În contextul actual foarte dificil al pieței de energie, investiția în panouri fotovoltaice a devenit o necesitate. Independența energetică și controlul costului cu energia sunt esențiale pentru dezvoltarea sustenabilă a comunităților. Specialiștii de la Adrem Link atrag atenția că acum este momentul oportun pentru aceste investiții: UAT-urile au acces la fonduri europene nerambursabile dedicate energiei regenerabile, prețul de producție al panourilor a scăzut pe piață, iar contextul internațional impune aceste investiții.

Panourile fotovoltaice asigură independența energetică a clădirilor și asigură un control al costului energiei consumate. Reducerea facturii cu energia electrică și independența față de creșterea prețului la energie sunt motive incontestabile pentru care panourile fotovoltaice reprezintă soluția care rezolvă toate aceste probleme.

Dacă în trecut recuperarea investiției se realiza în termen de zece ani, acum, o dată cu creșterea prețului la energie, cu liberalizarea pieței, dar și în contextul internațional dificil, la care se adaugă și reducerea prețului de producție a panourilor, investiția se recuperează în 5 ani, adică într-un timp redus la jumătate. 

De altfel, există programe cu finanțare europeană prin care se pot accesa fonduri nerambursabile pentru investiții în energie regenerabilă, și aici amintim instalarea de panouri fotovoltaice, stații de încărcare electrică, fonduri care pot fi accesate de UAT-uri. 

Atunci când decidem să accesăm un astfel program, recomandăm să se apeleze la un furnizor de servicii complete. Acesta va putea oferi atât consultanța necesară înscrierii în program, cât și instalarea, punerea în funcțiune și mentenanța ulterioară a panourilor fotovoltaice.

Oferta Adrem Link de sisteme fotovoltaice la cheie include:

•    Consultanță;
•    Proiectare;
•    Furnizare de echipamente; 
•    Implementare;
•    Suport tehnic;
•    Mentenanță la cerere;
•    Upgrade;
•    Dispecerizare;
•    Sprijin în obținerea finanțărilor.

Sistemele au garanția maximă de la producător, iar oferta Adrem include doar panouri premium și invertoare on-grid, off-grid și hibrid. 

Compania deservește clienți din toată țara, iar la cerere, realizează doar instalarea panourilor fotovoltaice. Aflați mai multe despre serviciile și soluțiile Adrem pe www.adremlink.ro.

 

Grupul Adrem oferă servicii și produse dedicate domeniul energetic, care susțin tranziția către energie curată, prin intermediul celor trei companii: Adrem Invest, Adrem Engineering și Adrem Link – fiecare specializată pe segmentul ei de piață. De peste 30 de ani, compania dezvoltă România prin soluții pentru eficiență energetică și sustenabilitate.

 

Grupul Adrem sprijină tranziția spre energie regenerabilă de peste 30 de ani

Grupul Adrem sprijină tranziția spre energie regenerabilă prin oferta sa de soluții și servicii dedicate domeniul energetic, prin intermediul celor trei companii –Adrem Invest, Adrem Engineering și Adrem Link – fiecare specializată pe segmentul ei de piață. Peste 1.000 de angajați din 18 județe asigură expertiza și abilitățile necesare pentru planificarea, dezvoltarea și implementarea soluțiilor la cheie, customizate pe nevoile clienților noștri, acoperind proiecte la nivelul întregii țări.  

         
Adrem Invest este specializată în lucrări de dezvoltare, digitalizare și mentenanță a rețelelor electrice și oferă servicii complete pentru rețelele de utilități, inclusiv administrarea grupurilor de măsură și managementul contorizării inteligente.

Adrem Link își folosește experiența pentru a dezvolta și oferi soluții de eficientizare și consum inteligent, punând în prim plan energia verde, dedicată ambelor segmente, B2B și B2C – soluții la cheie pentru eficiența energetică, sisteme fotovoltaice, management energetic pentru orașe inteligente și soluții de iluminat inteligent. De asemenea, Adrem Link realizează citirea contoarelor electrice și deservește 1,4 milioane de abonați din regiunea Oltenia.

Adrem Engineering sprijină digitalizarea infrastructurii energetice românești, fiind lider pe piața locală de automatizări industriale și realizează de la lucrări complexe de antreprenoriat general, la echipamente dezvoltate în cadrul Adrem (peste 3.000  de echipamente proprii RTU integrate în proiecte importante).

 

Grupul Adrem asigură implementarea la cheie a sistemelor fotovoltaice oriunde în țară pentru clădiri administrative, clădiri rezidențiale, clădiri de birouri, spații industriale de producție, centre de logistică și spații comerciale.

 

My image