Primăria Sadu

34722 Vizualizări
Tip: Comuna
...

Persoane din instituție

Primar: Ivan Valentin Dumitru-Ioan
Viceprimar: Vestemean Ionuţ
Secretar General: Zăvoiu Delia Paraschiva
Contabil: ec. Neagoe Ioana Simona

imagine primar

Cuvântul primarului

Descoperiți comuna Sadu.

Așezarea geografică

Așezat nu departe de locul unde "fala apelor transilvane străpunge catena Carpaților". Comuna Sadu un sat de margine aflat poartă de intrare în Mărginimea Sibiului și aria protejată "Natura 2000/Frumoasa" este un ținut care comandă parcă regiunile vecine, nu numai prin poziția sa cea înaltă și forma de cetate între munți, dar și prin climatul său cu respect al tradițiilor, al trecutului și climatul său de valorificare eficentă a potențialului natural cu care a fost binecuvântat acest teritoriu. Așezarea Sadu a ocrotit la sânul ei numai oameni liberi, păstrători fârji ai legii celei vechi, ai limbii, ai portului și ai obiceiurilor locale. Sadu are încă și fii remarcabili ai istoriei nemului, aici s-au născut episcopul Inocențiu Micu Klein, Samuil Micu corifeu al Școlii Ardelene și nu în ultimul rând medicul oculist Ioan Piuariu Molnar.
Comuna Sadu se află în zona de limită a Depresiunii Sibiului cu Munții Cibinului, chiar la gura Văii Râului Sadu. Este situată la 20 km depărtare de Sibiu, important centru cultural, economic și administrativ, capitala județului cu același nume și se află la 45''35' latitudine nordică şi 35''30' longitudine estică, iar altitudinea de la nivelul mării este 460 m. Cel mai înalt munte aflat pe raza comunei este Prejba, al cărui vârf are o înălțime de 1773 m.
Comuna este situată pe Valea Râului Sadu, fiind poarta de intrare spre Munții Lotrului și Cindrel. Solul și subsolul teritoriului comunei Sadu are o structură diferită. Predominant este solul brun de pădure cu un conținut mic de humus. Răspândirea solului sub formă de fâșii (zone) este caracteristică pentru arealul Sadului. În aval, înspre orașul Tălmaciu, solul este nisipos pe o întindere destul de mare pe ambele maluri ale râului, în amonte se îngustează începând dealurile și solul stâncos cu structură cristalină fiind cuprinse o parte din Munții Cindrel.

  • Suprafață: 4699 ha
  • Intravilan: 323,67 ha
  • Extravilan: 4231,98 ha
  • Populație: 2507
  • Gospodării: 1047
  • Nr. locuințe: 1022
  • Nr. grădinițe: 1
  • Nr. școli: 1
  • Activitati economice si specifice zonei

    Creşterea animalelor
    Agricultură
    Prelucrarea lemnului

     

    Agricultură
    Industria lemnului
    Sectorul hidroenergetic reprezentat de către Hidroelectrica SA prin cele două hidrocentrale de la Sadu I și II, care asigură 24 locuri de muncă
    Centrala hidroelectrică de mică putere Sadu I, situată pe Valea Râului Sadu, este cea mai veche centrală aflată în operare în România. A fost construită pe baza documentațiilor întocmite de proiectantul Oskar Von Miller. Punerea în funcțiune a centralei a avut loc în 16 decembrie 1896. Energia electrică produsă a asigurat electrificarea primei localități rurale din țară - comuna Sadu, ulterior fiind alimentate din centrală și localitățile Cisnădie și Sibiu.
    În sectorul alimentare cu apă amintim punctul de lucru Sadu al operatorului economic SC Apă-Canal SA Sibiu cu un număr de 11 angajați
    Amintim, de asemenea existența câtorva ateliere de prelucrare a lemnului, precum și a unui atelier de prelucrare a laptelui.
    Pe raza administrativ-teritorială a comunei Sadu își desfășoară activitatea un număr de 53 societăți comerciale și un număr de 3 I.F. și 3 P.F.., 8 P.F.A., 9 I.I.
    În domeniul serviciilor amintim Punctul de lucru Sadu din cadrul Regiei Publice Locale Ocolul Silvic Valea Sadului R.A., organizat împreună cu comunitățile limitrofe și care asigură gospodărirea pădurii comunale.
    R.P.L. Ocolul Silvic Valea Sadului R.A.
    Regia Publică Locală Ocolul Silvic Valea Sadului este constituită în cadrul asociației comunităților locale: oraș Cisnădie, comunele Șelimbăr, Sadu și Râu Sadului.
    Regia administrează fondul forestier al localității Sadu, fond care are o suprafață de 4062 ha. Ocolul Silvic Valea Sadului are sediu în orașul Cisnădie, strada Unirii, nr. 32,
    telefon: 0269-562247
    fax: 0269-564664.
    Regia administrează fondurile forestiere ale comunei Sadu, orașul Cisnădie, comunei Râu Sadului, comunei Șelimbăr. Fondul forestier al comunei Sadu este împărțit în 4 catoane silvice administrate de 4 pădurari și un șef de district.
    În cadru districtul II Sadu, este organizată activitatea de însămânțare și creștere a puieților pentru plantarea pe specii. Pepinera de la Valea Plaiului este o sursă foarte importantă de creștere a puieților pentru multe districte.
    De asemenea amintim Societatea Comercială Gospodărire Comunală Locală Sadu SRL, care asigură servicii de salubritate, activități de patrulare, având 9 angajați.
    SC Gospodărire Comunală Locală Sadu SRL are sediul în comuna Sadu, strada I.M Klein, nr. 36, asociat unic fiind Comuna Sadu prin Consiliul Local Sadu. Societatea este administrată și reprezentată de domnii Ivan Nicolae și Muntean Ioan. Conform contractului de delegare a gestiunii, principalele activități desfășurate de societate sunt următoarele:
    - precolectarea, colectarea, transportul și depozitarea deșeurilor solide cu excepția celor toxice, periculoase și cu regim special:
    - măturatul și spălatul căilor publice;
    - curățarea și întreținerea spațiilor verzi;
    - curățarea albiei râului;
    - prestarea activității de deszăpezire (curățatul manual al zăpezii, curășatul, încărcatul mecanizat și pluguitul, combaterea poleiului, curățarea gurilor de scurgere).
    Serviciul public de alimentare cu apă și canalizare este organizat la nivelul Consiliului Local Sadu conform prevederilor legale, iar activitatea este delegată operatorului regional SC Apă-Canal SA Sibiu din cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apă-Sibiu, unde Comuna Sadu are calitatea de membru asociat.
    Punctul de lucru Sadu al operatorului economic SC Apă-Canal SA Sibiu cu un număr de 11 angajați, are în administrare sursa de captare Sadu
    - stația de tratare și stațiile de hidrofor;
    - rețelele de distribuție a apei potabile;
    - rețeaua de canalizare menajeră cu cele două stații de pompare;
    - stația de epurare ape uzate;
    - rețeaua de canalizare pluvială.
    Deranjamentele sau alte sesizări și reclamații se pot face la numerele de telefon:
    0269-222777 - Dispecerat
    08008-202202 - Telverde
    Sănătatea publică este deservită în cadrul unui dispensar în care funcționează un cabinet medical cu un medic de familie și o asistentă medicală, un cabinet stomatologic și un punct farmaceutic.
    Sănătatea animalelor este asigurată în cadrul unui dispensar veterinar de către un medic cu liberă practică și un tehnician veterinar.
    Se poate observa o migrație cât mai mare a locuitorilor sper locurile de muncă din unitățile de producție din zonele învecinate: Cisnădie Sibiu, Tălmaciu.

     

    Obiective turistice

    Muzeul Energetic Sadu I
    Biserica de piatră cu hramul Adormirea Maicii Domnului
    Biserica de lemn cu hramul Adormirea Maicii Domnului
    Casa memorială dr. Ioan Piuariu Molnar
    Monumentul Eroilor din primul și al doilea război mondial
    Din Sadu se pot face excursii pe pitoreasca Vale a Sadului, spre Gatu Berbecului, Lacul Negoveanu și de acolo spre Păltiniș sau spre Valea Frumoasei.
    Cabane montane: Valea Sadului ( 550 m altitudine)

    Facilități oferite investitorilor

    Comuna beneficiază de un studio de dezvoltare integral a văii Sadului care cuprinde activități diverse recreative pentru tot parcursul anului și anume: pârtii de schii, amenajare de tiroliene, pescuit, trasee montane, cicloturism. Căutăm investitori la realizarea acestui proiect în care vor fi acordate și facilități fiscale.

    Proiecte de investiții

    Înlocuirea rețelelor de distribuție a gazelor naturale
    Modernizare străzi
    Sistem integrat de alimentare cu apă și canalizare pentru zona Tocile
    Modernizare și dotare Școală Gimnazială cu clasele I - VIII
    Reabilitare Cămin Cultural

    Afaceri Locale