Primăria Corbiţa

31792 Vizualizări
...

Comuna Corbița este situată în județul Vrancea, în partea de est a României, fiind alcătuită din nouă sate: Buda, Corbița, Izvoarele, Lărgășeni, Ocheșești, Rădăcinești, Șerbănești (care este și centrul comunal), Tuțu și Vâlcelele.

Aflată într-o zonă predominant rurală, Corbița păstrează farmecul autentic al satului românesc. Teritoriul său se întinde pe dealuri și platouri ușor ondulate, specifice zonei de tranziție dintre Subcarpații Moldovei și Câmpia Siretului. Localitatea este străbătută de drumuri care leagă satele componente, iar agricultura și creșterea animalelor reprezintă principalele ocupații ale locuitorilor. Peisajul natural este presărat cu suprafețe agricole, livezi și păduri, oferind un cadru liniștit și pitoresc pentru comunitate.

Comuna contribuie la identitatea județului Vrancea, o regiune cunoscută pentru tradiția viticolă, seismele frecvente și peisajul diversificat dominat de dealuri, păduri și podgorii. De-a lungul timpului, satele din Corbița au conservat obiceiuri, tradiții populare și elemente de folclor autentic, transmise din generație în generație.

Populația comunei este formată preponderent din etnici români, iar viața socială gravitează în jurul activităților agricole, a bisericii și a instituțiilor locale, precum primăria care asigură serviciile administrative necesare locuitorilor. Corbița rămâne astfel un exemplu de comunitate rurală tradițională, unde valorile și identitatea locală continuă să fie păstrate cu grijă.

Persoane din instituție

Primar: Gheorghiță Lupu
Viceprimar: Mihai Chelaru
Secretar General: Anișoara Țucă
Contabil: Petrişor-Valerică Groza 

Numele localităților aflate în administrație

Rădăcinești, Lărgășeni, Corbița, Şerbăneşti, Buda, Ocheșești, Izvoarele, Vâlcele, Țuțu

Așezarea geografică

Comuna Corbiţa este situată la altitudinea de 90-348 m în partea de Nord a Județului Vrancea, la extremitatea estică a Carpaților de curbură, la o distanță de 75 km față de municipiul Focșani - reședința județului, 20 km față de municipiul Adjud și 40 km față de orașul Mărășești.
Se învecinează la Nord cu teritoriul administrativ al comunei Dealu Morii județul Bacău, la Sud cu teritoriul administrativ al comunei Tănăsoaia, la Est cu teritoriul administrativ al comunei Podu Turcului județul Bacău şi la Vest cu teritoriul administrativ al comunei Homocea.
Este străbătută de le Nord spre Sud de Pârâul Berheci pe o lungime de 9 Km. Teritoriul comunei Corbiţa este amplasat în zonă de podiş fragmentat în culmi şi dealuri prelungi, separate de văi paralele. Satele componente sunt amplasate de o parte şi de alta a văii pârâului Berheci şi pe colinele cuprinse între Valea Berhec şi Valea Siretului.
Satul de reşedinţă al comunei este satul Șerbăneşti iar celelalte opt sate componente sunt amplasate faţă de satul de reşedinţă după cum urmeză:
- Satul Lărgăşeni la distanţa de 5 km nord față de satul de reşedinţă
- Satul Rădăcineşti la distanta de 4 km nord față de satul de reşedinţă Satul Corbița la distanta de 1 km sud față de satul de reşedinţă
- Satul Tuţu la distanta de 3km vest față de satul de reşedinţă
- Satul Ocheşeşti la distanță de 1 km est față de satul de reşedinţă
- Satul Izvoarele la distanță de 3 km est față de satul de reşedinţă
- Satul Vâlcela la distanță de 2 km est față de satul de reşedinţă
- Satul Buda la distanță de 5 km sud față de satul de reședință

  • Suprafață: 5795 ha
  • Intravilan: 452,45 ha
  • Extravilan: 5342,55 ha
  • Populație: 1600
  • Gospodării: 990
  • Nr. locuințe: 1025
  • Nr. grădinițe: 3
  • Nr. școli: 3
  • Cum se ajunge in localitate

    Teritoriul administrativ al comunei Corbiţa este străbătut de drumul național D.N. 11A şi DJ 241. Căile de comunicații interioare comunei se compun din șase drumuri comunale principale perpendiculare pe drumul național D.N.11A şi DJ 241, drumurile comunale de legatură între satele componente și rețeaua de drumuri comunale din interiorul fiecărui sat.

    Activitati economice si specifice zonei

    Agricultură:
    - cultivarea terenurilor agricole
    Firme reprezentative:
    S.C. AGROGEROM S.R.L.
    ​S.C. AGRIIULIAN S.R.L.

    Obiective turistice

    Biserica de lemn "Adormirea Maicii Domnului" Lărgăşeni - atestată documentar la 1546, fiind biserica din lemn cu cei mai înalți pereți din România

    Facilități oferite investitorilor

    În comuna Corbiţa funcţionează 2 şcoli şi 3 grădiniţe: Școala cu cls. I-VIII Șerbănești , Şcoala cu cls. I- IV Buda, Grădinița Rădăcineşti, Grădinița Șerbăneşti şi Grădiniţa Buda cu un numar de 20 cadre didactice si 200 preşcolari şi şcolari.
    La nivelul comunei Corbița funcţionează un cămin cultural în satul Buda şi o Biblioteca comunală în satul de Şerbăneşti.
    Sănătatea la nivelul comunei Corbiţa este asigurată de un medic de familie şi un cadru sanitar cu studii postliceale care îşi desfăşoară activitatea in dispensarul uman din satul Şerbăneşti.
    Pentru animalele cetăţenilor din comuna Corbiţa este un doctor veterinar şi un asistent veterinar.
    ​Cetățenii comunei Corbiţa beneficiază de servicii de telefonie, internet şi televiziune oferite de DIGI RCS RDS și ORANGE S.A.

    Proiecte de investiții

    Reabilitare moderată clădire dispensar uman, sat Șerbănești, comuna Corbița, județul Vrancea, PNRR
    Reabilitare drumuri de interes local, comuna Corbița, județul Vrancea, PNI Anghel Saligny
    Dotare cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale la scoala gimnaziala Șerbănești, comuna Corbița, județul Vrancea, PNRR

    Primăria Corbiţa în Ediția Digitală Ghidul Primăriilor

    Descriere poză

    Afaceri Locale