
Sistemul Garanție Returnare a fost lansat în România ca răspuns la problema poluării cu deșeuri de ambalaje, care, în loc să fie colectate, procesate și reintroduse în economie, își găseau drumul spre apele, pădurile, parcurile și străzile noastre.
Din 30 noiembrie 2023, România, prin RetuRO SGR, organizație desemnată ca administrator al sistemului, implementează cel mai amplu program de recuperare a ambalajelor post consum pentru băuturi din ultimele decenii, prin implicarea tuturor producătorilor și comercianților de băuturi, dar și a consumatorilor, la nivel național.
Pentru ca cele 7 miliarde de ambalaje de plastic, sticlă și metal pentru băuturi estimate a fi introduse anual pe piața locală să poată fi gestionate eficient, sistemul trebuie să fie accesibil și convenabil consumatorilor.
Printre obiectivele principale ale programului se numără atingerea unei rate ambițioase de colectare de 65% în primul an pentru toate cele trei tipuri de ambalaje și peste 85%, respectiv 90%, începând cu anul al treilea de funcționare, ceea ce necesită și organizarea unei infrastructuri de preluare corespunzătoare.
Conform legislației naționale, obligația de preluare a ambalajelor aparține comercianților de băuturi SGR, care pot organiza puncte de returnare în mod individual, sau dacă au o suprafață a structurii de vânzare sub 200 mp, pot organiza puncte de returnare prin asociere cu alți comercianți din aceeași categorie sau prin asociere cu UAT/ADI.
Distanța la care trebuie să se găsească punctul de returnare față de structura de vânzare a comerciantului este de 150 m – atât în urban, cât și în rural – pentru comercianții care organizează punctul de preluare în mod individual, și respectiv 500 m pentru comercianții care organizează punctul de returnare în asociere în mediul rural.
Un mod eficient de a organiza preluarea ambalajelor în cadrul SGR este cu ajutorul unui sistem automat de preluare a ambalajelor, cunoscut de asemenea și ca RVM (reverse vending machine). Primul sistem de acest tip complet automatizat a fost dezvoltat de TOMRA în 1972, compania deținând astăzi un portofoliu de zeci de sisteme și configurații ce pot fi adaptate nevoilor operatorilor punctelor de preluare.
RVM-ul poate fi amplasat atât la interior, în incinta magazinelor sau a altor tipuri de construcții, cât și în exterior în cadrul unor chioșcuri cu spațiu de depozitare temporară. Astfel de soluții pot utiliza RVM-uri cu alimentare individuală, în care ambalajele sunt introduse pe rând, bucată cu bucată sau cu alimentare vrac, în care ambalajele pot fi vărsate la grămadă în fanta de alimentare a echipamentului.
Aceste sisteme sunt însoțite de o platforma IT integrată, care asigura gestionarea proceselor de preluare, sortare, procesare și raportare precum și gestionarea garanțiilor și tarifelor de gestionare aferente ambalajelor.
Un aspect important gestionat de RVM-uri este validarea ambalajelor pe baza codului de bare precum și a caracteristicilor fizice asociate, iar fiecare sesiune validată a consumatorilor va fi transmisă către administratorul SGR, care astfel va avea acces la informații necesare gestionării sistemului.
Operatorul punctului de returnare trebuie să se asigure că ambalajele returnate în vederea rambursării garanției vor îndeplini următoarele condiții:
a) au aplicat marcajul care indică apartenenţa la SGR, respectiv simbolul reprezentativ şi codul de bare iar acestea trebuie să fie vizibile ori lizibile;
b) sunt întregi, nedegradate sau nedeformate, astfel încât să poată fi stabilită apartenenţa la SGR;
c) sunt golite în întregime de conţinut;
d) sunt returnate în termen de maximum 24 de luni de la data publicării pe pagina de internet a administratorului SGR a anunţului privind încetarea introducerii pe piaţă de către producător a produsului respectiv.
Pașii de returnare a ambalajelor de către consumatori sunt simpli. Consumatorul va returna ambalajul, va urmări pe display-ul RVM-ului validarea și centralizarea informațiilor legate de tipul ambalajelor predate și valoarea garanției. La finalul sesisunii, consumatorul va primi un voucher ce poate fi utilizat la cumpărături în cadrul magazinului sau poate fi preschimbat în numerar, în funcție de preferința consumatorului. De asemenea, în condițiile legii, consumatorul poate solicita o plată digitală, prin transferarea sumei aferente garanției, într-un cont bancar.
Printre beneficiile utilizării unui sistem automat în organizarea unui punct de preluare modern și eficient:
● Reducerea timpului de așteptare pentru consumator. Conform sondajelor efectuate în rândul consumatorilor din Norvegia, peste 80% din respondenți au declarat că accesul la un punct de returnare în care nu trebuie să aștepte, este extrem de important în procesul de returnare a ambalajelor
● Optimizarea alocării spațiilor necesare gestionării ambalajelor
● Prevenirea unor activități frauduloase (de ex: returnarea unui ambalaj în sistem de mai multe ori)
● Eficientizare costurilor cu personalul desemnat unui astfel de punct
● Maximizarea volumelor de ambalaje procesate
● Evitarea erorilor umane în gestionarea ambalajelor, a garanțiilor și tarifelor de gestionare aferente
● Colectarea de date pentru raportare și statistici la nivel local și național atât pentru producători, comercianți, cât și pentru autorități
Ambalajele preluate trebuie păstrate separat de alte deșeuri sau ambalaje care nu fac parte din SGR, în vederea preluării ulterioare a acestora prin grija administratorului SGR.
Costurile în legătură directă cu îndeplinirea obligațiilor privind preluarea și stocarea ambalajelor SGR vor fi acoperite de către administratorul de sistem printr-un tarif de gestionare stabilit la nivel național, în funcție de modalitatea de preluare, manuală sau automată, pentru fiecare unitate de ambalaj validată.
TOMRA are aproximativ 85.000 de sisteme automate de preluare instalate în peste 60 de piețe, colectând anual miliarde de ambalaje pentru băuturi.
TOMRA are prezență în România din 2012 prin proiecte pilot și parteneriate cu firme locale de reprezentare. În 2021, am deschis o filială, TOMRA Collection România, care la acest moment are peste 90 de angajați direcți. Dispunem de un centru logistic modern, de peste 4000 de mp lângă București, operațional din luna mai 2023, în care facem asamblarea sistemelor, gestionăm stocul de RVM-uri și piese de schimb și organizăm livrarea către partenerii noștri.
La nivel național, avem capacitatea de a furniza rapid sistemele automate destinate punctelor de returnare, iar tehnicienii locali TOMRA, cu o experiență de peste 10 ani în domeniu, pot interveni cu proptitudine oriunde în țară. TOMRA Collection România poate veni în sprijinul operatorilor punctelor de returnare pe tot parcursul procesului: consultanță, soluții complete și eficiente de preluare a ambalajelor la costuri optime adaptate fiecărei nevoi, instalare și întreținere.
Sisteme TOMRA
TOMRA M1 – Cel mai compact sistem, care procesează ambalajele de plastic, metal și sticlă, cu spațiu optim de depozitare și având o amprentă la sol de numai 0,6 mp.
TOMRA S1 Rugged – Sistemul automat de preluare TOMRA S1 Rugged este construit pentru a rezista utilizării intense și expunerii la intemperii în toate locațiile exterioare semi-acoperite. TOMRA S1 Rugged reduce frecvența intervențiilor personalului, permițându-i acestuia să utilizeze timpul economisit pentru a deservi consumatorii.
TOMRA T 90 – Un produs cu spațiu generos de depozitare. Obține eficiență maximă cu T90, o soluție care gestionează ambalaje de plastic, sticlă și metal pentru băuturi. TOMRA T90 are cea mai mare capacitate de depozitare și o capacitate de preluare de până la 45 de ambalaje pe minut.
Vrei să implementezi un sistem automat de preluare? Discută cu un consultant TOMRA!
Articol publicat în Revista Ghidul Primăriilor, Ediția XIII, prima și singura revistă din România în format print și online destinată exclusiv autorităților locale.
Pentru a vizualiza online revista, click aici:
https://www.ghidulprimariilor.ro/_revista-13/
Pentru a comanda gratuit revista în format print, click aici:
https://ghidulprimariilor.ro/ro/orders/revista