Un interviu cu Directorul General și Administratorul ACVATOT, Călin Bichir despre realizările și planurile de dezvoltare ale companiei, dar și despre expertiza de înalt nivel în domeniul construcțiilor dobândită în cei 30 de ani de activitate.

De 30 de ani pe piața construcțiilor din România, Acvatot a ales să se remarce prin calitatea lucrărilor executate: rețele de apă, canalizare, gaz, termoficare și sistem rutier. Beneficiarii lucrărilor realizate de companie sunt atât autorități publice, cum sunt primăriile, consiliile județene, sau companiile de apă, cât și beneficiari privați, cum sunt investitorii în imobiliare sau complexe comerciale. Fiind o companie în continuă evoluție, Acvatot a investit în două capitole majore: pregătirea personalului și lărgirea sferei de activități. În acest sens, în ultimii ani a înființat două departamente noi, Departamentul Termice în 2018 și Departamentul Drumuri în 2019, pe care le-a dotat cu personal calificat și cu tehnologie de înaltă performanță și care i-au adus o majorare semnificativă a cifrei de afaceri. Apartenența la Grupul internațional Veolia îi permite accesul nemijlocit la dotările și inovațiile tehnologice ale grupului.

Ce proiecte de amploare derulați în prezent?

La capitolul proiecte finanțate din fonduri europene se află în desfășurare execuția lucrărilor pentru proiectul „Reabilitare conducte aducțiune Constanța” – pentru RAJA Constanța, începute la finalul anului 2019. Este un program finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare, în valoare de 33,5 milioane de lei, pe care îl executăm în asociere cu un partener tradițional, iar în urmă cu două luni, au început lucrările la un proiect de extindere a rețelelor de alimentare cu apă și canalizare în localitățile Breasta și Bucovăț. Este vorba de un proiect în valoare de 30,12 milioane de lei, finanțat de asemenea prin Programul Operațional Infrastructură Mare, pentru Compania de apă Oltenia, județul Dolj. O altă lucrare importantă aflată în execuție este „Amenajare acces în Autostrada A2” în dreptul comunei Brănești, care este finanțată din fonduri bugetare.

Pentru a rezista în piață este nevoie de calitate. Personalul nostru este pregătit profesional  să realizeze lucrări de mare complexitate, cu respectarea termenelor și a condițiilor de calitate impuse prin caietele de sarcini. De aceea, investim permanent în resursa umană, în perfecționarea personalului nostru, la toate nivelurile. 

Sectorul construcțiilor este unul dintre axele prioritare în masterplanul de dezvoltare, care poate conduce la creșterea PIB. Este recunoscut faptul că activitatea din construcții nu a încetat în criza sanitară, reprezentând un important motor în reziliența economică a țării.

Pentru a vizualiza online revista, click aici:  https://bit.ly/2PEauIT
<span style="&quot;color:" #003366;"="">Pentru a comanda gratuit revista în format print, click aici:  https://bit.ly/2OVtoew