
600 de ani de la prima atestare documentară a localității Gârdani
În 1476, localitate făcea parte din comitatul maghiar Solnocul de Mijloc; ulterior, din comitatul Sălaj. După 1918, a aparţinut de județul Sălaj, plasa Cehu Silvaniei. După al Doilea Război Mondial, a făcut parte din Regiunea Baia Mare, iar din 1968 a intrat în alcătuirea actualului județ Maramureș. În perioada 1940-1988 a fost sat aparţinător de comuna Sălsig; între 1988-1989 a făcut parte din comuna Ulmeni; între 1989-2004 revine la comuna Sălsig. Din anul 2004 este comună.
Anul acesta se împlinesc șase secole de la prima atestare documentară a localității Gârdani. Comuna Gârdani face parte din Zona Codru a județului Maramureș și este situată între Fărcașa, Sălsig și Rodina, în depresiunea Baia Mare, pe malul râului Someş, la 33 de kilometri de municipiul Baia Mare.
În anul 1476, localitate era inclusă în comitatul maghiar Solnocul de Mijloc, iar ulterior, în comitatul Sălaj. După 1918, a aparţinut de județul Sălaj, plasa Cehu Silvaniei, iar după al Doilea Război Mondial, a făcut parte din Regiunea Baia Mare. A intrat în alcătuirea actualului județ Maramureș în anul 1968. Din anul 2004, este comună.
Localitatea a fost atestată, pentru prima dată, în anul 1424, cu denumirea de Ardanfalwa, Kardanfalwa. Potrivit monografiei locale, în secolul al XV-lea, așezarea era alcătuită doar din 24 de gospodării, ridicate în locul numit La Colibi, pe Valea Jotii și pe Dealul Ursoi. La începutul secolului al XVII-lea, satul se mută în locul numit Dealul Satului, unde, în anul 1650, localnicii construiesc o biserică de lemn. La poalele acestui deal, contele austriac Ludovic Blomberg a început construcția unui castel în anul 1781, după ce împăratul îi dăruiește Domeniul Gârdani. Construcția e finalizată 40 de ani mai târziu. În jurul acestei proprietăți, gârdălenii au pus bazele unei noi așezări, coborând de pe Dealul Satului pentru a avea un mai bun acces la terenurile agricole din lunca Someșului, unde își desfășurau activitatea în slujba baronului.
Autoritățile locale intenționează să organizeze, în vara acestui an, manifestări prilejuite de împlinirea a 600 de ani de la prima atestare documentară.
Sursa
www.glasulmm.ro