Filtru căutare: Timis

Consiliul Judetean Timis

Adresa

Bd Revolutiei 1989 nr. 17

header image

Încep lucrări de reabilitare la Aerodromul Cioca

...

Consiliul Județean Timiș a semnat contractul de execuție a lucrărilor de reabilitare a aerogării Aerodromului Cioca, investiție finanțată prin PNRR, Componenta C5 - Valul renovării.

Fondurile nerambursabile vor fi folosite de Consiliul Județean Timiș pentru a aduce aerodromul la standardele cele mai înalte necesare desfășurării de activități aeronautice, continuând o tradiție începută în anii 1930. De asemenea, se urmărește revitalizarea locației și transformarea sa într-un punct de atracție pentru timișoreni prin
acțiuni recreative conexe. Pentru a asigura o nouă față aerogării, vor fi realizate lucrări de anvelopare termică, înlocuire a tâmplăriei și refacerea instalațiilor interioare.

„La Cioca vom crea un spațiu multifuncțional care să sprijine dezvoltarea activităților sportive și de agrement, întărind astfel legătura dintre locuitori și patrimoniul aviatic al regiunii. În plus, investiția va contribui la dezvoltarea turismului și a economiei județului”, spune Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș.

După reabilitarea aerogării, consumul total de energie primară va fi redus cu 59%, iar consumul anual specific de energie pentru încălzire va scădea cu aproximativ 63%.
 
Contractul de execuție are o valoare de 5 milioane lei, iar durata propriu-zisă a lucrărilor este de 12 luni.