Filtru căutare: Hunedoara

PRIMĂRIA DEVA

Adresa
P-ţa Unirii, nr. 4
Peste 80 de refugiați din Ucraina, găzduiți la Deva - evaluați de asistenții sociali
Peste 80 de cetățeni străini sau apatrizi aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat
din Ucraina, care sunt găzduiți de persoane fizice, în municipiul Deva, au fost evaluați, în luna martie,
de asistenții sociali ai Direcției de Asistență Socială Deva.
Anchetele sociale s-au desfășurat în 25 de locații și au avut ca scop atât verificarea informațiilor
conținute în solicitările de decontare a cheltuielilor cu hrana și cazarea persoanelor refugiate, cât și
evaluarea situației sociale și economice a acestora și a relaționării cu proprietarii locuințelor în care sunt
găzduiți, cu vecinii și cu comunitatea locală în general.
Conform datelor centralizate de Serviciul Evidență și Plată Beneficii de Asistență Socială al DAS
Deva, anchetele sociale au vizat un număr de 83 de refugiați (adulți și copii), găzduiți de 24 de
persoane fizice din municipiul Deva.
INFORMAȚII obținute în urma anchetelor sociale:
- 60% dintre persoanele refugiate locuiesc în apartamente cu două, 3 sau 4 camere, în timp ce alte 15
sunt găzduite în case și garsoniere
- mai mult de jumătate dintre refugiații adulți sunt femei și au vârste cuprinse între 19-73 de ani, în timp
ce bărbații au între 19-68 de ani. Aproape jumătate (45%) din totalul femeilor se încadrează în grupa de
vârstă 30-40 ani și doar 5 persoane au mai mult de 60 de ani
- 18 familii și 5 persoane singure, s-au aflat la sfârșitul lunii martie 2023, pe teritoriul municipiului
Deva, în timp ce alte 5 familii s-au întors în Ucraina pentru rezolvarea unor probleme, iar una dintre
acestea nu mai intenționează să revină
- 14 dintre familiile de ucraineni au copii minori, cu vârste cuprinse între 1-17 ani (între 1-6
copii/familie)
- în 7 cazuri, copiii minori sunt însoțiți doar de unul dintre părinți (mama)
- 17 dintre adulții refugiați declară că realizează venituri din salarii și pensii, cuprinse între 1.000–3.000
de lei/lună. Două persoane beneficiază de pensii din Ucraina, alte 5 își continuă activitatea profesională
în sistem online, în afaceri proprii sau pentru angajatori din țara natală, în timp ce 10 ucraineni au
obținut locuri de muncă în Deva și Hunedoara și desfășoară activități în domeniul construcțiilor,
panificației, hotelier, tipografic, în alimentație publică și servicii de curățenie, câștigând lunar între
2.500-3.000 de lei
- 7 familii de refugiați, care au, în total, 10 copii minori, nu realizează niciun venit. Într-un singur caz,
cetățenii străini declară că primesc bani de la capul familiei, care a rămas acasă, să-și apere țara
- 20 de copii ucraineni își continuă cursurile școlare: 9 studiază online, în instituții de învățământ
preuniversitar și universitar din țara natală, iar alți 11 sunt înscriși la grădinițe și școli din municipiul
Deva, unul dintre aceștia practicând gimnastică de performanță la Liceul cu Program Sportiv „Cetate”
-7 familii se află în evidența unui medic de familie sau a altor medici specialiști
- majoritatea cetățenilor străini comunică și relaționează foarte bine cu comunitatea locală - în limba
engleză sau română ori folosind aplicația Google Translate și doar 4 familii, care vorbesc doar limba
maternă, declară că întâmpină dificultăți în comunicare
- conflictul din Ucraina are efecte diferite asupra persoanelor refugiate. Cei mai afectați sunt copiii și
familiile care au pierdut rude și prieteni în război
Alte aspecte constatate în timpul evaluărilor fac referire la eforturile refugiaților de a intra pe piața
muncii din România și la temeri generate de plata cu întârziere a cheltuielilor pentru hrană și cazare.
Anchetele sociale desfășurate de DAS Deva în rândul cetățenilor străini sau apatrizi aflați în situații
deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina se efectuează lunar, la solicitarea
Compartimentului Protecție Civilă din cadrul Primăriei Municipiului Deva și în conformitate cu
reglementările legale în vigoare.
În luna martie 2023, suma solicitată pentru decontarea cheltuielilor cu hrana și cazarea persoanelor
refugiate găzduite în municipiul Deva a fost de 156.100 lei, în timp ce valoarea totală a cheltuielilor
decontate de la începutul așa numitului Program 50/20 depășește 1.400.000 de lei.
DE REȚINUT! Solicitările privind decontarea cheltuielilor pentru hrana și cazarea persoanelor
refugiate se depun la Primăria Municipiului Deva – Centrul de Informare a Cetățenilor (Piața Unirii, nr.
4, telefon 0254.234.651), în primele 3 zile lucrătoare ale fiecărei luni, pentru luna precedentă.
Direcția de Asistență Socială Deva