesor „foarte rafinat”, a avut o campanie îndreptată spre cetățean și pe care a luat-o model. „Adică nu pe mici și bere. Că asta făcea toată lumea atunci. Am făcut campania din poartă în poartă, am strâns problemele oamenilor, am mers în fața lor cu soluții și am ieșit în turul 1 cu greu, dar apoi în turul al doilea am câștigat detașat.”

Asistent medical ca profesie, lucrând în ATI și ambulanță, nu prea avea habar de administrație. Angajații din Primărie nu îi dădeau mai mult de trei luni ca să își rupă gâtul. În bugetul comunei a găsit 15.000 de euro și datorii de 100.000 de euro. „Era bai. Și am început cu începutul: să fac ordine în instituție și în afara instituției.” A stabilit că programul începe la ora 8 și se termină la ora 16, că nu se mai ridică tonul la oameni, că trebuie găsite soluții la problemele lor, iar dacă nu au, să îi îndrepte spre alte instituții competente. Documentele se redactau la o mașină de scris mecanică. Cu ajutorul unui prieten, a achiziționat un calculator și o imprimantă. Le-a dat 30 de zile celor din primărie să învețe să lucreze la calculator și să renunțe la mașina antică de scris. Unii au plecat, alții au rezistat.

 

My image

 

Un pro-european „înrăit”

 

Nu avea banii să facă minuni, dar curățenie pe stradă, pe văi se putea.  A făcut apel la muncă voluntară și a înțeles că „cei mai buni agenți electorali, când vrei să schimbi mentalitatea unei comunități, sunt copiii”. A investit în oameni și și-a format o echipă tânără care voia „să schimbe locul”. A investit în propria lui pregătire. Nu refuza nici un curs, nicio conferință. „Eram ca un burete, neștiind nimic despre administrație.” Amintește de Școala tinerilor lideri politici, organizat de USAID și Pro-democrația. „A fost șansa vieții mele. Atunci am învățat cum și când să comunic, cum să mă îmbrac, unde să merg și așa mai departe. A fost fantastic pentru mine acel curs.” Apoi, și-a îndrumat colegii să participe la cursuri similare. Au profitat de programe oferite de Guvernul german pentru dezvoltare rurală așa încât, când au apărut fondurile de preaderare, erau deja pregătiți de absorbție. „După ce am intrat în Uniunea Europeană, lucrurile s-au schimbat radical. Și pentru asta sunt un pro-european înrăit, pentru că știu instituțiile noastre înainte și după aderare.” Povestește despre cum a fost îndrumat să facă alegeri bune participând la un curs de resurse umane. Dă ca exemplu momentul când a angajat, secondat de un specialist în resurse umane, un tânăr care nu profesase deloc, dar avea abilități în folosirea comunicării tehnologice. Avea nevoie de un manager de proiect. „Acel tânăr acum este unul dintre cei mai buni consultanți din județul Alba.” Lecția esențială pe care spune că a învățat-o e că atunci când angajezi pe cineva, „nu trebuie să-ți iei nici nepoți, nici veri, nici mătuși, nici recitatori de legi. Trebuie să cauți aluatul bun și să ai grijă să crească frumos.”

În primul mandat a introdus apă în toată comuna, alcătuită din șase sate, unde nu aveau nici fântâni. „Un prim pas spre civilizație”. O pomenește pe nana Marie care îi spunea: „De câte ori mă duc la robinet și pornesc apa, zic lui Dumnezeu să îți dea sănătate că numai eu știu câtă apă am cărat din Mureș până acasă.” Astăzi, toate cele șase sate au utilitățile necesare: apă, canal, gaze, internet de mare viteză. În condițiile astea, m-aș muta în Ciugud. Strada mea din sectorul 1, București,  nu are nici apă curentă, nici canalizare, nici măcar trotuar.
Creșterea demografică e vizibilă: de la 2600, în anul 2000, la 3500 în prezent. Introducerea utilităților i-a determinat pe mulți dintre cei născuți în comună și care au abandonat satul pentru oraș, să se întoarcă. Apoi, s-au alăturat tineri din Alba Iulia. Scoate în evidență un fenomen neașteptat: familii din Spania, Anglia, Statele Unite care alegeau să se mute în România, veneau în Alba. „Se duceau la agenții imobiliari și spuneau noi vrem în Ciugud”. Chiar dacă erau momiți cu prețuri mai mici ca să aleagă alte localități, opțiunea lor era tot Ciugud. Explicația primarului Damian e încrederea oamenilor în administrația publică și în proiectele derulate, iar școala cea nouă, „inteligentă”, și grădinița cea nouă au fost oferte de nerefuzat.

 

My image

 

Școala inteligentă a adus copiii acasă

 

Până la implementarea „școlii inteligente”, aveau învățământ simultan, fiecare sat cu școala lui. „Părinții își duceau copiii la școlile din Alba, deși condițiile în școlile noastre erau bune. Atunci ne-am gândit ce putem face să ne aducem copiii acasă. Și am făcut o școală inteligentă”. Le-a prezentat mai întâi cadrelor didactice proiectul de desființare a școlilor din sate și construirea uneia în „centru, puternică”. Oferta venea la pachet cu after school, transport gratuit, masă caldă. Răspunsul a fost da. Apoi, a prezentat oferta părinților. Din nou, da.
Au luat drumul Ministerului Educației să ia „lumină”. „Acolo am întrebat, din stânga în dreapta, despre strategia de digitalizare a învățământului din mediul rural. A fost simpatic un domn care se ocupa de programe de instruire. Domnule, uite, noi am venit aici să luăm lumina. Da, domnu’ primar, dar ați găsit cablul tăiat. Și apoi am ajuns la o secretară de stat care zicea că se ocupa de digitalizare. Fuma în birou cu noi, deși era interzis, și ne spunea cât e de ocupată, dar nu găsea strategia nicicum.” S-au întors acasă dezamăgiți și au găsit drumul spre lumină singuri. Cursuri pentru profesori, laptopuri, instrumente digitale, laborator de realitate virtuală, uniforme școlare și au pus-o în funcțiune. „Copiii au fost foarte, foarte încântați. Le-am născut acea mândrie că învață la școala lor din Ciugud”. Cifrele vorbesc în favoarea proiectului. În 2019 erau înscriși 67 de copii, clasele 1-8, iar acum sunt 230. Pentru că cererea a crescut, au un proiect pentru a construi o școală pentru 500 de copii. „Din ce în ce mai multe familii se mută să-și dea copiii aici, dar din păcate nu mai avem spațiu.” Grădinița inaugurată anul trecut a devenit și ea neîncăpătoare. „Este un lucru absolut fantastic când constați cum comunitatea noastră se întinerește. Iar pentru mine nu există bucurie mai mare decât să mă duc în curtea școlii sau la grădiniță și să sară copiii în brațele mele să îmi spună cât îs de fericiți.”
Distanța dintre Ciugud și Alba Iulia e între 10 și 4 km. E un avantaj real, dacă ai nevoie de un spital sau instituții pe care nu le are comuna, dar precizează că vin oameni care nu au job în Alba, cum ar fi familii de IT-și din București, din Cluj care locuiesc în comună și lucrează de acasă.

 

My image

 

Prima comună care a introdus plata electronică

 

Ciugud se bucură de titlul Smart Village, într-o țară unde 87% din teritoriu este în mediul rural, iar 47-45%, după ultimul recensământ, din populație trăiește în mediul rural. Cum majoritatea finanțărilor se duc spre mediul urban, echipa de la Ciugud a luat-o pe cont propriu. „Am creat acest Smart Village din perioada de pre-aderare, când ne-am luat primele pachete integrate de softuri. După aderare, adică acum 13 ani, a fost prima comună din România care a implementat plata electronică a tuturor datoriilor către primărie.” De la ei s-a inspirat și ministrul Investiților și Proiectelor Europene de atunci, Marcel Boloș, care i-a luat drept studiu de caz.
Au optat pentru administrație inteligentă, folosind instrumentele specifice - softuri, gadget-uri etc. Au redus cheltuielile, au sporit confortul și și-au păstrat identitatea rurală și tradițiile. Populația s-a adaptat fără probleme, iar acolo unde a mai existat rezistență, cel mult 10 la sută, apreciază edilul, se recurge la „măsuri coercitive”.

Caseria a devenit inutilă și s-a desființat de 2 ani. Din 2018, toți funcționarii au semnătură electronică, iar din 2020 și consilierii locali. Hârtia e folosită doar în situații rare, cum e eliberarea certificatului de stare civilă. „I-am pregătit pe oameni. Le-am spus: plătiți prin automate, pe calculator, pe telefon, le-am pus la dispoziție aceste instrumente, i-am stimulat dându-le reduceri diferite”. Chiar și oameni de 80 de ani au fost învățați să folosească aceste platforme. Nici un ban în caserie, totul se întâmplă direct în platformă. Pandemia nu i-a prins nepregătiți. Ba au folosit-o ca să convingă instituții ale statului că documentul original semnat digital este acel document cu semnătură securizată și nici decum o hârtie listată pe care semnezi digital. Nici E-factura nu i-a surprins. „Noi am cerut tuturor colaboratorilor ca toate facturile să ni le trimită în format digital. Orice document adresat Primăriei intră direct în circuitul intern, primește un număr de înregistrare și vezi tot ce se întâmplă acolo. Avem un pachet integrat de softuri unde văd în timp real pe fiecare coleg cât lucrează, ce lucrează, ce a produs. Văd la două clickuri distanță orice document căutându-l după număr, după nume, după dată, după conținut.” Pare cam SF ce ne spune, mai ales dacă te gândești că e comună și nu te aștepți la folosirea atât de minuțioasă a instrumentelor „inteligente”.

 

My image

 

Cinci minute pentru o adeverință

 

Cu ceasul în mână, monitorizează timpul consumat de un cetățean în Primărie. Au stabilit că pentru o adeverință nu ai nevoie de mai mult de 5 minute, chiar o poți descărca de acasă. Pentru un certificat de urbanism n-ai voie să stai mai mult de 48 de ore. Vrei o autorizație de construcție? Dacă ai adus documentele complete, n-are voie să dureze mai mult de o săptămână. „Și toate aspectele astea au făcut ca încrederea cetățeanului în noi să crească." În condițiile astea, presupun că aveți o colectare exemplară a taxelor și impozitelor, întreb. „Foarte, foarte ridicat”, vine răspunsul. Spune cu mândrie că la data de 1 ianuarie sistemul generează înștiințările de plată, fiind primii în țară. Și somațiile, executările silite vin la fel de rapid. Asta nu știu cât bucură cetățeanul, îmi zic în gând.

Pe un ton critic, remarcă faptul că se vorbește despre digitalizarea administrației publice locale fără să existe baze de date. „Aud mereu  despre interconectarea bazelor de date. Care baze de date? Pentru asta e nevoie de multă muncă, multă acuratețe în ceea ce e scris acolo și de asta unora ne e teamă să folosim aceste baze de date. Dacă în spate n-ai o bază de date solidă, riști să-i dai omului prostii”. E de părere că cetățeanul devine „smart” dacă administrația îl învață și îi oferă soluții.

Oferă ca model Letonia sau Estonia, deși precizează că avem specialiști „cum nu știu dacă au mulți în Europa și se poate face cu mai puțini bani”. Face referire la platforma ghișeul.ro pe care o consideră „foarte faină”. „Am rămas șocat la începutul acestui an când am dat un search să văd câte administrații din județul Alba sunt înrolate. Surpriza este că un pic peste jumătate. Mă întreb de ce Ministerul Finanțelor nu ia măsuri coercitive, să dea termene, să le spună primarilor de ce e important să fii acolo.” Remarcă ritmul „foarte lent” la nivel național privind digitalizarea. Exemplifică cu relația dintre Poliție și ANAF când vine vorba de amenzi. „Poliția nu are un circuit pus la punct pentru că ei încă scriu în registre în loc să aibă o platformă în care polițistul să înregistreze amenzile date.” Crede că „înainte de a ne apuca de transformare digitală, trebuie să de-birocratizăm țara și instituțiile”. Consideră că Ministerul Digitalizării este subdimensionat și că ar avea nevoie de specialiști ca să construiască această viziune. „De câte ori accesez un internet banking rămân surprins ce dezvoltă oamenii ăștia și mă enervez că noi ca sistem public nu dezvoltăm așa ceva. Avem soluții, dar trebuie să existe și voință.”

 

My image

 

Nu lăsa să moară școala de la țară!

 

Primarul Damian împărtășește generos ce a învățat. Face mentorat pentru primari și pentru școlile inteligente. „La primari sau candidați de primari le-am pierdut numărul. Cred că sunt de ordinul miilor care au venit pe aici. Și vin în continuare”. Sunt aproximativ 500 de școli pe care le-a inspirat. Face toate acestea sub deviza „Nu lăsa să moară școala de la țară!”. Nu consideră corectă finanțarea educației pe principiul „per capita”. „Dar ce vină are copilul ăla din vârful de munte? Că s-a născut într-un sat izolat, că merge nu știu câți kilometri pe jos, că își face focul de multe ori cu lemne, că nu știu, învață la lampă…să nu-i dai banii învățătorului sau să nu plătești școala respectivă. Ce vină are el? Pentru mine este extrem de dureros că nu investim mai mult în educație și nu avem o altă abordare.”

Am încheiat dialogul întrebându-l dacă nu s-a gândit să ajungă în Guvern ca să dezvolte proiecte pentru tot satul românesc. A primit propuneri, dar a ales să își facă mai departe datoria în Ciugud. „În 2005, am luat decizia ca din 100 de hectare de pășune comunală să mobilez 30 cu infrastructura necesară și am chemat investitori să le dăm teren. Mulți prieteni din politică au spus că îmi tai singur craca, că o să pierd alegerile. M-am ales cu scandal în două sate, să mă expulzeze din comună, și cu plângeri la DNA. Le-am spus că nu mă interesează, n-am venit să rămân primar, am venit cu crezul că voi schimba în bine. Și s-a dovedit că acel crez a devenit motorul nostru financiar, ne-a adus confort și ne-a câștigat independența financiară. Dacă făceam lucrurile tot cu grija dacă mă mai votează cutare sau cutare, atunci nu mai schimbam, iar eu am vrut să schimb.” Iar Ciugud e dovada că a ales bine.

Interviul a fost publicat în Revista Ghidul Primăriilor, Ediția XI, prima și singura revistă din România în format print și online destinată exclusiv autorităților locale.
Pentru a vizualiza online revista, click aici: https://www.ghidulprimariilor.ro/_revista-11/
Pentru a comanda gratuit revista în format print, click aici: https://ghidulprimariilor.ro/ro/orders/revista