Încă trei proiecte vor fi depuse de Primăria Deva pe Programul PNRR

PRIMĂRIA DEVA 14 Sep 2022
Încă trei proiecte vor fi depuse de Primăria Deva pe  Programul PNRR

Astăzi, 14 septembrie 2022, a fost aprobată în ședința extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Deva depunerea a încă trei proiecte în cadrul apelurilor de proiecte prin programul PNRR:
- Renovarea energetică a Grădiniței cu Program Normal nr. 3 – Aleea Teilor din Municipiul Deva” – valoare maximă eligibilă 630.880,00 euro fără T.V.A
- Renovarea energetică a Grădiniței cu Program Prelungit nr. 2 – Aleea Scărișoara nr. 3 din Municipiul Deva” – valoare 515.160,00 euro fără T.V.A
- Renovarea energetică a Clădirii Internatului aparținând Colegiului Național Pedagogic ,,Regina Maria” din Municipiul Deva – valoare 1.101.760,00 euro fără T.V.A.

Valoarea totală a celor trei investiții este 2.247.800,00 de euro, finanțate prin componenta C5 - Valul Renovării, Axa 2.
La finalul implementării celor trei proiecte vom avea clădiri moderne, echipate cu o infrastructură educațională de calitate.

Florin-Nicolae Oancea
Primarul Municipiului Deva

#SusținemEducația

Distribuie: