Filtru căutare: Maramures

PRIMĂRIA SIGHETU MARMAŢIEI

Adresa

Bogdan Vodă, nr. 14

header image

Concertul „Madrigal for Babies” la Sighetu Marmației

...

17 aprilie 2024, București

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Cezar Verlan, invită publicul din județul Maramureș la Concertul Extraordinar „Madrigal for Babies”, eveniment creat special pentru bebeluși (0-12 luni) și părinții acestora, precum și femei însărcinate. Concertul va avea loc luni, 22 aprilie, începând cu ora 12:00, la Centrul Cultural Pastoral „Sf. Iosif Mărturisitorul” din Sighetu Marmației.

Accesul publicului este gratuit, în baza rezervării online pe platforma Bilete.ro
[ www.bilete.ro/madrigal-for-babies/].

Bazat pe studii aprofundate cu privire la efectului muzicii asupra copiilor între 0 și 12 luni, precum și asupra viitoarelor mame, spectacolul-concept oferă părinților și viitoarelor mame ocazia unică să cânte alături de Corul Madrigal melodii cu efecte benefice asupra celor mici.

Programul muzical cuprinde piese ca „Greensleeves”, „Moon River”, „Cântec de leagăn” etc., compuse, între alții, de Henry Mancini, Wolfgang Amadeus Mozart, Franz Schubert sau Joseph Rheinberger. Momentele muzicale au fost special alese pentru acest eveniment, iar mamele vor fi invitate să fredoneze împreună cu muzicienii de pe scenă. La crearea atmosferei blânde vor contribui și lumini colorate și proiecții simple, adecvate evenimentului și vârstei participanților.

Concertul „Madrigal for Babies” face parte din proiectul de cercetare cu același nume, derulat de Corul Madrigal în colaborare cu pianista și muzicoterapeuta Angelica Postu, președinta Asociației Române de Muzicoterapie, specialist care profesează în calitate de muzicoterapeut la Spitalul Universitar de Psihiatrie Charité din Berlin, doctorandă a Universității de Arte din Berlin.

Conceptul și regia evenimentului sunt semnate de Emil Pantelimon, consultanța de specialitate în domeniul muzicoterapiei este oferită de Angelica Postu, Dorin Popovici creează proiecțiile video, iar la pian interpretează Adina Cocargeanu.

Concertul Extraordinar „Madrigal for Babies” face parte din seria „Festival Madrigal la Baia Mare”, care se desfășoară în perioada 15 – 28 aprilie 2024 în județul Maramureș și cuprinde mai multe evenimente culturale și educaționale la Baia Mare și Sighetu Marmației.

Festivalul Madrigal este organizat în parteneriat cu Consiliul Județean Maramureș, Organizația de Management al Destinației Județene Maramureș (OMD MM), Institutul Național al Patrimoniului Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului, Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Baia Mare.

 

Parteneri instituționali: Senatul României Institutul Cultural Român,  Institutul Național al Patrimoniului,  Televiziunea română Compania Națională Aeroporturi București Opera Comică pentru Copii Circul Metropolitan București,  UNIMIR,  USAMV Cluj-Napoca,  Vinea Apoldia Maior JTI România Centrul de Cultură Arcuș Federația Română de Fotbal Clubul Sportiv Rapid București,  Policolor Carpatina Casa Corpului Didactic

Parteneri media: AGERPRES,  Agenția de cArte Antena 3 CNN Bookhub Ediția de dimineață,  Euronews  Romania,  Europa FM,  Itsy Bitsy Kanal D Kanal D2 Leviathan Munteanu Observator cultural,  Prima TV Radio București FM Radio France Internationale România Radio România Cultural,  Radio România Muzical,  Radio Trinitas Revista Psychologies spotmedia.ro,  Trinitas TV TVR Cultural Zile și Nopți 

 

CORUL MADRIGAL

Înființat în anul 1963 de către legendarul muzician și dirijor Marin Constantin (1925–2011), Corul Național de
Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a devenit un reper al vieții muzicale și diplomației culturale
naționale și internaționale. Este definit prin sonoritatea sa specifică, tehnica non-vibrato, amplasamentul
stereofonic în scenă și costumele impunătoare. Repertoriul său este îndreptat către renaștere, muzica preclasică
și clasică, romantism, muzica bizantină și creația contemporană românească și universală. Prezența scenică și
componența ansamblului au fost în permanență rafinate, astfel încât performanța sa a ajuns să fie comparată de critici cu „o vioară Stradivarius în mâna lui Paganini”.

În noiembrie 2016, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a fost recunoscut oficial ca
Ambasador al Libertății, Speranței și Păcii, primind premiul „Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt” la Palatul
Națiunilor Unite din Geneva, în cadrul Summit-ului Global de Religie, Pace și Securitate.

Pe 1 martie 2023, la Palatul Parlamentului, Senatul României a inaugurat oficial „Galeriile Madrigal – Marin
Constantin”, un spațiu dedicat, care găzduiește evenimente culturale și expoziții temporare și permanente ale
Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.

Din anul 2011, Corul Madrigal derulează Programul Național Cantus Mundi, cel mai mare program de integrare
socială prin muzică a copiilor din România, inițiat de renumitul dirijor Ion Marin. Programul, care reunește în
prezent 2.043 de coruri și aproape 70.000 de copii din țară și diaspora, a fost oficializat la nivel guvernamental
în 2014, devenind o nouă Direcție a Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.