Interviu cu Seuchea Ioan , primarul comunei Cristian , județul Sibiu

Care credeți că sunt principalii factori care au contribuit la realegerea dumneavoastra ca primar?

Realegerea pentru un nou mandat este confirmarea faptului că munca depusă în cele 4 mandate anterioare și realizările celor 16 ani se reflectă în alegerea cetățenilor. Mă simt onorat de votul de încredere pe care cetățenii comunei mi l-au încredințat iar în acest mandat o să încerc să îl parcurg cu aceași dedicare și implicare.

Care considerați că a fost cea mai importantă realizare a dumneavoastră ca primar in mandatul anterior?

Fiecare proiect realizat în mandatul anterior a avut o importanță deosebită pentru dezvoltarea comunei și crearea condițiilor de trai la standard europene. O să menționez câteva din proiectele mai importante ale mandatelor anterioare:
Introducerea de utilități(apa, canal, iluminat pe leduri, internet), în cartierul SERE
Construirea capelei mortuare cu 3 săli figorifice și 30 de locuri de parcare
Construirea unui pod peste Cibin în aval – cel mai mare pod construit in județul Sibiu în ultimii ani
Construirea unei săli de sport – a treia ca mărime din județul Sibiu, cu o capacitate de 160 de locuri pentru spectatori și 30 de locuri de parcare, utilată pentru mai multe sporturi: fotbal, handbal, baschet, tenis, volei, tenis de masă

Ce proiecte v-ați propus pentru următorii patru ani de mandat?

În următorul mandat îmi propun să continui dezvoltarea și modernizarea comunei, prin proiecte care să faciliteze accesul la educație, cultură și sport dar o să continuăm și inițiativele pe plan de infrastructură, reabilitare străzi, asfaltare străzi în cartierele noi apărute, extindere rețele.
Enumerez doar câteva din proiectele mai importante:
- construirea unei noi grădinițe cu program prelungi
- reamenajarea terenului de sport care o sa aiba si pista de atletismreabilitarea din punct de vedere termic a gradinitei de pe str. XI, proiect finantat prin fonduri europene,reabilitare trotuarelor și parcajelor de pe strada XI și XIII
Modernizarea Căminului Cultural, care o să aibă o sală pentru evenimente la parter iar la etaj o sală de spectacole cu peste 300 de locuri pentru spectatori
Contruirea unui nou pod peste Râul Cibin în amonte
Dotarea dispensarului cu mobilier nou și aparatură ultramodernă pentru cabinetele de medicină generală și stomatologie
Înființarea unui cabinet medical școlar
Construirea unui park de fitness în aer liber
Asfaltarea străzii de legatură între străzile VI si XX
Asfaltare cartierului SERE (finalizat in 2021)

Care credeți că vor fi principalele provocari / obstacole în calea realizării acestora?

Nu cred că vom întâmpina obstacole în realizarea proiectelor propuse atâta timp cât ne dedicăm tot interesul și ne bucurăm de susținerea și suportul cetățenilor. Speram ca să putem inainta cu proiectele pregatite pentru finanțare prin fonduri europene sau prin CNI și din bugetul local al comunei Cristian

Ce surse de finanțare plănuiti să accesați pentru proiectele pe care le aveți în plan?

Ca sursă de finanțare principală va rămâne bugetul local însă vom depune toate eforturile necesare pentru atragerea de Fonduri Europene oriunde va fi posibil

Cum vă propuneți să atrageți noi investiții în comunitate?

Comuna Cristian oferă numeroase avantaje pentru mediul de afaceri atât prin poziţia geografică, resursele, oportunităţile disponibile, beneficiază de toate utilitaţile prezente, reţea de apă, canalizare, gaze naturale, internet şi telefonie. Zona Industrială de pe strada L (strada 50) a fost dezvoltată tocmai din dorinţa de a oferii facilităţi şi a atrage noi investitori. Consider că am oferit toate facilitățile pentru atragerea de noi investitori în comuna noastră și bineînțeles ne angajăm să oferim si sprijinul și colaborarea noastră pentru a facilita, în condițiile legii, pașii penru buna desfășurare a activităților specifice

Care din proiectele pe care vă propuneți să le finalizați sunt proiecte începute în mandatul trecut?

Proiectele începute în mandatul trecut și aflate în derulare în prezent:
Amenajare bazei sportivă, teren sport și împrejmuire
Reabilitare (reparații) trotuare str. XIII parțial, canalizare pluvială

Care sunt inițiativele pe care vă doriți să le începeți în acest nou mandat? 

Pe lângă inițiativele materiale pe care ne dorim să le realizăm prin proiectele de investiții deja menționate  îmi doresc să  continuăm munca pentru dezvoltarea unei admnistrații publice transparențe care să ofere cetățeniilor un acces mai larg la informațiile și documentele aflate în posesia instituției, participarea cetățeniilor la procesul decizional și asigurarea legitimității, eficacității și responasabilității admistrației față de cetățean. Oferim la momentul de fata informatii cetatenilor in format electronic prin intermediul site-ului si prin platforma City Manager, prin care cetateanul poate sa isi plateasca taxele online prin plata direct cu cardul (inclusiv prin ghiseul.ro).

Care sunt principalele învățăminte din mandatul trecut cu care începeți acest nou mandat?

Mandatele anterioare m-au învățat că munca în administrația publică înseamnă sa te pui în sluba cetățeanului, să  îi oferi respectul și îndrumarea de care are nevoie pentru a-si soluționa problemele în relația cu instituțiile statului. Doar prin colaborare si respect reciproc se poate ajunge la o comunitate care se poate ridica la standarde europene.