
Primarul orașului Călimănești, Florinel Constantinescu continuă dezvoltarea turismului balnear, monahal și de agrement în stațiunea balneoclimaterică situată la poalele Carpaților Merdionali, pe malul râului Olt, la 18 km nord de Râmnicu Valcea.
Primarul are proiecte pentru creşterea atractivităţii staţiunii Călimăneşti-Căciulata prin investiţii și proiecte punctuale, precum identificarea și exploatarea potențialului de ape termale din zona de sud-est a stațiunii, prin preluarea unei suprafețe forestiere de 20 hectare și transformarea acesteia într-unul dintre cele mai frumoase parcuri din Europa, prin modernizarea infrastructurii pentru transportul public, etc.
Care credeți că sunt principalii factori care au contribuit la alegerea dumneavoastră ca primar?
Spectacolul public nu intră în preocupările mele. Îmi place să stau de vorbă cu oamenii și o fac cu multă răbdare. Nu preget niciodată să mă așez în față la o ceremonie sau la o sărbătoare și să spun două-trei vorbe de întâmpinare sau de felicitare pentru participanți. Prefer însă munca în liniște și concentrare maximă. Lumea mă cunoaște mai mult prin fapte concrete de administrare a stațiunii Călimănești și mai puțin prin prezența mea publică. Faptele contează și pentru mine și pentru oamenii din Călimănești la fel de mult. În urmă cu opt-nouă ani, stațiunea era complet părăsită de turiști. Acum nu are capacitate să-i primească pe toți. Pandemia de coronavirus și restricțiile impuse de ea au diminuat prezența turiștilor la Călimănești, Cozia și Căciulata, dar nu la nivelul din urmă cu nouă ani. Locuitorii știu că acest salt, de la abandon la supraaglomerare, s-a produs ca urmare a muncii noastre de la Primărie. Am derulat proiecte și am investit masiv în modernizarea stațiunii noastre. Acest lucru înseamnă condiții mai bune de viață și de trai în localitatea noastră. Am sprijinit ca niciodată înainte inițiativa privată și localitatea și-a mărit considerabil capacitatea de a primi turiști și de a le asigura condițiile de tratament și de distracție cele mai atractive.
Ce proiecte v-ați propus pentru următorii patru ani de mandat?
Continuăm modernizarea și dezvoltarea localităților care compun orașul Călimănești. Ca în orice situație de acest fel, atenția tuturor se concentrează pe centrele de interes tradiționale. La noi, acestea sunt grupate în jurul izvoarelor de ape minerale, a complexurilor de cazare și de tratament și a mănăstirilor Cozia, Turnu și Stănișoara. Ca administratori ai întregii localități, ne îndreptăm acum atenția și spre alte zone, cel puțin la fel de importante pentru viitorul stațiunii. Este vorba de zona de sud-est, în care se fac din ce în ce mai multe construcții rezidențiale. Și mai este vorba despre sudul localității, unde vom explora potențialul de ape termale și vom derula proiecte de investiții care să îi aducă aici pe sportivii care se pregătesc pentru competiții naționale și internaționale. Credem că prin concentrarea pe dezvoltarea acestor două zone nu facem decât să echilibrăm efortul de modernizare pe care îl facem la nivelul întregii localități. În rest, avem în plan foarte multe proiecte punctuale, de la realizarea unui obiectiv rezidențial pentru vârstnici și până la extinderea rețelei de încălzire prin utilizarea apelor termale și de la continuarea modernizării clădirilor școlare și până la extinderea rețelelor de utilități spre cele mai îndepărtate zone, de la marginea stațiunii.
Care credeți că vor fi principalele provocări/obstacole în calea realizării acestora?
Timpul este de obicei cel mai redutabil obstacol. Explorarea pe care o vom face în sudul localității, pentru a găsi o sursă nouă de ape termale cu care să îmbunătățim încălzirea stațiunii, este o chestiune de bani, de noroc și de timp. Banii îi căutăm prin depunerea unui proiect convingător pe masa celor care alocă finanțe naționale și europene. Norocul vine din aprecierea specialiștilor care indică faptul că zona specificată are un bun potențial geologic. Timpul de realizare a proiectului și explorarea în sine nu este însă unul foarte scurt. Vom avea răbdare și vom obține această nouă sursă de ape termale, care să ajute la dezvoltarea zonei de sud a localității și să asigure stațiunii agentul termic necesar. Așa am făcut de fiecare dată în ultimii opt ani de zile. Credința în succesul proiectelor noastre, determinarea de a le duce la bun sfârșit și mulțumirea că poți fi de ajutor comunității au fost suficiente ca să izbutim. De ce ne-am împiedica de data aceasta?
Ce surse de finanțare plănuiți să accesați pentru proiectele pe care le aveți în plan?
Voi începe cu banii localității, nu pentru că ar fi cei mai mulți, ci pentru că suntem foarte mândri că putem contribui la cele mai multe dintre proiecte. Bugetul local a crescut de la an la an, arătând în acest fel că localitatea crește economic de la o zi la alta. Trecem acum printr-o perioadă mai grea, determinată de criza sanitară, dar prin această perioadă trece toată lumea. Specificul economic al localității este turismul și turismul a fost și rămâne cel mai afectat domeniu. Avem desigur această problemă și banii localității sunt ceva mai puțini. Dar, oricâți ar fi, vor merge o parte, așa cum am promis, în proiecte de modernizare și de creștere a localității. Apoi, banii naționali și banii europeni. Am reușit să convingem în trecutul apropiat pe toată lumea că merităm banii care ne trebuie pentru derularea proiectelor. Ne-am comportat corect cu sumele primite, le-am investit conform proiectelor și am primit note bune la justificarea lor. Suntem un partener vechi și de încredere al instituțiilor care ne finanțează și al furnizorilor noștri. În plus, să nu uităm de banii pe care îi aduc investitorii privați în stațiunea noastră. Sunt tot bani și aceia și sprijină același efort de creștere a stațiunii. Oamenii investesc în pensiuni, în hoteluri, în piscine și mijloace de distracție pentru turiști, în baruri și restaurante. Ne mândrim cu realizările lor și încercăm să le sprijinim cu tot ceea ce poate asigura autoritatea locală investitorilor curajoși. Acestea sunt sursele de finanțare ale stațiunii Călimănești.
Cum vă propuneți să atrageți noi investiții în comunitate?
Cred că am răspuns deja la această întrebare. Cei care fac investiții în stațiunea noastră sunt adevărații stâlpi ai comunității. Banii și proiectele lor contribuie la creșterea numărului de locuri de muncă, la creșterea capacității locale de a primi turiști, la creșterea sumei totale încasate prin taxe locale și investite apoi în lucrări publice. Și așa mai departe. Noi avem această atitudine față de investitori și o cultivăm prin tot ceea ce facem. Ca primar, am urmărit cu mare atenție ca instituția pe care o conduc să sprijine cutezanța lor investițională. În plus, așa cum vă spuneam, suntem noi înșine interesați să creăm noi oportunități pentru investitori. Tocmai vă spuneam de cele două mari proiecte ale noastre, de dezvoltare a zonelor din sudul și sud-estul localității, care vor deveni și importante locuri de noi investiții publice, dar și private, nu-i așa?
Care sunt inițiativele pe care vă doriți să le începeți în acest nou mandat?
Toate cele prezentate și multe altele pe care nu le-am enumerat aici. După opt ani de administrație, eu și echipa mea suntem suficient de experimentați pentru a face ca lucrurile să meargă ceva mai repede decât în trecut. Trebuie să spun că am pornit de la proiecte abandonate în urmă cu nouă ani și de la datorii neonorate și am ajuns nu numai să reparăm situația găsită atunci, ci și să deschidem și să finalizăm multe proiecte care stau la baza aspectului general al stațiunii noastre. Parcuri moderne, plus unul absolut nou, străzi modernizate și sute de locuri de parcare în plus de la un an la altul, iluminat modern, clădiri publice reabilitate termic, școli și grădinițe modernizate, un liceu adus în secolul în care trăim și așa mai departe. Toate acestea vorbesc și despre expertiza pe care am câștigat-o în compunerea și în derularea proiectelor cu sprijin financiar național și european. De data aceasta ar trebui să meargă mult mai bine și mult mai repede. Este adevărat că ne întârzie pandemia, dar ar trebui să ne ducem proiectele până la capăt în acești patru ani. Eu așa gândesc.
Dacă sunt aspecte pe care ați mai vrea să le adăugați față de răspunsurile la întrebările de mai sus, vă rugăm să le menționați aici.
Da. Aș vrea să spun câteva vorbe despre oamenii care locuiesc permanent în orașul nostru. A fost nevoie întotdeauna de ei, de răbdarea și de sprijinul lor. Am avut acest sprijin încă de la început și nu există pentru mine bucurie mai mare decât încrederea acestor mii de oameni, mai mândri acum decât în trecut de localitatea lor. Recunoștința mea pentru ei și pentru atitudinea lor este la fel de puternică, cum este aceea pentru zecile și sutele de mii de turiști care au revenit la Călimănești, după zeci de ani de lipsă de orizont pentru localitatea noastră. Cu fiecare pas pe care l-am făcut pentru modernizarea și dezvoltarea stațiunii, au apărut parcă de nicăieri mulțimi de turiști. În ultimii ani au depășit prin prezența lor capacitatea de a găzdui a stațiunii. Aceste două tablouri, al locuitorilor și al turiștilor veniți aici, îmi spun că am reușit ceea ce ne-am propus pentru stațiunea Călimănești.
Pentru detalii despre proiectele Primăriei Călimănești: https://www.primaria-calimanesti.ro/