Primăria Cepleniţa

36605 Vizualizări
Tip: Comuna
...

Persoane din instituție

Primar: Dumitru Laiu
Viceprimar: Cornel Matei
Secretar General: Geanina Pîslariu
Şef birou contabilitate: Georgeta Ungureanu

imagine primar

Cuvântul primarului

Frenezia vieții contemporanene ne raportează mai mult ca niciodată la timpul prezent, iar activitățile de zi cu zi ne obligă să privim mai mult în viitor decât să contemplăm trecutul. Cu toate acestea nu trebuie să ne uităm trecutul. Ceplenița se află într-o zonă folclorică deosebită, încărcată de semnificații pe care tinerii de astăzi trebuie să le cunoască și să le păstreze. Se știe, obiceiurile și datinile trebuie să se perpetueze nu doar în semn de respect pentru moșii și strămoșii nostri, ci fiindcă poartă în ele valori spirituale deosebite ce exprimă identitatea noastră.
Multe din datinile de odinioară s-au pierdut la fel cum s-au pierdut portul popular, cântecele de haiducie. Dar puțini mai sunt cei care știu acum cum arată o meliță, o batoză, o râșniță sau o stativă, cum arăta un pat de scânduri cu mindir (saltea de paie), masa și scaunele cu trei picioare, cum se treiera cu caii sau cum se călcau strugurii în călcător. Deși nu par semnificative pentru studiul istoriei naționale, faptele mărunte, întâmplările petrecute pe aceste meleaguri de-a lungul timpului reflectă evoluția relațiilor sociale, drumul spre civilizația modernă al societății rurale.
De multe ori istoria unei localități pare tristă, deoarece documentele rămase, în majoritatea lor, degajă acest sentiment. În afară de pământul brăzdat de ape, și acela cu multe modificări, nu mai avem nimic din ceea ce îi înconjura pe oamenii secolelor anterioare, din arhitectura traditional-țărănească, nu avem nimic scris despre întâmplările de zi cu zi ce se petreceau în sat.
​Când citim despre istoria unei localități de multe ori ne interesează acele evenimente cu rezonanță mare, uităm totuși că există și o altă istorie, la fel de adevărată, aceea a unor colectivități mici care trăiesc, la nivelul lor, cu intensități diferite, viața de zi cu zi. Aproape nimeni nu s-a interesat de ele. Și totuși, aici pulsează viața, aici sunt mii de fapte mărunte care ne ajută să reconstituim segmente de istorie socială.

Numele localităților aflate în administrație

Cepleniţa, Buhalniţa, Poiana Mărului, Zlodica

Așezarea geografică

Ceplenița, una din cele 85 de comune ale județului Iași, se află în partea de N-V a județului, pe malurile râului Bahlui și pe cele ale afluentului său, Buhalnița, de o parte și de alta a D. N. 28 B, la 70 km. de municipiul Iași, la 7 km. sud de orașul Hârlău și aproximativ 25 km. de orașul Târgu Frumos, comuna este formată din satele Buhalnița, Ceplenița (reședința), Poiana Mărului, Zlodica. Teritoriul comunei se învecinează la Est cu Comuna Coarnele Caprei, la Sud-Vest cu Cotnari și la Nord cu Comuna Scobinți.
​Situată în Podișul Moldovei, care, în general, are un aspect vălurat cu interfluvii colinare și deluroase sau se prezintă sub formă de platouri joase ale căror altitudini se repetă pe suprafețe întinse, comuna Ceplenița este plasată în partea superioară a interfluviilor din bazinul Jijiei și Bahluiului, la o altitudine de 115 m. și următoarele coordonate: 47°22'57.7"N și 26°57'53.6"E, cu un relief variat, cu fragmentare sub formă de dealuri și coline.

  • Suprafață: 752 ha
  • Intravilan: 752 ha
  • Extravilan: 3808 ha
  • Populație: 4517
  • Gospodării: 1890
  • Nr. locuințe: 1736
  • Nr. grădinițe: 2
  • Nr. școli: 3
  • Cum se ajunge in localitate

    Drumul Național 28 B

    Activitati economice si specifice zonei

    Relațiile economice ale comunei Ceplenița cu zona înconjurătoare, constituie suportul material al dezvoltării mediului rural, majoritatea materiilor prime sunt procurate din orașul Hârlău.
    Prin asigurarea cu produse agroalimentare pe piața urbană se obțin o parte a veniturilor necesare dezvoltării comunei și traiul zilnic al populației
    Firme reprezentative:
    AF Mihăilă Camelia-Felicia - magazin alimentar
    SC Adamatec SRL – magazin materiale construcții
    AF Matei Constantin - magazin alimentar
    SC Antoni Piu SRL – magazin alimentar, bar
    Producători locali:
    AF Anghel Ioan – moară porumb
    AF Ciornei Mihai – presă ulei
    AF Halibei Emilia – moară porumb
    Produse locale:
    Miere de albine, dulceturi (de nuci, de visine, de cirese, de ardei iute, de prune), țuică, vin, produse lactate
    Meșteșugari:
    Broderie, fierărie, lemnărie

    Specific zonal

    Accesibilitate – traversarea comunei de DN E58, Botoșani – Târgu-Frumos – Iași
    Tranzitare cale ferată – linia secundară Iași – Podu Iloaiei – Hârlău
    Investițiile realizate pentru asfaltarea drumurilor/străzilor
    Acces ridicat la infrastructura de comunicații IT, telefonie fixă și mobile
    Diversitatea domeniilor economice reprezentate de către micii agenți economici
    Existența unui managment educațional responsabil cu implicare directă
    Comunicare formală și informală bună
    Dezvoltarea fermelor locale prin accesarea fondurilor europene
    Existența a 2 cabinete medicale individuale, existența unei farmacii
    Existența serviciului de asistență socială în subordinea Primăriei
    Experiența în administrație a primarului, consiliului local și personalului de specialitate
    Implicarea activă în problemele societății, ponderea ridicată a investițiilor în bugetul local
    Existența a opt monumente istorice care se regăsesc în lista monumentelor de interes local, existența a numeroase vestigii istorice
    ​Tradițiile unice ce se păstrează în localitate sunt specifice Sărbătorilor de Iarnă – Crăciunul cu colindele specifice zonei, urături de An Nou, sorcova, Cerb, Urs, Căluții, Capră, precum și cele legate de Ziua Eroilor, 1 Iunie, 1 Decembrie.

    Obiective turistice

    Biserica „Nașterea Maicii Domnului” Buhalnița
    Ansamblul Cantacuzino-Pașcanu care cuprinde Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”, turnul clopotniței și zidul  incintei, din Ceplenița
    Podul de piatră și beciul din satul Zlodica
    Biserica „Sfinții Voievozi” din satul Zlodica
    Situl arheologic de la Buhalnița

    Proiecte de investiții

    Reabilitare și modernizare drumuri de interes local, amenajare trotuare/piste de bicicliști
    Extindere rețea de alimentare cu apă
    Aducțiune apă potabilă și canalizare în comuna Ceplenița
    Înființare rețea de alimentare cu gaze naturale
    Modernizare sistem public de iluminat stradal în comuna Ceplenița
    Reabilitare, modernizare și dotare dispensar medical Ceplenița și Buhalnița
    Amenajarea terenuluji de sport
    Construire și dotare cămin cultural în satul Ceplenița
    Promovarea valorilor etno-folclorice de la nivelul comunității locale, dezvoltarea și promovarea ansamblurilor cultural-artistice
    Reparații capitale și modernizare sediu primărie
    Participarea UAT în cadrul unor programe de schimb de experiență și bune practici

    PRIMĂRIA CEPLENIŢA în Ediția tipărită Ghidul Primăriilor

    Descriere poză

    Afaceri Locale