Primăria Muşeteşti
37195 Vizualizări
Comuna Mușetești este situată în județul Gorj, în regiunea istorică Oltenia, România.
Comuna este alcătuită din șapte sate: Arșeni, Bârcaciu, Gămani, Grui, Mușetești, Stăncești și Stăncești-Larga. Aceasta se află într-o zonă pitorească, specifică subcarpaților Olteniei, având un relief variat, cu dealuri, păduri și întinderi agricole care susțin activitățile tradiționale ale locuitorilor.
Populația locală este preponderent română, iar stilul de viață din comună se bazează pe valorile rurale, armonizând tradițiile și activitățile moderne. Mulți locuitori se ocupă cu agricultura, creșterea animalelor și exploatarea resurselor naturale, dar și cu activități meșteșugărești.
Din punct de vedere administrativ, Mușetești face parte din cele 61 de comune ale județului Gorj. Așezarea oferă acces facil către zone montane și peisaje naturale impresionante din Carpații Meridionali, fiind situată nu departe de orașe importante precum Târgu Jiu, centrul cultural și administrativ al județului.
Comuna este un loc liniștit, potrivit pentru cei care caută să descopere tradițiile autentice ale zonei Olteniei, să se bucure de natură și de ospitalitatea locuitorilor săi. Valorile culturale și frumusețea naturală fac din Mușetești o destinație de interes pentru turiști și iubitorii de rural autentic.
Persoane din instituție
Primar: Cosmin Ion Băban
Viceprimar: Alin Vasilică Toma
Secretar General: Mariana Oproiu
Contabil: Liliana Cherciu

Cuvântul primarului
DRAGI PRIETENI,
În calitate de primar al comunei Mușetești, adresez un sincer ,,Bun-venit” tuturor celor ce aţi accesat acest site, în numele comunității noastre, administrației publice locale și al meu personal. Ne dorim ca pe această cale să venim în sprijinul cetăţenilor, oferindu-le dreptul la informaţia produsă și gestionată de administraţia publică locală și în același timp să fim o fereastra deschisă permanent tuturor celor ce vor să ne cunoască comuna și pe noi.
Numele localităților aflate în administrație
Mușetești, Gămani, Grui, Bârcaciu, Arșeni, Stăncești, Stăncești Larga
Așezarea geografică
Comuna face parte din salba satelor aşezate pe văile dealurilor, în umbra pădurilor şi la adăpostul munţilor în care s-a plămădit neamul românesc și,odată cu plămădirea lui a avut loc și plămădirea credinței creștin-ortodoxe.
Este situată pe marginea de nord a județului Gorj, vecină la nord cu județul Hunedoara, respectiv cu municipiul Petroșani, la vest cu orașul Bumbești-Jiu, la est cu comuna Crasna și la sud cu comuna Bălănești
Cum se ajunge in localitate
Localitatea se află la circa 25 km nord-est de municipiul Tg.Jiu, la 8 km de orașul Bumbești-Jiu, 25 km de orașul Novaci, circa 130 km de municipiul Craiova, 50 km de Municipiul Petroșani
Activitati economice si specifice zonei
Activitățile în comună sunt diversificate. În cadrul ocupației agricole se numără și cultura legumelor, a pomilor, a viței de vie și cereale. În domeniul zootehnic cu creșterea ovinelor, bovinelor, porcinelor,etc.
O parte din populație lucrează la agenții economici din zonă. Multe personae sunt angajate la Uzina Mecanica Sadu, de asemenea mai sunt și angajați în orașele apropiate de comuna
Firme reprezentative:
Carpat-Trans-SRL,firma de și ezploatare prelucrare a lemnului
Bus-Mari-Carp SRL.-firmă de prelucrare și exploatare a lemnului
Rob-Forest SRL, firma de prelucrare și exploatare a lemnului.
Intreprindere Individuală Toma Alin Vasilica (Solarii Mușetești)
Produse locale:
Produse de natură agricolă și zootehnica
Meșteșugari:
Nistorescu Constantin- artizanat din lemn
Curcanu Gheorghe- artizanat din lemn
Gheorghe Balasa- tâmplarie și artizanat din lemn
Evenimente
Ziua comunității din Mușetești, sărbătoare anuală tradițională și hramul satului ,,Nașterea Maicii Domnului”
Evenimentul va avea loc pe data de 8 septembrie.
Specific zonal
Relieful comunei Mușetești prezintă o armonie și o frumusețe rară, care atrage atenția oricărui călător. Privită de departe, comuna Mușetești îți deșteaptă în minte imaginea minunată a unei scoarțe românești, țesută în alesături maiestre.
Însăși denumirea de Mușetești vine din cuvântul aroman –mușat care tradus înseamnă:frumos.
Obiective turistice
Biserica veche de lemn ,,Sfinții Îngeri’’ aceasta datează încă din anul 1751-având hramul intitulat,de altfel ca și numele bisericii,și anume: ,,Sfinții Îngeri”,aflându-se pe noua listă a monumentelor istorice sub codul LMI: GJ-II-m-B-09334
Biserica de lemn din Stăncești-Larga,comuna Mușetești, județul Gorj, a fost construită în anul 1730. Aceasta are hramul ,,Sfinții Voievozi”, fiind de altfel și monument istoric sub codul LMI:GJ-II-m-B-09384
Pensiunile turistice:,,Natura”, ,,Toscana”, ,,La Maria si Miron”, ,,La George”
Facilități oferite investitorilor
Investitorilor li se furnizează serviciile publice de o calitate bună cum ar fi:
- o infrastructură a drumurilor din comună foarte bună
- rețea de canalizare
- rețelele în domeniul tehnologiei
- servicile sociale
Proiecte de investiții
1.Modernizare dsrumuri de interes local în comuna Mușetești, DS56,DS3,DS15,DS16,DS17,DS18,DV2,DV3,DV5,Anghel Saligny
Înființare sistem intelligent de distribuție gaze naturale în comunele Mușetești și Bălănești, Anghel Saligny
Eficientizarea energetică a sediului Primăriei Mușetești, PNRR
Reabilitare, modernizare și dotare dispensar medical comuna Mușetești, județul Gorj,C.N.I.
Supraveghere video inteligentă pe domeniul public inclusiv drumurile vicinale din comuna Mușetești, județul Gorj,PNRR.
Sistem de colectare, epurare și evacuare a apelor uzate, comuna Mușetești, județul GORJ,O.G.28.10.2013.
Cadastrul domeniului public din comună. Sume defalcate din tva.pentru echilibrarea bugetelor locale
Modernizare Școala Primară Stăncești,PNDL2.
Modernizare Școala Primară Grui, PNDL2.
Realizare Centru multifuncțional de zi pentru personae vârstnice, fonduri GAL.AFIR.
Modernizarea sistemului de alimentare cu apă prin suplimentare debit, înlocuire și extindere precum și echipamentele acestora. Anghel Saligny
Construire rețea de canalizare și racorduri pe strada Copuz, sat Mușetești, comuna Mușetești, județul Gorj, Anghel Saligny