Consiliul Judetean Tulcea

Așezarea geografică

Judeţul Tulcea este situat în extremitatea de E-SE a României, în partea central-nordică a Dobrogei, la gurile Dunării, cu ieşire la Marea Neagră (în E), la graniţa cu Republica Moldova şi Ucraina (în N), limitat de judeţele Galaţi (NV), Brăila (V) şi Constanţa (S), la intersecţia paralelei de 45° latitudine N cu meridianul de 29° longitudine E.
Pe teritoriul judeţului se află punctul extrem estic al României, respectiv 29°41'24" longitudine E, la Sulina. Suprafaţa totală este de 8499 kmp (3,56% din suprafaţa ţării), locul 4 pe ţară, după jud. Timiş, Suceava şi Caraş-Severin. Din suprafaţa totală a judeţului, 3446 kmp reprezintă suprafaţa zonelor umede constituită din Delta Dunării şi Complexul Lagunar Razim Sinoie.

Relief

Relieful judeţului Tulcea se caracterizează prin existenţa a două unităţi fizico-geografice distincte: una mai înaltă, în partea central-vestică, în cadrul căreia se întâlnesc elemente ale celui mai vechi relief de pe teritoriul României (respectiv unităţi de orogen vechi, hercinic/kimmeric), şi alta mai joasă şi mai nouă (din Cuaternar), în N, NE şi E, respectiv lunca şi Delta Dunării, precum şi nordul Complexului Lagunar Razim-Sinoe. Unităţile mai înalte de relief sunt dispuse în trei mari subunităţi paralele, ocupând aprox. 32% din teritoriul judeţului: subunitatea nordică este constituită din Munţii Măcinului (cei mai vechi munţi din România), tociţi, cu altitudine max. de 467 m (vf. Ţuţuiatu sau Greci), Podişul Niculiţel şi Dealurile Tulcei; subunitatea centrală, extinsă între Dunăre (la V) şi lacul Razim (la E), este reprezentată prin Podişul Babadag, iar subunitatea sudică coresunde compartimentului nordic al Podişului Casimcea, făcând parte integrantă din Podişul Dobrogei Centrale, constituit predominant din şisturi verzi prepaleozoice în fundament (care apar adeseori la suprafaţă) peste care se află depozite jurasice şi cretacice. Regiunile joase de relief, extinse pe aprox. 62% din teritoriului judeţului Tulcea, includ Delta Dunării, cea mai nouă formaţiune de relief a României, aflată în plină evoluţie, lunca Dunării, situată la periferiile de V şi N ale judeţului precum şi prin câmpia aluvială din preajma lacului Razim. Energia reliefului tulcean este foarte mică, variind între 0 m la nivelul Mării Negre (Sfântu Gheorghe) şi 467 m altitudine în Vf. Ţuţuiatu (altitudinea maximă a judeţului Tulcea). În cadrul Podişului Babadag (parte componentă a Dobrogei de Nord) se remarcă o importantă linie de falie, între Peceneaga (la NV) şi Camena (la SE), care separă Podişul Dobrogei de Nord de Podişul Dobrogei Centrale.

Suprafeţe pe forme de relief :
a. Dealuri şi podişuri                        3722,4 kmp
b. Zone montane                               433,4 kmp
c. Zone de luncă şi  Delta Dunării      4343,2 kmp

Clima

Clima este temperată, cu un pronunţat caracter continental, manifestat prin veri călduroase, ierni reci, marcate adesea de viscole, amplitudini mari de temperatură (66,3°C) şi prin precipitaţii reduse.
Zona litoral-maritimă a judeţului Tulcea se caracterizează printr-un climat mai blând, cu veri a căror căldură este atenuată de briza răcoroasă a Mării Negre şi ierni cu temperaturi nu prea coborâte (media termică a lunii celei mai reci, la Sulina, este de -0,6°C).
Temperatura medie anuală este slab diferenţiată în perimetrul judeţului Tulcea, oscilând între 10,7° la Babadag şi 11,1°C la Isaccea.
Temperatura maximă absolută (39.5°C) s-a înregistrat la staţia meteorologică Mircea Vodă (20 august 1945), iar minima absolută (-26.8°C) la Tulcea (24 ianuarie 1942).
Precipitaţiile medii anuale însumează cantităţi cuprinse între 359 mm la Sulina (cele mai mici din ţară) şi 445 mm la Isaccea. Vânturile predominante bat cu o frecvenţă mai mare dinspre NE (18,3%), urmate de cele dinspre NV (17,1%), E (15,2%) şi N (13,1%), cu viteze medii anuale cuprinse între 0,8 şi 5,3 m/s.
În timpul verii, în condiţii de stabilitate atmosferică, se manifestă o circulaţie termică locală a aerului, sub forma brizei de mare (ziua) şi brizei de uscat (noaptea), care se resimte la o distanţă de 10-15 km spre interiorul uscatului.

Hidrografie

Reţeaua hidrografică, cu o densitate de 0,1-0,3 km/km2 (exclusiv Delta Dunării), cea mai scăzută din ţară, se caracterizează prin râuri scurte (al căror curs de desfăşoară total sau parţial pe teritoriul judeţului), tributare Dunării (Valea Roştilor, Topolog, Cerna, Jijila, Luncaviţa ş.a.) sau care se varsă în cuvetele lacustre de pe litoralul Mării Negre (râurile Taiţa, Teliţa, Slava, Hamangia, Casimcea ş.a.).
Dunărea, care mărgineşte judeţul Tulcea la V (prin braţul Măcin sau Dunărea Veche) şi N (prin braţul Chilia), pe o distanţă de 276 km, constituie principala cale navigabilă şi sursa cea mai importantă de apă a judeţului, cu atât mai mult cu cât pe sectorul ei inferior, cu cele trei guri de vărsare (Chilia, Sulina, Sfântu Gheorghe), în special pe braţul Sulina şi în continuare pe Dunăre până la Brăila, pot naviga şi vase maritime. Abundenţa lacurilor fluviale (Peceneaga, Balta Traian, Jijila, Gorgonel, Telincea, Parcheş, Somova ş.a.), deltaice (Furtuna, Gorgova, Merhei, Matiţa, Tatanir, Lumina, Puiu, Lacu Roşu, Trei Iezere ş.a.) şi litorale (Razim, Dranov, Goloviţa, Zmeica, Ceamurlia, Babadag) constituie tot atâtea resurse naturale de apă, cu importanţă piscicolă, ca mijloc de comunicaţie (prin intermediul numeroaselor canale) şi ca baze de agrement sau de alimentare cu apă ale populaţiei.

Vegetație

Vegetaţia prezintă câteva diferenţieri teritoriale, legate de fondul general al climatului de stepă, de relieful deluros, de cel muntos al horstului dobrogean şi de întinsele suprafeţe acvatice şi de luncă.
Zona stepei, desţelenită în proporţie de peste 95%, extinsă în părţile de E şi V ale judeţului, include numeroase tipuri de pajişti xerofile, diferenţiate în funcţie de speciile dominante, dintre care cele mai frecvente sunt păiuşul (Festuca valesiaca), peliniţa (Artemisia austriaca), bărboasa (Bothriochloa ischaemum), firuţa cu bulbi (Poa bulbosa), năgara (Stipa capillata) ş.a. Pajiştile de colilie şi năgară, care caracterizau odinioară vegetaţia de stepă, au dispărut aproape total.
Silvostepa, defrişată pe aproximativ 85% din suprafaţă, este reprezentată prin pâlcuri şi rarişti de stejar pufos (Quercus pubescens) şi stejar brumăriu (Quercus pedunculiflora) ce alternează cu pajişti stepice. La altitudini medii (150-250m) pădurile scunde şi dese de stejar pufos (Quercus pubescens), cărpiniţă (Carpinus orientalis) şi mojdrean (Fraxinus ornus) formează etajul pădurilor submediteraneene, specific Dobrogei.
Etajul pădurilor balcanice este caracteristic pentru altitudinile de peste 250 m, fiind alcătuit îndeosebi din păduri de gorun (Quercus petraea, Q.dalechampii, Q.polycarpa), în care sunt abundente teiul (Tilia tomentosa), jugastrul (Acer campestre) şi unele elemente termofile, precum cărpiniţa (Carpinus orientalis) şi mojdreanul (Fraxinus ornus). Local, pe valea Luncaviţei, apare şi fagul (Fagus sylvatica, Fagus taurica). În lunca şi Delta Dunării sunt caracteristice pădurile de plop (Populus nigra, P. alba) şi salcie (Salix alba, S. fragilis), ce se dezvoltă pe grinduri.
O zonă distinctă o formează grindurile Letea şi Caraorman din Delta fluvio-maritimă, acoperite cu păduri compacte, numite de localnici "hasmacuri", în care predomină stejarul brumăriu (Quercus pedunculiflora), frasinul pufos (Fraxinus pallisiae), plopul alb (Populus alba), în interiorul cărora se dezvoltă un strat dens de arbuşti şi numeroase plante agăţătoare (Periploca graeca, Vitis sylvestris, Humulus lupulus ş.a.). Pe dunele de nisip şi în depresiunile dintre acestea, ce alternează cu fâşiile de hasmacuri, vegetaţia arbustivă este reprezentată prin salcia târâtoare (Salix rosmarinifolia), cătina albă (Hippophaë rhamnoides), cătina roşie (Tamarix ramosissima) ş.a.. Tot în acest biotop, ca şi pe nisipurile litorale, se dezvoltă o vegetaţie arenicolă, alcătuită din elemente pontice şi submediteraneene (Convolvulus persicus, Carex colchica, Eryngium maritimum, Ephedra distachya, Alyssum borzeanum ş.a.). Stuful, care alcătuieşte şi formaţiuni plutitoare numite plaur, formează vegetaţia predominantă, caracteristică pentru peisajul Deltei Dunării, la care se adaugă cea acvatică, reprezentată îndeosebi prin nufărul alb (Nymphaea alba) şi cel galben (Nuphar lutea), foarfeca bălţii (Stratiotes aloides), cornaciul (Trapa natans) s.a.

Fauna

Fauna, foarte eterogenă, cuprinde mai multe categorii, respectiv: terestră, acvatică, semiacvatică. Speciile terestre sunt variate şi includ mamifere carnivore, omnivore şi ierbivore (şacalul, vulpea, pisica sălbatică, dihorul, jderul de copac, pârşul, mistreţul, căprioara ş.a.), rozătoare (iepurele de câmp, şoarecele dungat de stepă, popândăul, grivanul pitic ş.a.), reptile (şarpele de apă, şarpele de casă, şarpele rău, vipere, şopârle, guşteri ş.a.), păsări (răpitoare de zi şi de noapte, ciocănitori, codobaturi, prigorii, potârnichi, prepeliţe, specii de paseriforme ş.a.) şi numeroase specii de insecte.
Prezenţa unor întinse suprafeţe acoperite de ape şi mai ales diversitatea habitatelor de zone umede ale Deltei Dunării, determină o abundenţă rar întâlnită de specii, respectiv cea mai mare parte a celor 325 de specii de păsări – majoritatea strict protejate, unele declarate monumente ale naturii (pelicani, egrete, călifari, lebede, etc.), precum şi numeroase specii de peşti (morun, nisetru, cegă, păstrugă, somn, ştiucă, crap, şalău, scrumbie, calcan ş.a.), câteva specii de mamifere (câine enot, bizam, şacal - pătrunse recent şi spontan în Dobrogea, nurcă, vidră, hermelină).

Resurse naturale

Resursele naturale ale judeţului Tulcea, resursele subsolului cât şi cele de suprafaţă, constituie o rezervă importantă de materii prime şi materiale .
Resurse naturale neregenerabile
Resursele naturale au fost şi sunt încă exploatate cu tehnologii care au impact semnificativ asupra unor zone ale judeţului şi afectează imaginea peisagistică. 
Resursele subsolului: rocile de construcţii şi alte substanţe minerale utile  exploatate timp îndelungat sunt departe de a fi epuizate constituind perspective de exploatare interesante. Rocile de construcţii reprezentate de roci vulcanice de natură porfirică şi granite sunt  prelucrate în vederea obţinerii de cribluri şi nisip. Sunt exploatate porfirele din dealul Consul, Cârjelari şi  Camena; granitele din zona Măcin, Turcoaia, Cerna. Calcarele sunt exploatate ca roci de construcţii în carierele Zebil, Bididia, Trei Fântâni, Malcoci Sud. Calcarele dolomitice de la Mahmudia sunt exploatate pentru industria siderurgică şi fabricarea varului. Ca roci ornamentale se exploatează calcare grezoase de la Nicolae Bălcescu,  calcare dolomitice de la Mahmudia, Cârjelari şi Codru Babadag. Din zona Niculiţel - Revărsarea se exploatează roci bazice, utilizate în lucrări de construcţie de drumuri şi căi ferate. Pentru nevoile locale mai sunt exploatate multe alte categorii de roci din perimetrele consiliilor locale de pe teritoriul judeţului: Nalbant, Ciucurova, Baia.
Resursele naturale regenerabile sunt diversificate, dar limitate. Dintre acestea, cele mai importante sunt: resursele de apă, solul, pădurile, fauna şi flora, energia eoliană.
Resursa de apă este cea mai importantă dintre resurse. În judeţul Tulcea apele sunt grupate în două bazine hidrografice - Dunăre şi Litoral, care ocupă 71% respectiv 29% din suprafaţa judeţului. Resursa de sol este tot atât de importantă ca şi resursa de apă. În judeţul Tulcea reprezentative sunt: terenurile arabile, viile, livezile şi grădinile, păşunile şi fâneţele.  Flora şi fauna judeţului sunt de o mare varietate şi importanţă conservativă, cu numeroase specii protejate la nivel naţional sau european. Dealurile judeţului sunt acoperite, în parte, cu păduri de foioase, în care se îmbină foşnetul stejarului, carpenului şi frasinului cu parfumul teiului. Aici sunt întânite cele mai întinse păduri de tei argintiu din Europa, ce constituie o importantă bază meliferă. Fondul forestier al judeţului reprezintă în primul rând o valoare ecologică, ecosistemele forestiere sunt caracterizate printr-o floră şi o faună de o diversitate remarcabilă, majoritatea reprezentând habitate endemice pentru Dobrogea. În al doilea rând au o valoare economică şi socială ridicată, concretizată prin masa lemnoasă exploatabilă, prin fondul cinegetic şi prin condiţiile ce le oferă turismului.
Delta Dunării constituie una dintre cele mai întinse zone umede din lume - ca habitat al păsărilor acvatice, cea mai vastă zonă de stufărişuri compacte de pe Pământ  şi un adevărat muzeu al biodiversităţii.
În ceea ce priveşte energia eoliană, judeţul Tulcea are un potenţial energetic net superior altor judeţe ale ţării. Folosită foarte puţin în trecut (mori de vânt), în prezent atrage atenţia unor investitori cu potenţial economic mare. Podişul Dobrogei reprezintă una din cele cinci zone cu potenţial energetic eolian identificate la nivelul ţării. Vânturile predominante bat 270 zile pe an cu viteze de peste 7 m/sec.
Potenţialul energetic eolian a început să fie valorificat prin derularea unor investiţii de construire de parcuri eoliene în diferite zone ale judeţului, respectiv amplasarea centralelor eoliene în zona comunei Baia, comunei Valea Nucarilor, comunei Topolog, zona oraşului Măcin. Sunt în derulare alte investiţii pentru construirea de parcuri eoliene mari cu turbine eoliene de mare capacitate în zonele Agighiol, Casimcea, Stejaru, Cerna, Mahmudia, Beştepe.

Activitati economice si specifice zonei

Economie

Economia actuală se caracterizează printr-o industrie diversificată, o agricultură bazată tot mai mult pe proprietatea particulară, un comerţ favorizat de existenţa tuturor categoriilor de mijloace de transport (rutier, feroviar, fluvial, maritim şi aerian), precum şi printr-o activitate turistică accentuată, de valorificare a frumuseţilor Deltei Dunării.
Numărul mediu al salariaţilor, în judeţul Tulcea, pe activităţi ale economiei naţionale, la nivel de secţiune CAEN, în 2009

INDUSTRIE

Întreprinderile industriale tulcene, situate în centrele urbane (Tulcea, Babadag, Isaccea, Măcin şi Sulina) şi în unele aşezări rurale (Niculiţel, Topolog, Mihail Kogălniceanu ş.a.) produc traulere pentru pescuit, vase-dormitor, alumină şi feroaliaje, cărămizi refractare, mobilă, cherestea, confecţii, conserve de peşte, preparate din carne şi lapte, băuturi alcoolice, panificaţie, etc. În judeţul Tulcea au fost autorizate 10 cariere pentru exploatarea pietrei pentru construcţii. Este vorba de exploatările miniere de la Măcin, Greci, Turcoaia, Cerna, Bididia, Somova, Isaccea, Luncaviţa, Denistepe şi Başchioi. Conform estimărilor, din aceste cariere pleacă zilnic spre şantiere mii de tone de rocă. În cadrul economiei judeţului Tulcea se individualizează pescuitul şi piscicultura, a căror  producţii se realizează atât din apele Dunării, din lacurile deltaice şi litorale, din Marea Neagră, cât şi din pepinierele piscicole de la Sarinasuf, Calica, Obretin, Stipoc ş.a.
Principalele produse industriale sunt:
alumina;
construcţii şi reparaţii nave;
confecţii textile;
feroaliaje;
produse magneziene (cărămizi refractare);
calcar şi piatră de construcţie;
produse ale industriei alimentare ;
industrie şi mobilier.
Cel mai mare număr de salariaţi este cuprins, în 2009, în industrie (13804 persoane).
Agenţii economici reprezentativi pentru judeţul Tulcea sunt: STX RO OFFSHORE TULCEA S.A. (construcţii de nave şi structuri plutitoare), TABCO - CAMPOFRIO S.A. (fabricarea produselor din carne), S.C. CARNIPROD S.A. (fabricarea produselor din carne), S.C. FERAL S.R.L. (producţia de metale feroase sub forme primare şi de feroaliaje), S.C. CORAL S.R.L. (lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale), S.C. DELTACONS S.A (construcţii de clădiri), S.C. FIL-CONSTRUCT S.R.L. (lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale), S.C. TREMAG S.A. (fabricarea de produse refractare), S.C. DELTANAV S.A (depozitări), S.C. CONFECŢIA S.A. (fabricarea de articole de lenjerie de corp), S.C. ALUM S.A (metalurgia aluminiului).
 

AGRICULTURĂ

Agricultura, cu un procent din ce în ce mai mare de privatizare, dispune de condiţii pedoclimatice favorabile şi de suprafeţe agricole destul de mari în raport cu configuraţia sa fizico-geografică. La sfârşitul anului 2009, fondul funciar al judeţului Tulcea, cu o suprafaţă totală de 849875 ha, cuprindea 363941 ha terenuri agricole (din care 325588 ha, respectiv 89,5 % în sectorul privat), 103545 ha păduri şi alte terenuri cu vegetaţie forestieră, 342132 ha acoperite cu ape şi bălţi (locul 1 pe ţară) şi 40257 ha alte suprafeţe. În acelaşi an, din totalul suprafeţelor agricole (363941 ha), 294039 ha erau tere­nuri arabile, 60597 ha păşuni naturale, 8202 ha vii şi pepiniere viticole, 91 ha fâneţe şi 1012 ha livezi şi pepi­niere pomicole. În 2009, terenurile arabile erau cultivate cu grâu şi secară (77233 ha), porumb (40549 ha), orz şi orzoaica (32713 ha), floarea-soarelui, plante de nutreţ, ovăz, soia, leguminoase pentru boabe, cartofi, legume etc.
Natura solurilor, condiţiile climatice şi expoziţia însorită a unor terenuri deluroase favorizează dezvoltarea viticulturii în arealele localităţilor Niculiţel, Babadag, Tulcea, Isaccea, Dăeni ş.a. În 2009, pro­ducţia totală de struguri a judeţului a fost de 24547 tone.
Prezenţa unor păşuni naturale, precum şi existenţa unei producţii cerealiere apreciabile, favorizează dezvoltarea corespunzătoare a sectorului zootehnic. La sfârşitul anului 2009, în judeţul Tulcea existau 29754 capete bovine, 98624 ca­pete porcine, 314748 capete ovine, în special cu lână fină şi semifină, de la care s-au obţinut 863 tone de lână,  50396 capete caprine, 15508 capete cabaline, avicultura (892990 păsări).
Prezenţa unor plantaţii de tei şi salcâm, precum şi a unei flore bogate de baltă, determină practicarea pe scară largă a apiculturii, care în 2009 număra 22939 familii de albine, de la care s-a obţinut o producţie totală de 444 tone miere, din care 438 tone, din exploataţii agricole individuale. O importanţă deosebită pentru economia tulceană o au pescuitul fluvial, lacustru şi maritim, precum şi vânatul şi pescuitul sportiv, practicate în mod special în Delta Dunării.

Viticultura

În  judeţul Tulcea viţa de vie poate fi cultivată oriunde. Relieful regiunii, format dintr-o succesiune de coline şi terenuri plane, condiţiile  climaterice,  toate acestea oferă condiţii dintre cele mai bune atât pentru producerea vinurilor, cât şi a strugurilor de masă.
Cele mai importante podgorii ale judeţului Tulcea sunt Podgoria Istria-Babadag şi Podgoria Sarica-Niculiţel. Sub aspect social-economic, reţeaua internă de căi ferate şi rutiere, conectată la cea naţională, asigură circulaţia şi consumul produselor viti-vinicole pe plan local (inclusiv în zona turistică a litoralului) şi în restul ţării, iar căile navale dunărene şi maritime înlesnesc exportul. Motivat de faptul că regiunea are două direcţii principale de producţie (struguri de masă şi vinuri), se justifică de ce într-o regiune restrânsă şi-au găsit loc numeroase soiuri. Principalele soiuri de struguri prelucrate în aceste podgorii sunt: Riesling Italian, Merlot, Muscat Ottonel, Pinot Noir, Pinot Gris, Fetească Regală, Fetească Albă, Aligote, Băbeasca Neagră.
 
Podgoria Istria-Babadag
Situată  în partea estică a Dobrogei, la sud de Delta Dunării, Podgoria Istria-Babadag, cuprinde centrele viticole Istria, Babadag şi Valea Nucarilor. Relieful este reprezentat de două formaţiuni joase: Depresiunea Nalbantului şi Câmpia Agighiolului. Depresiunea Nalbant apare ca un amfiteatru în trepte, care coboară de la circa 100 m în partea nordică la sub 50 m altitudine în partea sudică. Câmpia Agighiol din extremitatea estică, are forma unui arc. Ea coboară în trepte de glacis dinspre Dealurile Tulcei şi culmea de separaţie Uzum-Gavana spre ţărmul Razelmului din SE. Profilul podgoriei îl constituie soiurile pentru producerea vinurilor roşii de calitate superioară: Merlot, Cabernet Sauvignon, Burgund (centrele Babadag şi Istria) şi pentru vinuri albe de calitate superioară: Fetească Regală, Aligote şi Muscat Ottonel (centrul Valea Nucarilor). Chiar dacă nu are o veche tradiţie atestată documentar, aici se produc vinuri de o calitate deosebită, datorată în special soiurilor cultivate şi a climei favorabile, asemănătoare cu cea din Italia sau Spania. Vinurile produse la Babadag şi-au cucerit recunoaşterea atât pe plan intern cât şi pe plan internaţional.
 
Podgoria Sarica-Niculitel
În partea nordică şi nord-vestică a Dobrogei se află Podgoria Sarica-Niculiţel, cu centrele viticole Niculiţel, Tulcea şi Măcin. Relieful regiunii este extrem de variat, cu subunităţi înalte (Munţii Măcinului, dealurile Niculiţelului şi dealurile Tulcei), traversate de văi adânci şi depresiuni. Lumina şi căldura sunt peste tot din belşug, solul are o bună structură şi fertilitate şi conţine toate elementele chimice de care viţa de vie are nevoie; apa din precipitaţii nu este câtuşi de puţin în prisos, fapt care constitute o bună premisă pentru obţinerea unor vinuri de înaltă calitate. Nu este de mirare că, dispunând de astfel de condiţii, vinurile din Podgoria Sarica Niculiţel, produse de SC Alcovin SRL Măcin, judeţul Tulcea, şi-au dobândit o reputaţie aparte, ajungând în prezent să ocupe un loc de prima importanţă, atât pe plan intern, dar mai ales pe plan extern. Producţia de struguri albi este de circa 65%, iar strugurii roşii acoperă 35 % din suprafaţa.  Principalele soiuri de struguri albi prelucrate sunt  Aligote şi Riesling Italian, iar din soiurile roşii sunt relevante varietăţile Merlot şi Cabernet Sauvignon.

TURISM

Dobrogea, una dintre cele opt provincii istorico-geografice ale României, este locul unde se întâlnesc unii dintre cei mai bătrâni munţi ai Terrei - Munţii Măcin, făcând parte din lanţul Munţilor Hercinici, cu o vechime de peste 400 de milioane de ani, cu cel mai tânăr teritoriu al Europei, Delta Dunării. Situat în nordul provinciei, judeţul Tulcea prezintă o serie de particularităţi care îi conferă o personalitate distinctă: existenţa tuturor formelor de relief, de la munţi, resturi ale lanţului Hercinic, până la lunci şi Delta Dunării, prezenţa unor vestigii istorice şi arheologice cu o valoare de patrimoniu mondial, existenţa unor întinse suprafeţe acvatice, inclusiv zona litoralului Mării Negre. Datorită potenţialului natural şi cultural existent în zona nord-dobrogeană, turismul oferă posibilitatea practicării atât a formelor tradiţionale de sejur pentru odihnă, itinerant, cât şi a formelor sale specializate, respectiv pescuitul sportiv, vânătoarea sportivă, turismul cultural, religios, ştiinţific (pentru naturalişti şi arheologi), turismul rural, cura helio-marină, foto-safari, birdwatching.
Delta Dunării este una dintre cele mai mari delte de pe glob şi, în acelaşi timp, una dintre cele mai frumoase, realitate ce a condus la dezvoltarea turismului în special în sezonul estival. Delta Dunării este una dintre cele mai mari zone umede din lume şi cea mai întinsă zonă de stufărişuri de pe planetă, un habitat al păsărilor de apă. Datorită importanţei sale, Delta Dunării a fost declarată, în 1990 de către Guvernul României, Rezervaţie a Biosferei. Valoarea universală a Rezervaţiei Delta Dunării a fost recunoscută prin includerea ei în reţeaua universală a rezervaţiilor biosferei, în cadrul programului “Omul şi biosfera”, lansat de UNESCO în anul 1970. În septembrie 1991, Rezervaţia Biosferei Delta Dunării (RBDD) a fost recunoscută ca Zonă Umedă de importanţă internaţională, mai ales ca habitat al păsărilor de apă,  prin Convenţia RAMSAR.
Pentru caracteristicile sale morfohidrografice specifice cât şi pentru varietatea şi originalitatea florei şi faunei, în perimetrul Deltei Dunării au fost constituite mai multe rezervaţii naturale complexe: Pădurea Letea, Padurea Caraorman, Roşca-Buhaiova-Hrecişca, Perişor-Zătoane, Periteaşca-Leahova-Portiţa, Insula Popina. Fauna Deltei Dunării este un vast mozaic de specii, fără egal în Europa şi chiar cu unicate mondiale. Avifauna Deltei Dunării numără 320 de specii, deci 85% din speciile ţării şi aproximativ 40% din păsările Europei. Dintre acestea, aşa cum menţionează autorii Petre Gâştescu şi Romulus Ştiucă, în valoroasa lucrare ştiinţifică “Delta Dunării, Rezervaţie a Biosferei”, 174 de specii cuibăresc pe teritoriul deltei. Cea mai valoroasă pasăre a deltei, simbol al ei, este pelicanul comun, aproximativ 3.500 de perechi cuibărind aici.     
Alături de păsări, peştii constituie una dintre cele mai reprezentative bogăţii faunistice ale Deltei. Dintre cele 300 de specii din Europa şi 188 de specii din România, în apele R.B.D.D. s-au înregistrat 135. Dintre acestea, 44 de specii sunt exclusiv dulcicole (Ştiucă, lin roşioară, văduviţă, mreană), 58 de specii exclusiv marine (Şprot, hamsie, bacaliar, stavrid, calcan, lufar, rândunică de mare) şi 31 de specii eurihaline (atât în ape dulci cât şi salmastre sau chiar în marea Neagră – majoritatea speciilor de guvizi, morun, nisetru, păstrugă, scrumbie de Dunăre. Somon de Marea Neagră, cambulă, etc.). Dintre mamifere se remarcă herminele, pisicile sălbatice, bizamul, câinele enot, broaştele ţestoase de uscat. Inegalabila floră cuprinde, printre altele, nuferi albi şi galbeni, nuci de apă, papură, ferigi de apă, trestii mirositoare, stânjenel de baltă. Peisajul floral impresionant de bogat al acestor locuri de basm este completat cu cele 8000 hectare de păduri cu arbori gigantici pe ale căror trunchiuri se îmbrăţişează plantele agăţătoare de tipul lianelor. Fermecat de tot ce se iveşte în drum, călătorul poposit aici nu ştie ce să admire mai întâi: unduirea stufului în bătaia vântului, varietatea păsărilor şi vegetaţiei sau aşezările pescăreşti întinse de-a lungul canalelor. Nici unul dintre iubitorii naturii care au fost în Deltă nu va uita partidele de pescuit şi zilele petrecute în cabanele pescăreşti sau în vreun cort unde, deasupra focului de vreascuri, fierbe ciorba pescărească pe care nu o poţi întâlni decât aici.      
Înzestrată cu resurse turistice naturale şi antropice deosebite, Delta poate satisface prin formele de turism practicate cerinţele diverse din primăvară până în toamnă. Valoarea peisagistică, estetică şi recreeativă a Deltei Dunării, dar şi calităţile unor factori naturali de cură, inclusiv ale bioclimatului  sunt determinante în formarea motivaţiei turistice.
Zona limitrofă continentală a Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării adăposteşte numeroase vestigii, monumente şi muzee care atestă etapele de locuire din antichitate şi până în prezent. Populaţia din Delta Dunării este purtătoarea unor tradiţii – case, costume, obiceiuri – cu o valoare deosebită. Satele turistice din Deltă constituie, prin originalitatea şi specificul resurselor, un produs turistic inedit.
Alături de Deltă, un potenţial turistic deosebit îl au şi celelalte unităţi naturale: Munţii Măcinului, Podişul Babadagului sau Podişul Casimcei. Formele pitoreşti ale reliefului, cu stănci, abrupturi, vârfuri dominante, colţani, atrag călătorul, oferind perspective largi faţă de zonele înconjurătoare.
Nordul Dobrogei a fost limita nordică a Imperiului roman, administraţia militară a provinciei întărind limesul dunărean cu o salbă de cetăţi şi castre de apărare, din care s-au păstrat şi constituie obiective de interes arheologic cetăţile Argamum (Jurilovca), Halmyris (Murighiol), Troesmis (Turcoaia), Aegyssus (Tulcea) sau Dinogetia (Garvăn). Şi cele greceşti sau bizantine sunt atracţii sigure, dintre ele detaşându-se Cetatea Enisala.
În judeţul Tulcea poate fi practicat şi turismul ecumenic, în judeţul Tulcea funcţionând numeroase lăcaşe de cult. Unul dintre cele mai reprezentative centre spirituale din Dobrogea este, fără îndoială, cel de la Niculiţel. O criptă martirică datând din secolul al IV-lea a fost descoperită în urma unei inundaţii, în anul 1971. Săpăturile arheologice ulterioare au scos la iveală zidurile unei bazilici ridicate în timpul împăraţilor Valens şi Valentianus şi refăcută în vremea lui Teodosius al II-lea. Aici s-au descoperit moaştele a patru martiri, al căror nume, Zotikos, Attalos, Kamasi şi Philippos, erau scrise pe peretele criptei, dar şi a doi martiri rămaşi necunoscuţi. Martyrion-ul de la Niculiţel este un monument creştin unic în Europa şi cea mai veche construcţie de acest gen din România
Tot în judeţul Tulcea, pot fi vizitate Mănăstirea Cocoş, întemeiat în anul 1698, Mănăstirea Saon, aşezământ monahal situat într-o zonă extrem de pitorească, Mănăstirea Celic Dere, care deţine obiecte bisericeşti şi cărţi de cult tipărite între anii 1643-1843. Mănăstirea „Sfinţii Epictet şi Astion” a fost întemeiată pentru cinstirea celor doi sfinţi martiri, preotul Epictet şi monahul Astion,  ale căror moaşte au fost descoperite în urma săpăturilor arheologice efectuate la Halmyris, în apropierea localităţii Murighiol.
Situat în adâncul Pădurii Letea, în delta Dunării, Schitul „Buna Vestire” a luat fiinţă în anul 1992 dar a început să funcţioneze de sine stătător în anul 1997.Accesul este asigurat de la Tulcea, pe braţul Chilia, 120 km până la Periprava, apoi 14 km până în comuna C.A. Rosetti şi 9 km până la schit; pe braţul Sulina (80 km), apoi 9 km până în satul Cardon şi 2 km până la schit. Poziţia sa izolată de viaţa lumească îndeamnă la rugăciune şi nevoinţă aspră.
Aşezăminte monahale ortodoxe de rit vechi pot fi vizitate în comuna Slava Cercheză: Mănăstirea ortodoxă de rit vechi Vovidenia şi Mănăstirea ortodoxă de rit vechi Uspenia. În Babadag, Isaccea şi Tulcea pot fi vizitate geamiile. Geamia lui Ali Gazi-Paşa Babadag a fost ridicată la începutul sec. XVII  de către generalul de corp de armată Ali Gazi Paşa şi este cel mai vechi monument de artă musulmană din România.