Primăria Hunedoara

51384 Vizualizări
Tip: Municipiu
...

Persoane din instituție

Primar: Dan Bobouțanu
Viceprimar: Mircea Marcel Popa
Administrator Public: Ramona Elena Todor
​Secretar General: Militon - Dănuț Laslău
Director Economic: Anișoara Aurelia Popa

imagine primar

Cuvântul primarului

Hunedoara este cel mai mare municipiu din România care nu este reşedinţă de judeţ. Este oraşul care dă numele judeţului din care porneşte povestea poporului român. Este oraşul fondat de către doi dintre cei mai importanţi conducători din istoria Evului Mediu, Ioan (Iancu) de Hunedoara şi Matia Corvin, lideri care au scris file importante în istoria României şi a Europei.
Hunedoara este oraşul Castelului Corvinilor, oraşul fierului, oraşul oamenilor calzi şi primitori, ai căror părinţi sau bunici s-au stabilit aici cu decenii în urmă venind din toate colţurile României. Hunedoara este oraşul din care, la doar o jumătate de oră distanţă, descoperi alte zeci de atracţii turistice (naturale, culturale, istorice sau religioase).
Ne mândrim cu toate acestea.
Fie că veniţi la Hunedoara doar ca turişti, fie că doriţi să începeţi o activitate economică aici, sunteţi bineveniţi!
​Vă mulţumim că alegeţi Hunedoara!

Numele localităților aflate în administrație

Hunedoara, Răcăștie, Boș, Groș, Zlaști, Buituri, Hășdat, Peștișu Mare

Așezarea geografică

Municipiul Hunedoara este situat la poalele Munților Poiana Ruscă, în zona confluenței râului Cerna cu pârâul Zlaști, la o altitudine medie de 255 m față de nivelul mării. Hunedoara este cel mai mare oraș din județul Hunedoara, situat în partea centrală a acestuia și se întinde pe o suprafață de 97,8 km², ocupând circa 2% din suprafața județului căruia îi dă numele.
​Coordonatele geografice ale municipiului sunt 45°46'11" latitudine nordică și 22°55'13" longitudine estică.
Arealul municipiului este mărginit la nord de comuna Peștișu Mic și municipiul Deva (la 19 km distanță), la est de orașul Călan, la sud de comuna Teliucu Inferior, la sud-vest de comuna Ghelari, la vest de comuna Lelese și la nord-vest de comuna Cerbăl.
LOCALITĂȚILE ÎNFRĂȚITE
Argenteuil (Franța)
Zenica (Bosnia și Herțegovina)
Szombathely (Ungaria)
Derince (Turcia)
Kaihua (Provincia Zhejiang – Republica Populară Chineză)
Parga (Republica Elenă)
​Ialoveni (Republica Moldova)

  • Suprafață: 9780 ha
  • Intravilan: 1879 ha
  • Extravilan: 7910 ha
  • Populație: 68387
  • Gospodării: 20000
  • Nr. locuințe: 28000
  • Nr. grădinițe: 13
  • Nr. școli: 10
  • Nr. licee: 5
  • Nr. universități: 1
  • Cum se ajunge in localitate

    Localitatea este străbătută de DJ 687: Sântuhalm - Hunedoara, drum național care face legătura cu drumul European E68 care străbate țara pe ruta Arad - Deva - Orăștie - Sibiu - Brașov - București și drumuri județene care fac legătura între Hunedoara și Călan, respectiv Hunedoara și Hațeg.
    Acces A1 – 18 km, acces la E15 – 12 km
    Căi ferate: Coridorul IV: București – Budapesta – Viena
    ​Aeroporturi internaționale: Timișoara – 148 km, Sibiu – 100 km, Cluj-Napoca – 180 km

    Activitati economice si specifice zonei

    În ceea ce privește municipiul Hunedoara, ramurile industriale reprezentative sunt: industria siderurgică, metalurgică și automotive; industria de exploatare și prelucrare a lemnului; industria ușoară (textile, încălțăminte, pielărie, covoare); industria alimentară; artizanat
    Firme reprezentative:
    Assa Abloy Entrance Systems Production
    Micro Mega
    Dräxlmaier Hunedoara
    ArcelorMittal Hunedoara
    Dedeman Hunedoara
    Kaufland
    Profi Rom Food
    Penny
    Lidl
    Carrefour
    Producători locali:
    ​Asociația producătorilor de produse tradiționale și ecologice Hunedoara

    Evenimente

    Noaptea Muzeelor (mai)
    Festivalul Luminii (mai)
    Târgul European al Castelelor (mai)
    Cupa „Ioan Corvin” la tir cu arcul (mai)
    Tangothica (iunie)
    Zilele Hunedoarei (iulie)
    Opera Nights (iulie)
    Festivalul Medieval (august)
    Stradivarius Music Nights by the Castle (iulie)
    Nunta de Aur (octombrie)
    Ziua Națională a României (1 Decembrie)
    ​E vremea colindelor (decembrie)

    Specific zonal

    Față de multe alte orașe din România, Hunedoara are un avantaj important: Castelul Corvinilor. Potențialul real al acestui obiectiv turistic a început să se vadă în ultimii ani, numărul vizitatorilor crescând de la 200.000 la 500.000 pe an. Așadar, pe lângă activitățile economice obișnuite din domeniul producției industriale, Hunedoara își poate dezvolta și o industrie a turismului.
    Orașul este aflat, de fapt, într-o aglomerare urbană a județului – formată împreună cu Deva, Simeria și Călan, zonă în care locuiesc peste 200.000 de oameni. Așa că activitățile economice clasice pot fi susținute și pot performa.
    Poziționarea geografică a Hunedoarei ajută mult și din punct de vedere turistic.
    ​Din orașul nostru, după ce vizitezi Castelul Corvinilor, în 30 de minute poți ajunge la alte câteva zeci de obiective turistice spectaculoase și importante din cel mai frumos județ din România.

    Obiective turistice

    Muzeul Castelul Corvinilor (include Muzeul de Arheologie, Istorie și Etnografie Hunedoara și Muzeul Casa Breslelor)
    Centrul vechi al Hunedoarei
    Centrul Pietonal Corvin
    Grădina zoologică
    Bazinul de Înot
    Complexul de Agrement „Corvina”
    Clădirea Primăriei municipiului Hunedoara
    Biserica cu hramul Sf. Nicolae
    Catedrala Sf. Împărați Constantin și Elena
    Biserica Reformată
    Turnul-clopotniță
    Fortificația de pământ de pe Dealul Sânpetru
    Expoziția în aer liber „Drumul Corvinilor”
    Muzeul Trenulețelor „Valentin Banciu”
    ​Muzeul Comunismului (Expoziția Permanentă „Pașii României prin comunism și democrație”)

    Facilități oferite investitorilor

    În ce privește facilitățile oferite mediului de afaceri, deținem trei puncte forte: un parc industrial (Parc Industrial Hunedoara) deschis în urmă cu două decenii, în care sunt acum disponibile 6 parcele de teren, dar și un sit industrial (Centru de Afaceri) în care sunt disponibile atât spații pentru birouri, cât și parcele de teren pe 17,7 de hectare. Toate aceste spații, respectiv parcele, se pot concesiona în condiții extrem de avantajoase pentru solicitanți. Acestora li se adaugă o suprafaţă de aproximativ 108 de hectare existentă pe fostul amplasament al vechiului combinat siderurgic, de asemenea, disponibilă pentru concesionare în condiţii avantajoase.
    Parcul Industrial Hunedoara este situat pe DJ687, la intrarea în municipiul Hunedoara, pe partea stângă în direcția Deva – Sântuhalm – Hunedoara, cu deschidere spre Hațeg – Petroșani – Târgu Jiu, respectiv Hațeg – Reșița – Călan – Orăștie – Sibiu. Accesul în parc se face direct din drumul județean DJ687: Hunedoara – Deva. Terenurile dispun de acord de mediu, studii geo și topo care pot fi puse la dispoziția investitorilor, în mod gratuit. Ca infrastructură, acesta dispune de: energie electrică, gaz, apă potabilă, canalizare, căi de acces, telefoane, Internet, sală de conferințe.
    Centrul de Afaceri Hunedoara (Structură de Sprijinire a Afacerilor) are spații repartizate pentru un număr de 27 de birouri, restaurant cu autoservire și o sală de conferințe cu o capacitate de 200 de locuri. Această clădire dispune de toate facilitățile necesare: energie electrică, gaze naturale, apă potabilă, canalizare, comunicații prin cablu, Internet etc.
    ​Vechea platformă industrială – este amplasată pe malul vestic al râului Cerna, în zona ocupată până în urmă cu 20 de ani de vechiul combinat siderurgic al Hunedoarei. Accesul se poate face atât dinspre intrarea în oraş (de pe DJ 687 Sântuhalm Hunedoara – drum rapid de 8 Km care face legătura cu autostrada A 1) cât şi dinspre oraşul în sine, prin alte trei puncte. Punerea în valoare a celor 108 de hectare se poate face prin parcelare; se va pune la dispoziția investitorilor infrastructura necesară dezvoltării de afaceri productive, printr-un contract de concesiune sau prin găsirea altor soluții. Menționăm că parcelarea este flexibilă pentru a putea satisface solicitările specifice ale investitorilor.

    Proiecte de investiții

    INVESTIŢII ACTUALE
    Proiecte cu finanţare europeană (în derulare)
    1. Modernizarea transportului prin investiții în transportul public ecologic – Coridorul de Vest – valoare 45.743.840,51 lei (9.292.429,05 euro)
    2. Modernizarea transportului prin investiții în transportul public ecologic – Coridorul Central – valoare 46.149.423,55 lei (9.374.819,41 euro)
    3. Modernizarea transportului prin investiții în transportul public ecologic – Coridorul de Est – valoare 45.630.543,63 lei (9.269.413,86 euro)
    4. Eficientizare energetică blocuri din municipiul Hunedoara – Grup 1 – valoare 9.386.278,10 lei (1.906.733,72 euro)
    Eficientizare energetică blocuri din municipiul Hunedoara – Grup 2 – valoare 25.970.128,69 lei (5.275.586,30 euro)
    Eficientizarea energetică a Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara – valoare 36.869.297,77 lei (7.489.649.53 euro)
    Restaurarea Castelului Corvinilor (etapa I) – valoare 21.884.908,73 lei (4.445.712,46 euro)
    Reabilitarea, modernizarea și dotarea cu echipamente performante a Ambulatoriului Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” – valoare 10.701.188,78 lei (2.173.845,40 euro)
    Reabilitarea clădirilor publice din municipiul Hunedoara pentru creșterea eficienței energetice – Colegiul Tehnic Matei Corvin– valoare 13.310.292,21 lei (2.703.860,11 euro)
    Reabilitarea/ modernizarea/ dotarea unităților de învățământ antepreșcolar și preșcolar (creșe și grădinițe) din Municipiul Hunedoara, Grădinița cu Program Prelungit Nr.1” în valoare de 5.864.974,31 lei (1.191.414,12 euro)
    Reabilitarea clădirilor publice din municipiul Hunedoara pentru creșterea eficienței energetice - Colegiul Național Iancu de Hunedoara” – valoare 4.393.227,20 lei (892.442,60 euro)
    Reabilitarea/ modernizarea/ dotarea unităților de învățământ antepreșcolar și preșcolar (creșe și grădinițe) din Municipiul Hunedoara, Grădinița cu Program Prelungit Piticot– valoare 4.378.914,49 lei (891.363,37 euro)
    Reabilitare, modernizare și dotare Colegiul Național de Informatică „Traian Lalescu–clădire învățământ primar + clădire învățământ gimnazial – valoare 10.657.458,09 lei (2.164.961,92 euro)
    Reabilitare, modernizare și dotare Colegiul Tehnic „Matei Corvin” – valoare 8.229.260,25 lei (1.671.696,47 euro)
    Reabilitare, modernizare și dotare Liceul Tehnologic „Constantin Bursan” – atelier școală + corp liceu – valoare 21.756.009,20 lei (4.419.527,73 euro)
    Reabilitare, modernizare și dotare Colegiul Tehnic „Matei Corvin” –Școala Gimnazială nr. 6 – valoare – 10.360.557,72 lei (2.104.649,31 euro)
    Amenajare spații pentru servirea mesei de prânz, săli „after school”, reabilitare terenuri de sport, dotare cabinete stomatologice și cabinete medicale în Școala Gimnazială nr. 1 și Școala Gimnazială nr. 2. din Municipiul Hunedoara – valoare 1.066.491,48 lei (216.647,66 euro)
    Reabilitarea clădirii vechi a Primăriei Municipiului Hunedoara – valoare 5.186.937,24 lei (1.053.677,29 euro)
    Sprijinirea regenerării municipiului Hunedoara – prin revitalizarea comunității (Reabilitarea Albiei Râului Cerna, Amenajarea unui Centru de Tineret și Modernizarea străzii Castelului) – valoare 18.209.361,78 lei (3.699.059,82 euro)
    Revitalizarea centrului istoric al municipiului Hunedoara (Înființarea Muzeului Fierului și Reabilitarea Parcului Libertății) – valoare 15.177.157,54 lei (3.083.096,17 euro)
    Iluminat public ecologic – valoare 7.673.347,41 lei (1.558.768,03 euro)
    Implementarea măsurilor anticorupție la nivelul UAT Municipiul Hunedoara –414.834,00 lei (84.269,60 euro)
    Simplificarea procedurilor administrative în domeniul competențelor partajate, la nivelul Municipiului Hunedoara– 2.988.995,00 lei ( 607.186,10 euro)
    Amenajarea fostei Școli Generale Nr. 10 din municipiul Hunedoara – valoare 6.628.754,33 lei (1.346.568,81 euro)
    Reabilitare blocuri sociale din municipiul Hunedoara (blocul G2 de pe Strada Nicolae Bălcescu și blocul G9 de pe Strada Eliberării– valoare 9.380.365,82 lei (1.905.532,69 euro)
    Amenajare spații urbane deschise de recreere și petrecere a timpului liber în Municipiul Hunedoara– valoare 726.941,49 lei (147.740.32 euro)
    Amenajarea unui Centru de resurse pentru ocupare– valoare 1.679.345,99 lei (341.143,27 euro)
    Proiecte cu finanţare prin PNDL II
    Realizare creșă nouă în municipiul Hunedoara – valoare 6.772.000 lei (1.375.667,82 euro)
    Proiecte cu finanţare guvernamentală (în derulare)
    Construire stadion nou cu fonduri de la bugetul de stat prin Compania Națională de Investiții S.A. (CNI) în colaborare cu Consiliul Județean Hunedoara (aprox. 65.000.000 euro)
    Consolidare, reabilitare, extindere și dotare Sală de sport Colegiul Tehnic „Matei Corvin”, str. Victoriei nr. 17, municipiul Hunedoara (finanțare a Companiei Naționale de Investiții și cofinanțare bugetul local)
    Reabilitare – modernizare bazin de înot (faza Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții) prin Compania Naţională de Investiţii
    Realizare bloc de locuințe pentru specialiști în sănătate (în incinta Spitalului Municipal) proiect derulat cu finanțare prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe
    Realizare reţea apă şi canalizare pe Aleea Tineretului - PNI „Anghel Saligny”
    Reabilitare – modernizare sistem rutier (75 de străzi) - PNI „Anghel Saligny”
    Proiecte cu finanţare de la bugetul local (în derulare)
    Modernizare Grădinița cu program normal PN 5, strada Ștrandului nr, 2, structură a Grădiniței cu program prelungit Dumbrava Minunată – 1.970.496 lei (400.287,64 euro)
    Demolarea blocului de locuințe sociale G2, str. Mureșului nr. 15 din municipiul Hunedoara
    Modernizare hala Obor, str. Bicaz nr. 2 (faza elaborării proiectului tehnic)
    Amenajarea unui loc de joacă strada Zlaști, zona fostului Cămin Cultural
    Amenajare cimitir și realizare capelă mortuară Valea Seacă
    Reabilitare, modernizare și dotare cămin cultural Boș (elaborare proiect tehnic)
    Demolare stadion vechi (pentru a se putea, ulterior, începe construirea noului stadion) – faza avizelor şi emiterii hotărârii de Guvern necesare.
    PROIECTE VIITOARE
    Restaurarea și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural – ansamblul arhitectural Castelul Corvinilor – etapa 2” , în valoare de 32.749.033,71 lei (6.652.656,81 euro)
    Eficientizarea energetică a clădirilor rezidenţiale din Municipiul Hunedoara – Etapa 1, în valoare de 18.644.180,82 lei (3.787.389,20 euro)
    Eficientizarea energetică a clădirilor rezidențiale din Municipiul Hunedoara - Etapa 2, în valoare de 17.113.271,13 lei (3.476.399,36 euro)
    Eficientizarea energetică a clădirilor rezidenţiale din Municipiul Hunedoara – Etapa 3, în valoare de 10.107.743,68 (2.053.292,64 euro)
    Creșterea eficienței energetice a Liceului Teoretic „Traian Lalescu” – Școala de Muzică, Hunedoara, în valoare de 1.790.911,79 lei (363.806,81 euro)
    Eficientizarea energetică a clădirii aflate în proprietatea publică a municipiului Hunedoara, B-dul Corvin, nr.14, în valoare de 9.437.258,94 lei (1.917.089,99 euro)
    Actualizare în format digital a PUG şi elaborarea în format digital a PUZ pentru zona construită protejată – Zona Castelului din municipiul Hunedoara, în valoare de 2.841.136,31 lei (577.150,00 euro)
    Achiziţionarea de autobuze de dimensiune medie şi mică, în valoare de 11.387.977,27 lei (2.313.359,99 euro)
    Construirea de locuințe nZEB plus pentru tineri în municipiul Hunedoara, în valoare de 10.248.885,71 lei (2.081.964,51 euro)
    Soluţii ITS şi TIC pentru transportul urban la nivelul Municipiului Hunedoara, în valoare de 2.929.006,50 lei (595,000.00 euro)
    Construirea de insule ecologice digitalizate pentru colectarea selectivă a deșeurilor la nivelul Municipiului Hunedoara 5.973.205.00 (1.213.400,16 euro)
    Înființare centru de colectare prin aport voluntar în municipiul Hunedoara – 4.558.786,52 (926,074.41 euro)
    Creșterea calității actului educațional prin dotarea și digitalizarea unităților de învățământ din municipiul Hunedoara - CRED ÎN HUNEDOARA – 4.009.357 euro
    Eficientizarea energetică a clădirilor rezidențiale din Municipiul Hunedoara - Etapa 4- 4,100,841.30 euro
    Eficientizarea energetică a clădirilor rezidențiale din Municipiul Hunedoara - Etapa 5 – 5.158.100 euro
    Eficientizarea energetică a clădirilor rezidențiale din Municipiul Hunedoara - Etapa 6 – 3.746.188,18 euro
    Eficientizarea energetică a clădirilor rezidențiale din Municipiul Hunedoara - Etapa 7 – 4.224.842,41 euro
    Eficientizarea energetică a clădirilor rezidențiale din Municipiul Hunedoara - Etapa 8
    Eficientizarea energetică a clădirilor rezidențiale din Municipiul Hunedoara - Etapa 9 – 4.858.547,91 euro
    Reabilitare, modernizare și dotare Colegiul Emanuil Gojdu-Școala Generală nr.3 Hunedoara – 4.180.103.33 euro
    Reabilitare, modernizare și dotare Grădinița cu Program Prelungit "Licurici" Hunedoara – 1.083,852.83 euro
    Reabilitare, modernizare și dotare Grădinița cu Program Normal Nr.1 Hunedoara – 1.182.865,01 euro
    Reabilitare, modernizate și dotare Școala Gimanzială nr. 2 Hunedoara - 3,680,393.61 euro
    Reabilitarea și modernizarea Liceului Teoretic "Traian lalescu"- Corp Liceu Hunedoara -4.903.778,77 euro
    Reabilitare, modernizare și dotare Parc Corvinul din Municipiul Hunedoara – 3.866.631,95 euro
    Reamenajare, modernizare și dotare Parc Central din Municipiul Hunedoara – 2.718.160,00 euro
    Înfiinţare şi amenajare Grădina Urbană Corvinia – 33.871.345,52 euro
    Reabilitare creșa săptămânală "Căsuța cu pitici" – 745.883,10 euro
    Restaurarea și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural – ansamblul architectural Castelul Corvinilor – Curtea Husarilor
    Realizare și amenajare Muzeu Etnografic „Ținutul Pădurenilor” în cadrul Ansamblului Arhitectural Castelul Corvinilor
    Valorificarea turistică a grădinii și a șanțurilor Ansamblului Castelul Corvinilor prin realizarea și amenajarea unui Muzeu Tematic Medieval
    Accesibilizare pietonală între Casa de Cultură și Piața Agroalimentară prin G. Barițiu – str. Grădinilor și pasaj pietonal spre Piața Obor
    Reabilitarea Ansamblului urban Piața Libertății, cod LMI HD-II-a-B-03340 în vederea creșterii eficienței energetice
    Reabilitarea și decontaminarea a 108,29 hectare de teren din situl industrial Hunedoara (platforma vechiului combinat siderurgic) și introducerea acestora în circuitul civil prin amenajări specifice
    ​Reabilitarea clădirilor publice din municipiul Hunedoara pentru creșterea eficienței energetice - Primăria municipiului Hunedoara – sediu nou primărie.

    Primăria Hunedoara în Ediția Digitală Ghidul Primăriilor

    Descriere poză

    Afaceri Locale

    ...

    ADEC ELECTRO SRL