Filtru căutare: Bucuresti

PRIMĂRIA BUCUREŞTI

Adresa
B-dul Regina Elisabeta, nr. 47 sector 5
Peste 123.000 de elevi, părinți și profesori au participat anul acesta la programul „VOCAȚIA TA!”
Peste 123.000 de elevi, părinți și profesori au participat anul acesta la programul gratuit de orientare școlară și în carieră „VOCAȚIA TA!”.
Prin acest program, Primăria Municipiului București, prin PROEDUS, sub coordonarea Direcției Cultură, Învățământ, Turism, a venit în ajutorul elevilor bucureșteni pentru a-i ajuta să facă alegeri potrivite în legătură cu viitoarea lor carieră.
Astfel, aceștia au participat la sesiuni tip „Bibliotecă vie”, unde au întâlnit experți din diferite domenii, la workshop-uri „Speed interview” susținute de psihologi și psihoterapeuti sub forma unor jocuri, la activități „Open space technologies”, cu diverși specialiști, precum și la ateliere „Fast Track to Career”.
Programul s-a dovedit a fi util și părinților, care și-au înțeles astfel mai bine copiii, iar acum pot să-i susțină în luarea unor decizii importante, și profesorilor, care au reușit să-și cunoască mai bine elevii.
„VOCAȚIA TA!” va continua și anul viitor.
Direcția de Presă
28.11.2023