
În interviul exclusiv acordat Revistei Ghidul Primăriilor, ministrul Energiei, Virgil Popescu, prezintă primarilor din România oportunitățile actuale de accesare a fondurilor ce vor fi acordate pentru investiții în sectorul energetic. Ministrul estimează că, până în 2030, în sectorul energetic românesc, investițiile vor ajunge la valoarea de 22,6 miliarde de euro și vor fi finanțate din resurse naționale, cât și din fonduri europene nerambursabile.
Interviu cu ministrul Energiei, Virgil Popescu
Ce mesaj aveți pentru primarii din România cu privire la oportunitățile de investiții și perspectivele generale în domeniul energiei, pentru perioada următoare?
Mesajul meu adresat primarilor este următorul: să fie pregătiți că avem suficiente fonduri pentru investiții în domeniul energiei, pentru a veni cu soluții eficiente pentru cetățeni, în vederea reducerii costurilor cu energia. În sectorul energetic estimăm investiții până în 2030 în valoare de 22,6 miliarde de euro.
Ce oportunități se prefigurează la nivelul comunităților locale în domeniul surselor regenerabile de energie eoliană sau solară? Cum pot primarii să profite de acest context socio-economic și să facă investiții oportune în domeniul energiei? Ce sfaturi aveți pentru ei?
Pregătim finanțări pentru administrațiile locale pentru producție de electricitate din surse regenerabile, cel târziu până la sfârșitul acestui an, prin Fondul pentru Modernizare. Totodată, prin PNRR, la ”Schema de ajutor de stat având ca obiectiv investițiile destinate instalării de noi capacități de producere a energiei din surse regenerabile de energie eoliană și solară, cu sau fără instalații de stocare integrate” pot aplica inclusiv companiile din subordinea/coordonare ATL/UAT. Totodată, tot prin PNRR vom lansa call de proiecte pentru schema de ajutor de stat, având ca obiectiv sprijinirea investițiilor în dezvoltarea capacităților de stocare a energiei electrice (baterii), cu un buget alocat de 80 milioane de euro. De asemenea, există mulți investitori interesați, iar administrațiile locale ar trebui să profite de această situație și să le ofere oportunități pentru a veni să facă investițiile acestea în comunitățile lor.
României i-au fost alocate 13 miliarde de euro pentru investiții în energie din Fondul pentru Modernizare, pentru perioada 2021- 2030. Ce tipuri de investiții de interes pentru administrațiile locale sunt eligibile în cadrul acestui proiect?
Prin Fondul pentru Modernizare vrem să alocăm fonduri pentru producție de electricitate din gazeificare deșeuri, piroliză, biomasă și geotermal. Totodată, pentru administrațiile locale vom face call de proiecte pentru extinderea rețelelor de termie (estimăm că va fi la sfârșitul anului 2022).
Cum și când credeți că se poate rezolva (parțial sau total) problema termoficării urbane? Este suficientă Componenta C.6 Energie din PNRR? Ce soluții au la dispoziție primarii?
Sper să se rezolve cât mai multe dintre problemele pe care le au primarii cu termoficarea urbană. Există multe soluții inovative. Prin PNRR, în luna iunie, vom lansa call de proiecte, suma fiind de 300 milioane de euro, în cadrul Măsurii de investiții I.3 – Dezvoltarea de capacităţi de producţie pe gaze, flexibile și de înaltă eficienţă, pentru cogenerarea de energie electrică și termică (CHP) în termoficarea urbană, în vederea realizării unei decarbonizări profunde din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta C.6 Energie.
Schema de ajutor de stat are ca obiectiv sprijinirea dezvoltării de capacităţi de producţie pe gaz, flexibile, pentru producerea de energie electrică și termică în cogenerare de înaltă eficienţă (CHP) în termoficarea urbană, notificabilă în baza Orientărilor din 2022 privind ajutoarele de stat pentru climă, protecția mediului și energie.
În cadrul procedurii de apel de proiecte, ce va fi lansată pentru schema menționată, vor fi putea fi finanțate prin grant proiecte care au ca obiectiv realizarea/ modernizarea unităților de producţie a energiei electrice și termice în cogenerare de înaltă eficiență, în termoficarea urbană, prin folosirea gazului natural, pregătite pentru amestec cu gazele regenerabile/ cu emisii reduse de carbon, inclusiv hidrogen verde, și flexibile din punctul de vedere al volumului de hidrogen.
Pentru investiții în sectorul energetic din România, Planul Național de Relansare și Reziliență (PNRR) prevede o alocare de 1,62 miliarde euro, iar perioada de implementare este până în august 2026. Ce probleme ale comunităților locale se pot rezolva cu fondurile din PNRR? În ce etapă se află derularea programului, pe componenta energie și care sunt noutățile?
Am lansat deja un prim call de proiecte pentru producție energie regenerabilă și lunile viitoare vom mai lansa altele. Toate detaliile legate de PNRR pot fi găsite și analizate în detaliu pe site-ul ministerului Energiei (
http://energie.gov.ro/pnrr/). De exemplu, o oportunitate ar fi accesarea call-ului de proiecte dedicat Măsurii de investiții I.2-Infrastructura de distribuție a gazelor regenerabile (utilizarea gazului natural în combinație cu hidrogenul verde ca măsură de tranziție), precum și capacitățile de producție a hidrogenului verde și / sau utilizarea acestuia pentru stocarea energiei electrice, sub-măsura 2.2 – Sprijinirea investiţiilor în construirea de capacităţi pentru producția de hidrogen verde în instalații de electroliză din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) - Componenta C.6 Energie. Pentru construirea de capacităţi pentru producția de hidrogen verde în instalații de electroliză dacă există interes pentru transport în comun verde. Nu ține de ministerul Energiei, dar comunitățile locale, prin PNRR, au la dispoziție Fondul Local. Prin care se finanțează construcția de locuințe pentru tineri și specialiștii din sănătate și învățământ, eficiente energetic. De asemenea, va reînnoi parcurile de vehicule destinate transportului public cu autovehicule nepoluante, pentru care se vor instala și puncte de reîncărcare și va realiza piste pentru biciclete în vederea încurajării turismului verde.
Energia nucleară este o opțiune strategică pentru România, aceasta reprezentând una dintre soluțiile optime de acoperire a deficitului de capacitate de producţie de energie electrică previzionat și de asigurare a securității energetice a țării noastre. Ce presupune dezvoltarea programului nuclear românesc și cum impactează acest program comunitățile locale?
Alături de partenerii americani am făcut în data de 23 mai un anunț important: unde va fi amplasamentul primului reactor modular mic (SMR) în România. Ne-am angajat să ne respectăm promisiunea de a sprijini România în vederea obținerii independenței energetice, precum și pe cea de a ne atinge obiectivele de decarbonizare. Iar decarbonizare fără energie nucleară nu se poate. Implementarea reactorului modular de mici dimensiuni de la NuScale pe amplasamentul de la Doicești va avea beneficii dovedite în materie de securitate energetică și de mediu, prin generarea de energie sigură, stabilă, accesibilă și curată, fără emisii. În plus, proiectul va aduce beneficii socio-economice directe comunității pe care o deservește și va genera prosperitate continuă pentru industria și economia regională. Totodată, lucrăm pentru modernizarea reactoarelor 1 și 2 și pentru contrucția reactoarelor 3 și 4.
Cum decurge colaborarea dintre Ministerul Energiei și administrațiile locale și regionale? Cum vă propuneți să eficientizați această colaborare și să susțineți investițiile sustenabile?
Eu consider că avem o colaborare bună. Primarii au oricând ușa mea deschisă. Totodată, știu că și colegii mei poartă numeroase discuții cu reprezentanții administrațiilor locale pentru a le oferi suportul și expertiza necesară. Dacă există voință, determinare și oameni dornici să facă cu adevărat ceva pentru comunitățile lor, vom reuși.
Ce alte informații doriți să le transmiteți primarilor din România?
Au o mare oportunitate: să ducă la îndeplinire proiecte benefice pentru comunicate, pentru cetățeni. Pentru că eficiență energetică înseamnă costuri mai mici, deci cetățeni mulțumiți, dar și un mediu curat, deci vor lăsa în urmă o moștenire verde. Să nu se lase copleșiți sau descurajați: mereu trebuie găsite soluții pentru a se PUTEA. Să scăpăm de o hibă, relativ larg răspândită: să căutăm argumente pentru a explica ”DE CE NU SE POATE”, ci să ne focusăm pe soluții, pe ”CUM SE POATE REZOLVA”!
Interviul a fost publicat în Revista Ghidul Primăriilor, Ediția Specială, Iulie 2022, prima și singura revistă din România în format print și online destinată exclusiv autorităților locale.
Pentru a vizualiza online revista, click aici:
https://bit.ly/3bKumFj
Pentru a comanda gratuit revista în format print, click aici:
https://bit.ly/3ArVIdQ