.png)
Primăria Borleşti
37506 Vizualizări
Persoane din instituție
Primar: Mutu George
Viceprimar: Lungu Ionuț
Secretar General: Staicu Cristina
Contabil: Anăstasoaei Ana

Cuvântul primarului
Am preluat mandatul începător fiind în administrația publică locală, dar nu am dat înapoi în fața oricărei probleme apărute. Am atacat frontal și cu seriozitate toate chestiunile, inclusiv în activitatea primăriei, respectiv, ceea ce înseamnă colectiv de salariați, readucând o atmosfera plăcută de lucru, dar și partea de investiții și tot ceea ce ține de administrația locală. În acest sens, am întocmit o listă cu probleme, apoi am cernut toate prioritățile care erau în acel moment. La începutul noului mandat, au venit tot felul de probleme din comunitate. Când se schimbă primarul, toți vin la el ca să se rezolve durerea pe care nu a soluționat-o fostul primar. Evident, după ce am notat toate problemele, le-am așezat pe o nouă listă, de priorități de această dată.
Sunt conștient de responsabilitatea pe care o am și împreună cu toată echipa mea voi depune toate eforturile pentru a aduce și implementa proiecte necesare și utile în toată comuna noastră. Transparenţa actului administrativ şi implicarea cetăţenilor în luarea deciziilor de interes major sunt coordonatele de bază ale activităţii mele iar ca primar vă asigur de disponibilitatea instituţiei pe care o reprezint de a fi oricând un partener de dialog cu locuitorii comunei.
Numele localităților aflate în administrație
Borleşti, Ruseni, Mastacăn, Şovoaia, Nechit
Așezarea geografică
Teritoriul comunei Borleşti este aşezat în partea de nord-est a României la limita central-estică a Carpaţilor Orientali şi cea vestică a Subcarpaţilor Moldovei. În cadrul judeţului, comuna este aşezată în partea central sudică la o distanţă de 25 km de municipiul Piatra Neamţ. Lungimea este de 20 km., lăţimea în partea de vest se măreşte treptat spre est ajungând la peste 5 km în lunca Bistriţei. Suprafaţa este de 107 km pătraţi reprezentând 1,82% din suprafaţa judeţului. Este aşezată pe valea a două cursuri de apă: Bistriţa şi Nechit.
Vecinii comunei sunt:
E - NE – Comunele Zăneşti şi Podoleni, hotar natural format din cursul râului Bistriţa
N – E – oraşul Roznov
N – comuna Piatra Şoimului
V – comuna Tarcău S – comunele Tazlău şi Rediu.
Cum se ajunge in localitate
Comuna Borleşti este străbătută pe direcţia NE-SV de şoseaua judeţeană 156 A Roznov-Tazlău-Moineşti care face legătura spre E cu şoseaua naţională E15 Bacău-Piatra Neamţ. Şoseaua judeţeană străbate satul Ruseni pe malul drept al râului Bistriţa, pe aproximativ 3 km până la valea pârâului Nechit. Aici se produce o bifurcaţie, o ramură îndreptându-se spre comuna Rediu prin partea nouă a satului Ruseni, iar cealaltă continuându-şi traseul prin satul Borleşti, pe malul stâng al pârâului Nechit pe o distanţă de 4,5 km, când se produce o nouă bifurcare. Un drum se orientează spre satul Nechit pe direcţia vest, aproximativ 10 km, în timp ce drumul judeţean îşi continuă traseul pe dreapta Nechitului, escaladează dealul Fluturelui trecând în comuna Tazlău spre sud.
Dintre drumurile comunale, menţionăm: drumul care face legătura între satele Borleşti şi Mastacăn (drum comunal 129) apoi mai departe cu satul Şovoaia, drumuri care derivă din şoseaua principală în fiecare sat.
Activitati economice si specifice zonei
Cultivarea terenului
Creșterea animalelor
Prelucrarea lemnului
Alimentație publică
Evenimente
Luna august ”Zilele comunei Borlești”
Ziua Eroilor
Șezătoare Borlești
Obiective turistice
Mănăstirea Nechit
Schitul Sfântu Mina
Facilități oferite investitorilor
Forță de muncă tânără
Curent electric
Drumuri asfaltate
Rețea de apă
Oportunități:
Prelucrarea lemnului
Pensiuni agroturistice
Activități agricole
Localități înfrățite:
Comuna Ruseni, Raionul Edinet din Republica Moldova
Proiecte de investiții
Cu sprijinul Consiliului Local, ca proiecte finalizate care au fost începute de administrația anterioară și au fost finalizate putem aminti următoarele:
RENOVAREA, MODERNIZAREA ȘI DOTAREA CĂMINULUI CULTURAL DIN SAT BORLEȘTI, JUDEȚUL NEAMȚ avînd ca sursă de finanțare AFIR, cu amplasament în comuna Borlești, valoarea acestuia fiind de 2.667.576 LEI , contribuția din Bugetul Local 442.904 LEI
DEMOLARE, ÎNFIINȚARE ȘI DOTARE GRADINIȚĂ ÎN SAT RUSENI, COMUNA BORLEȘTI, JUDEȚUL NEAMȚ avînd ca sursă de finanțare AFIR, cu amplasament în sat Ruseni, comuna Borlești, valoarea acestuia fiind de 2.733.510 LEI, contribuția din Bugetul Local 573.454 LEI
REABILITARE OBIECTIV „MONUMENTUL EROILOR” avînd ca sursă de finanțare AFIR, cu amplasament în comuna Borlești, valoarea acestuia fiind 181.628,83 LEI, contribuția din Bugetul Local 35.986,48 LEI
SERVICII SOCIALE PENTRU PERSOANE DEFAVORIZATE ÎN COMUNA BORLEȘTI, JUDEȚUL NEAMȚ; avînd ca sursă de finanțare AFIR, cu amplasament în sat Mastacăn, comuna Borlești, valoarea acestuia fiind 862.694,64 LEI, contribuția din Bugetul Local 950.000 LEI
Deasemnea în acest mandat au fost finalizate și alte proiecte cum ar fi:
Modernizarea sistemului de iluminat public în comuna Borlești, proiect finanțat din buget local care a constat în inlocuirea vechiului sistem cu unul nou de consum redus prin montarea în mai multe zone de interes public a lămpilor cu led, precum și un proiect care a avut ca scop modernizarea și reabilitarea stațiilor de autobuz existente pe raza comunei, proiect a cărui lucrări au fost asigurate de Serviciul de Gospodărire Comunal, serviciu nou înființat în cadrul Primăriei, și a cărui sume alocate au fost necesare doar pentru achiziționarea materialelor necesare. Tot aici poate fi amintită Construirea și amenajarea terenului de sport cu gazon sintetic din satul Ruseni, dotat cu nocturnă și tribună proprie precum și a unui similar la Școala Mastacăn care aparține de Școala Gimnazială Borlești
În prezent la nivelul comunei sunt în derulare mai mult de 10 proiecte la care a fost și este necesară contribuția Consiliului Local, în timp fiind necesare unele rectificări bugetare, pe fiecare în parte, sau realocări de sume cauzate de rata inflației sau anumite prevederi legale impuse.
Aceste investiții în curs de derulare sunt:
Reabilitare, extindere și dotare funcțională a spațiului educațional aparținând școlii gimnaziale din comuna Borlești, județul Neamț având ca sursă de finanțare MDLPA, cu amplasament în comuna Borlești, valoarea acestuia fiind de 8.527.865,29 LEI, contribuția din Bugetul Local 320.475,05 LEI, stadiul actual al lucrărilor fiind finalizat, în prezent derulîndu-se procedura de achiziție pentru dotarea acestui spțiu educational
Înființare rețea de canalizare în satele Borlești și Ruseni, Comuna Borlești, Județul Neamț având ca sursă de finanțare AFIR, cu amplasament în satele Ruseni și Borlești, valoarea acestuia fiind de 5.799.947,47 LEI, contribuția din Bugetul Local 1.063.838,20 LEI, stadiul actual al lucrărilor 98%
Înființare cantină socială - în sat Mastacan, comuna Borlești, județul Neamț având ca sursă de finanțare AFIR, cu amplasament în sat Mastacăn valoarea acestuia fiind de 770.826,90 LEI, contribuția din Bugetul 292.538,77 LEI, stadiul actual al lucrărilor 90%
Construire locuințe sociale în comuna Borlești, județul Neamț având ca sursă de finanțare MDLPA, cu amplasament în sat Borlești valoarea acestuia fiind de 3.415.790,04 LEI, contribuția din Bugetul 313.047,49 LEI, stadiul actual al lucrărilor 98%
Refacere drumuri calamitate în comuna Borlești, județul Neamț având ca sursă de finanțare CNI, cu amplasament în satele Borlești și Mastacăn, valoarea acestuia fiind de 9.060.370,79 LEI, contribuția din Bugetul 383.180,00 LEI, stadiul actual al lucrărilor 10%
Dezvoltarea sistemului de management local prin implementarea unor infrastructuri inteligente la nivelul Comunei Borlești, județul Neamț având ca sursă de finanțare PNRR, cu amplasament în comuna Borlești, valoarea acestuia fiind de 1.902.506,88 LEI, stadiul actual al lucrărilor 10%
Înființare rețea de distribuție și branșamente gaze naturale în comuna Borlești cu localitățile aparținătoare Borlești, Ruseni și Mastacăn având valoarea de 10.546.597,00 LEI, stadiul actual al lucrărilor 20%
Reabilitare strada Stefan cel Mare, Luminii, Balanu, in comuna Borlesti, judetul Neamt – rest de executat având ca sursă de finanțare MDLPA- Anghel Saligny, cu amplasament în satele Borlești și Mastacăn, valoarea acestuia fiind de 5.984.321,14 LEI, stadiul actual al lucrărilor 60%
Servicii sociale pentru persoane defavorizate – POCU - având ca sursă de finanțare FONDUL SOCIAL EUROPEAN POCU/OIR, cu amplasament în sat Mastacăn, stadiul actual al lucrărilor 70%
Construire sediu administrativ Primăriei având ca sursă de finanțare CNI, cu amplasament în comuna Borlești, valoarea acestuia fiind de 3.903.411 LEI, contribuția din Bugetul local 262.805 LEI stadiul actual PROIECT APROBAT
Extindere rețea de alimentare cu apă și extindere rețea de canalizare menajeră, în comuna Borlești, județul Neamt având ca sursă de finanțare MDLPA- prin PNRR, cu amplasament în comuna Borlești, valoarea acestuia fiind de 23.000.000 LEI, contribuția din Bugetul local 950.000 LEI stadiul actual PROIECT APROBAT
Achiziție de tablete școlare și alte echipamente electronice necesare desfășurării activității didactice în mediul online, comuna Borlesti, județul Neamt având ca sursă de finanțare POC/882/2/4, cu amplasament în comuna Borlești, valoarea acestuia fiind de 1.494.011,10 LEI, contribuția din Bugetul local 118.204,58 stadiul actual PROIECT APROBAT
În afara proiectelor menționate mai sus au mai fost depuse la instituțiile abilitate o serie de proiecte spre finanțare cum ar fi:
Construire imobil locuințe colective pentru tineri în satul Borlești, comuna Borlești, județul Neamț având ca sursă de finanțare PNRR- C10, cu amplasament în comuna Borlești, valoarea acestuia fiind de 1.902.799,77 LEI
Ecosistem digital interconectat și integrat în cadrul Județului Neamț având ca sursă de finanțare PNRR- C10, cu amplasament în satele Borlești, Ruseni și Mastacăn valoarea acestuia fiind de 1.427.583 LEI
Înființare centru de colectare prin aport voluntar în comuna Borlești, județul Neamț având ca sursă de finanțare PNRR- C3, cu amplasament în satul Borlești, valoarea acestuia fiind de 3.830.913,04 LEI
Sală de sport cu tribună 180 locuri având ca sursă de finanțare CNI, cu amplasament în satul Borlești
Modernizare drumuri de interes local comuna Borlești, județul Neamț având ca sursă de finanțare CNI, cu amplasament în satul Borlești, valoarea acestuia fiind de 29.265.047,44 LEI, contribuția din Bugetul local 357.000 LEI
Lucrări de întreținere și reparații pentru drumul communal Dc 125 Borlești – Mânăstirea Nechit, comuna Borlesti, judetul Neamt în satul Nechit, valoarea acestuia fiind de 4.560.008,76 LEI, contribuția din Bugetul local 110.000 LEI
Afaceri Locale

DARLEA IMPEX SRL
Vezi detalii