
Aflat la al șaselea mandat, primarul comunei Hășmaș, Popa Cornel expune viziunea și strategiile pentru dezvoltarea comunei, face o scurtă inventariere a proiectelor care se află în derulare și expune planurile de viitor pentru amenajarea unei zone industriale care să genereze investiții din partea mediului de afaceri și noi locuri de muncă în comunitate.
Comuna are proiecte noi de infrastructură, dar și de turism. Așezată la poalele munților Codru-Moma, comuna Hășmaș are potențial turistic, principalele obiective din zonă fiind: refugiul turistic de pe Valea Urviș, traseul turistic de 60 km ce străbate toată comuna Hășmaș cu 9 puncte de interes, Creasta Munţilor Codru Moma, 2 cetăţi dacice în Botfei şi Clit, Păstrăvăria de la Botfei, Codrii seculari de la Clit.
Care credeți că sunt principalii factori care au contribuit la realegerea dumneavoastră ca primar?
Al șaselea mandat se datorează faptului că am realizat investiții importante pentru toată comuna și am stabilit relații corecte și transparente cu cetățenii.
Care considerați că a fost cea mai importantă realizare a dumneavoastră ca primar în mandatul anterior?
Cea mai importantă realizare a mandatului trecut o reprezintă implementarea proiectului de modernizare a tuturor străzilor din comuna Hășmaș (prin programul PNDL II).
Ce proiecte v-ați propus pentru următorii patru ani de mandat?
Planurile de viitor ale comunei includ: extinderea rețelei de alimentare cu apă în localitățile: Agrișu Mic, Botfei, Urvișu de Beliu și Clit, reabilitarea și modernizarea căminelor culturale din Hășmaș, Comănești, Clit Urvișu de Beliu, modernizarea bazei sportive din Hășmaș, digitalizarea primăriei Hășmaș, modernizarea drumurilor agricole.
Care credeți că vor fi principalele provocări / obstacole în calea realizării acestora?
Provocarile sunt generate în primul rând de criza sanitară și economică de nivel național, absența proiectelor cu finanțare europeană pentru comunitățile cu o populație redusă (sub 1500 locuitori), îmbătrânirea populației din comunitate, lipsa locurilor de muncă.
Ce surse de finanțare plănuiti să accesați pentru proiectele în care doriți să investiți?
Pentru proiectele
viitoare de investiții vom accesa fonduri europene, fonduri guvernamentale și județene.
Cum vă propuneți să atrageți noi investiții în comunitate?
Strategia de dezvoltare la care lucrăm are în
vedere amenajarea unei zone industriale care să genereze investiții din partea
mediului de afaceri și noi locuri de munca în comunitate.
Care din proiectele pe care vă propuneți să le finalizați sunt proiecte începute în mandatul trecut?
Un astfel de proiect început în timpul amandatul anterior și care se derulează în mandatul actual are în vedere amenajarea și modernizarea căminelor culturale din comună.
În plus, printre proiectele aflate în derulare aș putea menționa: modernizarea străzilor secundare în localitățile: Comăneşti, Agrișu Mic, Botfei, Urvișu de Beliu și Clit, reabilitarea şi modernizarea căminului cultural în localitatea Botfei, reabilitarea, modernizarea și extinderea Școalii gimnaziale Hășmaș, construirea capelei mortuare în localitatea Hășmaș, reabilitarea și modernizarea Grădiniței cu program normal în localitatea Botfei, construirea podului nou pe Valea Botfei
Care sunt inițiativele pe care vă doriți să le începeți în acest nou mandat?
Cele mai importante proiecte la care lucrăm sunt continuarea precesului de digitalizare, realizarea unui sistem de educație modern și a unui sistem de sănătate eficient.
Care sunt principalele învățăminte din mandatul trecut cu care începeți acest nou mandat?
Din experiența mandatului anterior am înțeles că legătura cu cetățenii trebuie să fie permanentă, bazată pe transparență și pe corectitudine.
Sunt aspecte pe care ați vrea să le adăugați acestui interviu?
Îmi doresc foarte mult ca actualul Parlament
și Guvern să aibă în vedere și viitorul comunităților rurale cu resurse
financiare reduse.