
Dr. Ec. Ioana Petcu – cercetător ştiinţific ICI Bucureşti
Provocări în drumul procesului de transformare digitală şi câteva date statistice esenţiale pentru a vedea tabloul general al contextului actual din România
Conform Clasamentului pentru anul 2021 al Indicelui economiei şi societăţii digitale (DESI), România ocupă ultimul loc în UE în ceea ce privește indexul Servicii Publice Digitale, aflându-se pe ultimul loc şi în ceea ce privește formularele precompletate și serviciile realizate integral online. Acest aspect indică o problemă sistemică în privința calității și capacității de utilizare a serviciilor digitale oferite cetățenilor, iar lipsa interoperabilității sistemelor informatice din administrația publică este un obstacol în dezvoltarea serviciilor digitale centrate pe utilizatorul final. Doar 16% dintre utilizatorii online români interacționează activ cu serviciile de e-guvernare, în comparație cu media UE de 64%.
Dacă ne raportăm la capitalul uman, România se situează pe locul 26, obținând un punctaj sub media europeană. Paradoxul provine din faptul că deși avem în ţară un număr mare de absolvenți în domeniul IT&C (locul 4), deficitul de specialiști IT&C limitează capacitatea țării de a inova și de a profita de avantajele transformării digitale. În ceea ce privește conectivitatea, România se situează pe locul 10, peste media europeană. Se observă o creştere în ceea ce privește acoperirea de bandă largă (87%,) atingând media UE. Concurența puternică bazată pe infrastructură înregistrată în România, în special în zonele urbane, se reflectă în indicatorul de acoperire a rețelelor de foarte mare capacitate fixe, iar decalajul acoperirii digitale dintre zonele urbane și cele rurale din România a scăzut. În ceea ce privește integrarea tehnologiei digitale în activitățile întreprinderilor, România se situează pe locul 25 în UE. O altă provocare se referă la Securitatea Cibernetică, România confruntându-se cu amenințări provenite din spațiul cibernetic la adresa infrastructurilor sale critice, având în vedere interdependența din ce în ce mai ridicată între infrastructurile cibernetice şi cele din sectoarele financiar-bancar, transport, energie și apărare națională. Caracterul global al spaţiului cibernetic, devenit de curând al cincilea câmp de operaţiuni după cel terestru, aerian, maritim şi spaţial, este de natură să amplifice riscurile la adresa infrastructurilor critice.
Astfel, provocările şi contextul intern şi internaţional generat de actualele crize socio-economice, au determinat adoptarea într-un ritm accelerat a tehnologiei digitale, ducând la o creştere a influenţei tehnologiei digitale prin conştientizare şi nevoia de adaptare la noul context al transformării digitale. Având posibilitatea accesării de fonduri pentru investiţii din PNNR în domeniul transformării digitale, primăriile vor putea identifica soluţii imediate pentru digitalizarea serviciilor, dezvoltarea de infrastructuri digitale și de date, clustere și centre de inovare digitală, şi-și vor putea dezvolta competențe digitale, inclusiv cele legate de tehnologii cloud și securitate cibernetică. Pentru a veni în întâmpinarea celor prezentate, Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare în Informatică - ICI București propune primăriilor un pachet complet şi complex de servicii IT&C specifice procesului de transformăre digitală adaptat cerinţelor din cadrul administraţiilor publice locale.
Servicii de cloud computing şi securitate cibernetică, platforma e-learning şi cursuri de formare profesională în domeniul digitalizării şi tehnologiei informaţieioferite de ICI Bucureşti - partener de încredere al instituţiilor publice din România -
Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare în Informatică - ICI București, aflat în coordonarea Secretariatului General al Guvernului, reprezintă cel mai important institut din domeniul cercetării, dezvoltării și inovării tehnologice din România, având o puternică echipă de experți în domeniul tehnologiei informaţiei şi securităţii cibernetice. Misiunea principală este aceea de a susține excelența în cercetare și inovare, pentru dezvoltarea economiei bazate pe cunoaștere în România și pentru o mai bună integrare în spațiul european și internațional de cercetare. Principalele servicii pe care le recomandăm primăriilor sunt: Servicii de cloud computing şi securitate cibernetică, platforma e-learning şi cursuri de formare profesională în domeniul digitalizării şi tehnologiei informaţiei.
- Infrastructura modernă a Centrului de date ICIPRO, de înaltă performanță privind calitatea și continuitatea serviciilor oferite, alături de servicii de Cloud Computing de tip IaaS
Serviciile de cloud joacă un rol important în creşterea eficienţei, transparenţei și îmbunătățirea modului de comunicare dintre cetăţeni şi instituţiile publice, având o importanță strategică pentru transformarea digitală a sectorului public.
Scop: creșterea eficienței, securității și siguranței serviciilor pe care le furnizează, oferind acces la servere virtuale și la resurse virtualizate sub administrarea directă a clientului.
Avantaje: flexibilitatea în administrarea resurselor, fiecare utlizator chiriaş poate să își creeze, șteargă sau să își modifice propriile mașini virtuale/resurse conform cerințelor proprii de moment.
Beneficii pentru primării: modernizarea, dezvoltarea și eficientizarea serviciilor publice oferite către cetățeni, care să eficientizeze achiziția și utilizarea IT&C la nivelul instituțiilor publice, să sporească transparența activității instituțiilor publice și să faciliteze interoperabilitatea între serviciile electronice publice. Utilizare eficientă a resurselor IT&C, reducere semnificativă a costurilor și o creștere a serviciilor în beneficiul cetățenilor, utilizatorii având acces facil, indiferent de locaţie şi timp, la informaţiile de care au nevoie într-un mod transparent prin intermediul portalului web, la un cost real redus. Definirea și menţinerea unui mediu online sigur, cu un înalt grad de rezilienţă, securitate și încredere.
Mai multe detalii privind caracteristici, preţuri, servicii pe www.icipro.ro
- Centrul de Pregătire și Formare Profesională Continuă (CPFPC) furnizează servicii de formare profesională.
Cursurile de specializare și perfecționare sunt un reper în domeniu, în materie de calitate și profesionalism: Operator introducere, validare și prelucrare date; Operator calculator electronic și rețele; Designer pagini web; Programator ajutor; Manager securitatea informației; Responsabil cu protecția datelor cu caracter personal; Manager de proiect.
Misiunea: Promovarea inovației, asigurarea cadrului optim pentru dezvoltarea personală și profesională, prin formarea și perfecționarea de competențe specifice domeniului IT&C.
Avantaje: Echipă de lectori formată din specialiști cu o bogată experiență. Certificarec ANC.
Beneficii pentru primării: Calitatea serviciilor oferite și metodele moderne de organizare a cursurilor, venind în sprijinul evoluției profesională, prin adaptarea la situații profesionale diverse și provocatoare.
Pentru mai multe detalii: www.cursuri.ici.ro
Instrument: ICI Learning: Platforma de învăţare e-learning, oferă utilizatorilor posibilitatea de învățare online, individuală sau coordonată de către un lector.
Avantajele platformei: flexibilitate, disponibilitate, eficiență și accesibilitatea mobilă, suport în învățarea online, fiind accesibile o gamă largă de materiale de specialitate.
Beneficiile platformei: desfășurarea cursurilor pe o platformă de conferințe video și audio, în timp real, facilitând interacțiunea între cursant și lector. Accesul se realizează exclusiv prin crearea unui cont utilizator și validarea acestuia prin email, înregistrarea făcându-se cu o cheie unică.
Pentru mai multe detalii vizitează: www.learning.ici.ro
- Operațiuni de securitate a informațiilor ICISOC
Scop: Dezvoltarea unei soluții integrate care să asigure un nivel de securitate a informației adecvat, raportat la diversitatea formelor de agresiune la adresa securității informatice.
Arii de expertiză:
• scanarea și evaluarea vulnerabilităților prin catalogarea activelor și capacităților într-un sistem, alocarea valorii cuantificabile și importanței acestor resurse;
• identificarea vulnerabilităților sau potențialelor amenințări la fiecare resursă, reducerea sau eliminarea vulnerabilităților cele mai grave pentru resursele cele mai valoroase;
• detectarea și prevenția intruziunilor;
Avantaje:
• Permite răspunsuri rapide în situații de atac cibernetic, în regim 24/7/365;
• creșterea nivelului general de securitate și protecție a datelor, rețelelor și sistemelor informatice la nivel de organizație.
Beneficii:
• Furnizarea de servicii de scanare a vulnerabilităților rețelei, coroborate cu sprijinul pentru implementarea unor politici de securitate informatică customizate, pot ridica nivelul de awareness al angajaților, pot crește nivelul de securitate informatică al entității, la un cost simbolic raportat la gama de servicii asigurate;
• Identificarea timpurie a riscurilor și incidentelor de securitate cibernetică și reacția rapidă în caz de incident.
Mai multe detalii pe site-ul: https://ici.ro/ro/icisoc/
Date contact pentru oferte:
Adresa: Bd. Maresal Averescu, nr. 8-10, sector 1, 011455, Bucureşti, România
Telefon: +40 21 316 52 62
E-Mail: office@ici.ro
Materialul a fost publicat în Revista Ghidul Primăriilor, Ediția Specială, Aprilie 2022, prima și singura revistă din România în format print și online destinată exclusiv autorităților locale.
Pentru a vizualiza online revista, click aici: https://bit.ly/37eqYjM
Pentru a comanda gratuit revista în format print, click aici: https://bit.ly/3HvsStT