Consiliul Judetean Dolj

Cuvântul primarului

Președintele Consiliului Județean Dolj, Domnul VASILE DORIN-COSMIN

Așezarea geografică

Județ de graniță, străjuit la sud de apele Dunării, Doljul s-a aflat, în decursul milenarei sale existențe, la răscruce de civilizații și în prima linie a unor evenimente definitorii, mărturie fiind numeroasele vestigii care vorbesc despre geneza poporului nostru. Astăzi, bătrânul fluviu este mai puțin hotar și mai mult punte de legătură, în jurul căreia se dezvoltă cooperarea fără frontiere între România și Bulgaria.

Doljul și capitala sa, Craiova, sunt meleaguri încărcate de istorie, dar și un vechi pol al artelor și al științelor, leagăn al unei întregi galerii de personalități de talie națională și internațională, precum Nicolae Titulescu, Titu Maiorescu, Petrache Poenaru, Marin Sorescu, Tudor Gheorghe sau inegalabilul Constantin Brâncuși. Prestigiul trecutului este perpetuat, în zilele noastre, de un centru educațional de elită și de o multitudine de instituții culturale reprezentative în domeniile lor, fie că vorbim despre muzică, teatru, arte plastice sau literatură.

Județul Dolj este unul dintre cele mai mari din România, cu o suprafață totală de 7.414 km2, o populație de circa 700.000 de locuitori și un număr de 111 unități administrativ-teritoriale: 3 municipii (Craiova, Calafat, Băilești), 4 orașe (Filiași, Segarcea, Bechet, Dăbuleni) și 104 comune (cu 364 de sate).

ISTORIC

Primele comunități omenești cunoscute pe aceste meleaguri sunt atestate arheologic prin importante descoperiri care aparțin epocii vechi a pietrei. Mult mai bogate sunt urmele de locuire ce există din epoca neolitică. Prima mențiune documentară a județului datează din anul 1444, sub denumirea „Județul de Baltă”, așezat în vasta câmpie a Dunării. Într-un document de arhivă – datat 1 iunie 1475 – este menționat orașul Craiova, actualul municipiu, reședință a județului Dolj. Coborând mai adânc în vremurile demult apuse, toți istoricii confirmă localizarea Craiovei pe Tabula Peutingeriana (o hartă a Imperiului Roman) cu numele Pelendova (corect Pelendava). Cercetări mai recente au relevat faptul că pentru întâia oară așezarea medievală figurează sub denumirea latină Ponsiona – pod peste Jiu –, într-o hartă alcătuită în pragul bătăliei de la Nicopole (1396), inclusă într-un manuscris ce se află în Biblioteca Națională de la Paris. Tot în această perioadă se pun bazele Marii Bănii a Olteniei, cu sediul la Craiova, cea mai reprezentativă instituție feudală după cea a Domniei. În secolul al XVIII-lea, județul Dolj, laolaltă cu cea mai mare parte a Olteniei, devine zonă de ample operațiuni militare în cadrul războaielor purtate de marile imperii: otoman, habsburgic și țarist. Succesiunea evenimentelor politico-sociale care au avut loc în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea – Unirea Principatelor, cucerirea Independenței de stat a României, reformele agrare etc. – au creat condiții favorabile dezvoltării economiei și relațiilor capitaliste.

Formarea statului național unitar român, în anul 1918, a fost salutată în Dolj, ca de altfel în întreaga țară, cu entuziasmul și satisfacția de nestăvilit ale tuturor celor care rezistaseră eroic pe câmpurile de luptă sau acționaseră cu dârzenie împotriva ocupației străine. Documentele de arhivă atestă, fără putință de tăgadă, faptul că în perioada dintre cele două războaie mondiale – cumplite încleștări în care mulți locuitori ai acestor meleaguri și-au dat tributul de sânge pentru eliberarea țării și libertatea poporului român – Doljul a cunoscut o semnificativă dezvoltare, îndeosebi în plan economic și edilitar. În ansamblul economiei naționale, în anul 1940 județul nostru se înfățișa ca un important județ agricol, cu o activitate comercială și bancară în plin avânt, dar cu o industrie mai puțin dezvoltată, unilaterală, fărâmițată, lipsită de o bază materială corespunzătoare. Cum era și firesc, intrarea României în cel de-al Doilea Război Mondial a condus, inevitabil, la un accentuat regres economic, dar și social. Caracterul preponderent agricol al județului s-a păstrat și s-a accentuat în anii care au urmat; modificări esențiale ale structurii economice au apărut mult mai târziu, odată cu politica de industrializare, ceea ce a condus la o migrație masivă a populației rurale spre mediul urban.

Revoluția din decembrie 1989 – eveniment crucial ce a descătușat energiile și a determinat trecerea la o nouă Românie – a creat posibilitatea apariției rapide a primilor germeni ai economiei de piață și, ulterior, înființării unor noi firme și societăți de producție, servicii și utilități, concomitent cu dispariția altora – îndeosebi a marilor „coloși industriali” – prin noua legislație din domeniul economiei private, al concurenței și al climatului general de afaceri, care a început să prindă contur și să se consolideze, de la an la an, în județul nostru, asemenea întregii țări.

GEOGRAFIE

Privit în ansamblul teritorial al țării, Doljul are o poziție sud-sud-vestică, axată pe cursul inferior al râului Jiu, de la care își trage și numele: Jiul de Jos sau DOLJIU. Județul se întinde pe 7.414 km2, reprezentând 3,1 % din suprafața țării. Doljul se situează pe locul 7 între unitățile administrativ-teritoriale ale României. Fluviul Dunărea, importantă cale de acces navigabil, constituie, pe o lungime de 150 km, granița naturală sudică a județului cu Bulgaria. Relieful cuprinde zone mănoase din Lunca Dunării, precum și dealuri cu altitudini cuprinse între 30 și 350 de metri față de nivelul Dunării. O caracteristică aparte o constituie existența simultană în partea de sud a județului a celor mai întinse suprafețe cu soluri nisipoase din țară (amenajate pentru o agricultură prosperă) și a unui mare număr de lacuri, care au fost formate fie prin revărsările Dunării, fie prin acumulări pluviale.

Condițiile geografice favorabile, pământul fertil și clima blândă, existența unor tradiții meșteșugărești și economice specifice acestor meleaguri, priceperea, ambiția și tenacitatea locuitorilor au permis ca Doljul să se dezvolte încă din cele mai vechi timpuri.

Populația județului la 1 iulie 2017 (conform indicatorilor centralizați de către Direcția Regională de Statistică Dolj, dată de referință pentru ultimul anuar statistic) a fost de 695.661 de locuitori. Din acest punct de vedere, Doljul ocupă locul 9 în țară, cu o pondere de 3,1 % din populația României. Din totalul populației, 55,2 % trăiește în mediul urban și 44,8 % este stabilită în comune.

În județul Dolj, în conformitate cu Directiva habitate și Directiva păsări, sunt declarate 4 arii de interes comunitar (ROSCI0045 Coridorul Jiului, ROSCI0039 Ciuperceni – Desa, ROSCI0202 Silvostepa Olteniei, ROSCI0299 Dunărea la Gârla Mare – Maglavit) și 8 arii de interes avifaunistic (ROSPA0010 Bistreț, ROSPA0023 Confluența Jiu – Dunăre, ROSPA0013 Calafat – Ciuperceni – Dunăre, ROSPA0154 Galicea Mare – Băilești, ROSPA0155 Goicea – Măceșu, ROSPA0135 Nisipurile Dăbuleni, ROSPA0137 Pădurea Radomir, ROSPA0074 Maglavit). În suprafață totală de peste 200.000 ha, aceste arii protejate adăpostesc importante specii de păsări, plante, vertebrate, nevertebrate, mamifere, care necesită protecție specială, din cauza vulnerabilității acestora la presiunile și amenințările activităților antropice sau la schimbările climatice.

Sunt inventariate și cartate habitate valoroase din punct de vedere științific, economic și cultural, care sunt administrate corespunzător, în scopul protejării biodiversității bogate a acestora.

Activitati economice si specifice zonei

Aria de protecție specială avifaunistică Maglavit

Aria de protecţie specială avifaunistică Maglavit este situată în județul Dolj, pe raza localităților Cetate, Maglavit şi Calafat.

Suprafața este de 3562,6 ha.

Reţeaua hidrografică este reprezentată de un sector de mal al Dunării, lacurile: Basarabi, Golenţi, Maglavit, Hunia, Moreni şi Fântâna Banului, împreună cu mai multe lacuri temporare şi zone mlăştinoase.

Lacurile amintite sunt naturale, dezvoltate în sectoarele joase ale luncii, având o suprafaţă mare şi adâncime mică, fiind folosite pentru irigaţii şi piscicultură. Legătura acestora cu Dunărea este încă păstrată, alimentarea cu apă făcându-se în mod direct din fluviu.

Aria de Protecţie Specială Avifaunistică Maglavit se suprapune parțial cu aria naturală protejată Dunărea la Gârla Mare-Maglavit, incluzând şi rezervaţia naturală Pajiştea Cetate.

A fost declarată ca Arie de Protecţie Specială Avifaunistică prin Hotărârea Guvernului nr. 1284/2007 pentru conservarea a 36 de specii de păsări. Amplasarea Ariei de Protecţie Specială Avifaunistică Maglavit pe o cale de migraţie foarte importantă care face legătura între Câmpia Panonică şi Peninsula Balcanică – Bulgaria – Bosfor, explică numărul foarte mare de specii care se pot vedea în această zonă în timpul pasajelor de primăvară şi toamnă. Cele mai semnificative efective le au bătăuşul, cormoranul mic, egreta mică şi stârcul de noapte. De amploare din punct de vedere al diversităţii speciilor este pasajul raţelor şi al păsărilor de ţărm, din care se pot observa foarte multe specii.

Aria naturală protejată Balta Cilieni, Băilești

Aria naturala protejata Balta Cilieni – Băilești face parte din categoria ariilor naturale protejate de interes național si corespunde categoriei IV IUCN, fiind declarata prin HCJ 26/1994 si apoi prin legea nr. 5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național – Secțiunea III – Zone protejate. Nu face parte din niciun sit Natura 2000.

În prezent Aria naturală protejată Balta Cilieni – Băilești se afla în custodia Primăriei Municipiului Băilești, conform convenției de custodie nr. 127/09.03.2010, încheiată între Agenția Națională pentru Arii Naturale protejate și Consiliul Local al Municipiului Băilești județul Dolj.

Terenul ariei naturale protejate are o suprafață de 47 ha și intră în categoria domeniului public, conform Hotărârii de Guvern 1326/27.12.2001, publicată în Monitorul Oficial 17/15.01.2002.

Aria naturala protejata de interes național "Balta Cilieni - Băilești" este situată în partea centrală a Câmpiei Olteniei, în Câmpia Băileștilor, având următoarele coordonate 44o02'20'' lat. Nordică și 23o18'00'' long. Estică, se întinde de la intrarea Pârâului Balasan pe teritoriul administrativ al municipiului Băilești (în extravilan) și până la digul de la aeroport.

Flora și fauna acestei arii protejate este specifică zonelor umede de apă dulce.

Complexul lacustru Preajba - Făcăi

Aria naturală se află în partea central-estică a județului Dolj, în nordul satului Preajba, în imediata apropiere a drumului național DN55, care leagă orașul de reședință al județului, de portul Bechet.

A fost declarată arie protejată în anul 2000 și se întinde pe o suprafață de 28 hectare. Aria naturală reprezintă un complex lacustru: lacuri, mlaștini, cursuri de apă, păduri aluviale, dune de nisip, terenuri arabile, pajiști si are o mare varietate de floră și faună specifică zonelor umede.

Complexul este format din cinci iazuri, dispuse în trepte, care au o suprafaţă totală de 28 de hectare, alimentate permanent de izvoare puternice.

Particularitatea ecologică a zonei constă în faptul că într-un spaţiu geografic, relativ restrâns, sunt grupate o diversitate de ecosisteme acvatice continentale: izvoare, pâraie, râuri, lacuri şi mlaştini. Fiecare dintre acestea imprimă caracteristici proprii biocenozelor şi populaţiilor de plante şi animale.

Flora şi fauna rezervaţiei sunt specifice zonelor umede cu apă dulce, iar varietatea şi abundenţa lor este favorizată de belşugul apei.

Câteva dintre speciile care pot fi observate in zona Preajba-Făcăi:

Specii de păsări: egreta albă, barza albă, egreta mică, lişiţa, raţa cu cap castaniu, gâsca mare, privighetoarea de baltă.

Mamifere: hermelina, şobolanul de apă, nevăstuică, bursucul, hârciogul.

Reptile: şarpele de apă, şopârla de stepă, guşterul, broasca ţestoasă, broasca testoasă de apă, ţigănuşul

Flora: rogoz, stânjenelul de baltă, papura cu frunza lunga, nufărul galben, lintiţă

Rezervația de Bujori sălbatici de la Plenița

Vestită pentru Rezervația naturală de bujori sălbatici, Poiana Bujorului din Pădurea Plenița, este situata la 59 de km de Craiova, la granița cu județul Mehedinți, într-o zonă de câmpie, cu altitudini de până la 200 de metri, cu o climă temperată și cu valori medii.

Rezervația de bujori sălbatici, unică în peisajul României, este dispusă pe o suprafață de aproximativ 50 ha, iar în perioada de înflorire este o adevărată feerie.

Pădurea adăpostește o varietate de bujor sălbatic, denumit Paeonia Peregrina.

Plinius a făcut în antichitate o descriere detaliată a bujorului, despre care spunea că poate trata circa 20 de boli.

În fiecare an, în luna mai se organizează la Plenița, tradiționala sărbătoare a bujorului. O mare roșie de bujori îi întâmpină pe localnicii dar și pe oaspeții veniți din localități ale județelor Gorj, Olt și Mehedinți.

Lacul Adunații de Geormane

Aria protejată de interes naţional Lacul Adunaţii de Geormane este situată într-o zonă de câmpie din bazinul hidrografic al râului Jiu care se întinde pe teritoriul localităţilor Bratovoeşti şi Teasc şi face parte din categoria zonelor umede. Această arie protejată se caracterizează prin prezenţa ecosistemelor lacustre, respectiv lacul Victoria şi balta Marica, învecinate de zone mlăştinoase.

Lacul Victoria este situat pe terasa superioară stângă a Jiului la o distanţă de aproximativ 25 kilometri faţă de Craiova spre sud, în Câmpia Olteniei pe terasa Rojiştea. Acest lac formează o unitate biologică izolată legată de Jiu priuntr-un canal de evacuare a surplusului de apă prin intermediul bălţii Marica. Forma lacului este aproape ovală, cu maluri joase, nisipoase şi puţini arbori.

Lacul Bistreț

Lacul Bistreţ este situat în sudul judeţului Dolj, pe teritoriul comunelor Bistreţ şi Cârna, la aproximativ 5 kilometri distanţă de Dunăre. Poziţia sa geografică şi condiţiile de trai oferite de habitatele sale conferă lacului un rol de refugiu pentru păsările care se deplasează de-a lungul Dunării. Pe parcursul unui an, dar mai ales în perioada migraţiei de primăvară şi toamnă, lacul găzduieşte sute sau chiar mii de exemplare de păsări.

Lacul Bistreţ are o suprafaţă de 1.936 de hectare şi este sit de referinţă pentru protecţia păsărilor migratoare. În zonă pot fi admirate specii de raţe, gâşte, corcodei, pelicani, cormorani, stârci, egrete, berze, pescăruşi, chire şi chirighiţe, diverse specii de limicole. Localnicii povestesc că locul este de vis şi poţi vedea cu ochiul liber mii de păsări acvatice.

„Lacul Bistreţ este protejat prin lege. Este o zonă unde poţi vedea la tot pasul mii de specii de păsări. Puţini sunt cei care ştiu de existenţa acestui sit de referinţă. Eu sunt fascinat de acest loc. Unele păsări rămân pe lac tot timpul verii, iar altele staţionează doar în sezonul rece, până când suprafaţa apei se acoperă de de strat de gheaţă. Am stat la un metro distanţă de cocostârci sau pescăruşi, iar senzaţia a fost una de nedescris. De-a lungul timpului m-am documentat şi încet, încet am reuşit să descoper o nouă lumea pe lacul Bistreţ“, a povestit Iulian Stoica, din Bistreţ.

Mirela Sabina Ridichie, muzeograf la Secţia de Ştiinţele Naturii din cadrul Muzeului Oltenia, a declarat că lacul Bistreţ a primit statut de Arie de Protecţie Specială Avifaunistică în anul 2007. În anul 2012 i s-a conferit si statutul de sit Ramsar. „Demersurile de desemnare a siturilor Ramsar, începute încă din 2011, au fost făcute de filiala din România a organizaţiei nonguvernamentale internaţionale WWF (World Wildlife Fund) şi SOR (Societatea Ornitologică Română), care urmăresc să identifice siturile transfrontaliere, importante ca medii de viaţă pentru păsările care migrează în lungul fluviului. Astfel, reţeaua de situri Ramsar transfrontaliere, nou consemnate cuprinde zone umede de pe ambele maluri ale Dunării şi anume: Bistreţ – Ibisha Island, Suhaia – Belene şi Iezer Călăraşi – Sreberna“, a spus muzeograful Mirela Ridichie.

Păsările sunt atrase aici de sursele de hrană bogate şi diversificate (peşti, batracieni, şerpi, viermi, melci, scoici, insecte, fitoplancton), dar şi de condiţiile de odihnă. Multe dintre speciile de păsări care populează lacul Bistreţ şi împrejurimile imediate ale acestuia sunt specii protejate de legislaţia naţională şi internaţională.

Localnicii din Bistreţ sunt siguri că zona poate fi transformată într-un obiectiv turistic de excepţie. „Putem promova obiceiurile locale şi produsele ecologice. Avem posibilităţi să ne dezvoltăm economic cu ajutorul lacului de la Bistreţ, însă din păcate cred că autorităţile nu îşi doresc acest lucru. Este trist că un astfel de loc nu este foarte bine cunoscut. Ar putea fi accesate fonduri europene pentru îmbunătăţirea infrastructurii. Odată ce ai ajuns pe lacul Bistreţ eşti fascinat de absolut tot ce vezi. Sunt mii de specii de păsări. Pot fi admirate specii de raţe, gâşte, corcodei, pelicani, cormorani, stârci, egrete, berze, pescăruşi“, a povestit Constantin Diaconu.

Aria de protecţie specială avifaunistică Bistreţ s-a aflat în custodia Muzeului Olteniei, între anii 2008-2009, iar în prezent este cuprinsă în situl Natura 2000 Coridorul Jiului, aflat sub administrarea Consiliului Judeţean Dolj.

Sursa: discoverdolj.ro

Evenimente

Manifestări cultural-artistice cu participare națională și internațională 

• Festivalul concurs-naţional al interpreţilor cântecului popular românesc „Maria Tănase”

• Festivalul de Teatru „Shakespeare”

• Festivalul naţional „Ioana Radu”

• Zilele Municipiului Craiova

• Festivalul „Craiova Muzicală”

• Festivalul „Elena Teodorini”

• Alaiul datinilor strămoşeşti

           

      

Obiective turistice

Muzeul de Artă Craiova

Construit între 1898 și 1907, în mijlocul unui oraș cuprins de febra înnoirilor de la începutul secolului XX, Palatul Mihail se detașează prin detaliile de execuție, ce au distincția unei bijuterii migălos meșteșugite. Sunt reflectate astfel pretențiile și statutul social ale unuia dintre cei mai bogați oameni ai vremii, precum și ambiția și spiritul de concurență care l-au ajutat să facă avere. Astfel că, dacă Ghe. Grigore Cantacuzino, supranumit ”Nababul”, în București și consilierul regal Vălimărescu, pe aceeași stradă, încredințaseră construcția caselor lor faimosului arhitect Albert Galleron, ce proiectase, printre alte edificii importante din Regat, Ateneul Român, Constantin Mihail, nu s-a lăsat mai prejos. A apelat la un alt nume celebru în epocă: Paul Gottereau, arhitectul Casei Regale și autorul Palatului Regal, al Palatului Fundației Universitare ”Carol I”, al Palatului CEC, ș.a.

Reflectând tendința dominantă a vremii, aceea a unui eclectism ce îmbina cu succes rigoarea academismului francez cu elemente de baroc târziu, planul construcției prezintă multe similarități cu cel al Palatului Cheverny de pe Valea Loarei, recunoscut ca exemplu de echilibru și eleganță arhitectonică. Detaliile exteriorului, precum ornamentele de pe fațadă, ancadramentele ferestrelor și feroneria balcoanelor, pregătesc ochiul privitorului pentru interiorul cu adevărat grandios. În holul de onoare, în saloanele de primire, precum și în cel de muzică, în sufragerii, dar și în toate celelalte spații, fără destinații mondene, materialele de construcție erau de cea mai bună calitate: marmură de Carrara, cristal de Murano, oglinzi venețiene, feronerie decorativă, mătase de Lyon, stucaturi aurite, piese de mobilier și obiecte de artă, procurate în bună parte de la Viena, prin intermediul bogatei familii Dumba, cu care Constantin Mihail se înrudea de aproape. Dar nu numai aceste etaloane ale luxului impresionează. Trebuie amintite luminatoarele și ferestrele largi, proiectate pentru a oferi spațiului multă lumină naturală, precum și dotările tehnice ce țin de confortul locuinței, excepționale pentru acea perioadă, printre care curentul electric și încălzirea centrală de ”tip roman”, cu conducte amplasate în pereți și podea. Palatul numără 29 de camere (plus depedințe) dintre care cea mai spectaculoasă este Sala Oglinzilor.

Inaugurat în 1909 de către cei doi fii, Nicolae și Jean, întrucât Constantin Mihail murise cu un an înainte, Palatul și-a început misiunea de reprezentare, pentru care fusese destinat încă de la început. Jean Mihail era cultivat și avea vederi largi. Studiase Dreptul la Paris, dorind să se dedice unei cariere politice. Fiind un membru marcant al înaltei societăți și făcând parte din cercul restâns al Curții, găzduiește Familia Regală la palat în 1913, cu prilejul inaugurării monumentului ”Asta-i muzica ce-mi place”, intitulat astfel după replica lui Carol I, la auzul loviturilor de tun cu care a debutat Războiul de Independență din 1877. Monumentul a fost distrus imediat după venirea la putere a comuniștilor.

Doi ani mai târziu, tot la palat, sunt primiți Regele Ferdinand și Principesa Maria, care împreună cu generalul Averescu făceau o vizită Spitalului Militar din Craiova.

În 1936, Jean Mihail, ultimul descendent al familiei, moare, lăsând prin testament întreaga sa avere statului român. Și era vorba de o avere impresionantă, având în vedere că, în perioada crizei economice din 1929-1933 el a girat cu ea o parte din imprumuturile contractate de statul român la bănci din străinătate. Gestul său reflectă un înalt simț civic și un patriotism de cea mai nobilă factură, astfel încât edificiul a rămas în conștiința publică sub numele de Palatul Jean Mihail.

La începutul Celui de Al Doilea Război Mondial, când România a adăpostit cu generozitate refugiați polonezi, la palat au fost găzduiți președintele Poloniei, Ignacy Moscicki, împreună cu familia sa și mareșalul Edward Rydz-Śmigly, comandantul-șef al forțelor armate poloneze. Tot aici, în 1940, s-a semnat între România și Bulgaria, Tratatul de la Craiova, privind cedarea Cadrilaterului.

Palatul a fost deschis pentru prima oară publicului între 24 și 31 octombrie 1943, cu prilejul ”Săptămânii Olteniei”, eveniment aflat sub patronajul Fundației Culturale Regale și cu prilejul căruia au fost expuse pentru prima dată la Craiova, câteva dintre operele lui Constantin Brâncuși (Cap de băiat, Cap de fată și Sărutul)

Între 1945 și 1950, Palatul a devenit sediul ARLUS (Asociația Română pentru Strângerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică), apoi al Comitetului Regional al PMR din Oltenia, al cărui secretar era Nicolae Ceaușescu (probabil motive de ordin sentimental l-au determinat ulterior pe acesta, după ce devenise Secretar General al PCR și Președinte RSR, să decidă păstrarea și restaurarea imobilului, după ce fusese grav afectat în timpul cutremurului din 1977).

Din 1954, ca urmare a deciziei de înființare a unei colecții de artă, clădirea a fost transferată în patrimoniul Sfatului Popular Orășenesc, devenind sediu al Muzeului de Artă din Craiova.

A fost mutată aici o parte din Pinacoteca ”Alexandru și Aristia Aman”, cuprinzând pe lângă bibliotecă, piese de mobilier și tablouri de școală olandeză, flamandă, italiană și franceză din perioada sec. XVII-XiX, pictură și grafică de Theodor Aman, artă decorativă românească și străină. Patrimoniul acesteia se îmbunătățise în perioada interbelică prin achiziții făcute de primăria orașului și prin donațiile făcute de marile familii boierești din Craiova: Mihail, Romanescu, Cornetti, Glogoveanu, ș.a. Achizițiile au continuat în perioada postbelică și au fost efectuate transferuri de la Muzeul Național de Artă și din fondurile centrale ale statului. În prezent, patrimoniul Muzeului este constituit din peste 8000 de lucrări de artă europeană și românească. Sunt cuprinse cele mai ilustre nume ale picturii și sculpturii românești: Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonitza, Ștefan Luchian, Gheorghe Petrașcu, Theodor Pallady, Eustațiu Stoenescu, Ion Țuculescu, Gheorge Anghel, Dimitrie Paciurea. Cele mai valoroase dintre piesele deținute de muzeu sunt șase dintre lucrările titanului artei moderne universale, Constantin Brâncuși: Vitellius, Cap de fată, Cap de băiat, Fragment de tors, Domnișoara Pogany și Sărutul.

Muzeul Olteniei

Muzeul Olteniei Craiova s-a înfiinţat la 1 aprilie 1915, ca urmare a pasiunii şi dăruirii unor familii de seamă din Craiova începutului de secol XX, dar mai ales în urma demersurilor neobosite ale cunoscutei personalităţi culturale care a fost Ştefan Ciuceanu.

Muzeul Regional de Antichităţi şi Etnografie, aşa cum s-a numit la început Muzeul Olteniei Craiova, şi-a început activitatea în localul Palatului Administrativ din Craiova, actualmente sediul Prefecturii şi al Consiliului Judeţean Dolj, cu următoarele colecţii: „monumente epigrafice din epoca daco-romană, antichităţi preistorice daco-romane, barbare şi româneşti aflate în judeţul Dolj şi (…) în celelalte ţinuturi oltene, antichităţi religioase româneşti, colecţiuni de documente vechi, de fotografii a monumentelor vechi, colecţiuni de medalii româneşti, de monede dacice, greceşti, romane şi româneşti alcătuind laolaltă Secţiunea arheologică. De asemenea va colecţiona şi expune materialul etnografic aflat prin comunele acestui judeţ precum: chilimuri vechi olteneşti, costume vechi ţărăneşti artistic lucrate, colecţiuni de vase (ceramică), de ouă încondeiate, unelte şi obiecte de gospodărie de lemn artistic sculptate.”(Ştefan Ciuceanu, în memoriul adresat Prefecturii judeţului Dolj din data de 23 ianuarie 1915).

Către sfârşitul anului 1922, din îndemnul mai multor intelectuali din oraş – profesori, militari, avocaţi etc, a luat fiinţă societatea Cercul Ştiinţific Craiovean, cu scopul de a înfăptui un muzeu de istorie naturală. Colecţiile noului muzeu au fost adăpostite în aceleaşi camere în care se găseau şi colecţiile Muzeului Regional de Antichităţi şi Etnografie al judeţului Dolj. La 2 decembrie 1923 a fost inaugurat Muzeul de Istorie Naturală al Craiovei, de către membrii Cercului Ştiinţific Craiovean condus de profesorul de ştiinţe naturale, Marin Demetrescu.

La 13 mai 1928, Muzeul de Istorie Naturală al Craiovei şi Muzeului Regional de Antichităţi şi Etnografie al judeţului Dolj se unesc sub denumirea de Muzeul Regional al Olteniei, sub conducerea profesorului Marin Demetrescu. În anul 1933, viitorul academician C.S. Nicolăescu-Plopşor devine conservator al colecţiilor noului muzeu, apoi director onorific şi director, având preocupări atât în domeniul istorie şi arheologie dar şi folcloristică.

Între anii 1934-1948, Muzeul Regional al Olteniei a funcţionat în Casa Băniei (azi Secţia de Etnografie a Muzeului Olteniei – cea mai veche clădire din Craiova). După cel de-al doilea război mondial, prin reformele învăţământului şi culturii, Muzeul Regional al Olteniei a primit spre folosinţă imobilul fostei Şcoli Primare de Fete Madona Dudu, unde, până în anul 1963, au fost amenajate expoziţii permanente de istorie, etnografie şi ştiinţele naturii, sub îndrumarea prof. dr. Ion Firu. În anul 1966, Secţia de Etnografie a Muzeului Regional al Olteniei revine în Casa Băniei.

În anul 1950, Muzeul Regional al Olteniei preia Pinacoteca "Alexandru şi Aristia Aman", colecţie care în anul 1954 va deveni de sine stătătoare sub denumirea de Muzeul de Artă Craiova.

După reorganizarea administrativă din anul 1968, Muzeul Regional al Olteniei se transformă în Muzeul Olteniei Craiova. În anul 1975, apar încă două secţii în cadrul Muzeului Olteniei Craiova, Laboratorul Zonal de Restaurare şi Conservare şi Oficiul Patrimoniului Cultural Naţional. În anul 1981, Muzeul Olteniei Craiova este comasat cu Muzeul de Artă Craiova sub denumirea de Complexul Muzeal Judeţean Dolj, situaţie ce a durat până în anul 1991 când cele două muzee au redevenit de sine stătătoare.

Între anii 1975 - 1986, din lipsa unui spaţiu adecvat, activitatea expoziţională a Secţiei de Ştiinţele Naturii a încetat, continuând activitatea de completare şi diversificare, evidenţă şi valorificare ştiinţifică a patrimoniului. În anul 1984, autorităţile locale cu competenţe în domeniul culturii, cu sprijinul Consiliului Culturii de la Bucureşti, au decis ca Secţia de Ştiinţele Naturii a Muzeului Olteniei să primească spre administrare clădirea fostei tipografii/edituri Ramuri din str. Popa Şapcă nr.8. Din acel moment, a început ordonarea patrimoniului, în depozite, şi din anul 1986 au fost organizate primele expoziţii temporare.

În prezent, Muzeul Olteniei Craiova îşi desfăşoară activitatea în patru imobile, Secţia Istorie-Arheologie, pe strada Madona Dudu nr. 14, Secţia de Ştiinţele Naturii, în Palatul Ramuri, pe strada Popa Şapcă nr. 8, Secţia de Etnografie, la Casa Băniei, şi Laboratorul de Restaurare şi Conservare, pe strada Madona Dudu nr. 14, în clădirea cunoscută sub numele de Extindere Secţia Istorie-Arheologie.

Centrul istoric al Craiovei

Primele dovezi despre existenta vechii așezări datează din anul 225. Confom „Tabulei Peuntigeriana”, pe o veche harta a Imperiului Roman din 225, arată orașul geto-dac Pelendava. Primul document în care se menționează numele Craiovei este din 1475.

Centrul istoric cuprinde o serie de monumente ce datează din sec. XV si XVIII-XIX. Alături de numeroase instituții de cultura, muzee, clădiri administrative, biserici, se găsesc si foarte multe case particulare: Palatul de Justiție, Prefectura, Banca Comerțului, ruinele Hanului Hurezi, Palatul Jean Mihail, Vorvoreanu, Palace, Hotelul si Cazinoul Minerva, Casele Glogoveanu, Nicolae Romanescu etc, Colegiile Naționale Carol I și Elena Cuza etc.

Toate aceste clădiri vechi se îmbină armonios cu stilul modern al altora construite în ultimul secol.

Centrul istoric al Craiovei a fost restaurat recent cu fonduri europene, redându-i astfel strălucirea de odinioară.

Catedrala Mitropolitană Sf. Dumitru

Catedrala „Sfântul Dumitru” din Craiova se numără printre cele mai mari lăcaşuri de cult ale oraşului. Aceasta a fost construită cu sprijinul familiei boierilor Craioveşti si a fost ctitorita de Matei Basarab in 1652.

Timpul si oamenii aduc insa modificari bisericii:

- Constantin Brancoveanu ii reface chenarele ferestrelor in stilul brancovenesc;

- Constantin Obedeanu o restaureaza in 1723;

- iar boierii Argetoieni in 1774.

Din cauza cutremurului din 1840 biserica se deterioreaza si este inchisa pana in anul 1889, cand au inceput lucrarile de restaurare sub conducerea arhitectului Andre Lecomte de Nouy, care a ridicat din temelii actuala constructie, fara a respecta stilul celei vechi. Pictura s-a lucrat in trei etape, de catre pictorii francezi Emil Menpiot si Bories, terminandu-se in anul 1933.

În prezent, Catedrala adăposteşte moaştele Sfântului Ierarh Nifon, patriarhul Constantinopolului. Tot aici, credincioşii se mai pot ruga la moaştele Sfintilor Serghie şi Vah, precum şi la moaştele Sfintei Muceniţe Tatiana.

Catedrala „Sf. Dumitru” din Craiova are o vechime considerabilă, datând mai înainte de anul 1645, potrivit atestărilor documentare, fiind identificată în acele vremuri drept „Biserica Domnească de la Craiova”.

În anul 1651, biserica trece printr-o etapă de reconstrucţie, la ordinul domnitorului Matei Basarab. Întreaga sa structură a fost drastic modificată, înfăţişarea sa iniţială având de suferit.

Începand cu anul 1849 şi până în anul 1889, aceasta va fi inchisă, vremea punându-şi amprenta asupra înfăţişării sale. Tocmai de aceea, între anii 1889-1893, regele Carol I şi Regina Elisabeta solicită reconstrucţia sa, urmându-se planurile arhitectului Andre Lecomte de Nouy.

Biserica construită în anul 1893 de către regalitate ajunge să poarte denumirea de catedrala abia în anul 1939.

Piața Mihai Viteazul

Situată în inima Craiovei, Piața Mihai Viteazul oferă posibilitatea de a admira unele din cele mai emblematice clădiri din oraș.

Se pot admira Palatul Prefecturii (stil neromânesc construit in 1912), fostul hotel Palace (construit la începutul secolului al XX-lea după planurile arhitectului Otto Hesselmann. Edificiul, care a găzduit de-a lungul timpului Oficiul Național de Turism, CEC sau Banca Comercială Română, este în prezent pavilion administrativ al Primăriei Craiova) sau Palatul Muzeului Naturii (Palatul Ramuri construit in 1920).

De asemenea aici putem vedea fântânile arteziene, precum și statuia lui Mihai Viteazul.

Port Cultural Cetate

Este așezat pe malul Dunării, între Calafat și Turnu Severin, pe locul în care, de pe la 1880 până la mijlocul secolului trecut, a funcționat un port agricol de unde se exporta grâu și făină spre Budapesta, Viena și orașele germane danubiene.

În 1997, impunătoarea clădire a căpităniei portului, construitǎ cu mai bine de 100 de ani în urmǎ de meşteri italieni însǎ de ani buni abandonată şi aflată în ruină, a fost descoperită întâmplător şi achiziţionată de Mircea Dinescu. Astfel, fostul port agricol a avut şansa să reînvie ca „port cultural” după mai bine de 50 de ani de când, odată cu instaurarea regimului comunist, fusese închis şi transformat în pichet de grăniceri.

Ideea de port cultural a venit de la sine: între 1998-2007, pe perioada restaurǎrii clǎdirilor principale, portul a gǎzduit cu preponderenţǎ tabere de artişti, în cadrul unor proiecte organizate de Fundaţia pentru poezie „Mircea Dinescu”. La început au fost ceramiştii care şi-au construit cuptoarele pe malul Dunării şi apoi chiar şi un „sat neolitic” pe lângă iazurile din vatra veche a satului, la Ulmi. Apoi au venit sculptorii care au lăsat primii îngeri din lemn şi piatră. Proiectul „Înger Parc” – născut la începutul anilor 2000 ca o reacţie polemică la ideea ministrului turismului de atunci de a contrui „Dracula Parc” – a continuat să crească, adăugându-şi în ultimii ani câteva sculpturi monumentale de metal.

Din 2007, când fundaţia, sub auspiciile firmei Port Cetate, a început sǎ renoveze / restaureze şi celelalalte clǎdiri aflate pe malul Dunǎrii, şi dupǎ construirea unei bucǎtǎrii moderne şi a unui mini-hotel, locul a devenit accesibil şi pentru turism. Tot din 2007, după instalarea unui ponton nou, a fost reinaugurat şi portul, care primeşte acum periodic vase turistice de croziera sau ambarcaţiuni private.

Portul Cetate este astǎzi recunoscut pentru gastronomia sa cu totul specială, inspirată de vechi reţete boiereşti şi produsă doar cu ingrediente naturale de la ferma proprie, dar şi pentru „Vinul lui Dinescu”, produs la crama Galicea Mare. Cele douǎ plantaţii de la Cetate şi Galicea însumează 100 ha şi includ atât soiuri autohtone cât şi soiuri nobile europene şi, deşi încă tinere, au deja în palmares câteva vinuri de excepţie.

Astăzi, deşi din ce în ce mai popular ca destinaţie de turism, portul continuă să găzduiască evenimente culturale organizate sub auspiciile fundaţiei pentru poezie: Divanul de film şi artă culinară de la sfârşitul verii (ajuns deja, în 2015, la ediţia a 6-a), SoNoRo Interferenţe, un workshop de muzică de cameră care precedă şi pregăteşte Festivalul SoNoRo, tabere de traduceri (împreună cu Goethe Institut şi parteneri din Germania), tabere de scriere creatoare şi rezidenţe pentru scriitori în cadrul unor programe de schimburi europene, spectacole de teatru în colaborare cu festivaluri de renume (Festivalul Shakespeare de la Craiova, Festivalul de Teatru de la Sibiu), expoziţii, tabere şi rezidenţe pentru artişti plastici (picturǎ – în colaborare cu Galeria Zorzini -, sculpturǎ şi ceramicǎ), simpozioane şi întâlniri culturale cu parteneri regionali, europeni şi internaţionali.

Palatul Marincu – Muzeul de Artă și Etnografie din Calafat

Palatul Marincu adăpostește Muzeul de Artă si Etnografie din Calafat.

A fost construit între anii 1905-1907 de către Ştefan Marincu, în amintirea fiicei sale Marioara Marincu după planurile arhitectului Paul Gottereau, iar lucrările au fost supravegheate de arhitectul Constantin Rogalski.

Decoratiunile exterioare și interioare, au fost realizate de inginerul constructor Pietro Adotti.

Ca stil arhitectonic, palatul recent reabilitat (2001-2002) aparține neo-clasicismului francez cu accente de baroc și roccoco și cu influențe ale arhitecturii românești de la începutul secolului al XX-lea.

Edificiul a fost introdus în Patrimoniul Național, pe Lista Monumentelor Istorice, în anul 2003.

Adăposteşte colecţii şi lucrări ale unor mari artişti plastici români, pânze de Nicolae Grigorescu, Henri Catargi sau Theodor Pallady și sculpturi de Ion Irimescu, Nicu Enea, George Demetrescu Mirea.

În colecția de artă populară a muzeului sunt incluse obiecte de port, chilimuri, împletituri, unelte și obiecte de uz casnic.

În septembrie 2012 s-a inaugurat și o secție de istorie a Calafatului, realizată cu sprijinul important al familiei Florentza și Ilie Marincu, descendenți ai familiei care a ctitorit acest palat, și care a mai făcut importante donații muzeului, între care pianul de concert și candelabrul din Marea Sală a Oglinzilor.

Domeniul Coroanei Segarcea 

Domeniul Coroanei Segarcea se intinde peste un teritoriu binecuvantat, cu sol aspru si soare arzator, ca intr-un amestec pretios de natura si caracter uman. Datorita asezarii pe paralela 44 – paralela de aur a vinurilor – podgoria de la Segarcea beneficiaza de 1.440 de ore de soare pe parcursul ciclului vegetativ, fiind astfel considerata „patrie a Cabernetului”.

Via de la Segarcea adaposteste soiuri de struguri rosii, albi, precum si soiuri cu caracter aromatic, aduse din pepiniere din Franta si Italia. Dintre acestea, o varietate rose, provenind dintr-un nobil Muscat de Frontignan, cultivat in sudul Frantei, a reusit sa supravietuiasca timp de mai bine de un secol in via de la Segarcea, ramanand unica in lume.

Cladirea care adaposteste vinaria si crama a fost ridicata intre 1906 si 1908, pornind de la un proiect al unui arhitect roman, fiind una din primele cladiri din Romania care au folosit beton armat. Crama in forma de cruce, a fost renovata in 2006 dupa planurile arhitecturale originale; este o crama construita pe patru nivele, gravitationala. Aceasta pastreaza inca frumusetea si magia vremurilor interbelice, cu toate ca, din punct de vedere tehnologic, este una dintre cele mai moderne din Romania.

In septembrie 2010, Domeniul Coroanei Segarcea a primit titlul de Furnizor al Casei Regale a Romaniei, incununand astfel o traditie de 125 de ani de legaturi comerciale cu Casele Regale din Europa.

Vinurile de la Segarcea au fost recunoscute international intr-o serie de concursuri din Europa, Asia si America. Sutele de medalii obtinute in cativa ani au venit ca o incoronare a eforturilor si a pasiunii care au readus la viata Domeniul Coroanei.

Pentru vizite la crama, va rugam sa ne contactati la adresa office@domeniulcoroanei.ro.

Vizite sambata doar cu programare.

Sursa: discoverdolj.ro