
În spatele fiecărei comunități sănătoase este o administrație implicată. Ca primar, știi mai bine decât oricine că oamenii au nevoie, în primul rând, de încredere și siguranță – iar sănătatea este fundamentul acestor valori. În multe localități din România, dispensarul sau cabinetul medical reprezintă prima și, uneori, singura linie de sprijin pentru sănătatea cetățenilor. Experiența ne-a învățat că acolo trebuie să înceapă schimbarea.
La Totalmed, credem în parteneriate durabile și soluții reale personalizate. De peste 17 ani, lucrăm cot la cot cu autoritățile locale din România pentru a transforma spațiile medicale din zonele rurale și urbane mici în centre moderne, eficiente și bine echipate. Nu livrăm doar aparatură – oferim viziune, consultanță și sprijin complet, de la idee până la punerea în funcțiune.
Din anul 2008, am reușit să dotăm peste 500 de clinici, dispensare și unități medicale din mediul rural. Un proiect de referință, cu care ne mândrim în mod deosebit, este dotarea completă a dispensarului comunei Pietroșita, din județul Dâmbovița, finalizat cu succes. A fost un proiect amplu, care a presupus o implicare eficientă și rapidă a resurselor Totalmed precum și o colaborare strânsă cu autoritatea publică locală. Echipa noastră de profesioniști a fost prezentă în toate etapele: de la consilierea pentru conturarea ofertei, până la livrare, montaj, punere în funcțiune a aparaturii și asigurarea service-ului autorizat conform normelor ANMDM. Beneficiind de colaborarea strânsă a echipei Primăriei Pietroșița, am reușit să tranformăm dispensarul local într-un centru modern de sănătate.
De ce să alegi Totalmed ca partener?
- Soluții complete pentru dotare medicală: oferim o gamă diversificată de echipamente, aparatură, mobilier, instrumentar și consumabile – tot ceea ce este necesar pentru a crea un spațiu medical funcțional și performant.
- Furnizare de aparatură și echipamente medicale de la A la Z: ne ocupăm de tot – de la livrare și instalare, până la instruirea personalului, service și mentenanță de cinci stele, fără costuri ascunse.
- Sprijin în atragerea fondurilor europene: consiliem administrațiile locale în accesarea și utilizarea eficientă a fondurilor nerambursabile pentru dotarea spațiilor medicale
- Experiență relevantă în relația cu firmele specializate care implementează proiecte de construire și renovare a unităților medicale.
Colaborarea cu Totalmed nu înseamnă doar achiziții de echipamente. Înseamnă construirea unei relații durabile, bazate pe încredere, promptitudine și sprijin real în momentele critice. Suntem alături de tine cu toate resursele, mereu când este nevoie. Punem la dispoziția autorităților locale consultanță și expertiză de top în modernizarea cabinetelor medicale, dispensarelor și centrelor de sănătate. Știm cât de important este ca fiecare comună sau oraș, indiferent de dimensiuni, să aibă acces la dotări moderne care să asigure îngrijire de calitate pentru toți cetățenii.
Schimbarea începe cu un pas
Modernizarea serviciilor medicale locale este o investiție în sănătatea comunității și în viitorul regiunii. Primarii vizionari știu că accesul la servicii medicale de calitate crește calitatea vieții, reduce migrația rurală și aduce plus valoare întregii administrații locale.
Noi suntem pregătiți pentru următorul proiect care aduce valoare și schimbă viețile oamenilor. Haide să facem diferența împreună!