Primăria Coaş

19403 Vizualizări
Tip: Comuna
...

Persoane din instituție

Primar: Călin Vasile Achim
Secretar General:  Aurica Augustin  
Compartiment Financiar Contabil:Sofia Lili Mariana  Fărcaş
Achiziții Publice : Andreea Cheşei

imagine primar

Cuvântul primarului

Întotdeauna am perceput misiunea unui primar ca fiind o preluare, la o scară mai mare, a obligațiilor pe care fiecare dintre responsabilii unei familii le are în sânul acesteia. Pornind de la această viziune, mi-a foarte ușor să văd în comunitatea noastră a coășenilor o mare familie, în slujba cărora am marea onoarea de a mă afla.
Fără doar și poate că rezolvarea fiecărei probleme a comunității noastre pornește de la o premisă aparent simplă, dar de prea multe ori încălcată: aceea a respectului pentru fiecare cetățean. Acesta este și motivul pentru care, aflat în funcția de conducător al administrației locale, am realizat că ușa mea trebuie să rămână deschisă tuturor cetățenilor, pentru a asculta problemele acestora, dar și pentru a identifica cele mai potrivite soluții care să slujească atât intereselor personale cât și celor comunitare. Sub mandatul meu, aparatul de specialitate pe care îl am la dispoziție este responsabil de transparentizare administrativă, în vederea conturării unei imagini cât mai fidele, pentru fiecare cetățean, asupra proiectelor de acte normative, politicilor, studiilor și analizelor elaborate. Dezvoltarea pe care ne-o dorim cu toții este posibilă prin atragerea investițiilor, dezvoltarea infrastructurii și actualizarea potențialului turistic pe care îl avem la dispoziție, prin atragerea fondurilor europene și printr-o bună colaborare cu celelalte instituții publice ale statului. Cultura, educația și sănătatea rămân pilonii care au și vor avea mereu parte de o atenție specială din partea mea, deoarece, în fond, aceștia sunt cei care asigură continuitatea colectivității noastre.
​Sunt conștient de faptul că pe acest drum pe care am pornit alături de dragii mei coășeni mă așteaptă greutăți, provocări și probleme nenumărate ivite la tot pasul, dar, în același timp, am certitudinea că voința și energia de care dispun va contribui, în mod semnificativ, la îndeplinirea dezideratelor comunității noastre. 

Numele localităților aflate în administrație

Coaş, Întrerâuri

Așezarea geografică

Comuna Coaş este situată în sudul judeţului Maramureş, la 15 km de oraşul Baia Mare, la 2 km de drumul judeţean Baia Mare – Şomcuta Mare, pe malul drept al râului Lăpuş, pe un platou mai înalt. Distanţa faţă de cel mai apropiat oraş, Şomcuta Mare, este de 10 km. Coaşul se învecinează la nord cu Coruia şi Săcălăşeni, la nord-est cu Curtuiuşu Mic, la est cu Copalnic Mănăştur, la sud-est cu satul Întrerâuri, la sud cu Remecioara şi Remetea Chioarului, iar la vest cu satul Culcea.

  • Suprafață: 2656 ha
  • Intravilan: 778 ha
  • Extravilan: 1756,9 ha
  • Populație: 1402
  • Gospodării: 455
  • Nr. locuințe: 748
  • Nr. grădinițe: 1
  • Nr. școli: 3
  • Cum se ajunge in localitate

    Accesul rutier la comună se realizează prin actualul drum judeţean (DJ) 182 C.
    LOCALITĂȚILE ÎNFRĂȚITE
    Tiszapüspöki, Ungaria

    Activitati economice si specifice zonei

    Creșterea animalelor și valorificarea produselor ECO
    Prelucrarea lemnului
    Fabricarea varului
    Confecționare de articole vestimentare
    Firme reprezentative:
    SC JOLIDON IMPORT EXPORT SRL
    SC BRADIA FOREST SRL
    SC SES SRL
    ​SC FISH ZONE SRL

    Evenimente

    Sărbătorile Coașului
    Hramul Bisericii “Sfânta Treime”, Coaș
    Hramul Bisericii “Nașterea Maicii Domnului”, Întrerâuri

    Specific zonal

    PUNCTE FORTE:
    Distanţa scăzută faţă de municipiul reşedinţă de judeţ
    Diversitatea formelor de relief
    Suprafeţe mari împădurite
    Peisaje pitoreşti
    Fertilitate ridicată pentru păduri de foioase şi pomi fructiferi
    Zonă protejată din punctul de vedere al calamităţilor naturale
    Reţele de telecomunicaţii existente pe raza comunei (telefonie digitală, mobilă, internet, televiziune prin cablu)
    Existenţa unui sistem de alimentare cu apă
    Reţea hidrografică complexă
    Faună diversificată.
    AVANTAJE COMPETITIVE:
    Utilizarea programelor de finanţare ale UE pentru dezvoltarea infrastructurii
    Exploatarea potenţialului turistic al zonei
    Exploatarea resurselor naturale existente
    Acces la surse de informare

    Obiective turistice

    Biserică din piatră, sec. XVII, Coaș
    Biserica de lemn, Întrerâuri
    Rezervația Cheile Lăpușului
    Zona turistică Valea Slav
    Pescăria Fish Zone

    Facilități oferite investitorilor

    Posibilitatea unor parteneriate pentru activităţi turistice şi industrie cu specific local 
    Oportunități:
    Posibilități de agroturism și turism

    Proiecte de investiții

    Modernizare Drum Comunal DC 46, Coaș – Întrerâuri
    Modernizare Drum Comunal DC 80, Coruia – Remecioara
    Stații de încărcare vehicule electrice
    Eficientizarea energetică a Școlii Gimnaziale Ion Popescu de Coaș
    Amenajare loc de joacă pentru copii

    Afaceri Locale

    ...

    BRADIA FOREST SRL