
Interviu cu Pamfil Aurel - Neculai, primarul comunei Holboca, județul Iași
Ce proiecte de investiții v-ați propus să realizați până la finalul acestui mandat?
Până la finalul acestui mandat, îmi doresc să reușim să dezvoltăm cât mai mult posibil infrastructura rutieră și pietonală din întreaga comună, prin construirea de alei pietonale, șanțuri și rigole, asfaltare și amenajare a drumurilor de interes local. Totodată, un obiectiv important îl reprezintă și extinderea rețelei de canalizare și alimentare cu apă potabilă în toate satele comunei, precum și a rețelei de distribuție a gazelor naturale. Nu în ultimul rând, construirea grădiniței cu program prelungit, a creșei, a unui complex sportiv tip stadion și a unor pacuri de joacă pentru copii sunt, de asemenea, investiții prioritare.
Ce proiecte au fost demarate în anul 2021 sau vor fi implementate în totalitate până la sfârșitul anului 2021?
În 2021, primul an din mandat, am deblocat proiectul creșei și am demarat construirea acesteia, am finalizat reabilitarea și dotarea căminului cultural, am accelerat lucrările la grădinița cu program prelungit și suntem foarte aproape de finalizarea acesteia, la fel și în cazul Școlii Orzeni. Tot în acest an am extins rețeaua de distribuție a gazelor naturale în Rusenii Vechi, Rusenii Noi și Orzeni, urmând să continuăm de anul viitor cu extinderea în Cristești și Valea Lungă. Totodată, am efectuat lucrări de asfaltare în satul Valea Lungă, investiție realizată cu fonduri din bugetul local și am demarat un proiect de reabilitare a Școlii Holboca, pentru creșterea eficienței energetice, urmând să demarăm un proiect similar și pentru Școala Dancu. Nu în ultimul rând, pentru o dezvoltare corect fundamentată, am elaborat Strategia de Dezvoltare Locală a Comunei Holboca, document care ne va spori șansele de accesare a fondurilor europene.
Ce investiții locale veți prioritiza cu bugetele disponibile prin Programul Anghel Saligny / PNDL 3?
În ce privește fondurile ce vor fi disponibile prin intermediul Programului Anghel Saligny, intenționăm să valorificăm aceste fonduri prin investiții în infrastructura rutieră și pietonală, principalul obiectiv fiind asfaltarea a 23 de kilometri de drumuri comunale.
Ce alte surse de finanțare plănuiti să accesați pentru a implementa proiectele cuprinse în strategia de dezvoltare locală? Ce investiții locale ar putea fi eligibile pentru finanțare cu bani europeni?
Evident, pe lângă investițiile pe care le putem susține din bugetul local și fonduri guvernamentale, avem în vedere și accesarea de fonduri europene. Principalele investiții locale eligibile pentru finanțare cu bani europeni ar fi cele care vizează dezvoltarea rețelelor de utilități și achizițiile de utilaje necesare pentru eficientizarea serviciului public de gospodărire locală
Care este planul de achiziții pentru perioada următoare la nivelul primăriei?
Planul de achiziții include atât achiziția de utilaje pentru serviciul public de gospodărire locală (tractor, autoutilitară), precum și achiziția de servicii de întreținere a drumurilor comunale, precum și servicii de amenajare de spații verzi, alei pietonale și parcuri de joacă pentru copii.
Cum vă propuneți să susțineti mediul de afaceri local? Ce avantaje competitive are localitatea dumneavoastră și ce beneficii oferă administrația locală mediului de afaceri?
Primăria Comunei Holboca, în parteneriat cu administrația Consiliului Județean Iași, a demarat proiectul pentru construirea Parcului Industrial Holboca, un proiect ce va fi realizat pe o suprafață de 30 de hectare. Acesta va fi principalul nucleu în jurul căruia se va coagula dezvoltarea comunei în următorii ani. Atât suprafața generoasă a parcului, cât și poziționarea în zona metropolitană a Municipiului Iași sau accesul la magistrala feroviară transfrontalieră Iași-Ungheni constituie avantaje importante pentu mediul de afaceri local și nu numai. De la producătorii locali la investitori noi, toți vor putea beneficia de pe urma acestui proiect, parcul industrial având potențialul de a funcționa ca un important hub logistic și de producție
Cum plănuiți să creșteti capacitatea instituțiilor publice de a oferi servicii online cetățenilor lor? Care este strategia de digitalizare pentru următorii trei ani?
În ce privește creșterea capacității instituțiilor publice de a oferi servicii online cetățenilor, am integrat deja la nivelul administrației publice locale o platformă pentru registratură online care permite înregistrarea online de sesizări, respectiv solicitarea și eliberarea de documente, precum și un serviciu online pentru plata taxelor și impozitelor. De asemenea, urmează să modernizăm site-ul Primăriei, pentru a oferi cetățenilor o platformă actualizată, mult mai prietenoasă în utilizare
Cum vă propuneti să realizați managementul deșeurilor și să gestionați problema colectării selective și a reciclării la nivel local?
Comuna Holboca este membru al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate Iaşi (ADIS) și beneficiază de servicii de salubritate asigurate de un operator privat. Împreună cu acești parteneri, cât și pe cont propriu, am desfășurat și continuăm să desfășurăm campanii (online & offline) de informare și acțiuni de ecologizare menite să crească gradul de conștientizare și de responsabilitate în rândul cetățenilor privind colectarea selectivă. De asemenea, Primăria Holboca a început să implementeze un program de colectare și valorificare a deșeurilor vegetale, achiziționând în acest sens și un tocător de material lemnos, materia rezultată prin tocare urmând să fie transformată în îngrășământ sau brichete pentru foc
Alte aspecte relevante pentru activitatea dumneavoastră pe care doriți să le adăugați acestui interviu, pe lângă răspunsurile la întrebările de mai sus
Tot în cadrul primul an de mandat am început demersurile pentru modernizarea și extinderea transportului public la nivelul întregii commune, demersuri concretizate prin înființarea Asociației Metropolitane de Transport Public Iași, asociație prin intermediul căreia, alături de Consiliul Județean Iași, Municipiul Iași și comunele din zona metropolitan a Iașului, dorim să accesăm fondurile necesare și să creștem gradul de mobilitate, asigurând totodată condiții cât mai bune de transport. Tot în acest scop, Primăria Comunei Holboca s-a alăturat proiectului de înființare a Trenului Metropolitan, pe teritoriul comunei noastre urmând să funcționeze două stații, la Cristești și Holboca.