Primăria Ştefan Cel Mare
48838 Vizualizări
Persoane din instituție
Primar: Ion Vlasie
Viceprimar: Cătălin Botezatu Iordache
Secretar General: Adriana Gherasim
Contabil: Ioana Oana Stoica
Cuvântul primarului
De la început am fost conștient că Administrația Locală are obligația să propună comunității programe pentru reabilitarea zonei. În aceste condiții, de când mi-a fost acordată încrederea, manifestată prin vot, am început demersurile pentru a moderniza această comună și să o aduc la nivelul demn de stat membru a Uniunii Europene. Ca primar al comunei Ștefan Cel Mare mulțumesc tuturor care m-au sprijinit până acum și am încredere totală că și de acum înainte vom forma o adevarată echipă și împreună vom sărbători finalizarea oricărui proiect
Numele localităților aflate în administrație
Negoieşti, Ştefan cel Mare, Bogdana, Rădeana, Gutinaş, Viişoara
Așezarea geografică
Comuna Ștefan cel Mare este situată în aria Subcarpaților de Curbură, în partea de sud-est a Depresiunii Casin, de o parte și de alta a râului Trotuș și cuprinde sate vechi răzăsești de peste 500 ani
Activitati economice si specifice zonei
Agricultura
Creșterea animalelor
Pomicultură
Viticultură
Prelucrarea lemnului
Comerț
Firme reprezentative:
SC Interagroaliment SRL
SC Prodagro Braifner SRL
SC New Est SRL
I.I. Vlasie Razvan Ionel
I.I. Stoica Sorin
S,C, Comactiv SRL
SC Agrotim Prod SRL
Producători locali:
Barbu Marius și Ropotan Neculai (miere de albine)
Botezatu Cătălin (mure)
Petcu Maria (fructe)
Gavrilă Maria (legume)
Ghinea Adrian (Căpșuni)
Bontas Ioan Claudiu
Ciubotaru Ion (ovine)
Niculau Gheorghe (porumb)
Produse locale:
Legume și zarzavat
Fructe
Produse de carmangerie
Oportunități
Relațiile în teritoriu între localitățile componente ale comunei Ștefan cel Mare se realizează pe drumul național DN 11A și pe drumurile comunale și județene existente
Relațiile cu comunele învecinate Gura Văii, Valea Seacă, Mănăstirea Casin, Casin și Buciumi se realizează pe DN 11A și pe drumurile comunale nr: 121, 124, 125, 113, 112 și 120
Comuna Stefan cel Mare se găsește în zona de influență a municipiului Onești, acesta constituind un avantaj din punct de vedere al relațiilor care se pot dezvolta între sat și oraș
De asemenea comuna Ștefan cel Mare are acces la calea ferată ceea ce-i oferă posibilitatea unor relații cu localități indepartate în ceea ce privește transportul de mărfuri și călători
Evenimente
Manifestări dedicate comemorării și sărbătoririi evenimentului „Ziua Eroilor”, eveniment desfășurat de către Primaria Comunei Ștefan cel Mare împreuna cu elevii Școlii Gimnaziale Nr. 1 Negoiești
Manifestări tradiționale cu ocazia Sărbătorilor de Iarna, respectiv primirea colindătorilor în spiritul acestor tradiții și obiceiuri
Manifestări prin care se acordă diplome jubiliare pentru aniversarea a 50 de ani de căsătorie, diplome ce se acordă în cadru festiv
Obiective turistice
Mănăstirea Bogdana (1660-1670), ctitoria boierului Solomon Bârlădeanu
Biserica cu hramul “Sfântul Mihail” (1628) din satul Rădeana
Biserica cu hramul “Sfinții Voievozi” (1817-1818) din satul Gutinas
Biserica de lemn cu hramul “Sfântul Dumitru” (1806) din satul Negoiești
Podul de piatră ce datează din secolul XV-lea
Biblioteca Ion Susanu
Statuia lui Gheorghe Donici
Facilități oferite investitorilor
Drumuri asfaltate
Acces la utilități: apă, curent
Canalizare în satele Rădeana și Viișoara
Acces la DN 11A cu legătura între Municipiile Onești și Adjud
Acces la calea ferată (gară)
Proiecte de investiții
Fonduri Guvernamentale Nerambursabile – Depuse în anul 2024
Eficientizarea sistemului de iluminat public în Comuna Ștefan cel Mare, sat Viișoara și străzile secundare din Rădeana și Gutinaș
Pod beton armat peste râul Trotus, comuna Ștefan cel Mare
Fonduri Guvernamentale Nerambursabile – Finalizate în cursul anului 2024
Centru Socio-Medical, comuna Ștefan cel Mare, județul Bacău
Modernizare și eficientizare sistem de iluminat public în Comuna Ștefan cel Mare
Eficientizarea sistemului de iluminat public în comuna Ștefan cel Mare, localitatile Rădeana, Negoiești și Bogdana, județul Bacău (Et. II)
Fonduri Guvernamentale Nerambursabile – Proiecte in curs de implementare în cursul anului 2024
Refacere și reabilitarea drumurilor pentru eliminarea efectelor inundațiilor în Comuna Ștefan cel Mare, județul Bacău
Reabilitarea termică și modernizarea Școlii Gimnaziale nr. 1 Negoiești, comuna Ștefan cel Mare, județul Bacău
Modernizare drumuri comunale, sătești și de interes local în satele din Comuna Ștefan cel Mare, județul Bacău
Fonduri Externe Nerambursabile – Depuse în anul 2024
Creșterea eficienței energetice la Școala din satul Gutinaș, Comuna Ștefan cel Mare, județul Bacău
Construire miniteren sport la scoala cu clasele I-VIII din satul Gutinas, Comuna Ștefan cel Mare, județul Bacău
Fonduri Externe Nerambursabile - Proiecte in curs de implementare în anul 2024
Construire Centru de zi pentru copii expuși riscului de a fi separați de familie Comuna Ștefan cel Mare
Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale nr. 1 Negoiești din Comuna Ștefan Cel Mare, Județul Bacău
Loc de joacă sat. Viișoara, comuna Ștefan cel Mare
Elaborarea/actualizarea în format GIS a documentațiilor de amenajare a teritoriului și de planificare urbană
Achiziție sistem de monitorizare video în Comuna Ștefan Cel Mare, Județul Bacău