Primăria Dersca
35079 VizualizăriPersoane din instituție
Primar: Mihai Cazacu
Viceprimar: Vasilică Bădrăgan
Secretar General: Valerica-Lăcrămioara Hrițuleac
Contabil: Mihaela Tănăsele
Cuvântul primarului
Dragi cetățeni
De la bun început am fost conştient că Administraţia Locală are obligaţia să propună comunităţii programe pentru reabilitarea zonei. În aceste condiţii, de când mi-aţi acordat încrederea dumneavoastră fac tot ce imi stă în putinţă să modernizez aceasta comună şi sa o aduc la un nivel demn de a fi parte integrantă a comunitatilor rurale moderne din Uniunea Europeană.
În contextul unei analize ample s-a putut observa că factorul uman a fost elementul principal care a urmărit identificarea oportunităţilor şi tocmai de aceea vreau sa vă mulţumesc că m-aţi sprijinit şi m-aţi ajutat sa aleg oamenii potriviți.
Obiectivul major al administrației locale și implicit al meu, ca ales al comunității, constă în găsirea de soluții la solicitările cetățenilor, prin implicarea directă și prompta în rezolvarea acestora, dar și continuarea dezvoltării edilitare. Desigur, mai sunt multe de făcut si doar impreuna vom reusi.
Administrația locală lucrează pentru oameni din toate categoriile sociale, cu diverse nevoi şi interese.
Datoria mea este ca tot ceea ce întreprindem sa fie în beneficiul intregii comunităţi. Îmi doresc şi mi-am propus să fac tot posibilul ca fiecare cetăţean să ajungă să traiască în condiţii decente, iar datoria mea este să sprijin toate proiectele ce au ca finalitate beneficiul cetateanului.
Fiind un locuitor al comunei am realizat că trebuie să cunosc mai bine posibilităţile de dezvoltare economico-socială ale localităţii unde locuiesc şi unde îmi desfăşor activitatea profesională.
Proiectele pe care le-am întreprins până acum şi cele viitoare sunt făcute pentru a îmbunătăţi viaţa locuitorilor comunei Dersca.
Vă reamintesc că scopul acestei strategii este de a demara şi finaliza proiectele prin care vom reuşi să modernizăm comuna din care facem parte cu mândrie. Astfel, împreuna ne vom bucura de o infrastructură stradală dezvoltată, vom fi fericiţi să vedem cum copiii sau nepoţii noştri învaţă să lucreze cu tehnologia modernă.
Ca primar al comunei Dersca vă mulţumesc ca mă sprijiniți şi am încredere totală că şi de acum înainte vom forma o adevarată echipă pentru dezvoltarea durabila a comunitatii din care facem parte. Împreună vom sărbători finalizarea oricărui proiect.
Primarul comunei Dersca: CAZACU MIHAI
Numele localităților aflate în administrație
Dersca
Așezarea geografică
Localitatea se află situată în partea de nord-vest a județului Botoșani, pe DJ 291 B, la o distanță de 18 km de municipiul Dorohoi și 10 km față de Punctul Vamal Siret.
Cum se ajunge in localitate
Localitatea se află situată în partea de nord-vest a județului Botoșani, pe DJ 291 B, la o distanță de 18 km de municipiul Dorohoi și 10 km față de Punctul Vamal Siret.
Comuna Dersca se învecinează cu următoarele teritorii comunale:
- la Nord cu teritoriul comunei Hilişeu - Horia
- la Sud cu comuna Lozna
- la Est cu teritoriul comuna Şendriceni
- la Vest cu teritoriul comunelor comuna Mihăileni şi comuna Cândeşti
Comuna Dersca este legată de reşedinţa judeţului prin două căi rutiere:
- Botoşani – Bucecea – Vârfu Câmpului – Mihăileni - Dersca
- Botoşani – Dorohoi – Şendriceni – Lozna - Dersca cea mai utilizată
Activitati economice si specifice zonei
Spre deosebire de majoritatea ţărilor UE, agricultura a fost şi continuă să fie un sector de primă importanţă în România, atât prin contribuţia sa în economie, cât şi ca pondere a populaţiei ocupate.
Principalele activități economice, specifice zonei, sunt:
- Agricultura - activitatea economică principala tradițională din comună- cultura plantelor fiind favorizată de suprafețele mari de teren arabil
- Zootehnia- creșterea animalelor este activitatea agricolă secundară, terenurile utilizate ca pășuni și fânețe fiind mai mici ca suprafață comparativ cu cele cultivate
- Pomicultura - activitatea economica secundară
- Apicultura - activitatea economica secundara
Potenţialul economic al comunei Dersca este predominant comerț cu amănuntul, prestare servicii sanitare, fabricarea pâinii, fabricarea prăjiturilor și a produselor proaspete de patiserie.
Pe teritoriul comunei Dersca își desfăşoară activitatea o serie de persoane juridice cu sediul social în comună, dar şi firme care au deschis punct de lucru în comuna şi absorb forţă de muncă locală.
Industria alimentară: este reprezentată de societăți comerciale cu activitate economică de morărit și panificație
Alimentația publică: este reprezentată de magazine de comercializare a produselor alimentare și restaurante
Alte activități și servicii: comerț, magazine mixte
Activitatea de prelucrarea lemnului
Firme reprezentative:
SC RAMIRO SRL DERSCA
SC EUXIN SRL DERSCA
SC REMAGIC SRL DERSCA
SC FAMILIA SRL
SC GRANODURO DGI SRL
SC FUTURE CONSTRUCTII SRL
SC GHERMAR SRL
SC IRINLAUR SRL
SC MICA REPARTO SR
SC CONTEM COMPANY SRL
CAP TEMVADO DERSCA
CMI DR. SMOLENIC BRANDUSA CORINA
SC MONOFARM PLUS SRL
CMV DR. BURLACU LAURENTIU
SC PARASEVAL SRL
SC LARVET PHILAXIA SRL
SC LARVET PHILAXIA SRL
SC VATRA CU BUNATATI SRL
SC I&L MOTO SERV SRL
SC DANYMAR MERY SRL
Evenimente
Evenimentele remarcante din cadrul comunei sunt:
- Hramul Bisericii SF. Arhangheli Mihail și Gavril
- Atestarea documentară a comunei, la 25 august 1470
- Piața agroalimentară în fiecare zi de miercuri a săptămânii
Specific zonal
Existenţa resurselor naturale variate
Suprafeţe întinse de păşuni favorabile creşterii animalelor
Creșterea bovinelor în sistem tradițional, extensiv permite obținerea unor produse ecologice
Terenuri disponibile pentru investitori
Arhitectura traditională
Existența forței de muncă locale
Suportul administraţiei locale oferit noilor investitori
Potenţial agricol ridicat în ceea ce priveşte agricultura
Producţii medii de lapte de vacă peste media naţională
Producţii medii (pe ha) bune obţinute la principalele culturi vegetale
Suprafaţă mică ce revine pe un tractor agricol
Apropiere de municipiul Botoșani
Mediu nepoluat
Suprafeţe largi de pajişti naturale, potential ridicat pentru dezvoltarea turismului
Riscuri minime de producere a seismelor
Preocuparea comunităţiilor pentru păstrarea obiceiurilor şi tradiţiilor, promovarea elementelor de etnografie şi folclor local
Existenţa activităţilor tradiţionale culturale
Potential ridicat în practicarea turismului
Utilizarea îngrașămintelor naturale permite realizarea unei agriculturi ecologice
Reţea de electricitate şi reţea de iluminat public
Implementarea sistemului de colectare selectivă a deșeurilor
Eforturi ale autorităţilor locale de aplicare riguroasă a legislaţiei privind protecţia mediului
Lucrări de stabilizare, prin împădurire, a zonelor cu riscuri
Existenţa transportului de călători de tranzit
Alimentarea cu energie electrică a întregii localităţi
Servicii poştale şi de curierat
Număr mare de abonaţi la telefonie mobilă
Instituţiile publice sunt informatizate
Imobile construite din materiale durabile
Existenţa instalaţiilor electrice interioare
Suprafeţe disponibile pentru extinderea localităţii ca urmare a unor dezvoltări viitoare
Starea bună a fondului privat construit Puncte tari
Convieţuire paşnică
Existenta unitatilor de învățmânt
Modernizarea unitătilor de învătământ
Forţa de muncă disponibilă
Abilităţi şi priceperi gospodăreşti, tradiţii
Păstrarea elementelor de arhitectura populara (case cu decoratiuni din lemn)
Conservarea tradiţiilor folclorice la nivelul comunei
Densitatea geografică mică
Concentrarea populatiei in zone intravilane
Existenta elementelor de infrastructura socială
Existenta infrastructurii pentru educatie, culte și sănătate
Coeziune socială ridicată în cadrul etniilor principale
Stabilitate socială
Echilibru numeric între cele două sexe
Afiliere religioasa importanta la nivel individual
Existenţa resurselor naturale variate
Suprafeţe întinse de păşuni favorabile creşterii animalelor
Creșterea bovinelor în sistem tradițional, extensiv permite obținerea unor produse ecologice
Terenuri disponibile pentru investitori
Arhitectura tradițională
Existența forței de muncă locale
Suportul administraţiei locale oferit noilor investitori
Potenţial agricol ridicat în ceea ce priveşte agricultura
Producţii medii de lapte de vacă peste media naţională
Producţii medii (pe ha) bune obţinute la principalele culturi vegetale
Suprafaţă mică ce revine pe un tractor agricol
Obiective turistice
Principalele oportunități și obiective turistice ale comunei sunt:
-Vizitarea siturilor arheologice din sec. V-VI
-Zona floristică de la Turbăria Dersca
-Castelul Burbur în perioada Renașterii
Un potenţial turistic remarcabil se identifică în comună care dispune de biserici, monumente istorice, vegetaţie şi faună deosebită ce pot oferi cadrul de dezvoltare a turismului cultural, destinat în special turiştilor de la nivel naţional.
De menţionat faptul că pe raza comunei Dersca exsită o zonă naturală protejată de interes naţional – rezervaţie floristică “Turbărie Dersca”, conform Legii nr. 5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional – Secţiunea a III-a – zone protejate,rezervaţie floristică cu o deosebită valoare monumentală şi estetică în care s-a urmărit conservarea frumuseţilor naturale
Două obiective din comuna Dersca sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Botoșani ca monumente de interes local. Unul este podul din lemn din perioada dacică de la Dersca si Situl arhiologic de la la Dersca -Strejanca - Situl arheologic este situat în extravilan la 1300 m NE de sat, la 150 m E de aşezarea fortificată La Pisc, pe partea stângă a pârâului Potici.
Podul din lemn din perioada dacică de la Lozna, comuna Dersca, jud. Botoşani. In timpul exploatării zăcămintelor de turbă din cunoscuta turbărie aflată în sud-estul satului Lozna din comuna Dersca, jud. Botoşani, s-au descoperit numeroase vestigii arheologice dintre care una remarcabilă este podul din lemn din perioada dacică. Alături de construcţii a fost cercetat celebrul depozit cu unelte şi piese din fier dacice. Podul a fost surprins pe o suprafaţă de 25 mp., avea aprox. 6 metri lăţime şi fusese fixat cu ajutorul unor ţăruşi. O parte din podul de la Lozna a fost preluat şi se află expus într-o vitrină la Muzeul de Istorie Botoşani.
Informaţiile cu privire la această descoperire unică pe teritoriul României au fost publicate în revista Hierasus, nr. I/1978. Din păcate ilustraţia a avut de suferit din cauza condiţiilor grafice ale vremii.
Facilități oferite investitorilor
Creşterea interesului pentru servicii turistice
Înființarea de asociații de crescători de animale
Existenţa unor surse de finanţare care să sprijine valorificarea moştenirii culturale şi istorice
Realizarea investiţiilor în domeniul energiei alternative (biomasă, solară, eoliană)
Modernizarea și facilitarea sistemului de administrație locală prin suplimentarea cu utilaje pentru buna gestionare a situațiilor de urgență și menținerea unei bune administrări a comunei
Creșterea suportului financiar acordat de Uniunea Europeana prin Fonduri Structurale pentru finanțarea proiectelor de infrastructura și mediu
Posibilitatea accesării unor programe de finanțare comunitare ale Uniunii Europene pentru sprijinirea dezvoltării infrastructurii în mediul rural
Programe județene de modernizare a infrastructurii rutiere
Extinderea colaborării și implicarea organizațiilor neguvernamentale și a școlilor în programe comune de educație ecologică
Construirea sistemelor existente de colectare şi transport deşeuri
Acordarea de facilităţi pentru realizarea de infrastructuri de generare şi distribuire a surselor de energie alternativă, promovarea culturilor energetice şi a proiectelor de energie eoliană, biomasă, energie solară
Prevenirea / reducerea efectelor riscurilor naturale prin modernizarea sistemului de intervenţii în situaţii de urgenţă (sistemul de avertizare)
Dezvoltarea activităţii de conştientizare a populaţiei asupra necesităţii conservării mediului înconjurător şi de implicare a acesteia în activităţi de protejare a sistemului
Surse de apă disponibile în cantităţi suficiente
Realizarea canalizării şi a staţiei de epurare şi tratare a apelor reziduale
Creşterea performanţelor managementului public
Existenţa unor programe de finanțare guvernamentale
Valorificarea patrimoniului cultural şi arhitectural în vederea dezvoltării turismului
Finalizarea stabilirii situaţiei juridice a terenurilor
Stabilirea unor parteneriate public-private în vederea realizării de obiective de interes public
Cooperarea microregională
Coeziunea comunitară
Proiecte de investiții
PROIECTE / INVESTIŢII ÎN CONTINUARE ŞI NOI – FINANŢATE DIN FONDURI DE LA BUGETUL DE STAT PRIN PROGRAME GUVERNAMENTALE
Modernizarea sistemului de iluminat public stradal, în comuna Dersca, județul Botoșani, Etapa a 2-a
Reabilitare și modernizare drumuri de interes local, în comuna Dersca, județul Botoșani
Reabilitare și modernizare drumuri locale afectate de fenomenele hidrometeorologice, în comuna Dersca, județul Botoșani
Modernizarea și eficientizarea sistemului de iluminat public în Comuna Dersca, Județul Botoșani - etapa a treia
Înființare sistem centralizat de alimentare cu apă, în comuna Dersca, județul Botoșani
PROIECTE / INVESTIŢII ÎN CONTINUARE ŞI NOI - FINANŢATE DIN FONDURI EUROPENE
Dezvoltarea sistemului de management local prin implementarea unor infrastructuri inteligente la nivelul Comunei Dersca, județul Botoșani
Consolidarea capacității didactice a Școlilor Gimnaziale din comuna Dersca, jud.Botoșani
Achiziții de tractor de 110cp și echipamente pentru comuna Dersca, județul Botoșani