Știri
Rămâneți informați cu cele mai recente știri din administrația locală.
Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, a semnat 20 de noi contracte de finanțare, depuse prin componenta C10 – Fondul Local din Planul …
Primăria Oradea caută un investitor privat care să construiască pe cheltuiala lui o parcare etajată pe str. Nicolae Șova, pe amplasamentul fostei Piețe Nufărul. Aceasta …
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Hunedoara aduce la cunoștința cetățenilor că miercuri, 1 martie 2023, între orele 10:00-11:00, se va desfășura un exercițiu național de …
În 24 februarie s-a împlinit un an de când a început războiul în Ucraina. Încă din primele zile, administrația județului Maramureș s-a mobilizat, iar alături …
Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, a participat joi, 23 februarie, la un eveniment organizat de Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, la Oradea, la care …
Standul Aradului a fost una dintre atracţiile principale ale zilei de vineri la Târgul Naţional de Turism al României. Dubaşii de la Săvârşin au dansat …
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila, a semnat 50 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, în valoare …
Testări pentru prevenirea cancerului de col uterin și a celui de sân În perioada 6 - 31 martie 2023 Consiliul Județean Cluj sprijină Institutul …
București, 24 Februarie 2023 - Primăria Capitalei a demarat, alături de Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis, instalarea a 44 de senzori pentru monitorizarea calității aerului, …
Consilierii locali au aprobat achiziționarea de către municipalitate a cinci imobile din cele șase care se află în zona intersecției bulevardul Decebal și str. Tudor …
Este vorba despre două ecografe cu sondă, în valoare totală de 704.480 lei, achiziționate în cadrul proiectului „Prevenirea şi monitorizarea bolilor infecţioase şi a infecţiilor …
După un început de an în forță, care a presupus promovarea în cadrul unora dintre cele mai mari manifestări expoziționale de peste hotare, județul Maramureș …
„Construim trasee cicloturistice în 14 județe ale țări, cu semnarea contractelor de astăzi suntem la zi cu toate jaloanele, toate termenele asumate de Ministerul Dezvoltării …
Campanie de screening pentru depistarea tuberculozei, în opt comune clujene Consiliul Județean Cluj sprijină Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București în derularea unei campanii …
Anul trecut, Consiliul Județean Timiș, lider de proiect alături de 126 de UAT-uri, consilii județene, municipii, orașe și comune din Timiș și din județele învecinate, …
„Ce bine că promovați la București destinațiile locale, arădene, stațiunile de interes local și obiectivele cu potențial!” – acesta a fost mesajul ministrului Turismului, Constantin …
Asociațiile și organizațiile non-guvernamentale din Oradea și Bihor care au intervenit și au susținut copii și adulți, refugiați din Ucraina și aflați pe teritoriul județului …
Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, unitate sanitară aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, va achiziționa noi echipamente medicale menite să contribuie la tratarea și evaluarea …
La sfârșitul săptămânii trecute, a fost instalată prima foreză pe traseul Centurii Beiuș. Din această săptămână, constructorul a început execuția primelor lucrări. „Lucrările de foraj …
Direcția de Asistență Socială Deva aduce la cunoștința chiriașilor din locuințele sociale și camerele de cămin, locuințele ANL și locuințele construite din fondurile statului că …