
Cercetarea Destinații Vizionare, realizată de Destinația Anului și Institutul pentru Orașe Vizionare (IOV), este cel mai mare studiu de obiceiuri și atitudini ale turiștilor români. Acesta cuprinde o analiză detaliată a 3000 de respondenți și a 2500 de vacanțe ale românilor din ultimele 12 luni, din România și străinătate, și se concentrează asupra atitudinilor și obiceiurilor de vacanță ale românilor, precum și asupra profilului publicului țintă al destinațiilor turistice din țară. Analiza a fost efectuată de agenția de cercetare de piață AHA Moments în luna martie 2023.
Conform studiului, vacanțele reprezintă în continuare un răsfăț pentru români. Din păcate, aproape un sfert (23%) dintre respondenți nu au fost în nicio vacanță în ultimul an și doar jumătate și-au permis o vacanță mai lungă de 4 nopți. În schimb, 13% dintre respondenți declară că au avut parte chiar de un mix de cel puțin o vacanță de peste 4 nopți și cel puțin o mini-vacanță de 1-3 nopți în ultimele 12 luni.
Principalele motive pentru care merg în vacanțe sunt nevoia de recreere (61%), deconectare (60%) sau distracție (53%). Jumătate dintre respondenți (50%) au indicat că vacanța este un mod de a se răsplăti sau de a avea grijă de ei (47%).
România a fost destinația aleasă pentru majoritatea vacanțelor din ultimul an, cu peste 90% din mini-vacanțe și peste 70% din vacanțele mai lungi. Se observă însă o tendință de creștere a preferințelor pentru vacanțe în străinătate, în linie cu comportamentul înregistrat și la nivel european.
,,Odată cu creșterea puterii de cumpărare, a veniturilor, oamenii aleg în mod firesc să călătorească mai mult în străinătate, lucru observat și în alte țări din Europa. Operatorii turistici din România trebuie să fie pregătiți să facă față acestei situații, atât pentru a menține atractivitatea pentru de turiștii români, dar mai ales pentru a atrage turiștii străini interesați de experiențe în afara țărilor lor”, comentează Mihai Bârsan, organizator Destinația Anului.
Românii preferă să își organizeze singuri vacanțele, cu un procent de doar 18% care apelează la agenții de turism pentru rezervări interne și cca 32% pentru vacanțe în afara țării.
În România, destinația preferată a fost muntele, atât în mini-vacanțe (1-4 nopți), cât și în vacanțele extinse (peste 4 nopți). Din cei 91% care au ales să își petreacă mini-vacanțele în România, se remarcă un procent de 18% pentru city-break-uri în țară, o altă tendință de urmărit și de capitalizat pentru orașele autohtone.
Datele din Cercetarea Destinații Vizionare sunt disponibile grupate pe mai multe capitole, în funcție de obiectivele fiecărei tipologii de beneficiari. Oferta generală se regăsește mai jos, iar pentru rapoarte extinse sau analize speciale, vă rugăm să ne contactați pe email la sandina.balaban@destinatiaanului.ro
1. Raport DESPRE TURIȘTI & VACANȚE (Varianta WHITE PAPER & Varianta EXTINSĂ). Raportul prezintă informații despre turiștii români și obiceiurile lor de vacanță în România și străinătate. Aceste informații sunt agregate la nivel național, dar și pe splituri relevante precum: stadiile vieții, regiunea istorică, locul unde și-au efectuat vacanța, dacă au folosit vouchere sau nu. 500 eur+TVA pentru varianta White Paper // 1,000 eur+TVA pentru varianta extinsă.
2. Raport DESTINAȚII TURISTICE. Raportul prezintă informații detaliate despre destinații turistice din România: Performața trecută & viitoare a fiecărei destinatii, profilul socio-demo al vizitatorilor, analiza obiceiurilor generale ale acestora. Raportul poate fi achiziționat pentru o singură destinație sau o întreagă categorie de destinații (mari orașe/municipii, județe, stațiuni, comori naturale, ținuturi cu tradiție și istorie, litoralul românesc vs alte țări) 1,500 eur+TVA pentru o singură destinație// 4,500 eur+TVA pentru toate destinațiile dintr-o categorie.
3. Raport BUSINESS MANAGER. Raportul prezintă informații detaliate despre anumite branduri grupate pe categorii: Performața viitoare a fiecărui brand, profilul socio-demo al vizitatorilor, analiza obiceiurilor generale ale acestora. Raportul poate fi achiziționat doar pentru întreaga categorie (parcuri de distracție și aventură, atracții cultural-educative, resorturi, servicii rent a car, agenții de turism, destinații de shopping). 4,500 eur+TVA per pentru toate destinațiile dintr-o categorie.
4. Raport COMPLET. Raportul prezintă informații amănunțite și detaliate despre turiștii români și obiceiurile lor de vacanță și informații detaliate despre anumite destinații turistice. Sunt analizate 6 categorii turistice și peste 50 de destinații individuale: 12 orașe/municipii, 18 județe, 16 stațiuni, 10 regiuni comori naturale, 8 ținuturi cu tradiție și istorie, litoralul românesc vs străinătate. De asemenea, sunt prezentate informații detaliate despre categorii business: parcuri de distracție și aventură, atracții cultural-educative, resorturi, servicii rent a car, agenții de turism, destinații de shopping 15,000 eur+TVA pentru raportul complet cu turiștii români și obiceiurile lor de vacanță în România și străinătate, precum și TOATE destinațiile cercetate.
Despre Institutul pentru Orașe Vizionare
Misiunea
Institutului pentru Orașe Vizionare (IOV) este de a crea branduri de oraș puternice, bazate pe o legătură strategică între realitățile curente ale localității, potențialul neexplorat, identitatea locuitorilor și viziunea pe termen lung. Institutul folosește instrumente specifice domeniilor de place branding, marketing strategic și placemaking pentru a dezvolta identitatea competitivă vizionară a orașelor și regiunilor.
Despre Destinația Anului
Destinația Anului susține comunitățile locale în efortul de afirmare a unor branduri turistice puternice în spațiul românesc și își propune să aducă un flux constant de inspirație pentru ce poți vedea și experimenta ca turist în România.
În 2023, Destinația Anului este cea mai importantă competiție de promovare a turismului intern prin popularizarea destinațiilor turistice ale României în mediul online, în emisiuni TV, prin implicarea directă a românilor pe www.destinatiaanului.ro și prin colaborarea cu bloggeri și influenceri de turism.
Despre AHA Moments
AHA Moments este o agenție locală de cercetare de piață, care înglobează profesioniști de cercetare recunoscuți, statisticieni, matematicieni, sociologi și oameni de marketing cu până la 18 ani experiență. AHA Moments și-a câștigat rapid succesul în piață de cercetare, atingând 1 milion de euro cifra de afaceri în cel de-al doilea an de business, fiind asociată cu proiectele de anvergură (studii strategice, studii cu logistică și metodologii complexe sau studii cu analize statistice avansate). Scopul fiecărui proiect este de a aduce la masa deciziilor și părerea românilor obișnuiți, astfel încât percepțiile, comportamentul și dorințele lor să poată ghida servicii și produse mai bine adaptate cererii.
Pentru oferta generală, rapoarte extinse sau analize speciale din Cercetarea Destinații Vizionare, vă rugăm să ne contactați pe email, la adresa: sandina.balaban@destinatiaanului.ro
Interviul a fost publicat în Revista Ghidul Primăriilor, Numărul IX, Ediție Specială, Iulie 2023, prima și singura revistă din România în format print și online destinată exclusiv autorităților locale:
https://shorturl.at/fGNO1
Pentru a comanda gratuit revista în format print, click aici:
https://bit.ly/3ArVIdQ