1. Ce v-ați propus să realizați în acest mandat?
Am ştiut şi acum 4 ani că a fi primar nu este un lucru deloc uşor, că implică multă responsabilitate, dar am avut ambiţia de a căuta soluţii la orice problemă, de a face lucruri bune pentru hunedoreni, împreună cu echipa mea de consilieri locali, cât şi cu o echipă de excepţie din cadrul administraţiei publice locale. Fără ei, consilieri locali şi funcţionari publici, nu aş fi reuşit să schimb faţa oraşului într-un timp atât de scurt. Alături de aceşti oameni deosebiţi am reuşit să implementăm peste 200 de proiecte.Evident că în cei patru ani de mandat nu am avut timpul fizic necesar de a schimba în totalitate faţa oraşului, drept pentru care, eu şi echipa mea vom continua munca începută pentru a finaliza alte 22 de proiecte câştigate şi finanţate pe fonduri europene, în valoare de aproximativ 70 milioane de euro, pentru a crea în acest oraş confortul pe care orice hunedorean şi-l doreşte, acela de a se simţi cu adevărat «Acasă, la Hunedoara!»
Sunt convins că la finalul actualului mandat, Hunedoara va fi un oraş şi mai apreciat de toţi hunedorenii, dar şi de turiştii care vor ajunge în oraşul nostru. Va fi oraşul în care bunicii noştri, alături de nepoţi, se vor bucura de oazele de linişte şi relaxare din parcurile verzi şi modernizate, dar şi oraşul în care cei tineri vor studia în şcoli de nivel european, reabilitate în totalitate, pentru că am investit şi vom investi şi pe mai departe în educaţie.
2. Care credeți că vor fi principalele provocări în calea realizării acestor inițiative?
Finanțarea europeană sau guvernamentală a proiectelor și investițiilor propuse trebuie asigurată în continuare. Desigur, trebuie luat în calcul și faptul că efectele pandemiei Covid-19 ne vor schimba considerabil viața. Va trebui să găsim o variantă de a ne adapta noilor condiții de viață și de muncă, asigurând, totodată, resursele necesare pentru a face față tuturor dificultăților.
3. Care sunt principalele provocări legate de infrastructură și ce proiecte aveți în această direcție?
Cea mai mare provocare ar fi lipsa surselor de finanțare a investițiilor. Am putea adăuga aici și neclaritățile sau lipsurile legislative, dar și anumite proceduri birocratice excesive.
În prezent la nivelul municipiului Hunedoara se află în derulare următoarele proiecte de investiții:
- Restaurarea și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural Castelul Corvinilor
- Eficientizarea energetică a Spitalului Municipal “Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara
- Reabilitarea Casei de Cultură din municipiul Hunedoara
- Eficientizarea energetică a clădirilor rezidențiale din municipiul Hunedoara
- Modernizarea transportului în municipiul Hunedoara, prin investiții în transportul public ecologic
- Reabilitarea sistemului rutier din municipiul Hunedoara
- Modernizarea, reabilitarea și extinderea iluminatului public.
Proiecte propuse pentru perioada următoare:
- Plan de mobilitate urbană: modernizare zone pietonale, piste de biciclete, stație de închiriere biciclete
- Reabilitarea și dotarea ambulatoriului Spitalului Municipal “Dr. Alexandru Simionescu”
- Eficientizarea energetică, reabilitarea și dotarea tuturor unităților de învățământ din municipiul Hunedoara
- Revitalizarea Centrului Istoric – proiect ce cuprinde: Reabilitarea și modernizarea Parcului Libertății, Reabilitarea, modernizarea și dotarea Muzeului Fierului, Amenajarea albiei râului Cerna, Reabilitarea Centrului de tineret și îmbunătățirea infrastructurii Străzii Castelului
- Realizare parc etnografic „Ținutul Pădurenilor” în zona Castelului Corvinilor
- Construirea complexului sportiv „Michael Klein”
- Se are în vedere demolarea imobilului existent și realizarea unui nou stadion care va avea parametri optimi de funcționare în acord cu noile reglementări
- Modernizarea Bazinului de înot și Ștrandului „Corvina”
- Reabilitarea Pieței Obor – lucrări de intervenție
- Construirea unei capele noi
- Execuție lucrări blocuri ANL
- Reabilitarea Parcului Corvin
- Reabilitarea căminelor culturale
- Realizarea unor noi spații de joacă
- Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată în municipiul Hunedoara
- Reabilitarea clădirii primăriei
4. Unul din trendurile actuale în dezvoltarea urbană încurajat și finanțat de UE este acest concept de oraș verde, concept care înglobează de la parcuri și spații verzi în general până la transport electric în comun și sistem de management al deșeurilor care nu poluează. Cum stă orașul dumneavoastră la ora actuală la aceste capitole și ce anume vă propuneți pentru ca Hunedoara să fie un oraș mai verde?
Printre proiectele propuse pentru acest mandat se înscrie și proiectul de modernizare a trei dintre coridoarele principale ale oraşului, cu o valoare de 30 de milioane de euro, bani care provin din fonduri europene. Proiectul vizează, între altele, infrastructura de transport şi achiziţionarea a 20 de autobuze hibrid, precum și construirea unor staţii de încărcare electrică pentru maşini şi biciclete.Un alt proiect de regenerare urbană este “Reabilitarea terenurilor degradate din municipiul Hunedoara și pregătirea acestora pentru noi activități”. Proiectul are ca principale obiective: reconversia terenurilor și a suprafețelor degradate, crearea de spații de socializare și promenadă, crearea de zone verzi generoase, precum și crearea de zone active pentru activități diverse.
5. Un alt trend foarte important la nivelul UE, accelerat acum și de pandemie este digitalizarea, mai precis creșterea capacității instituțiilor de a oferi servicii online cetățenilor lor. Cum stau lucrurile în acest sens în cadrul primăriei dumneavoastră și cum vedeți evoluția acestei zone în următorii patru ani?
Anul trecut, în cadrul celei de-a treia ediții a Galei de Excelenţă a Asociaţiei Municipiilor din România, municipiul Hunedoara a obţinut premiul Excelenţă în Digitalizare/Smart City. Iată că prin investiţiile din ultimii ani, am devenit şi un oraş inteligent. Premiul reprezintă, în primul rând, meritul hunedorenilor care ne sprijină în implementarea acestor noi proiecte ce duc Hunedoara în era digitalizării.De altfel, accesând pagina primăriei
www.primariahunedoara.ro, hunedorenii au la dispoziție următoarele servicii online: aplicația mobilă MyCity, harta investițiilor,
ghișeul.ro. De asemenea, impozitele, taxele locale și autorizațiile de liberă trecere se pot plăti online.În luna decembrie a acestui an se va finaliza proiectul „Soluții informatice integrate pentru simplificarea procedurilor administrative și reducerea birocrației" - Proiect cofinanțat prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014 – 2020.Obiectivul general al proiectului este consolidarea capacității instituționale și eficientizarea activității la nivelul municipiului Hunedoara, prin simplificarea procedurilor administrative și reducerea birocrației pentru cetățeni, implementând măsuri din perspectiva back-office (adaptarea procedurilor interne de lucru, digitalizarea arhivelor) și front-office pentru serviciile publice furnizate.Ca o noutate, am instalat 3 totemuri digitale interactive în următoarele locații: Aleea pietonală Corvin, Ștrandul Corvina și sediul Primăriei municipiului Hunedoara. Urmează să instalăm și un ecran led outdoor în zona Casei de Cultură, pe care vom putea posta diverse informații pentru cetățeni.
6. Primăria dumneavoastră este una din primăriile care stă foarte bine la capitolul absorbției de fonduri europene în condițiile în care foarte multe primării se chinuie încă la acest aspect. Spuneți-ne care este secretul?
Încă din anul 2016 am considerat că singura sursă de finanțare a obiectivelor de investiții din municipiul Hunedoara, sunt fondurile europene.Tot în acel an am reușit să creăm o echipă internă de specialiști în atragerea de fonduri europene, care în trei ani, împreună cu sprijinul Consiliului Local, a reușit să obțină finanțare pentru peste 20 de proiecte de investiții, încheind Contracte de Finanțare cu o valoare estimată a ajutorului financiar nerambursabil de peste 340 mil. lei.Secretul în accesarea fondurilor europene constă în seriozitatea cu care am abordat nevoile de finanțare ale comunității, precum și multă, multă muncă!
7. Începând din 2021 România va avea acces la fonduri europene în valoare de 80 mld de euro. Cum vă pregătiți pentru a absorbi din aceste fonduri pentru proiectele dumneavoastră?
Și pentru perioada 2021-2027 suntem pregătiți pentru a atrage cât mai multe fonduri europene în municipiul Hunedoara.În acest sens, în colaborare cu experți naționali și internaționali, în luna noiembrie 2020 vom finaliza Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a Municipiului Hunedoara pentru perioada 2021 – 2030, document strategic ce va sta la baza accesării de fonduri europene în perioada următoare.Mai mult, pentru pregătirea proiectelor de finanțare din fonduri europene în perioada 2021-2027, am înaintat către Agenția de Dezvoltare Vest Timișoara (Autoritate de Management pentru perioada 2021-2027) peste 40 de fișe de proiect.Noile proiecte de finanțare din fonduri europene, propuse de către municipiul Hunedoara, vor fi finanțate în perioada 2021-2027 prin Programul Operațional Regional 2021 – 2027; Programul Operațional Tranziție Justă 2021 – 2027; Planul Național de Relansare și Reziliență 2021 – 2027.
8. Orice alte considerații pe care doriți să le adăugați.
Am promis că Hunedoara și hunedorenii nu vor mai pierde niciodată!
Proiectele pentru dezvoltarea Hunedoarei trebuie să continue. Urmează 4 ani cu multă muncă, dar care vor fi încununați de succes, pentru Hunedoara și pentru hunedoreni, #acasăla Hunedoara!