
Atunci când o primărie sau un consiliu județean încearcă să obțină un împrumut, indiferent dacă vorbim despre un credit bancar sau despre o emisiune de obligațiuni municipale, apare un conflict de interese ce poate avea consecințe financiare nefavorabile pentru contribuabili.
În general, unitățile administrativ teritoriale nu dispun de expertiza necesară pentru a determina condițiile optime ale împrumutului, astfel încât banul public să fie folosit în mod eficient și în conformitate cu nevoile acestora. Din acest motiv, există UAT-uri care apelează la serviciile de consultanță oferite fie de instituții bancare, în cazul unui credit bancar, fie de societăți de brokeraj, în cazul unei emisiuni de obligațiuni, în vederea structurării împrumutului.
Banca sau brokerul nu pot fi consultanți ai primăriei pentru că ei reprezintă, întâi de toate, interesele investitorilor. Aceștia doresc să își investească banii pentru o dobândă cât mai mare, în timp ce primăria are interesul de a plăti o dobândă cât mai mică. Și astfel apar caiete de sarcini destinate contractării de datorie publică care nu pun interesele comunității pe primul loc. În plus, deși nu este încă foarte precis reglementat în legislația românească, acest evident conflict de interese se află de multe ori în vizorul Curții de Conturi și în cazul emisiunilor de obligațiuni, al Autorității de Supraveghere Financiară.
Ce soluție poate garanta primăriilor independența față de instituțiile finanțatoare, în procesul obținerii unui împrumut?
Cu experiență de peste 23 de ani, VMB Partners, o companie independentă (singura de acest tip din România) oferă, atât autorităților locale, cât și companiilor subordonate consultanță în emiterea de obligațiuni, fără a se limita însă la servicii privind contractarea împrumuturilor. Echipa VMB Partners este formată din profesioniști cu experiență internațională și poate oferi, de asemenea, consultanță în realizarea parteneriatelor public-private și în planificarea investițiilor de capital.
,,Motivul pentru care autoritățile publice locale aleg să lucreze cu noi, atunci când vor să obțină un împrumut, este oferit de independența noastră față de instituțiile finanțatoare. Mulți dintre clienții noștri ne privesc ca pe un departament extern specializat în contractarea de împrumuturi, credite bancare sau obligațiuni municipale. De-a lungul timpului ne-am aflat în slujba a peste 50 de autorități locale, de la comune până la județe, pentru a obține fondurile necesare realizării investițiilor din bugetul local sau necesare cofinanțării proiectelor realizate cu fonduri europene” a declarat Valentin Miron, VMB Partners.
În anul 2001, VMB Partners a inițiat și coordonat emiterea primelor obligațiuni municipale din România post-decembristă, pentru orașele Predeal și Mangalia. Până astăzi, consultanții VMB Partners au asigurat asistența pentru aproape 60% din volumul emisiunilor de obligațiuni municipale.
În demersul asumat de a derula programe de educație financiară gratuită pentru primării, consultanții VMB Partners au evidențiat, în repetate rânduri, avantajul major pentru care o primărie ar trebui să apeleze la obligaţiuni municipale pentru a face rost de bani, în detrimentul unui credit bancar, și anume posibilitatea de a emite obligaţiuni în structură „bullet“.
Acest tip de obligațiuni cu rambursarea integrală a capitalului împrumutat la sfârşitul perioadei generează o rezervă de capital “tampon”, care se poate utiliza imediat, cu rambursare pe mai multe generații (perspectivă eficientă și etică, deoarece și generațiile viitoare beneficiază de investițiile care se realizează în prezent în comunitate).
De asemenea, în perspectiva implementării proiectelor finanțate din PNRR și din programele operaționale UE, în cazul în care vor fi solicitate procente de cofinanțare, obligațiunile rămân un instrument eficient, consideră consultanții VMB Partners, mai ales pentru acele unități administrativ teritoriale care se confruntă cu un nivel actual ridicat al serviciului datoriei publice.
Perspectivele VMB Partners privind soluțiile financiare pentru dezvoltarea infrastructurii locale sunt descrise de către Valentin Miron în cadrul acestui interviu: https://bit.ly/3v04Xxo
Interviul a fost publicat în Revista Ghidul Primăriilor, Ediția Specială, Aprilie 2022, prima și singura revistă din România în format print și online destinată exclusiv autorităților locale.
Pentru a vizualiza online revista, click aici: https://bit.ly/37eqYjM
Pentru a comanda gratuit revista în format print, click aici: https://bit.ly/3HvsStT