Primăria Hangu

35021 Vizualizări
Tip: Comuna
...

Persoane din instituție

Primar : Ion Pîntea
Secretar General: Bici Anişoara
Contabil: Pancu Elena

imagine primar

Cuvântul primarului

Comuna Hangu este parte din sufletul meu, locul minunat unde încă îmi zăresc copilăria alergând pe ulițele satului, poate de aceea nu mi-am dorit niciodată să plec. Rădăcinile și inima mea sunt aici, alături de oamenii dragi pe care îi știu de-o viață, de tinerii și copiii, cu care e o încântare să mă întâlnesc și îi mulțumesc Lui Dumnezeu pentru că mi-a oferit șansa de a fi în mijlocul lor. Cum aș putea să nu fac tot ceea ce depinde de mine și să nu-mi doresc ca Hangu, acest loc binecuvântat, să nu fie așa cum l-am visat, ca hanganii să nu fie mulțumiți și fericiți? Dacă oamenii din jurul meu sunt fericiți atunci sunt și eu mulțumit și motivat să lupt, să mă zbat, să caut oportunități pentru alte și alte investiții și proiecte. Din păcate, nu pentru toate planurile și proiectele ce reflectă dorințele hanganilor, găsesc cadrul legal și surse de finanțare pentru a le realiza. Ultimii doi ani au fost o mare provocare pentru mine, pentru că am fost deopotrivă și primar și viceprimar și nu a fost simplu, însă am încercat să fac tot ce mi-a stat în putință pentru a fi alături de oameni, pentru a-i ajuta. Am răspuns fiecărui apel telefonic, iar hanganii pot confirma acest lucru. Indiferent în ce zi și la ce oră am fost sunat, am încercat să rezolv cât mai operativ problemele care s-au ivit. Experiența celor 35 de ani în primărie, m-a ajutat și mă ajută în continuare să colaborez și să negociez cu instituții, cu firme de execuție și de consultanță, cu factori de decizie, să înțeleg cum să gestionez eficient resursele comunei și care sunt cele mai stringente nevoi ale cetățenilor, să cunosc organizații și oameni care mă pot sprijini, cu care mă pot consulta, care mă pot îndruma, pentru că, deși din exterior totul pare simplu, documentațiile pentru proiecte sunt mai greu de întocmit decât realizarea lucrărilor în sine.
În tot acest timp am învățat să înțeleg fiecare om așa cum e, să fiu calm și răbdător, deschis spre dialog și transparent în decizii și să fiu empatic, pentru că m-am pus în situația fiecăruia dintre ei.
Mulți cred că e ușor să fii primar, că deciziile stau în vârful peniței cu care semnezi, dar în spatele celor mai multe realizări stau nopți de nesomn, ore de studiu a legislației, care e de cele mai multe ori neprietenoasă, zile obositoare și pline de griji, petrecute pe drumuri. Nicăieri nu e ușor atunci când îți dorești să realizezi ceva, dar proiectele finalizate și cele pe care le-am inițiat, bucuria din ochii beneficiarilor, mă fac să cred că dacă vrei cu adevărat, reușești.
Nu e moment în care să nu constat că fără o echipă de salariați serioși, cu experiență, responsabili și determinați, nu poți face mare lucru, de aceea apreciez, din toată inima, angajații Primăriei Hangu pentru care locul de muncă e mult mai mult decât atât și îi asigur de toată recunoștința mea.
De la soția mea, Liliana, care este bibliotecară, am învățat că trebuie să pui suflet în tot ceea ce faci, și chiar dacă nu avem copiii noștri, suntem binecuvântați cu toți copiii din Hangu care trec zilnic pragul bibliotecii. Ea este unul dintre oamenii care sfințește locul și, da, poate fi un model chiar și pentru primarul comunei și soțul ei…
Concetățenii mei știu deja că apreciez onestitatea și corectitudinea și nădăjduiesc că acest fapt îi determină să aibă încredere în mine și în instituția pe care o reprezint. Energia și motivația primite de la oamenii care mă susțin, împletite cu credința în Dumnezeu, mă determină să merg mai departe.
​ÎMI DORESC SĂ FIU ACEL PRIMAR AȘA CUM TOȚI AR TREBUI SĂ FIE!

Numele localităților aflate în administrație

Hangu, Grozăvești, Chirițeni, Buhalnița, Rugineşti

Așezarea geografică

Comuna Hangu este așezată în partea de nord și nord-est a lacului de acumulare Izvorul Muntelui-Bicaz, pe văile pârâurilor Hangu și Buhalnița, cuprinzând bazinele lor hidrografice și ale altor pârâuri și afluenți de pe malul stâng, din cursul mijlociu al râului Bistrița, este situată pe versanții sudici ai munților Hangu și Buhalnița, care fac parte din Culmea Stânișoarei.
Pe glob, comuna Hangu se află la 26° longitudine estică și 47° latitudine nordică, cu 2° la nord de paralela 45°, care reprezintă mijlocul distanței între Ecuator și Polul Nord, iar în cadrul teritorial al județului Neamț se află la nord-vest-ul Municipiului Piatra Neamț, la o distanță de 60 km, pe DN 15.
Comuna Hangu se învecinează la nord, urmând cumpăna apelor de la Vârful Mare, până la Vârful Crainicu, cu comuna Pipirig, la est cu comuna Crăcăoani, până la Vârful Stirigoaiei, cu comuna Gârcia, până la Vârful Prislopașu și cu comuna Pângărați până la Vârful Frasinului, coborând spre lacul de acumulare și urcând până la Verdele, cu orașul Bicaz, iar la sud-vest cu comuna Ceahlău, până la Piciorul Pancului. La est se învecinează cu comuna Poiana Teiului, până la Vârful Mare.
Fiind așezată pe versanții sudici ai Culmii Stânișoarei, din partea mijlocie a ramurii estice a Carpaților Orientali, este o comună cu specific montan, cu înălțimi sub 1220 m.
Principalele cursuri de ape ale comunei sunt pârâurile Hanga și Buhalnița cu afluenții lor și pârâurile Bocănești, Rotaru, Huiduman, Grozăvești, Dartu și Potoci. Afluenții importanți în raport cu așezările satelor ai pârâului Hangu sunt: Audia, Sasu, Bolatău, Măcieș, pârâul Verii și Mitrofan, iar ai pârâului Buhalnița sunt: Sneamătul, Boura și Fârtagi

  • Suprafață: 12932,31 ha
  • Intravilan: 1044,8 ha
  • Extravilan: 11887,51 ha
  • Populație: 3475
  • Gospodării: 1450
  • Nr. grădinițe: 2
  • Nr. școli: 2
  • Cum se ajunge in localitate

    Traseu 1 : Piatra Neamț- Bicaz – Hangu
    Traseu 2: Târgu Neamț - Poiana Teiului (viaduct) - Hangu

    Activitati economice si specifice zonei

    Exploatarea lemnului şi prelucrarea lui a rămas ocupaţia principală a hanganilor. Exploatarea lemnului a luat amploare după 1991, când s-a pus în aplicare Legea fondului funciar, prin care le-au fost retrocedate pădurile, foştilor proprietari. Din acest moment, numărul de gatere în care buştenii sunt transformaţi în scândură sau dulap, în funcţie de necesităţi, este în continuă creştere. Gaterele sunt, de fapt, nişte instalaţii cu pânze în care sunt introduşi buştenii, puse în mişcare de un motor, care funcţionează pe bază de motorină sau curent electric. Scândura rezultată este legată în pachete, încărcată în maşini şi transportată la Galaţi sau Constanţa pentru export. O parte din scândură sau chiar deşeurile rezultate din prelucrarea lemnului sunt transportate în zonele de şes, unde se face schimb pe produse agricole, respectiv cereale şi legume. În anul 1998, în comuna Hangu existau 13 gatere. Numărul lor s-a redus ulterior din cauza demersurilor pe care trebuie să le facă patronii pentru a exploata pădurile particulare.
    O altă tradiţie în viaţa economică a comunei, o reprezintă creşterea animalelor. Vacile se ţin, în special, pentru lapte, caii sunt folosiţi pentru tracţiune şi arat, ca şi boii a căror întreţinere este însă foarte costisitoare. Oile de rasă ţurcănă se ţin pentru lână şi miei, iar porcii pentru carne. O altă activitate bine dezvoltată în această zonă este turismul.
    Firme reprezentative:
    În comuna Hangu figurează un număr de 60 societăţi comerciale cu capital privat şi întreprinderi individuale, PFA. Dintre acestea cele mai repezentative sunt: SC FAGUL PRODIMPEX SRL, SC PAUANA COM SRL – Pensiunea Ioana, SC NEW NICK SRL, SC RELAX BICAZ SRL - LOSTRIŢA, SC GRUP LP PROD SRL SC HANREX SRL SC B&C EXPLOFOR SRL, SC LETIȚIA TURISM SRL, SC BISFOREST SRL, SC CARPAȚI ORIENT SRL, SC DANISIL PROD SRL , PENSIUNEA BUNICA, PENSIUNEA GRĂDINILE ROMANE
    Producători locali:
    FERMIERII DIN ZONĂ
    Produse locale:
    COZONAC, POALE ÎN BRÂU (PLĂCINTE), CAȘ OAIE, URDĂ , PRUSE DIN LAPTE DE VACĂ (BRÂNZĂ, CAȘCAVAL, IAURT ETC)
    Meșteșugari:
    ​EXISTĂ O FABRICĂ DE MOBILĂ CE FOLOSESTE DOAR LEMN MASIV

    Evenimente

    Ziua localității - 14 octombrie

    Specific zonal

    Punctele forte ale localității Hangu sunt:
    ​Turismul, zootehnia, exploatarea și prelucrarea lemnului.

    Obiective turistice

    Schitul Sfântul Pahomie – sat Hangu, comuna Hangu
    Lacul Izvorul Muntelui
    Biserica Parohia Bruhalnița – monument istoric
    ​Biserica Sf. Nicolae Chirițeni – monument istoric

    Facilități oferite investitorilor

    Asigurare teren pentru investiţii, acces utilităţi ( apa, canalizare, energie electrică telefonie fixă şi mobilă etc)

    Proiecte de investiții

    Extindere alimentare cu apă în localitatea Hangu (Boboteni), comuna Hangu, județul Neamț și extindere rețea canalizare în localitatea Hangu (Boboteni), comuna Hangu, județul Neamț
    Realizare praguri retenție și saltea gabioane pârâu Mitrofanu, comuna Hangu, județul Neamț
    Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente a Școlii Gimnaziale , Comuna Hangu
    Modernizare centru civic comuna Hangu, județul Neamţ Cap A - Alei acces, parcări, spaţii verzi, mobilier urban, iluminat decorativ drumuri în zona centrului
    Construire pod peste pârâul Audia-civic
    Construire Bloc ANL și Sistematizare verticală, căi de comunicație, branșament electric pentru obiectivul de investiții
    Achiziție autovehicul multifuncțional de lucru în comuna Hangu, județul Neamț
    Achizitia și montajul a două stații de reîncărcare
    Modernizarea sistemului de iluminat public stradal în Comuna Hangu, Județul Neamț
    Extindere rețea de alimentare cu apă și branșamente la proprietăți în localitatea Grozăvești, comuna Hangu
    Modernizare drum  sătesc 9 Chirițeni (str Cireșilor)
    Dotarea cu sistem de E-guvernare în comuna Hangu, județul Neamț
    Modernizarea infrastructurii rutiere în satele Hangu și Chiriteni, comuna Hangu, județul Neamț

    Afaceri Locale