
Cum transpui un tabel dintr-o poză într-un format editabil de tip Excel? Care sunt pașii pentru programarea unei întâlniri online pe Microsoft Teams? Cum va schimba tehnologia ChatGPT activitatea dintr-o primărie sau dintr-o companie? Răspunsurile la aceste întrebări aparent banale pot îmbunătăți semnificativ viața angajaților din primării, dar și din companiile private unde angajații încă nu sunt suficient de familiarizați cu modul în care tehnologia le poate ușura activitatea.
,,Din noiembrie 2020 am început să organizăm primele cursuri de digitalizare pentru angajații din primării, iar până acum mulți funcționari publici și-au dezvoltat competențele digitale de bază. Pe parcursul ultimilor doi ani, am constatat că munca din primării este astăzi mai ușoară ca niciodată, cu o condiție însă: ca funcționarii să aibă cunoștințe minime de folosire a tehnologiei”, a declarat Ionel Dinu, consultant în cadrul Ascendis, companie de training și consultanță în domeniul dezvoltării organizaționale.
În cadrul Ascendis, din toamna anului 2020 a fost dezvoltată divizia Tech For Humans, o serie de cursuri de formare menite să-i ajute pe angajații din sectorul public și din companiile private să-și dezvolte competențele digitale. Inițial, divizia a fost creată în cadrul unui proiect cu finanțare europeană, însă cererea mare de programe de training pentru digitalizare a transformat Tech for Humans într-unul dintre principalii piloni de dezvoltare ai Ascendis. Cursurile, care îi vizează pe angajații care nu lucrează în departamentele tehnice, au fost create folosind un limbaj simplu, prietenos, care să poată fi ușor înțeles de oamenii non-tehnici.
,,Dobândirea de competențe digitale de bază, care înseamnă, de exemplu, folosirea unei funcții din Excel pentru copierea datelor dintr-un tabel aflat într-o poză, poate face viața mai ușoară fiecărui funcționar public. Folosirea tehnologiei ajută la creare unor rapoarte mai corecte și, implicit, planificarea bugetară este mai precisă. De asemenea, liderii din instituții pot să ia decizii mai bune bazându-se pe date exacte”, a mai spus Ionel Dinu.
Tech For Humans, divizia de cursuri de digitalizare a Ascendis adresată angajaților non-tehnici, are în portofoliu zece cursuri, construite pe patru piloni principali de învățare: notorietate digitală, productivitate digitală, colaborare digitală și siguranță digitală.
Tech For Humans are în portofoliu zece cursuri, construite pe patru piloni principali de învățare: notorietate digitală (participanții află despre noile tehnologii și cum va arăta viitorul și primesc informații despre Metaverse sau despre Chat GPT, de exemplu), productivitate digitală (ce instrumente digitale pot folosi pentru a-și crește productivitatea când lucrează de acasă, cursuri de Word, Excel sau Power Point, dar și cursuri despre obiceiuri digitale), colaborare digitală (folosirea aplicațiilor care ajută echipele să-și organizeze sarcinile și să vadă stadiul unui proiect, crearea de prezentări și interpretarea datelor) și siguranță digitală (ce înseamnă securitatea cibernetică pentru persoanele non-tehnice).
,,Menirea noastră este să aducem ”fluență digitală” angajaților care lucrează în birouri și care până acum nu au avut ocazia să folosească eficient tehnologiile de bază. În plus, faptul că autoritățile publice sunt obligate, prin lege, să investească în programe de formare a angajaților cel puțin o dată la doi ani nu face decât să traseze direcția strategică către care trebuie să se îndrepte sectorul bugetar: digitalizarea la toate nivelurile. Aceasta devine o condiție esențială pentru creșterea eficienței, dar și pentru motivarea angajaților din sectorul bugetar, care câștigă timp pentru activități care să aducă o mai mare valoare adăugată cetățenilor”, a mai spus Ionel Dinu.
Grupul Ascendis, fondat în 1997, este liderul pieței locale de training și consultanță în domeniul dezvoltării organizaționale, cu venituri de peste 10 milioane de euro în 2022. Grupul este format din companiile Ascendis Consulting (training, team building și evenimente corporate, consultanță, servicii de evaluare, coaching, studii de piață), Code of Talent (programe de microlearning în parteneriat cu compania Co-Factor), Ascendis Moldova, Ascendis Ucraina și Ascendis Serbia.
ȘTIAȚI CĂ...
autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia de a asigura participarea pentru fiecare funcţionar public la cel puţin un program de formare şi perfecţionare profesională o dată la doi ani, organizat de Institutul Naţional de Administraţie sau de alţi furnizori de formare profesională, în condiţiile legii, conform OUG 57/2019?
Materialul a fost publicat în Revista Ghidul Primăriilor, Ediția Specială, Aprilie 2023, prima și singura revistă din România în format print și online destinată exclusiv autorităților locale.
Pentru a vizualiza online revista, click aici:
https://bit.ly/3A80mfq
Pentru a comanda gratuit revista în format print, click aici:
https://bit.ly/3ArVIdQ