Interviu cu Petrița Silviu-Ioan , primarul comunei Copăcel, județul Bihor

Ce proiecte de investiții v-ați propus să realizați până la finalul acestui mandat?

Cele mai importante proiecte pe care le avem în vedere vizează îmbunătățirea infrastructurii și asigurarea utilităților pentru locuitorii comunei, în vederea îmbunătățirii condițiilor de viață a cetățenilor și atragerea de investitori în zonă. Astfel, între proiectele urgente se numără introducerea rețelei de apă potabilă la nivelul fiecărui sat, precum și a rețelei de canalizare aferentă. De asemenea, deosebit de importantă este reabilitarea Dispensarului uman din localitatea Copăcel, proiect care va permite asigurarea condițiilor pentru servicii medicale de calitate tuturor locuitorilor comunei. Un loc prioritar în ordinea investițiilor din comună îl deține reabilitarea și modernizarea sistemului de iluminat stradal, fapt care va ajuta la diminuarea costurilor cu energia electrică și la posibilitatea redistribuirii fondurilor către alte necesități.

Ce proiecte au fost demarate în perioada 2021 - 2022 sau au fost implementate în totalitate până în prezent?

La momentul de față sunt în curs de derulare alte două proiecte importante pentru locuitorii comunei Copăcel : Reabilitarea Școlii și a Grădiniței din localitatea Bucuroaia, respectiv Modernizarea Căminului Cultural din localitatea Sărand. Cele două proiecte sunt realizate din fonduri nerambursabile, atrase din regurse guvernamentale prin PNDL, respectiv din fonduri europene, prin AFIR. Avem speranța că aceste proiecte se vor finaliza în decursul anului 2022. De asemenea, a fost demarată procedura de achiziție a lucrărilor pentru Reabilitarea și modernizarea Dispensarului Uman, proiect care se realizează cu finanțare națională, prin CNI. Un alt proiect realizat de Primăria Copăcel și care este în curs de implementare în acest an este “Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19 pentru elevii și cadrele didactice din comuna Copăcel, jud. Bihor”, proiect finanțat din fonduri europene prin POIM.

Ce investiții locale veți prioritiza cu bugetele disponibile prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny?

 Comuna Copăcel a obținut prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny o finanțare de peste 12 milioane de lei pentru introducerea rețelei de apă potabilă în satele Copăcel, Surduc, Chijic. 
Prin Programul Național de Redresare și Reziliență, Comuna Copăcel a depus două proiecte eligibile “Reabilitarea și eficientizarea Căminului Cultural Copăcel”, precum și “Sistem inteligent de management local”, ambele fiind depuse pe Componenta 10. Cel de-al doilea proiect menționat vizează creșterea calității serviciilor publice oferite de Primărie, prin implementarea unor sisteme informatice performante.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat că investițiile din cadrul PNRR care sunt accesibile UAT-urilor însumează mai mult de 10 miliarde de euro. Ce investiții locale plănuiți să finanțați prin PNRR?


Pentru obținerea de finanțări nerambursabile prin Fondul de Mediu, Comuna Copăcel a depus un număr de trei proiecte: “Reabilitarea în vederea eficientizării energetice a Școlii din localitatea Surduc”, “Eficientizarea sistemului de iluminat public”, “Stații de reîncărcare auto”. 
Pe de altă parte, pentru asigurarea condițiilor decente cetățenilor care fac naveta cu mijloacele de transport în comun, Primăria a realizat în acest an un număr de șase stații de autobuz, câte una pentru fiecare localitate componentă a U.A.T.-ului.
Tot acum a fost realizat și proiectul de extindere a rețelei de apă potabilă în localitatea Poiana Tășad, iar în localitatea Sărand extinderea rețelei de apă potabilă este la stadiul de proiect tehnic. 
Având în vedere faptul că ne situăm la o distanță relativ mică de municipiul Oradea, urmând să fim incluși în inelul 2 al Zonei Metropolitane Oradea, avem posibilitatea să oferim investitorilor condiții optime pentru dezvoltarea de afaceri.

Ce potențial turistic are în prezent localitatea dumneavoastră și cum vă doriți să dezvoltați turismul local/zonal?

Comuna Copăcel are și un important potențial turistic, dispunând de vaste suprafețe împădurite și zone de campare, astfel că în prezent este în curs de realizare un proiect privat privind amenajarea unui parc de aventură, cu restaurant și spații de cazare. Pentru potențialii investitori care doresc să investească în zona noastră, putem oferi facilități sub forma reducerilor fiscale, respectiv le putem oferi teren.