Primăria Siriu

11196 Vizualizări
Tip: Comuna
...

Persoane din instituție

Primar: Constantin Dragoș Voicu
Viceprimar: Maria Rădulea
Secretar General: Mihail Adrian Mănăilescu
Contabil: Nicolae Sebastian Tomescu

imagine primar

Cuvântul primarului

Dragi prieteni, avem un singur drum: dezvoltarea armonioasă, mai ales prin turism, împreună cu locuitorii Siriului, cu mediul antreprenorial și cu oricare persoană de pe glob, care este bine intentionată când vine vorba despre comuna noastră! Ca primar al Siriului, sprijin fiecare demers investițional ce aduce un plus la nivelul de trai al locuitorilor, încurajez promovarea turistică și mă axez pe păstrarea vie a comunicării cu cei 3.000 de locuitori din Siriu. Pe dvs., prieteni, dar străini de locurile noastre, vă invit să ne cunoașteți acasă la noi, la Siriu, la Harțagu, spre Podu Calului, Cașoca sau în Cheile Buzăului! Natura de la noi zvâcnește de frumusețe și diversitate! Avem peste 500 de locuri de cazare în pensiuni cu două și trei margarete, dar și in chalet-uri. Se dezvoltă anual infrastructura turistică, iar eu, din postura de primar aloc timp și merg pe teren cu oricare nou investitor astfel încât să avem în curând întreaga comună Siriu stațiune turistică. Turismul este moneda Siriului, bătută în tezaurul nostru natural, dar noi avem cel mai important proiect din istorie, pornit în 2024 cu finanțare POIM cu susținerea Companiei de Apă Buzău prin care se realizează canalizarea pentru toate gospodăriile comunei. În același timp, extindem nu doar rețeaua de alimentare cu apă potabilă, ci și pe cea de alimentare cu energie electrică și energie regenerabilă. Prieteni, Siriul se dezvoltă pe cont propriu, nu aparține nici unei entități turistice sau socio-economice, însă este pentru al doilea an consecutiv propus în 2024, de către Organizația Mondială de Turism pentru statutul Best Tourism Villages. O onoare și o promisiune: suntem printre satele minunate ale României care se dezvoltă continuu! Tot ceea ce facem aici, la Siriu este pentru un viitor împreună cu copiii noștri, acasă! De aceea, suntem în plină etapă de modernizare a grădinițelor și școlilor, dar am reușit deja dotarea acestora cu echipamente moderne ce ajută actul educațional să fie aplicat la standarde urbane, chiar. Siriul reînvie în școală, dar și la Căminul Cultural tradițiile, portul și cântecul popular. Astfel, pe scenă pot urca ansambluri de copii și tineri, dar și interpreți populari, dar și de muzică modernă. Cultura merge mai departe mână în mână cu potențarea turismului și a mediului socio-economic. Veniți să ne descoperiți aici, la noi, la Siriu!
​Cu drag, Ing. Primar Voicu Constantin Dragoș

Numele localităților aflate în administrație

Lunca Jariştei, Colţul Pietrii, Musceluşa, Casoca, Gura Siriului

Așezarea geografică

Comuna Siriu este aşezată în partea de nord - vest a judeţului Buzău, fiind localizată la 45 grade și 28 de minute latitudine nordică şi 26 grade și 14 minute longitudine estică, la o distanţă de aproximativ 70 km de municipiul Buzău și 76 km față de municipiul Brașov.
​Se învecinează cu județul Covasna la nord (localitățile Sita Buzăului și Zagon), cu localitatea Gura Teghii în est, cu localitatea Chiojdu în sud-vest și cu orașul Nehoiu în sud.

  • Suprafață: 22231,10 ha
  • Intravilan: 383,48 ha
  • Extravilan: 21847,62 ha
  • Populație: 3068
  • Gospodării: 1058
  • Nr. locuințe: 1058
  • Nr. grădinițe: 3
  • Nr. școli: 2
  • Cum se ajunge in localitate

    Comuna Siriu este străbătută de drumul național DN10 Buzău-Brașov, fiind la jumătatea distanței dintre Buzău și Brașov.

    Activitati economice si specifice zonei

    Dezvoltarea economică a localității Siriu este influențată de specificul local, de tradiții, de prezența unor materii prime locale, de potențialul turistic dat de relieful montan, lacul de acumulare Siriu, existența brandului Benone Sinulescu. Industria se rezumă la existența unor firme de prelucrare a lemnului, știind că lemnul reprezintă o resursă locală puternic valorificată. Agricultura reprezintă o activitate economică practicată de către localnicii din Siriu, însă creșterea animalelor reprezintă activitatea de bază, în special creșterea ovinelor, datorită condițiilor naturale. Turismul începe să prindă contur prin construirea unor pensiuni și agropensiuni, însă este mult prea puțin dezvoltat față de potențialul zonei. Întâlnim și alte activități economice din clasa serviciilor, altele față de cele prezentate mai sus, servicii care sunt legate de întreținerea drumului național, educație, administrație publică, servicii de întreținere hidrotehnică, comerț, servicii de alimentație publică, de agrement pe Lacul de acumulare Siriu etc.
    Firme reprezentative:
    DUO SIR FOREST S.R.L.
    OCOLUL SILVIC SIRIU SRL
    PRO POS FOREST S.R.L.
    STOICA FOREST S.R.L.
    DANCIU DANUT S.R.L.
    HANUL CONSTANTINILOR
    HECAS VILLAS
    DANCIU TOUR FOREST S.R.L.
    PENSIUNEA FELIX
    PENSIUNEA MIOARA
    PENSIUNEA 14 SCAUNE
    PENSIUNEA CASOCA
    PENSIUNEA HARTAGU
    PENSIUNEA HADAR CHALET etc.
    Producători locali:
    S.C. M AND CONSULTING AND ENGENEERING S.R.L.
    STOICA ION
    POPICA IONUT ANDREI
    POPA MIHAI GABRIEL
    POSEA N. GHEORGHE PFA
    PREFAC GHEORGHE CRISTINEL PFA
    MANEA TRAIAN PFA
    NEGREI STELIAN PFA
    TRADIȚIONAL CASA CISMARU
    Produse locale:
    BRÂNZETURI
    MIERE DE ALBINE
    PRODUSE DE CARMANGERIE
    Meșteșugari:
    ​Manailescu Aglaia, zis ,, tanti Aglaia”

    Evenimente

    Cât e Siriul de mare
    Activități pe lacul Siriu paddle boarding și caiace,
    Excursii montane pe trasee turistice cu buggy
    Ziua copilului
    Ziua eroilor
    Ziua armatei romane
    8 martie
    Sărbatorirea nunții de aur pentru cuplurile ce împlinesc 50 ani de căsnicie.

    Specific zonal

    La nivelul comunei Siriu au fost identificate o serie de aspecte pozitive (puncte tari) ce fac din această localitate un punct de atractivitate turistică şi un model de dezvoltare durabilă. În acest sens, amintim prezența unor firme din domeniul turismului și agroturismului, prezența unor firme sau PFA-uri în industria lemnului, prezența unui târg săptămânal unde se pot valorifica și produse locale, existența unor trasee turistice, potențial turistic ridicat, prezența unor elemente naturale cu un potențial ridicat de valorificare, numele lui Benone Sinulescu ce poate fi un brand de dezvoltare turistică, prezența unui cămin cultural renovat, prezența unei școli generale moderne, prezența unor restaurante. Toate acestea fac din localitatea Siriu o localitate cu un anumit specific din punct de vedere economic. Populaţia activă ocupată în domeniul secundar și terţiar reprezintă un procent important din populaţia activă la nivelul comunei.
    Ca eveniment cultural consemnăm serbarea câmpenească ,, Cât e Siriul de mare ‘’, denumire dată după cântecul de muzică populară al cunoscutului interpret Benone Sinulescu, originar din Siriu, care are loc în prima duminică de după Sfânta Maria, pe malul lacului Siriu.
    Portul popular întrunește elemente specific zonei subcarpatice, atât în cazul costumului femeiesc, cât și al celui bărbătesc. Pentru femei, costumul este compus din cămață încretiță la gât, fota, brâu, bete și opinci specific zonei. Portul popular bărbătesc este compus din cămașă, cioareci, brâu, ilic, haina, pălărie sau căciula ( în funcție de anotimp ) și traista.
    Gospodăria țărănească are o structura strâns legată de ocupația localnicilor, de cadrul fizico-geografic, de tradiții și de natura materialelor de construcție. Tipica este casa cu pivniță, pentru preparatul și depozitatul fructelor și vinului, și construcții anexe. În comuna Siriu ne bucurăm de un muzeu unde sunt expuse atât costume populare, cât și obiecte de uz casnic, vechi , prin grija doamnei Mănăilescu Aglaia, zis ,, tanti Aglaia”.

    Obiective turistice

    Lacul de acumulare Siriu
    Cascada Casoca
    Viaductul și stanca Teharau
    Cimitirul eroilor din Gura Siriului
    ​Pensiuni turistice

    Facilități oferite investitorilor

    Obiectivele cuprinse în planul de acțiuni pentru anul 2024 în Comuna Siriu ţintesc spre construcţia unei localități care să se ridice la standardele cele mai ridicate de dezvoltare , prin susţinerea dezvoltării rurale prin investiţii specifice pentru implementarea proiectelor cu finanțare națională și fonduri externe nerambursabile destinate dezvoltării localităţilor rurale
    Se vizează îmbunătăţirea standardelor de locuit ale populaţiei prin creșterea accesului la serviciile publice , dezvoltarea serviciilor de utilități publice și serviciilor sociale
    De asemenea, vom promova și vom asigura sprijinirea dezvoltării activităţilor economice productive în mediul rural, prin încurajarea antreprenoriatului, asigurarea accesului la internet pentru accesul sporit la serviciile de microfinanţare
    ​Se are în vedere asigurarea accesului la servicii medicale de bună calitate, pentru fiecare cetăţean, asigurarea personalului medical de specialitate minim necesar în mediul rural.

    Proiecte de investiții

    Construire rețele de canalizare și stații de epurare în comuna Siriu - Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Buzău
    Modernizarea iluminatului public
    Extinderea rețelei de iluminat public
    Reabilitare energetică școala gimnaziala Lunca Jaristei, Comuna Siriu, județul Buzău
    Reabilitare în vederea creșterii eficienței energetice a clădirii grădinița Lunca Jaristei,comuna Siriu, județul Buzău
    Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar din Comuna Siriu, județul Buzău
    Modernizare și extindere Grădinița Coltu Pietrii
    Construire și dotare dispensar uman în sat Lunca Jaristei,comuna Siriu, județul Buzău
    Construire pod peste râul Buzău în comuna Siriu, județul Buzău
    Reabilitare infrastructură rutieră în comuna Siriu, județul Buzău
    Reabilitare drumuri comunale și sătești
    Extindere trotuare în comuna Siriu
    Cadastrare sistematică în comuna Siriu
    Parcuri de joacă pentru copii
    Susținerea tuturor tipurilor de sport care se pot practica în comună
    Amenajarea unor spații de recreere, de grătare și amplasare rulote
    Amplasarea sistemelor fotovoltaice în gospodării din satul Gura Siriului
    Stații de reîncărcare pentru vehicule electrice
    Renovare energetică a 4 blocuri de locuințe din comuna Siriu, județul Buzău
    Achiziția și instalarea unui sistem de monitorizare și siguranța publică în comuna Siriu, județul Buzău
    Montarea de panouri fotovoltaice pe Căminul Cultural Siriu, prin masura M4/5C ,, SPRIJIN PENTRU ACCESUL POPULAȚIEI DIN MEDIUL RURAL LA ,, ENERGIE VERDE, PRIN REALIZAREA DE INVESTIȚII ÎN DOMENIUL ENERGIEI REGENERABILE ȘI AL ECONOMISIRII ENERGEI ’’, din cadrul P.N.D.R. 2014-2020
    Sprijin pentru accesul populației din comuna Siriu la ,, ENERGIE VERDE “
    Modernizarea pieței comunale
    Modernizarea și extinderea Căminului Cultural
    Înființarea unei punct SVSU
    Susținerea bisericii
    Reabilitarea Cimitirului Eroilor
    Construirea unui nou cimitir comunal
    Digitalizarea serviciilor oferite de primărie
    Amenajarea și modernizarea sediului primăriei și curtea exterioara, inclusiv construirea unei hale de depozitare și arhivare
    ​Actualizare Plan Urbanistic General

    Afaceri Locale