Elisabeta Gherghișan, Președintele FRP a adus padbolul în premieră absolută în România în anul 2015 și a obținut licența exclusivă pentru această disciplină sportivă pe teritoriul țării noastre. Ghidul Primăriilor a stat de vorbă cu Elisabeta Gherghișan despre oportunitatea investiției într-un teren de padbol (considerat unul dintre cele mai rentabile terenuri de sport) la nivelul comunităților locale.

 

Padbolul este un sport-fenomen care împrumută frumusețea fotbalului și gentilețea tenisului și, potrivit unor specialiști, îndeplinește toate condițiile pentru a deveni sportul viitorului. Deși nu este încă la fel de popular ca fotbalul sau tenisul, are o bază de fani și de jucători care crește exponențial la nivel mondial și în România, unde se organizează competiții locale, regionale și naționale sub patronajul Federației Române de Padbol.
În prezent, padbol se poate practica în România pe terenurile instalate în București (CSN Lia Manoliu, Offside Arena și Royal Victory), Constanța (Academia Gheorghe Hagi), Mogoșoaia, Giurgiu, Craiova, Cugir, Bârlad, Baia Mare (Padbol Land și Squash & Padbol), Gura Humorului, Galați, Sighișoara, Rădăuți, Timișoara, Brașov, Buzău, Târgoviște, iar alte noi orașe își așteaptă terenurile de padbol.

 

Interviu cu Elisabeta Gherghișan, Președintele Federației Române de Padbol (FRP)

 

Ce este padbolul și de ce considerați că merită atenția comunităților locale?
Padbolul este un sport de echipă care combină elemente din fotbal, tenis și squash, rezultând un sport unic și spectaculos. A fost inventat în Argentina, unde nevoia complementară de spectacol a fotbaliștilor a generat, organic, acest nou fenomen. Padbol a devenit în scurt timp un brand internațional și a început să câștige popularitate la nivel mondial. Este un sport rapid, care pune accent pe reflexe, agilitate și abilități tehnice. Padbol are propriile reguli de joc, se joacă în echipe de câte 2 jucători, combină elementele de tehnică din fotbal, reflexele rapide necesare în squash și aspectele strategice de la tenis, inclusiv punctajul.
Practicarea padbolului este benefică și chiar necesară în fiecare comunitate. Este deja cunoscut faptul că tinerii nu mai sunt atât de atrași de sporturile tradiționale și preferă multitudinea de jocuri online. Fiind un sport nou, inventat în țara lui Messi, jucat într-un teren ce încorporează cea mai nouă tehnologie, padbol îi scoate din casă și se transformă instant într-o pasiune pentru ei. Este totodată un sport de echipă, de familie, de socializare, ce poate fi practicat nu doar de bărbați, ci și de femei. Nu există o limită de vârstă, avem mulți practicanți de peste 60 de ani, chiar cu participări notabile pe plan național și internațional. Conform antrenorilor Academiei Hagi, unde padbolul este practicat ca și antrenament complementar, beneficiile acestui sport sunt: îmbunătățirea condiției fizice, dezvoltarea reflexelor, a echilibrului aerobic, a coordonării motorii, și mai ales, este un exercițiu intens de gândire, transpus în decizii și acțiuni imediate raportate la spațiu și timp.

 

My image

 

De este oportun ca autoritățile publice sau antreprenorii să investească într-un teren de padbol?
Terenul de padbol este considerat unul dintre cele mai rentabile terenuri de sport din punct de vedere economic. Terenul are doar 60 mp (de 4 ori mai mic decât terenul de tenis de câmp şi de 12 ori mai mic decât terenul de minifotbal). Deci, oferă maximum ca și randament. 4 terenuri de padbol, în suprafața unui teren de tenis, aduc venituri de cel puțin 4 ori mai mari, prețul de închiriere al terenurilor de padbol fiind mai ridicat. Prețul resimțit de clienți este însă mai mic, fiind împărțit întotdeauna de minim 4 jucători. Gestionarea terenurile de padbol este extrem de simplă, datorită aplicației sale exclusive, destinată managementului, marketingului, gestionării clienților, rezervărilor și a plăților. De asemenea, gestionează competițiile, arbitrajul, înregistrează cele mai bune momente ale jocului, pe care le transmite direct pe emailurile jucătorilor, de unde își iau drumul pe rețelele sociale. Terenurile au o durată de viață foarte lungă, cu costuri de întreținere aproape de zero.

 

My image

 

De ce este oportună investiția acum, și nu peste 2-3 ani?
Padbol este într-o continuă dezvoltare și are toate premisele să devină în scurt timp un sport foarte popular. Implementarea lui în fiecare oraș vine practic de la sine. Mai devreme sau mai târziu, o persoană, o companie, o primărie, va avea inițiativa de a se alinia celorlalte orașe în care se practică padbol. Care este avantajul de a începe înaintea tuturor? Oamenii de afaceri îl cunosc, știu că de puține ori în viață se ivește oportunitatea să dezvolți un anumit concept, o anumită afacere, înaintea tuturor. Să fii TU cel care a avut IDEEA, să fii TU cel care aduce o inovație, un fenomen sportiv în premieră, fie că ești autoritate publică sau antreprenor!
Și nu este vorba doar de investiție și rentabilitate, este mai mult decât atât! Este vorba despre un sport de nouă generație ai căror beneficiari direcți vor fi membrii comunității, iubitorii de sport, distracție, relaxare și competiții. Pentru că Padbol este o disciplină sportivă oficial recunoscută de Ministerul Sportului, organizată de o Federație Națională cu viziune, și de o Federație Internațională care unește toate comunitățile într-una singură. Noi o numim Familia Padbol.

 

My image

 

În 2017 s-a organizat prima Cupă Europeană de Padbol cu sprijinul Consiliului Județean Constanța. Cum se pot implica autoritățile în promovarea acestui sport?
Având sprijinul Consiliului Județean Constanța, Cupa Europeană a fost, într-adevăr, un real succes. Participanților li s-a asigurat tot confortul, iar întreaga competiție a fost transmisă în direct, promovându-ne astfel și la nivel internațional. Am avut echipe pe podium, la fel ca și la Padbol World Cup Uruguay 2016, unde am obținut aurul mondial la feminin. De 4 ani organizăm cu succes Circuitul Romanian Padbol Tour, care are în componență mai multe etape anuale: Turneele Olteniei, Banatului, Moldovei, Bucovinei, Munteniei, Ardealului, și care reunesc jucători din toate colțurile țării. Unii dintre ei nu au încă terenuri de padbol în orașele lor. Aici pot interveni autoritățile fiecărui oraș, prin crearea infrastructurii specifice practicării acestui sport, prin formarea unor echipe competitive care să le reprezinte orașul. Apoi, împreună cu Federația Română de Padbol, se pot implica prin susținerea și organizarea de competiții și evenimente sportive de nivel local, național și chiar internațional.

 

My image

 

Care sunt pașii pe care investitorii publici sau privați trebuie să îi facă pentru a investi în terenuri de padbol?
Investitorii care ni se alătură în dezvoltarea acestui sport vin din mai multe zone de interes. În ceea ce privește instituțiile de stat, primăriile, consiliile județene, este necesar să ne aducă la cunoștință interesul de a implementa acest sport. În funcție de numărul de locuitori, îi putem sfătui pentru un minimum de terenuri de padbol necesare practicării acestui sport. După ce stabilim toate detaliile și există bugetul necesar, continuăm cu procedura sistemului de achiziții publice. Alți investitori care și-au manifestat interesul sunt companiile, care oferă posibilitatea practicării acestui sport ca beneficii pentru angajați - sport, sănătate, team building și mai ales competitivitate - de la competiții între colegi, la competiții cu alte companii, la reprezentare națională și internațională. Beneficiile economice pe termen lung recomandă terenurile de padbol atât ca investiție sigură, cât și ca imagine a companiei prin sport, pe plan național și internațional (exemplu Padbol World Cup Brasil 2023). De asemenea, terenurile de padbol sunt un must have ca și facilități ale hotelurilor, pensiunilor, centrelor de agrement. În vacanțe, orice distracție este binevenită, mai ales un meci de fotbal între prieteni. Însă un teren de fotbal este mai greu de realizat din punct de vedere al spațiului necesar, dar și al întreținerii în extrasezon. Provenit din fotbal, padbolul satisface toate gusturile, în doar 60 mp, cu zero costuri de întreținere. Implementarea terenurilor de padbol în bazele sportive existente este ideală pentru a diversifica oferta către clienții actuali. Iar dinamismul și multitudinea de variante de joc oferite de padbol vor atrage cu siguranță și un alt segment important de clienți.
Am fost contactați și de școli și facultăți private sau de stat, care doresc să își modernizeze dotările existente. În timp ce privații pot face achiziții directe, școlile și facultățile de stat au nevoie de sprijinul autorităților pentru a introduce sportul în activitățile zilnice ale elevilor. Asociațiile sportive private sau de stat sunt foarte interesate de latura sportivă. La acest moment există peste 70 de asociații sportive care și-au introdus padbolul în obiectul de activitate.
Avem și câteva orașe unde terenurile de padbol care au fost implementate de companii start up și întreprinderi sociale, cu proiecte depuse pe diferite axe de finanțare nerambursabile, deci există și această posibilitate


Interviul a fost publicat în Revista Ghidul Primăriilor, Numărul IX, Ediție Specială, Iulie 2023, prima și singura revistă din România în format print și online destinată exclusiv autorităților locale: https://shorturl.at/fGNO1
Pentru a comanda gratuit revista în format print, click aici: https://bit.ly/3ArVIdQ