Primăria Ştefăneştii De Jos

38299 Vizualizări
Tip: Comuna
...

Persoane din instituție

Primar: Virgiliu-Mircea-Daniel Gheorghiță
Viceprimar: Răzvan Angel Rababoc
Secretar General: Corina Andreea Gafton
Contabil: Sef Birou. Elena Luminița Drăgan
​Administrator Public: Hovakimyan Vahe

Numele localităților aflate în administrație

Ştefăneştii de Jos, Ştefăneştii de Sus, Creţuleasca

Așezarea geografică

Comuna Ștefăneștii de Jos se află în centrul județului, la nord-est de București, în câmpia Vlăsiei, pe malurile Râului Pasărea, iar relieful ei este cel specific zonei de câmpie. Comuna se întinde pe o suprafață de 29 kmp, localitățile aflându-se de o parte și de alta a bălților formate de râu. La intrarea în Ștefănești se află o pădure (Lipoveanca-Vulpache) pe care se întinde și pe o parte a comunei. Pădurile Runcu și Lipoveanca-Vulpache fac parte din foștii codri ai Vlăsiei. Comuna Stefăneștii de Jos este mărginită la sud-vest de orașul Voluntari, la nord de comuna Dascălu, la est de comuna Afumați și la vest de comuna Tunari.
La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna purta numele de Ștefănești-Lipovățul, făcea parte din plasa Dâmbovița a județului Ilfov și era formată din satele Boldu, Crețulești-Lipovățul, Ștefăneștii de Jos, Ștefăneștii de Sus și Ștefănești-Pasărea, având în total 1714 locuitori, în mare parte țigani de vatră. În comună funcționau o școală mixtă (la Ștefăneștii de Jos) și 3 biserici (la Crețulești-Lipovățul, Ștefăneștii de Jos și Ștefăneștii de Sus). În 1925, Anuarul Socec consemnează comuna în plasa Pantelimon a aceluiași județ, având în componență satele Crețuleasca-Lipovățul, Boltași și Ștefăneștii de Sus, cu o populație de 1956 de locuitori. În 1931, comuna a luat numele de Ștefănești, având în compunere satele Ștefăneștii de Jos, Ștefăneștii de Sus, Crețuleasca și Pasărea-Boltași. 
În 1950, comuna a fost inclusă în raionul 1 Mai al orașului regional București, din care a făcut parte până în 1968. Atunci, a fost inclusă în județul Ilfov, a primit numele actual de Ștefăneștii de Jos și a căpătat actuala componență, după ce satul Pasărea-Boltași a fost desființat și inclus în satul Ștefăneștii de Sus. În 1981, a trecut în Sectorul Agricol Ilfov din subordinea municipiului București, sector devenit în 1997 județul Ilfov.

  • Suprafață: 2979,58 ha
  • Intravilan: 2497,56 ha
  • Extravilan: 482,02 ha
  • Populație: 7200
  • Gospodării: 2500
  • Nr. locuințe: 3000
  • Nr. grădinițe: 2
  • Nr. școli: 3
  • Activitati economice si specifice zonei

    Agricultură
    Pescuit

     

    Logistică
    Producţie şi distribuţie apă plată
    Staţii betoane
    Distribuţie colete
    Distribuție tractoare și utilaje
    Depozitare și distribuție fructe, legume și produse alimentare
    Studiouri cinematografice
    Firme reprezentative:
    SC MEDIAPRO PICTURES SRL
    SC CUMPĂNA 1991 SRL
    SC OPUS LAND DEVELOPMENT SRL
    SC LINDAB SRL
    SC FANCOURIER SRL

     

    Evenimente

    Ziua comunei Ștefăneștii de Jos, împreună cu un festival mesteșugăresc, se organizează în fiecare an, pe data de 8 spetembrie
    Ziua eroilor este organizată în data de 21 mai.

    Obiective turistice

    Patru obiective din comuna Ștefăneștii de Jos sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Ilfov ca monumente de interes local. Două dintre ele sunt situri arheologice:
    - situl de la Crețuleasca, aflat pe malul drept al Râului Pasărea, în marginea vestică a satului, cuprinde o așezare geto-dacică, una daco-romană, una din secolele al III-lea–al IV-lea e.n. și una din secolele al IX-lea–al X-lea;
    - situl de la Ștefăneștii de Jos, aflat în marginea de nord-est a satului, cuprinde așezări din Epoca Bronzului, epoca geto-dacică și secolele al IX-lea–al X-lea.
    Celelalte două obiective sunt clasificate ca monumente de arhitectură:
    - biserica cu hramurile "Sfinții Împărați Constantin și Elena" și "Sfântul Nicolae" din Crețuleasca, construită în 1669 și refăcută în 1818;
    ​- biserica "Sfântul Nicolae"din Ștefăneștii de Sus, ridicată în 1812-1815. 
    Balta Pasărea
    Pădurile Runcu şi Lipoveanca-Vulpache

    Facilități oferite investitorilor

    Investitorii beneficiază de infrastructură rutieră bine dezvoltată, de utilități publice (apă, gaze, canalizare), energie electrică de joasă, medie și înaltă tensiune, rețele de telecomunicații prin fibră optică

    Proiecte de investiții

    Primăria comunei Ștefăneștii de Jos are în derulare un amplu program de asfaltare a străzilor din localitate, de extindere a rețelei de canalizare, de racordare a majorității locuințelor la rețeaua de gaze, canalizare și apă potabilă

    Afaceri Locale