Autor: Dr. Ec. Ioana Petcu – cercetător ştiinţific gr III, ICI Bucureşti

 

Un concept relativ nou, responsabilitatea digitală, prezent în viaţa noastră de zi cu zi, dar despre care încă nu s-a scris atât de mult, este subiectul despre care voi vorbi în rândurile următoare. 
Revoluţia digitală a adus cu ea o nouă paradigmă de interacţiune între oameni și tehnologie, de conexiune între comunitate și tehnologie. Trăim o perioadă a schimbărilor, ne orientăm spre dezvoltarea unei societăţe digitale aflată într-o continuă transformare și în plin process de inovare tehnologică. 

 

Dar ce este de fapt Responsabilitatea digitală?

 

Cu toţii am auzit de responsabilitate socială și majoritatea dintre noi am implementat programe de CSR (corporate social responsibility), care conţin principii ce contribuie în mod pozitiv asupra societăţii, economiei sau mediului. 
Când vine vorba de responsabilitate digitală lucrurile nu diferă prea mult, ci se face trecrea din registrul fizic în cel digital. Astfel responsabilitatea digitală, transpusă printr-un manifest internaţional de responsabilitate digitală corporativă RDC, este o declarație publică clară a intenției de a avea un impact pozitiv atât asupra planetei, cât și asupra societății, și conţine un set de practici ce ne ajută să utilizăm datele și tehnologiile digitale în moduri percepute ca fiind responsabile din punct de vedere social, economic și ecologic. 

Este un angajament de a promova o guvernanță digitală puternică și responsabilă, prin implementarea eticii digitale, susținerea îmbunătățirii legislației și a reglementărilor în toate zonele și regiunile în care operează organizația. Este de asemenea un angajament față de echitate, diversitate și incluziune în cadrul organizației și al lanțului de aprovizionare extins, asigurându-se că produsele și serviciile rezultate sunt accesibile și folosite de către toți. Promovarea bunăstării societale prin punerea unui accent mai puternic pe protecția datelor cu caracter personal, pe sprijinirea unei mai bune politici de confidențialitate care să fie echilibrate cu identitatea, pe adresarea sărăciei digitale cu referință la accesul la competențe digitale și pe protejarea întregii societăți de consecințele dăunătoare ale produselor și serviciilor digitale.

Luarea în considerare a impactului economic și societal al deciziilor din cadrul organizației. Impune transparență în ceea ce privește utilizarea organizațională a algoritmilor și a datelor. Împărțirea mai echitabilă a câștigurilor și reducerea la minimum a impactului economic asupra comunităților prin automatizare durabilă.

Accelerarea progresului cu ajutorul economiei de impact prin folosirea de tehnologii curate, verzi, organice, cu un conţinut redus de deșeuri pe întreg lanţ de aprovizionare. Crearea unei planete sustenabile pentru a trăi și reducerea impactului tehnologic asupra climei și a mediului prin implementarea unei strategii IT ecologice, înțelegând consecințele tehnologiei, trecerea la utilizarea energiei către surse regenerabile, atenuarea și minimizarea impactului și reducerea la minimum a utilizării de compensații.

 

Cum fuzionează digitalizarea și sustenabilitatea?

 

Digitalizarea si sustenabilitatea, ca domenii cheie de influenţă pentru economia globală, vor avea împreună un efect transformator asupra felului în care trăim. Digitalizarea promovează sustenabilitatea. Instrumentele digitale pot reduce amprenta ecologică sau pot urmări materiile prime într-un lanț de aprovizionare echitabil. Unii presupun că Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale Națiunilor Unite pot fi atinse acum doar cu ajutorul tehnologiilor digitale.

Dematerializarea - o promisiune de bază a digitalizării - ar putea, de exemplu, să reducă emisiile de dioxid de carbon cu 20% în comparație cu „business as usual”, conform unui studiu al Global e-Sustainability Initiative. De asemenea Inteligența artificială poate fi utilizată pentru a proteja clima de schimbările la care este expusă și biodiversitatea.

Responsabilitatea digitală oferă jucătorilor de piaţă oportunitatea de a avea perspective „diferite” asupra digitalizării, având în vedere oamenii, societatea și planeta: transformarea digitală se dezvoltă pe bază de valori și este sustenabilă. 

Digitalizarea este în sine o provocare pentru o dezvoltare echitabilă, justă și ecologică. Tendința viitoare este de a obține o Amprentă netă de carbon zero, adică un echilibru neutru de CO2 pe parcursul ciclului de viață al produselor și de a depune eforturi pentru Zero deșeuri, maximizând reducerea deșeurilor, utilizând economia circulară bazată pe digital. 


Articol publicat în Revista Ghidul Primăriilor, Ediția XIII, prima și singura revistă din România în format print și online destinată exclusiv autorităților locale.
Pentru a vizualiza online revista, click aici: https://www.ghidulprimariilor.ro/_revista-13/
Pentru a comanda gratuit revista în format print, click aici: https://ghidulprimariilor.ro/ro/orders/revista