
Interviu cu Abrudan Călin Ilie, primarul orașului Ineu, județul Arad
Dorim să vă informăm cu privire la proiectele de investiții pe care ne-am propus să le realizăm până la finalul acestui mandat. Avem în vedere proiecte importante în domeniile POR, PNRR, CNI PNDL, POM GAL pe toate programele de investiții
În ceea ce privește proiectele demarate în perioada 2022-2023 sau deja implementate, ne-am concentrat pe investiții de amploare precum Bazin înot, Bază sportivă, Reabilitare Cetate, Locuințe sociale, Ateliere școlă, Centru de zi
Pe viitor, vom prioritiza investițiile locale cu bugetele disponibile prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny. Printre acestea, se numără asfaltarea străzilor în orașul Ineu
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat că investițiile din cadrul PNRR, care sunt accesibile UAT-urilor, însumează mai mult de 10 miliarde de euro. În acest sens, avem în plan :
- Aducțiune rețea de apă și rețea de canal în Dealu Viilor
- Piste de biciclete
- Dotări spital
- Achiziție microbuz
Punctele forte ale localității noastre includ interesul local pentru un mediu curat, servicii de calitate și existența unor facilități precum stațiune turistică de interes local
Ne propunem să susținem mediul de afaceri local prin facilități de extindere , încurajarea și dezvoltarea domeniului turistic, dezvoltarea serviciilor