Primăria Bălileşti

64991 Vizualizări
Tip: Comuna
...

Persoane din instituție

Primar: Victor Cătălin Turturică 
Viceprimar:  Bogdan-Vasile Olteanu
Secretar General: Adriana Giorgiana Marinescu
Contabil: Maria Ghinea

Cuvântul primarului

”Mulțumesc tuturor celor care accesează articolul Comunei Bălilești pe site-ul www.ghidulprimariilor.ro, iar din acest moment sunt convins că va fi accesat foarte des! Citind despre noi, cu siguranță veți vizita comuna noastră și văzând că toate motoarele dezvoltării sunt pornite, veți alege să vă alăturați comunității și să faceți investiții aici.
Vă prețuiesc și vă aștept, cu drag!”
Primar Victor-Cătălin Turturică

Numele localităților aflate în administrație

Băjești, Bălileşti, Valea Mare-Bratia, Priboaia, Ulita, Golești, Poieniţa

Așezarea geografică

Comuna Bălilești aparține regiunii Sud-Muntenia, poziționată la intersecția paralelei de 45° latitudine nordică cu meridianul de 24° longitudine estică, în zona centrală a județului Argeș. Practic, comuna Bălilești se află la 27 km de Pitești (30 min.), la 141 km de București - 1h 39 min. - (pe traseul: Bălilești - Pitești - București), la o distanță de 49 km de Curtea de Argeș - 55 min. (pe traseul: Bălilești - Vlădești - Domnești - Curtea de Argeș), la 115 km de Brașov - 2h 6 min. (pe traseul: Bălilești - Câmpulung Muscel - Brașov)

  • Suprafață: 5993 ha
  • Intravilan: 480 ha
  • Extravilan: 5313 ha
  • Populație: 4045
  • Gospodării: 2444
  • Nr. locuințe: 2077
  • Nr. grădinițe: 4
  • Nr. școli: 4
  • Activitati economice si specifice zonei

    Pomicultură
    Legumicultură
    Prelucrarea lemnului
    Olărit
    Creșterea animalelor
    Turismul rural

     

    COMERȚ: Comerțul se face prin magazine specializate în alimentație publică, în spații private
    PRELUCRAREA ȘI VALORIFICAREA MASEI LEMNOASE - se face prin ateliere de debitare și prelucrare a produselor finite (cherestea, doage, mobilier divers, scări interioare, lambriuri pentru construcții etc.)
    AGRICULTURA și valorificarea produselor obținute din agricultură și creșterea animalelor în gospodării - se realizează prin prezența și comercializarea respectivelor produse în târguri și piețe locale, în baza atestatelor de producător și a carnetelor de comercializare pe care administrația publică locală le-a eliberat în ultimul an (16 pe raza comunei Bălilești)
    PISCICULTURA și valorificarea produselor rezultate din lacuri de pește amenajate atât pentru pescuit sportiv, cât și de divertisment
    Firme reprezentative:
    SC Wood works Export SRL (Prelucrarea lemnului)
    Ferma de afini VMB SRL (Plantație de afini)
    SC Ari Euro Dinamic SRL (Plantație de pomi fructiferi)
    SC Ecoharvest SRL (Cultivarea arbuștilor fructiferi și a altor pomi fructiferi)
    SC Codru Verde SRL (Agent comercial)
    SC Denmary Geocom SRL (Agent comercial)
    SC Simona Top Con SRL (Agent comercial)
    SC Fan Artistic SRL (Agent comercial)
    SC Petrofe Com SRL (Agent economic)
    I.I. Șoitariu Adriana (Activități de îngrijire și înfrumusețare)
    I.I. Stanciu Nicolae (Prelucrarea materialului lemnos)

     

    Evenimente

    Ziua comunei Bălileşti se sărbătorește anual, în prima zi de duminică a lunii octombrie.

    Obiective turistice

    Dezvoltarea turismului în Bălilești se bazează pe cea mai mare și prețioasă "bijuterie":
    CURȚILE FORTIFICATE ALE LUI MAREȘ BĂJESCU, obiectiv ce datează din a doua jumătate a secolului al XVII-lea, care certifică importanța și renumele comunei noastre de atunci, dar și din prezent. În acest ansamblu au fost declarate monumente istorice și următoarele obiective: Biserica "Adormirea Maicii Domnului" - 1666, "Ruine casă", "Ruine povarnă", "Grajd sat", "Zid de incintă cu turnuri", "Cimitirul din incinta Curții lui Mares Băjescu" toate datând din secolul al XVII-lea.  Pe lângă cele menționate mi sus, monumentele istorice de pe raza comunei Bălilești: "Casa Agripina Constantinescu" - jumătatea secolului al XIX-lea ), precum și cele 4 biserici din comună ("Adormirea Maicii Domnului" - Bălilești, Biserica "Duminica Tuturor Sfinților" - Valea Mare-Românești datând din anul 1824, Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din Golești, Biserica "Sfânta Filofteia" din Ulița) vor fi înscrise într-un circuit turistic, ce va fi promovat atât la nivel local, cât și național, pentru a atrage în zonă cât mai mulți vizitatori

    Facilități oferite investitorilor

    Investitorii sunt atrași de deschiderea și sprijinul pe care îl primesc din partea autorităților locale. Pe de altă parte și resursele naturale din zonă oferă investitorilor posoibilități de dezvoltare pe plan profesional și economic

    Proiecte de investiții


    Extindere rețea de alimentare cu apă și înființare sistem centralizat de canalizare, investiție începută în anul 2016 și finalizată în proporție de 75% până în prezent
    Construire grădiniță cu program prelungit pentru 50 de copii în satul Bălilești, comuna Bălilești, obiectiv început în 2016 și finalizat
    Proiectare, execuție, reabilitare și extindere dispensar uman în satul Băjești, comuna Bălilești, obiectiv început în anul 2016 și finalizat în prezent
    Reabilitare Școala Generală Băjești în satul Băjești, începută în anul 2016 și finalizată
    Realizarea cu izvoare de apă potabilă în puncte din întreaga localitate în anul 2017
    Reabilitarea Școlii cu clasele I-VIII în satul Poienița, comuna Bălilești, obiectiv realizat în 2017 și finalizat în în prezent
    Reabilitarea Grădiniței de copii în satul Poienița, comuna Bălilești, investiție realizată în anul 2017
    A fost betonat podul de acces pentru zona Ulita-Coteasca, peste Valea Ulitei, obiectiv demarat în anul 2017 și finalizat
    În anul 2017 au fost realizate plăcuțe de identificare și de delimitare a satelor, precum și panouri indicatoare cu comuna Bălilești
    A fost realizată calibrarea râului Bratia în parteneriat cu Apele Române, lucrare începută în anul 2017 și finalizată
    Refacerea căii de acces către punctul „Iuda” în satul Băjești și reconstruirea podețului de trecere din lemn, pentru accesul utilajelor agricole, lucrare începută în anul 2017, finalizată în prezent
    Amenajarea punților pietonale din lemn pe Valea Făgeanca în anul 2017
    A fost înființată societatea cu capital 100% al comunei Bălilești- S.C. Servicii Edilitare Bălilești S.R.L.- în anul 2018 pentru absorbția tuturor contractelor de utilități publice existente, respectiv: pază comunală, mentenanță, iluminat public, întreținere și exploatare rețea de apă, canalizare și gaze
    Dotarea școlilor cu două microbuze pentru transportul elevilor (anul 2018), microbuze obținute prin donație
    Înlocuirea acoperișului Grădiniței Vechi în Bălilești, investiție realizată în anul 2018
    Realizarea de parteneriate cu parohiile din comuna Bălilești în vederea amenajării și întreținerii lăcașelor de cult în anul 2018
    Reabilitarea cabinetelor medicale școlare din comuna Bălilești, investiție realizată în anul 2018 și finalizată
    Realizarea infrastructurii de acces la monumentul istoric Mareș Băjescu din satul Băjești, investiție demarată în anul 2018 și finalizată
    Relansarea activității sportive, mai ales a fotbalului în comuna noastră prin înființarea Asociației Clubul Sportiv Bălilești în anul 2019
    Modernizarea serviciului de salubrizare prin implementarea metodei de colectare selective a deșeurilor menajere, realizată în anul 2019
    Realizarea rețelei de iluminat public în satul Poienița și Ulita din comuna Bălilești, în anul 2019
    Realizarea rețelei de iluminat public în satul Golești și Priboaia din comuna Bălilești, în anul 2019
    Reabilitarea Școlii Bălilești cu extinderea grupului sanitar și modernizarea lui în anul 2019, finalizate în prezent.
    Amenajarea a 21 de stații de călători în comuna Bălilești în anul 2019 și finalizate
    Amenajarea căii de acces pe strada Peșteleasa în satul Poienița în anul 2019 și finalizată
    Amenajarea albiei pe Valea Ulitei și a podului pe tuburi betonate în zona gaterelor în anul 2019
    Refacerea acoperișului Școlii Bălilești cu clasele V-VIII din satul Bălilești în anul 2019 și finalizat
    Resfințirea Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din satul Băjești și împlinirea a 500 de ani de atestare documentară a satului Băjești, în anul 2019
    Reabilitarea și modernizarea dispensarului din satul Poienița în anul 2020- este aproape de finalizare
    Amenajarea și dotarea cu rețea de iluminat public a căii de acces pietonal în satul Priboaia, Cătunul Stroieștilor
    2018-prezent- aducerea la nivel de execuție a obiectivului „Înființare rețea de gaze naturale în comuna Bălilești”, în anul 2020 aflându-se în faza de autorizare și emitere a ordinului de începere a lucrărilor
    Proiecte de viitor:
    Punerea în funcțiune a rețelei de alimentare cu apă în toată comuna, punerea în funcțiune și extinderea pe artere secundare a rețelei de canalizare și racordarea tuturor gospodăriilor la aceste utilități
    Realizarea rețelei de alimentare cu gaze în toată comuna- care va începe din anul curent, 2020
    Realizarea unui mega proiect denumit „Exploatație agricolă piscicolă, agroturistică și de agrement Discover Bălilești de Argeș” care constă în stocarea de apă într-un bazin de mari dimensiuni în nordul comunei- punctul Coteasca (piscicultură și agroturism), tranzitarea apei printr-o conductă pe fosta C.F.F. și Drumul Câmpului, pe lunca Bălilești și Băjești, realizându-se irigarea a peste 300 hectare teren agricol, care va genera realizarea de proiecte cu fonduri europene în agricultură. Colectarea și stocarea apei tranzitate se va face prin acumularea de apă în punctul „Eva”, pentru piscicultură. Prin întregul proiect se urmărește valorificarea tuturor resurselor naturale ale comunei noastre și punerea în valoare a potențialului agroturistic al zonei
    Asocierea în grup mare a producătorilor pentru centralizarea, stocarea și valorificarea produselor către noi puncte de desfacere și comercializare, la nivel de supermarket.
    Construcția a trei centrale fotovoltaice care vor asigura consumul de energie electrică la stația de extracție și pompare a apei în Poienița și cel de la Școlile din Poienița, Școala și Grădinița cu program prelungit din Bălilești, care se vor realiza în anul curent
    Modernizarea iluminatului public în toată comuna prin înlocuirea lămpilor existente cu lămpi LED cu consum redus de energie, cu scopul de a îmbunătăți calitatea iluminatului, dar și pentru a reduce semnificativ costurile
    Asfaltarea segmentului de drum Ulita-Coteasca pentru care a fost întocmită și aprobată documentația tehnică
    Asfaltarea drumului Bălilești-strada Bisericii-Valea Ciurii-Valea Satului, pentru care a fost întocmită documentația tehnică
    Construire structură carosabilă în Valea Poieniței cu o lungime 1 km, în satul Poienița, comuna Bălilești
    Construire podeț din beton armat Valea Făgeanca și amenajarea albiei cu structură carosabilă pe o lungime de 150 m în satul Poienița, comuna Bălilești, care să asigure accesul proprietarilor la locuințe prin crearea unui drum de acces corespunzător condițiilor actuale de trafic, dar și de siguranță
    Amenajarea albiei pârâului Valea Mare cu structură carosabilă în satul Valea Mare-Bratia pentru îmbunătățirea condițiilor de acces către proprietățile locuitorilor prin crearea a două sensuri de mers, proiect ce are documentația tehnică întocmită
    Reabilitarea și modernizarea drumurilor agricole din luncile Bălilești și Băjești denumite „Drumul Luncilor” pentru îmbunătățirea accesibilității în zona agricolă din partea de sud a comunei
    Modernizarea drumurilor și străzilor, prin asfaltare din comună după finalizarea lucrărilor la rețeaua de apă, canalizare și gaze, investiție pentru care s-a întocmit documentația tehnică
    Realizarea de 7 parcuri în cele 7 sate ale comunei pentru a asigura locuitorilor un spațiu adecvat pentru recreere și socializare, dar și un loc de joacă modern pentru cei mici
    Construirea și finalizarea dispensarului uman în satul Valea Mare Bratia, care să ofere locuitorilor servicii medicale de calitate, prevăzut cu cabinet stomatologic, cabinete medicale individuale, farmacie și aparatură de ultimă generație pentru consultații pe specialități
    Amenajarea a 5 baze sportive cu dotări și utilități moderne amplasate uniform în toată comuna, respectiv în locațiile din satul Ulita- Punct Valea Podului, în satul Valea Mare-Bratia, în baza sportivă de la Școala Bălilești, terenul de sport din satul Poienița și terenul de sport din Punctul Zăvoi Băjești
    Asfaltarea drumului comunal lateral din satul Poienița cu intrarea pe strada Olarilor – Punct Sora Dobreasca, continuare pe strada Peșteleasa, strada Făgeanca, cu iesire în Punctul Ianotescu
    Asfaltarea drumului comunal lateral din satul Golești, Punctul Sticlăroaia cu pod în Punctul Nae Pavel și cu prelungire pe strada Valea Golești, strada Izvorului și strada Zmeurei
    Construirea unei primării corespunzătoare administrației moderne și transformarea clădirii primăriei actuale în ansamblu cultural cu muzeu etnografic și de folclor, cu secție de activități meșteșugărești în parteneriat cu Școala Populară de Arte și Meserii Pitești
    Reabilitarea și transformarea Școlii Generale Golești în muzeu de etnografie și folclor, cu sprijinul și aportul domnului profesor pensionar „Dan Dimulescu”
    ​Introducerea efectivă în circuitul turistic a comunei Bălilești prin promovarea obiectivului istoric Curțile fortificate ale lui Mareș Băjescu și Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, precum și a muzeelor ce se vor realiza, a zonelor de agrement și pensiunile agroturistice ce se vor înființa în cadrul proiectului „Exploatație agricolă piscicolă, agroturistică și de agrement Discover Bălilești de Argeș”

    Afaceri Locale