Primăria Zimnicea
39141 Vizualizări
Persoane din instituție
Primar: Petre Pârvu
Viceprimar: Iuliana Valentina Vișan
Secretar General: Ionel Berechet
Șef seviciu BFC: Gica Martinescu

Cuvântul primarului
Suntem onorați de faptul că ați decis să vizitați site-ul orașului Zimnicea, un portal prin care dorim să fim conectați cu toți cetățenii noștri, și nu numai, oferindu-vă dreptul la o informație corectă și completă.
Prioritatea mea și implicit a echipei mele, vor fi mereu oamenii, cetățenii acestui oraș, bunăstarea și confortul lor. Este nevoie de multă muncă, seriozitate și bineînțeles, dorința de a realiza ceva în fiecare zi. Cetățenii orașului Zimnicea merită un trai mai bun, la nivel european, iar rezultatele se vor vedea de la an la an, pentru că lucrăm la multe proiecte de dezvoltare a comunității noastre, proiecte pe care le-am întreprins pentru îmbunătățirea calității vieții locuitorilor. Îmi doresc şi mi-am propus să fac tot posibilul ca fiecare cetăţean să ajungă să trăiască în condiţii decente, iar datoria mea este să sprijin toate proiectele ce au ca finalitate beneficiul cetățeanului.
Am avut în vedere inițiative ce vizează calitatea vieții și am reușit implementarea multor proiecte în sectoare precum sănătatea, învățământul, cultura, asistența socială, utilitățile publice, precum și alte aspecte relevante pentru voi. Intenționăm să atragem fonduri europene pentru dezvoltarea orașului, pentru a sprijini proiecte ce vor aduce beneficii considerabile pentru comunitatea noastră.
Desigur, mai sunt multe de făcut, comunitatea în care trăim are oameni diverși, cu diverse nevoi şi interese, de aceea datoria noastră este ca tot ceea ce întreprindem să fie în beneficiul întregii comunităţi.
Având în vedere că mă aflu la a-l VII-lea mandat, mă obligă și, în același timp, mă responsabilizează să continui schimbarea orașului în bine, să aduc bunăstare locuitorilor, lăsând astfel moștenire un oraș modern.
Mulţumesc tuturor vizitatorilor, pentru că aţi avut curiozitatea şi dorinţa de a afla cât mai multe despre noi, gândindu-ne poate că veţi descoperi oportunităţi de afaceri de orice natură și de ce nu, chiar să vă stabiliți în orașul nostru, astfel, vă asigur de existenţa unei administraţii publice locale deschise şi transparente.
Sperăm ca în urma informaţiilor primite, v-am captat atenția și v-am trezit dorinţa de a cunoaşte pe viu frumuseţea unică a acestor meleaguri, oamenii prietenoşi, ospitalieri şi farmecul unui oraș primitor.
Cu stimă, Petre Pârvu Primarul orașului Zimnicea
Așezarea geografică
Teritoriul administrativ al orașului Zimnicea este situat în sudul județului Teleorman, în regiunea sud Muntenia, la 43°37'07'' latitudine nordică și 25°23'32'' longitudine estică, la o altitudine de 48 m față de nivelul mării. Așezarea urbană se găsește pe Valea Dunării, cursul inferior, între km 550 și km 559, între Râurile Călmățui și Vedea și se încadrează în sectorul culoarului dunărean dintre Olt și Argeș. Portul la Dunăre al orașului reprezintă cel mai sudic punct al țării.
Cum se ajunge in localitate
Fiind port la Dunăre, Zimnicea este conectat cu 8 țări dunărene din estul și centrul Europei, având ieșire la Marea Neagra.
În cadrul sistemului de căi rutiere, orașul este legat în teritoriu de Turnu Măgurele prin DN 51, de Alexandria prin DN 51 A și de Giurgiu prin DN 5C.
În ceea ce privește transportul feroviar, orașul este legat printr-o cale ferată neinteroperabilă la nodul Roșiori de Vede (prin Alexandria).
În Zimnicea se află punctul terminus sudic al acesteia, linia prelungindu-se până în zona portuară.
Activitati economice si specifice zonei
Industrie alimentară
Industrie ușoară
Industrie metalurgică
Agricultură
Comerț
Firme reprezentative:
CONART SA
COMTECH CO SRL
INTERMEDTEX
BAZINUL POMICOL VOINESTI SRL
ZIMBEV
SC PAMBAC SA
SC NITRAMONIA BC SRL
AXEL PROJECT DONARIS SA
AGROMERIDIAN SRL
MODUL 97
PRODCOM SRL
VAD SERVICE SRL
PAUL ALBU GROUP SRL
NOROFERT GROUP
Evenimente
Boboteaza – organizată pe 6 ianuarie. Boboteaza încheie ciclul celor 12 zile ale sărbătorilor de iarnă care încep în Ajunul Crăciunului. În localitățile așezate pe malul unui râu, pe malul Dunării sau pe țărmul mării, se obișnuiește ca preotul, cu ocazia slujbei care se face acum, să arunce o cruce de lemn în apa foarte rece, uneori chiar înghețată, după care sar câțiva flacăi curajoși pentru a o aduce înapoi
O tradiţie a oraşului este sărbătoarea vinului şi a viţei de vie "Zarezan" ce se organizează în fiecare an la 1 februarie
1 iunie - Ziua Orașului Zimnicea și Ziua Internațională a Copilului reprezintă an de an prilej de sărbătoare pentru locuitorii acestei urbe. Ziua Copilului este sărbătorită în fiecare an, cu mare fast, la Zimnicea, orașul transformându-se cu această ocazie într-un oraș al copiilor. Nici un copil nu lipsește de la concursurile sportive, desenele pe asfalt dar și alte activități dedicate acestora. Spectacole cu animatori profesioniști care le fac cunoștință celor mici cu personaje de poveste. Seara se încheie cu concert de muzică populară și muzică ușoară, urmat de un foc de artificii
Ziua recoltei – evenimentul este organizat anual, în luna octombrie. Ziua recoltei, sărbătoare a toamnei și omagiu adus roadelor pământului, reprezintă un adevărat festin al culorii și gustului la care sunt așteptați să ia parte producători locali, cu cele mai alese produse pentru a încânta și convinge ochiul cumpărătorului.
Specific zonal
Zimnicea este situată într-o zonă preponderent agricolă în care o deosebită importanță o are cultivarea cerealelor, tutunului, floarea soarelui, legumicultura, viticultura și zootehnia
Obiective turistice
Orașul Zimnicea este unul dintre cei doi principali poli turistici ai județului, profitând de prezența Dunării și implicit de peisajele specifice acestei zone, împreună cu monumentele cultural-istorice. La momentul actual infrastructura turistică a orașului este formată din: plaja de agrement Disco Hope și plaja Cheson, o tabără școlară pe Dunărica, terenuri de fotbal și tenis de camp. Astfel iubitorii de activități recreative într-un cadru natural desăvârșit în care timpul nu cunoaște limite vor avea parte de o bine meritată vacanță departe de casă.
Unitățile de cazare vin în sprijinul turistilor astfel: Hotelul Inter dispune de 19 de spații de cazare dintre care 15 camere în regim single și double și 4 apartamente. Hotelul dispune de asemenea de o sală de conferințe, sală modernă de fitness, saună, centru de înfrumusețare (cosmetică, masaj, coafură, frizerie, solar, manichiură / pedichiură), precum și alte servicii interne specifice (parcare proprie/ spălătorie / călcătorie, păstrare valori, apel ora solicitată etc), restaurant unde se poate servi micul dejun, prânzul și cina cu preparate din bucătăria tradițională. De asemenea, Pensiunile Hortensia, Iasomia și Iris își așteaptă turiștii într-un cadru de liniște oferind turiștilor servicii de primă clasă.
Facilități oferite investitorilor
Oportunități:
Posibilități de exploatare în domeniul turismului, într-o zonă controlată din punctul de vedere al mediului şi foarte bogată în resurse naturale cum ar fi flora şi fauna
Facilități:
Port la Dunăre
Distanța mică față de podul Giurgiu-Ruse
Trecerea cu bacul Zimnicea - Svishtov
Proiecte de investiții
Proiecte realizate:
Construire Piața pentru Desfacere Pește în orașul Zimnicea
Acoperiș și termoizolație Grădinița nr. 5
Amenajare loc de joacă pentru copii Grădinița nr. 5
Amenajare loc de joacă pentru copii Școala Gimnazială nr. 2
Reamenajare loc de joacă Școala Gimnazială nr. 4
Amenajare loc de joacă și terenuri de sport în zona ANL
Împrejmuire gard Școala Gimnazială Miron Radu Paraschivescu
Acoperiș Piața Agroalimentară
Renovare și dotare cabinet stomatologic Școala Gimnazială nr. 2
,,Sănătatea ta contează! Modernizarea spitalelor din Zimnicea și Svishtov” - Furnizare aparatură medicală, mobilier medical și alte echipamente
"Uniform standards, enhanced coordination – common security" (Standarde uniformizate, coordonare îmbunătățită – securitate comună)
Înființarea Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență, dotarea cu echipamente specifice și utilaje pentru prevenirea și intervenția în cazul situațiilor de urgență
„Creșterea Capacității Unităților de Învățământ din Orașul Zimnicea de Gestionare a Crizei Sanitare Covid -19 prin achiziția de echipamente medicale” - POIM/964/10/1/Sprijinirea ameliorării efectelor provocate de criză în contextul pandemiei de COVID-19 și al consecințelor sale sociale
„Sprijin la nivelul regiunii Sud Muntenia pentru pregătirea de proiecte finanțate din perioada de programare 2021-2027 pe domeniile mobilitate urbană, regenerare urbană, centre de agrement/baze turistice (tabere școlare), infrastructură și servicii publice de turism, inclusiv obiectivele de patrimoniu cu potențial turistic și infrastructură rutieră de interes județean, inclusiv variante ocolitoare și/sau drumuri de legătură - 5D1”, finanțat prin POAT în cadrul Componentei 1 - Apel : POAT/868/1/1/1/Asistență orizontală pentru beneficiarii FESI și specifică pentru beneficiarii POAT, POIM și POC, inclusiv instruire pentru aceștia și pentru potențialii beneficiari FESI
Extindere, consolidare și modernizare Școala nr. 4, oraș Zimnicea
Construire Campus școlar pentru Liceul Teoretic Zimnicea
Modernizare și dotare Școala Gimnazială Miron Radu Paraschivescu, orașul Zimnicea
„Zimnicea – Un oraș mai curat!” - Componentă 1 - Apel : POPAM/1054/4/1/Articolul 63 Punerea în aplicare a strategiilor de dezvoltare - Proiecte sprijinite de FLAG (inclusiv costuri de funcționare și animare)/1/Articolul 63 Punerea în aplicare a strategiilor de dezvoltare - Proiecte sprijinite de FLAG
Proiecte în derulare:
Modernizare și dotare Școala Gimnazială nr. 2, orașul Zimnicea
Modernizare și dotare Școala Gimnazială nr. 3, orașul Zimnicea
Modernizare străzi în zona de Est a orașului Zimnicea
Extinderea și reabilitarea rețelei de alimentare cu apă potabilă și extinderea rețelei de canalizare ape uzate menajere străzi zona est în orașul Zimnicea
„Îmbunătățirea eficienței energetice – Spitalul Orășenesc Zimnicea” – proiect finanțat prin POR
Construire bază sportivă TIP Dunărea Zimnicea, str. Eroilor nr. 3B, oraș Zimnicea, jud. Teleorman– proiect finantat prin CNI
Reabilitare, dotare, modernizare Complex Cinematografic Unirea, oraș Zimnicea, jud. Teleorman– proiect finantat prin CNI
Modernizare Spital Orășenesc Zimnicea, amenajare și dotare secție de recuperare medicala – proiect finantat prin CNI
„Construire de locuințe nZEB plus pentru specialiști din sănătate și învățământ în Orașul Zimnicea, județul Teleorman”- Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta 10 – Fondul Local, Investiția: I.2 – Construirea de locuințe nZEB plus – pentru tineri/locuințe de serviciu pentru specialiști din sănătate și învățământ
„Elaborare PUG și PMUD în format GIS, pentru Orașul Zimnicea, județul Teleorman” - Planul National de Redresare și Reziliență, Componenta 10 - Fondul Local, Investiția: 1.4 - Elaborarea/ actualizarea în format GIS a documentelor de amenajare a teritoriului și de planificare urbană
”Asigurarea de sisteme ITS/TIC și echipamente smart în Orașul Zimnicea, județ Teleorman” - Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta 10 – Fondul Local, Investiția I.1.2 - Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – ITS/alte infrastructuri TIC (sisteme inteligente de management urban/local)
,,Creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public - ZONA CENTRALĂ, ORAȘ ZIMNICEA, JUDEȚUL TELEORMAN,, - modernizarea sistemului de iluminat din zona centrală a orașului Zimnicea, program derulat prin Administrația Fondului pentru Mediu
”Construire stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în orașul Zimnicea, județul Teleorman”
”Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în localități” derulat prin Administrația Fondului pentru Mediu
Reabilitarea, modernizarea și dotarea ambulatoriului din cadrul Spitalului Orășenesc Zimnicea - COMPONENTA: 12 – Sănătate INVESTIȚIA: I1. Dezvoltarea infrastructurii medicale prespitalicești, Investiția specifică: I1.3. Unități de asistență medicală ambulatorie
,,Modernizarea sistemului de colectare separată a deșeurilor în orașul Zimnicea prin achiziția și amplasarea de insule ecologice digitalizate” – PNRR/2022/C3/S/l.1.B, pentru subinvestiția 11.B ,,Construirea de insule ecologice digitalizate", investiția 11. ,,Dezvoltarea, modernizarea și completarea sistemelor de management integrat al deșeurilor municipale la nivel de județ sau la nivel de orașe/comune”, C3. Managementul deșeurilor
„Reducerea riscului de infecții nosocomiale în cadrul Spitalului Orășenesc Zimnicea” - PNRR/2022/C12 – Sănătate INVESTIȚIA: I1. Dezvoltarea infrastructurii medicale prespitalicești, Investiția specifică: I1.3. Unități de asistență medicală ambulatorie
,,Creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public - zone periferice, ORAȘ ZIMNICEA, JUDEȚUL TELEORMAN,, - modernizarea sistemului de iluminat din zona periferica a orașului Zimnicea, program derulat prin Administrația Fondului pentru Mediu
„Înființarea unui centru de colectare prin aport voluntar în orașul Zimnicea, județul Teleorman” - PNRR: Componenta 3 -Managementul deșeurilor, investiția 11. ,,Dezvoltarea, modernizarea și completarea sistemelor de management integrat al deșeurilor municipale la nivel de județ sau la nivel de orașe/comune", pentru subinvestiția 11.a. ,,înființarea de centre de colectare prin a port voluntar”
,,Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe,, - PNRR/C15- Educație
Proiecte depuse și aflate în evaluare:
“Construire și dotare centru pentru recuperare și consiliere psihologică pentru minori cu dizabilități“ – PNRR/Componenta 13– Reforme sociale/Investiția I1 – MFTES/Crearea unei rețele de centre de zi pentru copii expusi riscului de a fi separate de familie
Proiecte viitoare, în pregătire:
În continuare urmărim cu maxim interes și pregătim documentațiile pentru depunerea de proiecte cu finanțare din POR 2021-2027 și PNRR
PRIMĂRIA ZIMNICEA în Ediția tipărită Ghidul Primăriilor
