
Primăria Vidra
36355 Vizualizări
Denumirea de "Vidra" a fost dată inițial de către primii locuitori ai aceleiași comune, care încă din secolul XIX, purta numele de "Streinii-Dobreni" și poate chiar cu câteva decenii mai înainte.
Dar denumirea de Streini-Dobreni a fost atribuită de cei din satul Dobreni - mai vechi decât Vidra pentru faptul, că în localitatea noastră au venit mulți străinași să muncească pe moșiile domnești și boierești și chiar și datorită unei alte împrejurări. Este vorba de fenomenul transhumanției.
În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, în partea de nord-vest erau doar câteva case, situate la nord-vest de calea ferata București-Giurgiu, pe atunci inexistentă. Un mic cătun. În schimb vatra inițială a satului (nucleul propriu-zis), era către sud-est (spre Dobreni) în jurul bisericii de azi și al fostei biserici din lemn aflată pe atunci în mijlocul actualului cimitir.
Mai târziu, odată cu dezvoltarea comunei, Vidra a devenit și reședință de plasă, când au fost stabilite principalele instituții (pretura, secția și postul de jandarmi, tribunalul, secția tehnică de drumuri și șosele) în cătunul care se află la circa 1 km-1,5 km. la nord-vest de Bragadini de Jos. Și totuși până în 1925, cele 2 așezări, au continuat să se numească Streini-Dobreni. De aici, ambele așezări vor purta numele de Vidra.
Denumirea de Vidra se pare a fi dată de un fapt real sau posibil și de o legendă.
În trecutul mai îndepărtat albia râului Sabar era bogată în pește, în jurul comunei fiind și câteva bălți cu suprafețe nu prea mari. Râul oferea condiții de hrană, adăposturi, ceea ce a făcut posibilă apariția vidrelor din amonte.
Întâmplarea a făcut că un vânător din familia bătrânului Teodorescu (poreclit Tutunica), să împuște un exemplar din vidrele existente, nesemnalate până atunci. Faptul a stârnit senzație, în special pentru cei din cătunul Bragadiru.
O parte din ei se deplasau mai în amonte de cele două mori de apă existente atunci, cu dorința de a descoperi și ei asemenea vietăți. Când se deplasau în această direcție, spuneau: “Haideți la vidrele acelea“ sau “haideți la vidreni“
Persoane din instituție
Primar: Marian Tudor
Viceprimar: Florea Liviu Biliboc
Secretar General: Florentina Mirela Ilie
Contabil: Fănica Daniela Marin
Numele localităților aflate în administrație
Vidra, Creţeşti, Sinteşti
Așezarea geografică
Din punct de vedere al așezării geografice comuna Vidra împreună cu satele componente Crețești și Șintești sunt situate pe malul stâng al Râului Sabar, afluent al Râului Argeș.
Satul Vidra este întretăiat în partea sud-estică de calea ferată București-Giurgiu la o distanță de 17 km față de gara Progresul din partea sudică a Capitalei. Între așezările Vidra-Crețești-Șintești nu există spații libere ci se leagă unele de altele, încât dacă nu ar exista indicatoare, călătorul străin ar crede, că este o singură așezare, o singură comună. Legăturile dintre cele trei așezări s-au realizat în vreo șase-șapte decenii, locurile goale dintre ele (foste terenuri arabile) au devenit terenuri intravilane unde s-au construit case de locuit.
Privită sub aspect geomorfologic, comuna Vidra se încadreză în marea câmpie a Dunării și se găsește în subdiviziunea cunoscută sub numele de "Câmpul Câlnăului' delimitat de Râurile Argeș și Dâmbovița. Lungimea Câmpului Câlnăului este de aproximativ 20 km, începând de la marginea Bucureștiului și până la confluența Râurilor Argeș și Dâmbovița, având o ușoară înclinație care variază între 0,8-0,12m la km.
Activitati economice si specifice zonei
Legumicultură
Producție vegetală
Producție animala
Depozite de produse agricole
Rețele de desfacere
Agricultură
Servicii
Comerţ
Evenimente
Ziua comunei Vidra - 8 septembrie
Obiective turistice
Balta "La Gropi"
Pădurea Bartoneasa
Bisericile comunei
Monumentele istorice ale comunei
Facilități oferite investitorilor
Sprijin logistic pentru branşarea la sistemele de utilităţi publice
Situare la 20 km față de Municipiul București
Spații pentru închiriat
Terenuri pentru construire complexe locuințe și servicii
Proiecte de investiții
Renovarea sediului primăriei
Parc de Agrement, Distracții și Sport nr. 1
Renovarea liceului Alexandru Rosetti
Staţie RATB Vidra
Parc Sinteşti
Bază sportivă Liceu Alexandru Rosetti Vidra
Casa Parohiala Vidra
Dispensar Sinteşti
Canalizare
Alimentare cu apă
Reabilitarea drumurilor comunale
Extindere reţea alimentare cu apă şi energie electrică
Construirea unei grădiniţe cu program prelungit şi after school
Branşamente alimentare cu apă şi canalizare