Zone International Trading, deținătorul brandului Deroni, lider de piață al categoriei “Orez și Fasole“ de 5 ani își propune să fie alături de cantinele și spitalele din România aflate sub conducerea administrațiilor locale cu produsele din portofoliu.Cu această orientare inclusă în strategia de dezvoltare, compania își propunere să aducă produsele Deroni mai aproape de cantine sociale, azile de bătrâni, școli, grădinițe sau spitale minicipale și orășenești, venind în sprijinul autorităților locale și conducerii unităților administrative cu prețuri de listă competitive.

În general livrăm către clientul final prin rețele internaționale și prin distribuitori locali, dar în această perioadă de pandemie ne-am dat seama că există o nișă pentru care aprovizionarea foarte rapidă cu alimente de bază precum orezul, fasolea, lintea, năutul este esențială. Așadar, dorim să fim alături de aceste unități administrative cu importanță locală cu cele mai mici prețuri, păstrând aceleași standarde calitative care ne-au adus încrederea și aprecierea unor largi categorii de consumatori români, de la bucătari profesioniști la amatori” a declarat Nicoleta Inceanu, National Key Account Manager Brand & Private la Label Zone International Trading.

Produsul forță sau “locomotiva companiei” – așa cum o numesc reprezentanții companiei Zone International Trading este Orezul Deroni Camolino ambalat în pungi de 1 kg – orez cu bob mediu atent prelucrat, de calitate superioară, cultivat în Spania. „ Faptul că Orezul Deroni Camolino se regăsește în cel puțin o bucătărie din trei în gospodăriile din România se datorează standardelor de calitate excepționale pe care le avem în vedere atunci când importăm cereale din țări precum Spania, Myanmar, Thailanda, India, Grecia, Cambogia, se datorează raportului onest calitate – preț, precum și datorită numeroaselor studii de piață întreprinse pentru a afla exact nevoile din bucătăriile profesioniștilor, precum și nevoile gospodinelor care gătesc preparate tradiționale românești” a declarat Bogdan Daiciulescu, Director Național Distribuție la Zone International Trading.

Deși România nu are tradiția cultivării orezului, iar 90% din necesarul de orez se importă, consumul a ajuns la aproximativ 100.000 tone de orez pe an, adică în jur de 4-5 kg de orez pe cap de locuitor (în comparație cu țările din Asia unde consumul ajunge la  30 - 40 kg de orez pe cap de locuitor). Cu toate acestea, consumul a crescut în ultimii ani constant, o dată cu diversificarea ofertei de orez și produse complementare, precum fasole, arpacaș, linte, o dată cu influența bucătăriei internaționale (în special a bucătăriei orientale și asiatice) și cu schimbarea de paradigmă în care orezul era asociat în trecut cu mâncarea ieftină, cu o calitate scăzută. Reprezentanții Deroni au raportat constant creșteri ale vânzărilor în ultimii ani, iar preferința românilor pentru brand se explică și prin gama diversificată de produse, cu accent pe bucătăria românească (Deroni a creat sortimente speciale pentru sarmale, pentru pilaf, etc). În plus, experiența internațională acumulată până în prezent a făcut posibilă cunoașterea particularităților pieței locale și adaptarea mărcii la cerințele specifice acesteia. „Un alt diferențiator al nostru este atenția la detalii. Noua gamă de produse Deroni beneficiază de o prezentare specială, într-un ambalaj mult mai rezistent la manipulări repetate. Pachetele afișează rețete unice și recomandări pentru gătit, precum și informații nutriționale detaliate, luând în considerare protecția mediului înconjurator ” a adăugat Nicoleta Inceanu. 

În viitor Zone International va continua să depună eforturi pentru a-și îndeplini obiectivele, în special cele legate de satisfacția clienților și va căuta întotdeauna produse noi de calitate pentru a-și servi clienții și în cele din urmă, consumatorii finali. 
Pentru detalii despre produsele Deroni: telefon: +4021.319.39.58 | fax: +4021.319.39.60

 

Acest articol a fost publicat în Ediția Specială Ghidul Primăriilor, Decembrie 2020

Pentru a vizualiza online revista click AICI

Pentru a comanda gratuit un exemplar tipărit al revistei click AICI