Primăria Bistriţa

Numele localităților aflate în administrație

Viişoara, Unirea, Ghinda, Sărata, Sigmir, Slătiniţa

Așezarea geografică

Reşedinţă a judeţului Bistriţa - Năsăud, Municipiul Bistriţa este situat în partea de nord-est a Podişului Transilvaniei, în Depresiunea Bistriţei.
Municipiul Bistriţa este amplasat pe un teren plan, la o altitudine de 356 m, pe coordonatele 47°10' latitudine nordică şi 24°30' longitudine estică. Oraşul este străbătut de râul Bistriţa, râu al cărui nume îl poartă. Este înconjurat de coline acoperite cu întinse livezi, ocupă o suprafaţă de 14.547 ha, împreună cu cele şase localităţi componente: Unirea (5 km), Slătiniţa (10 km), Ghinda (8km), Viişoara (5 km0, Sigmir (6 km), Sărata (10 km).
Localităţile limitrofe Municipiului Bistriţa sunt: Feldru (N), Livezile (NE), Cetate şi Budacu de Jos (SE), Mărişelu (S), Şieu Măgheruş (SV), Şintereag şi Dumitra (NV). Din suprafaţa Municipiului Bistriţa de 14.547 ha revin intravilanului circa 2.560 ha.
Relieful
Municipiul Bistriţa este situat în subunitatea morfologică Dealurile Bistriţei. Suprafaţa pe care se află este o regiune mai coborâtă cunoscută ca "Depresiunea Bistriţei". Această depresiune este deschisă la vest şi est, iar înspre nord şi sud este mărginită de dealurile: Cetate (Burgberg) 686 m, Bistriţei (549 m), Ciuha (620 m), Corhana, Cocoş, Jelnei, Codrişor (Schieferberg), Cighir.
Depresiunea Bistriţei este de origine eroziv-acumulativă. Este străbătută de râul Bistriţa care izvorăşte de pe versantul nordic al Munţilor Călimani, de sub vârful Bistriciorului, de la o altitudine de 562 m, parcurgând un traseu de 64 km până la intrarea în oraş. Aici primeşte doi afluenţi cu debit foarte mic şi inconstant, pârâul Ghinzii şi Valea Jelnei. De pe Dealul Cetăţii îşi adună apele pârâul Căstăilor care confluează cu râul Bistriţa între Bistriţa şi Viişoara. Râul Bistriţa traversează localitatea Viişoara, trece pe la marginea localităţii Sărata şi se varsă în râul Şieu.
Clima
Depresiunea Bistriţei are o climă temperat-continentală cu veri mai umede şi relativ călduroase, iar iernile mai puţin uscate şi relativ reci.
Regimul temperaturii este determinat de cadrul natural în care este amplasat Municipiul Bistriţa, precum şi de urbanistica sa care creează microclimatul specific Bistriţei. Temperatura medie multianuală este de 8,30° Celsius, iar temperaturile extreme absolute au fost de 37,6° C, înregistrată la 16 august 1952 (maxima absolută) şi de -33,8° C, înregistrată la data de 18 ianuarie 1963 (minima absolută). Luna cea mai rece este ianuarie cu o medie multianuală de -4,7° C, iar cea mai caldă iulie, media fiind de 18,9° C.

Activitati economice si specifice zonei

Industrie
Turism
Agricultură

Industrie constructoare de maşini
Industria lemnului
Industria textilă
Acumulatori auto
Cablaje auto
Construcţii civile
Comerţ
Producţie şi prestări servicii

Evenimente

Târgul de Paşti "Ostermarkt " (martie)
Cros "Gabriela Szabo" (aprilie)
Reuniunea corală Internaţională "Bartolomeu Anania" (mai)
Maialul Bistriţean Maghiar, târg de artă populară (mai)
Festivalul Medieval (iunie)
Festivalul etniilor "Pfingstfest" (iunie)
Zilele Bistriţei (iulie / în anul 2013 în zilele de 23-25 august)
Festivalul Internaţional de folclor "Nunta Zamfirei" (august)
Festivalul tradiţiilor ţigăneşti (august)
Festivalul Fanfarelor "Mihail Warga"(septembrie)
Festivalul  Naţional de Teatru "Liviu Rebreanu" (noiembrie)
Târg de carte (noiembrie)

Obiective turistice

Biserica Evanghelică
Amplasată în centrul Bistriţei, Biserica Evanghelică este cel mai important monument al oraşului, fiind considerată emblema burgului. Este cel mai reprezentativ monument de arhitectură de la începutul Renaşterii, fiind o combinaţie de elemente ale diferitelor stiluri arhitecturale şi de artă, pornind de la romanic şi gotic şi continuând cu stilul renascentist.
Sub zidurile actualei biserici se află fundaţiile lăcaşului de cult ridicat de primii colonişti saşi în anii 1332-1333. Construcţia bisericii a început în anul 1470 şi a continuat până în anul 1564, sub supravegherea arhitectului Petrus Italus de Lugano. Înălţimea turnului, de 76 m, îi conferă statutul de cel mai înalt turn de biserică din Transilvania. Rolul său era, pe lângă cel de pază şi supraveghere în vremuri de primejdie, cel de poziţie "cheie" destinată observaţiei şi alarmării în caz de incendiu.
Biserica păstrează strane sculptate în anul 1519, lucrate de meşterul Johannes Begler, o orgă cu 28 de registre, construită în stil rococó  în anul 1795 de braşoveanul Johann Prause, cele 23 de steaguri ale breslelor bistriţene precum şi alte valori ale amplei vieţi spirituale din acele vremuri, toate de o originalitate indiscutabilă. Cea mai veche piesă sculptată în piatră este amplasată pe latura sudică a turnului la o înălţime de circa 8m şi datează, conform inscripţiei, din anul 1327. Pe această lespede funerară, cunoscută sub numele de "Cavalerul Gotic" este reprezentat un cavaler cu spadă şi scut, într-o vestimentaţie specifică secolului al XIV- lea.
Biserica a suferit două incendii, unul în anul 1857 şi altul în 2008. Prin refacerea turlelor şi acoperişului, înlocuirea clopotelor şi orologiului, (distruse în timpul incendiului devastator din 11 iunie 2008), monumentul a căpătat o nouă înfăţişare. Au fost realizate şarpanta de la nava bisericii, învelitorile pentru turn, lucrări de pietruire, zidării, zugrăveli, etc.; a fost consolidată partea superioară a turnului şi balconul exterior.
Ca o noutate absolută, pentru a permite vizitatorilor să observ de la înălțime panorama Bistriţei, centrul istoric şi pietonalul Liviu Rebreanu, a fost montat în interiorul turnului bisericii un lift modern, care a fost dat în folosinţă în luna august, 2012.
Casa Ion Zidaru
Casa Ion Zidaru face parte din seria clădirilor medievale etajate,  construite pe la mijlocul veacului al XVI-lea. Ridicat în jurul anului 1500 de către un jude al Bistriţei, edificiul este unul dintre cele mai reprezentative monumente ale arhitecturii gotice târzii din Transilvania. Primul proprietar, Andreas Beuchel, un patrician bogat, cu studii la celebra Universitate din Cracovia, a cumpărat casa în 1522 şi a transformat-o într-un palat în miniatură.
Istoria casei şi a proprietarilor este un capitol interesant al evoluţiei vieţii urbane în Bistriţa primei jumătăţi a secolului al XVI-lea: Ioan Zapolya, ajuns voievodul Transilvaniei cu sprijinul lui Petru Rareş, cedează acestuia din urmă Bistriţa, în anul 1529. Domnitorul Moldovei solicită bistriţenilor plata dării ce i se cuvenea, făcând totodată o demonstraţie de forţă, printr-o expediţie militară. Andreas Beuchel, acuzat de trădare pentru că a părăsit oraşul  în vreme de asediu, fuge în tabăra lui Petru Rareş de la Tărpiu, reuşind de aici să fugă spre Rodna şi mai apoi, la Curtea lui Petru Rareş de la Suceava. Ulterior, acesta se întoarce la Bistriţa, încrezător în promisiunea că acuzaţiile îi vor fi retrase. Aici însă, este judecat, condamnat la moarte şi executat prin decapitare. Capul său este pus într-un coş cu nuiele şi aruncat pe apa Bistriţei, imagine care se regăseşte pe peretele de nord - est a Bisericii Evanghelice. Casa revine judelui Bistriţei, Thomas Werner, care o vinde unui umanist important al vremii, Cristian Pomarius. Fiind un imobil valoros, este apreciat la suma de 800 de florini.
În anul 1538, casa este vândută lui Ion Zidaru (Johanes Murator), arhitect şi constructor, care se angajase, contra sumei de 360 de florini, să construiască biserica "Sfântul Dumitru" din Suceava, la solicitarea domnului moldovean, Petru Rareş. Din motive necunoscute, biserica se prăbuşeşte înainte de finalizare, iar Ion Zidaru, de frica lui Petru Rareş, fuge la Bistriţa şi apoi la Sibiu.
Domnitorul Moldovei pune sechestru asupra casei constructorului din Bistriţa, considerând că el este proprietarul de drept al imobilului, că de altfel şi descendenţii lui, Ilias Vodă şi Alexandru Lăpuşneanu. Acesta din urmă, în 1549, vinde casa unui bistriţean, Paul Budaker. Deoarece constată că ar mai fi rămas de plătit un rest de 100 de florini, sumă rămasă de la Ion Zidaru, Alexandru Lăpuşneanu implică proprietarii casei într-un lung şir de procese, care culminează, la 19 februarie 1556, cu judecata în faţa împăratului Ferdinand, la Presburg.
În 1946, casa a fost sediu al comandamentului trupelor sovietice aflate în trecere prin Bistriţa. În 1974, ea este restaurată de Ministerul Culturii şi devine Restaurantul Central, nume care este păstrat şi astăzi de proprietarii de drept, care după ce au intrat în posesia casei, au supus-o unui amplu proces de reabilitare.
Clădirea este executată în întregime din piatră şi lemn. Cu toate intervenţiile masive asupra construcţiei, chiar dacă detaliile mai vechi au fost distruse sau incluse în zidărie, s-a putut constata totuşi că, anterior, clădirea era o construcţie cu etaj dominată de profilatura gotică datând din a doua jumătate a secolului al XV-lea. O a doua etapă a construcţiei, şi cea mai importantă, a fost aceea a preluării elementelor din Renaştere.
Turnul Dogarilor
Asemănătoare ca înfăţişare, turnurile care întăreau vechiul burg al Bistriţei au fost construite într-o perioadă relativ scurtă de timp. Din totalul celor 18 construcţii de acest fel, caracteristice arhitecturii militare gotice, s-a păstrat până în zilele noastre una singură, Turnul Dogarilor. Acesta era apărat de breasla care i-a dat dealtfel şi numele fiind dublat în partea vestică de un bastion special amenajat pentru artilerie. Cu o înălţime de 25 de metri şi dotat cu ziduri groase de aproximativ un metru şi jumătate, Turnul Dogarilor are pe interior patru nivele, cele superioare incluzând încăperi cu ferestre.
Astăzi, edificiul adăposteşte la primele două etaje o inedită galerie de păpuşi şi măşti numărând în jur de 700 de exponate, creaţie a regretatului "Baron al Casei Dracula", Alexandru Misiuga, iar la celelalte două se poate admira galeria de artă plastică aparţinând Asociaţiei Culturale Nosner Land.
Turnul Dogarilor face parte din patrimoniul cultural al Municipiului Bistriţa alături de alte clădiri cu o valoare istorică deosebită, conturând specificul naţional al culturii oraşului. El a rămas în peisajul Bistriţei ca o mărturie clară a evoluţiei sale istorice
Ansamblul Sugălete
Puţine sunt locurile din oraşul Bistriţa care să fie atât de încărcate de istorie ca ansamblul Sugălete. Complexul cuprinde, pe latura de Nord a Pieţei Centrale, treisprezece clădiri, construcţii gotice, locuinţe ale unor meşteri şi negustori bistriţeni. Este cel mai lung şir de imobile medievale cu arcade la parter din România.
Complexul a fost construit la sfârşitul secolului al XIV-lea şi începutul secolului al XV-lea şi a fost reconsolidat în mare parte după anul 1457, când un incendiu devastator a distrus o parte din construcţiile de lemn ale oraşului. Aspectul construcţiilor care îl alcătuiesc a rămas aproape neschimbat din perioada anilor 1480-1550. Astfel, o serie de clădiri din şirul Sugălete păstrează încă în arhitectura lor elemente gotice. Altele au fost transformate, dobândind  de-a lungul veacurilor  elemente ale renaşterii, baroc  sau neoclasice. Cele mai vechi datează din ultimele decenii ale secolului al XV-lea ilustrând o etapă interesantă în evoluţia aspectului edilitar al oraşului medieval: apariţia primelor case cu etaj.
Din atelierele de sub arcadele acestora, "voievozii moldoveni cumpărau podoabe de aur şi argint, postavuri fine de Flandra şi Colonia, stofe şi mătăsuri fine cu fire aurite de la Veneţia, sau produse rare precum piperul, ghimbirul sau diverse doctorii ale vremii."
Băncile de piatră pe care poposeau  negustorii şi erau expuse mărfurile se mai păstrează încă  fixate în piatra stâlpilor care susţin bolţile.
Casa Argintarului
Casa Argintarului a fost construită între anii 1560 - 1563 de pietrarii italianului Petrus Italus de Lugano.
Clădirea păstrează, în mod unitar, cea mai frumoasă arhitectură renascentistă a unei locuinţe de patrician din Transilvania. Ferestrele cu profile de piatră, vizibile pe faţada principală, sunt completate în interior de o serie de uşi şi detalii originale. Portalul carosabil este încadrat de pilaştri dispuşi pe piedestaluri înalte, după modelul arhitecturii florentine din secolul al XV- lea.
Fereastra din partea estică a faţadei se termină în arc circular, pe exteriorul căruia sunt sculptate două potire, simbol al breslei. Meşteşugul prelucrării aurului şi argintului era foarte dezvoltat în Bistriţa, mai ales că metalele preţioase erau exploatate direct din minele de la Rodna, aflate în apropiere.
"Casa Argintarului" păstrează un plan tipic pentru arhitectura acelor vremuri, cu ateliere la parter şi camere de locuit la etaj.
Este una dintre cele mai frumoase construcţii medievale din Bistriţa.
Casa Memorială "Andrei Mureşanu"
Situată în strada Andrei Mureşanu nr. 19, casa memorială a celui care a dat poezia "Un răsunet", "Andrei Mureşanu", adăposteşte din anul 1984 filiala Bibliotecii Judeţene pentru copii şi tineret.
Clădirea originală din fosta stradă a Năsăudului (astăzi Andrei Mureşanu), casa bunicilor dinspre mamă a poetului unde acesta şi-a petrecut o parte a copilăriei a fost construită la începutul secolului al XIX-lea, în stilul caselor româneşti tradiţionale. Mistuită într-un incendiu, casa a fost refăcută între anii 1983-1984 de către autorităţi. Iubitorii de istorie pot vedea aici o expoziţie a Revoluţiei române de la 1848 dar şi acte oficiale, scrisori, cărţi şi publicaţii care ilustrează viaţa şi activitatea poetului.
Muzeul Judeţean Bistriţa-Năsăud
Complexul muzeal Bistriţa-Năsăud a fost înfiinţat în anul 1950, funcţionând astăzi în clădirea fostei cazărmi a Regimentului 63 Infanterie, ce datează din 1898.
Muzeul cuprinde secţii de etnografie - artă populară, ştiinţele naturii, artă plastică, istorie şi arheologie.
Colecţia de arheologie este renumită prin piesele de valoare deţinute, piese din epoca bronzului aparţinând culturii Wittenberg, depozite de bronzuri, inventarul unor morminte daco-celtice, tezaurul monetar de la Şieu-Odorhei (secolele II - I a.Ch.), tezaure monetare romane şi medievale, unelte şi arme medievale.
Colecţia de etnografie cuprinde piese de artă populară românească, maghiară şi săsească, unelte, instalaţii.
Colecţia de geologie atrage atenţia turiştilor prin florile de mină, colecţiile de petrografie (în special colecţia de concreţiuni grezoase - unicat), colecţiile de paleontologie şi micropaleontologie.
Din secţia de ştiinţe ale naturii nu lipseşte fauna specifică zonei, tehnică populară, costume populare, o casă ţărănească, biserică de lemn, o colecţie de lăzi de zestre, opere ale unor artişti plastici, în mare parte transilvăneni.

Facilități oferite investitorilor

Concesionări terenuri
Parteneriate public-privat
Facilităţi fiscale

Proiecte de investiții

Investiţii:
Infrastructură
Reabilitare centrul istoric
Reabilitare monumente