
Primăria Nuşfalău
31214 Vizualizări
Persoane din instituție
Primar: Radu Mate
Viceprimar: Forizs Laszlo
Secretar General delegat :Ildiko Zsuzsanna Vincze
Contabil: Piroska Ambrus

Cuvântul primarului
În calitate de primar al Comunei Nușfalău, adresez un sincer bun venit tuturor celor ce ați accesat acest site, în numele comunității acestei comune, administrației publice locale și al meu personal.
Mulțumesc în numele locuitorilor, vizitatorilor din țară și străinătate, pentru că ați avut curiozitatea și dorința de a afla cât mai multe despre noi, gândindu-vă poate ca veți descoperi oportunități de afaceri de orice natură, să sperăm că vă vor îndemna să investiți în comuna noastră, asigurându-vă cu responsabilitate de existența unei administrații publice locale deschise și transparente.
Cu siguranță în urma informațiilor primite, veți găsi măcar un lucru care vă va capta atenția și dorința de a cunoaște pe viu frumusețea unică a acestor meleaguri, oamenii prietenoși, ospitalieri și farmecul unei comune primitoare.
Numele localităților aflate în administrație
Nuşfalău, Bilghez
Așezarea geografică
Comuna Nuşfalău este aşezată în vestul judeţului Sălaj, pe cursul superior al Barcăului - râul aparţinător bazinului hidrografic al Tisei - la o răscruce de drumuri importante, la o altitudine de 215 metri deasupra nivelului mării. Comuna Nuşfalău este situată pe lângă DN 1H, la 35 km de Zalău. Cel mai apropiat oraş este Şimleu Silvaniei, la 10 km.
Activitati economice si specifice zonei
Cultivarea ciupercilor
Agricultură
Fabrică de mobilă
Producția de aparatură analitică
Zootehnie
Producția și comercializarea rulourilor de gazon, iarbă și amenajare peisagistică
Construcții metalice și produse din metal, exclusiv mașini, utilaje și instalații
Apicultură
Pomicultură
Firme reprezentaive:
Boglar Champ SRL
Hanna Instruments SRL
Simex Design SRL
Euro Glia SRL
Due Emme SRL
Zonnebeld Garden SRL
Promed SRL
Terra Green SRL
Evenimente
Concurs de tăierea porcului
Carnavalul iernii
Ziua baronului Banffy Gyorgy
Zilele "Arany Janos"
Săptămâna creativă
Balul de ziua Elisabetei
Bal de închiderea anului
Specific zonal
Agricultură
Comerț
Prestări servicii
Zootehnie Industrie
Obiective turistice
Biserica reformată actuală era la origini o biserică parohială catolică, construită la sfârşitul secolului XV, în stil gotic, din donaţiile enoriaşilor şi cu sprijinul familiei Banffy. În secolul al XVII-lea biserica catolică devine reformată, dar stilul construcţiei rămâne neschimbat.Biserica este un monument istoric.
Biserica ortodoxă română Schimbarea la Față din Nuşfalău a fost zidită în anul 1938, când parohia a vândut o bucată de pământ din proprietate şi tot atunci s-a mai deschis o colectă printre credincioşi, puţini de altfel ai parohiei. În acele timpuri, pastorația aparţinea preotului Virgil Moldovan. Zidurile au fost ridicate din cărămidă, pe un fundament de piatră. Acoperişul a fost realizat cu ţiglă atât pe corpul bisericii cât şi pe turnul în care sunt adăpostite două clopote mici.
Biserica baptistă a fost construită în 1912, deși existau adepți din 1903. Diseminatorul religiei baptiste în Nușfalău era Szabó László, care era și membru fondator. În anul 1960 viața comunității baptiste a înflorit. În anul 1990 biserica era extinsă prin sprijinul financiar al membrilor bisericii.
În 2002 era construită încă o biserică baptistă de Fundația God True Love.
Biserica romano-catolică Presfânta Inimâ a lui Isus a fost construită în 1926 din cărămidă şi are forma unui cerc. Clopotul a fost turnat în 1934 la Arad și are 50 kg. Pe altar se vede pictura Sfântul Nicolae, dar deasupra este o plachetă cu Preasfânta Inimă a lui Isus, de aici și Hramul bisericii.
Religia creștină după evanghelie există în Nușfalău din anul 1933, când biserica baptistă a divizat. Membrii fondatori erau Kabai Sándor și Kabai Ferenc. Biserica lor era construită în anii 1990.
Muntele Sfintei Treimi este un loc de rugăciune, se găseşte lângă Nuşfalău. Acest munte este proprietatea Evei B. Madarász, care l-a moştenit de la mama ei şi l-a oferit Sfintei Treimi. Pe muntele Sfintei Treimi se găsesc Crucea Unităţii, capelele lui Isus Îndurător şi a Sfintei Fecioare, Casa celor Două Inimi Sfinte, Calea Crucii şi Calea Rozarului. Locul este o destinație de pelerinaj
Castelul Banffy
Familia Bánffy se stabileşte la Nuşfalău în secolul XV şi tot atunci îşi construieşte şi reşedinţa. Despre primul conac al lui Bánffy Péter se ştie doar că era ca o fortăreaţă cu patru bastioane dreptunghiulare şi un şanţ de apărare cu apă, ce oferea protecţie celor din interior. În curtea interioară era casa cu cinci camere, sub care se întindea o pivniţă cu arcade, casa servitorilor, bucătăria şi cuptorul. În locul acestui vechi conac Bánffy Albert a ridicat un castel etajat. Nu sunt date precise cu privire la anul construcţiei, dar se presupune că a fost ridicată undeva la cumpăna dintre secolele XVIII şi XIX. În 1859 este avariată de un incendiu, dar este reparată. În 1925 este reconstruită complet căpătând forma actuală. Cu ocazia acestei ultime reconstrucţii apare şi noua intrarea sprijinită pe arcade. După intrare, un coridor cu arcade ne conduce până la scările care ne duc la etaj, unde erau dormitoarele, sufrageria, salonul cu pian şi o bibliotecă ce număra 2000 de titluri. În 1936 Bánffy Albert a vândut castelul, bisericii reformate. Astăzi castelul este în proprietatea bisericii reformate.
Conacul familiei Bánffy se găseşte în apropierea castelului, fiind format din clădiri ce delimitează o curte interioară. Clădirea principală are un pridvor cu arcade şi un portic baroc în mijloc. Partea centrală a conacului o ocupă o sală mare de mese şi anexele ei aflate pe cele două laturi. Sub clădire se întinde o pivniţă cu arcade, în care familia Bánffy îşi primea oaspeţii, organiza petreceri şi serbări. Sala de mese era direct legată de parcul din spatele clădirii, consiliul local având în proiect reamenajarea parcului. De o parte şi alta a clădirii principale sunt clădiri anexe construite în acelaşi stil, ce conţineau locuinţele administratorilor, bucătăria şi cămara. HERGHELIA familiei Bánffy era situată în partea dinspre drum a conacului. Interiorul este deosebit de elegant, fiind de notorietate faptul că herghelia era o comoară de preţ a oricărei familii nobiliare. Cu toate acestea, multitudinea coloanelor şi arcadelor dau naştere la multe presupuneri, mai ales după ce constatăm că ferestrele originare erau mult mai mari decât cele actuale, ceea ce nu este tocmai specific hergheliilor.DEPOZITUL CONACULUI BANFFY. Stabilirea destinaţiei acestei clădiri masive a dat de furcă istoricilor locali. A fost depozitul conacului sau altceva? Pentru unii, sălile mari şi pivniţa cu arcade sugerează că ar fi fost depozit, în timp ce alţii susţin că forma şi dimensiunile lui sunt potrivite unei case a servitorilor. În zilele noastre, în clădirea frumos renovată, funcţionează Căminul Cultural.
Parcul Banffy Patrioţii locali şi edilii localităţii Nuşfalău au scormonit în acte şi au făcut schiţe şi calcule până când s-au convins că parcul Banffy, care apărea în descrierile vechi, era situat în spatele conacului. Privind situaţia de pe teren, acest lucru nu este câtuşi de puţin evident, deoarece în pe terenul cu pricina funcţiona un fel de grădină de vară cu scenă, pe care se desfăşurau tot felul de activităţi. Edilii localităţii au refăcut parcul Banffy în 2013 care oferă localnicilor un mediu plăcut de relaxare.
Parcul Arany Janos - Până în 1950 actualul parc era locul de desfăşurare al târgurilor, deoarece localitatea Nuşfalău avea dreptul de organizare a acestora din cele mai vechi timpuri. Cele şase târguri naţionale, care se ţineau aici în fiecare an, erau adevărate sărbători populare. Tarabele se întindeau de la cârciumă până la biserică, străzile adiacente devenind adevărate "parcări de căruţe" şi locuri de înnoptat pentru vânzători. Familia Banffy era puternic implicată în organizarea şi desfăşurarea târgurilor, ei decideau locul fiecărei bresle, dar şi vămile ce urmau a fi plătite. În zilele noastre, fosta piaţă a devenit parc, în care s-a amenajat şi un teren de joacă pentru copii.
Bustul lui Arany János se află în Parcul Arany Janos din apropierea Bisericii Reformate, dezvelit în anul 2006.Populația și conducerea comunei Nușfalău este mândră că părinții poetului maghiar Arany Janos, considerat unul dintre cei mai mari poeți, sunt ereditari din Nușfalău. În amintirea poetului a fost ridicat un bust în parcul comunei de lângă Biserica Reformată, care-i poartă numele, la fel ca și Biblioteca Comunală.
Curganii - Necropola medievală "La vulpiște"
La sud-vest de localitatea Nuşfalău, într-o păşune aflată lângă pădure, se zăreşte un şir de movile ciudate, care poartă denumirea de curgani. Movilele au fost create de mâna omului, fiind folosite ca loc de înhumare, de avari sau slavi. Se spune că la sfârşitul secolului XIX, erau mai multe astfel de movile, dar s-au păstrat numai trei, cea mai mare dintre ele având diametrul de 38 m şi înălţimea de 6.5 m. Cuvântul curgan înseamnă în limba turcă loc de incinerare şi se crede că sub movile s-ar găsi rămăşiţe turceşti. După unii, movilele au fost ridicate cărând pământul cu căciula.Camerele mortuare au fost făcute din lemn de stejar şi acoperite cu pământ amestecat cu pietriş, nisip şi rumeguş. Şase astfel de camere au fost explorate de istorici între 1878 şi 1890, iar trei în 1958, descoperindu-se şi câteva mici obiecte vechi. Cel mai mare curgan este încă neexplorat. Cu excepţia unei părţi din movila mare, toate celelalte sunt acoperite de vegetaţie şi greu accesibile în lipsa unui drum, dar pot fi văzute şi de pe şosea.
Monumentul eroilor căzuţi în cele Două Războaie Mondiale se află în parcul din apropierea Bisericii Ortodoxe, dezvelit în anul 1991.
Pădurea Lapiş, se întinde pe o suprafaţă de 430,40 ha, între satele Drighiu din comuna Halmăşd şi Cosniciu de Jos din comuna Ip. Este cea mai întinsă arie protejată din judeţul Sălaj, valoroasă sub aspect faunistic şi forestier. Pădurea adăposteşte 40 de specii de păsări şi 10 specii de mamifere ocrotite prin lege.
Facilități oferite investitorilor
Comuna Nuşfalău este situată pe lângă DN 1H, DJ 191C, DJ 110E, DJ 191D,
Resurse umane
Infrastructură și utilități la nivel European
Sprijin conform prevederilor legale
Proiecte de investiții
Modernizare drumuri comunale în comuna Nușfalău, județul Sălaj
Dezvoltarea infrastructurii TIC prin sisteme inteligente de management local în comuna Nușfalău, județul Sălaj
Achiziție microbuze nepoluanteîn scop comunitar în zona rurală Nușfalău – Halmăsd
Elaborarea în format digital a Planului Urbanistic General al comunei Nușfalău, județul Sălaj
Modernizare infrastructurii de iluminat public în comuna Nușfalău, județul Sălaj
Creșterea eficienței energetice la blocul de locuințe colective str. Gării, nr. 66, sc A și B din loc. Nușfalău, jud. Sălaj
Înființarea unui centru de colectare prin aport voluntar în comuna Nușfalău, județul Sălaj
Extindere rețea de apă și canalizare menajera pe DJ110E in loc. Nușfalău, jud. Sălaj
Modernizare străzi și lucrări de artă în comuna Nușfalău, județul Sălaj
Extindere rețea de canalizare în localitatea Nușfalău, jud. Sălaj
Proiect Tip - Construire creșă mică, Piața Arany Janos, Nr. 39, Sat Nușfalău, Comuna Nușfalău, Comuna Nușfalău, Județul Sălaj
Modernizare, reabilitare, extindere și dotare corp la cladirea aferentă învățămantului primar cu clasele Cp-IV din cadrul structurii Scoala Gimnaziala „Petri Mor” Nusfalau”, clădire amplasată în Com. Nusfalau, Str. Petofi Sandor, Nr. 117, Jud. Salaj