Consiliul Judetean Suceava

Numele localităților aflate în administrație

Administrativ, județul este împărțit în 114 unități administrativ-teritoriale, respectiv 5 municipii - Suceava (reşedinţă de judeţ), Câmpulung Moldovenesc, Fălticeni, Rădăuţi şi Vatra Dornei, 11 oraşe - Broşteni, Cajvana, Dolhasca, Frasin, Gura Humorului, Liteni, Milişăuţi, Siret, Solca, Salcea, Vicovu de Sus, 33 localități componente ale municipiilor și ale orașelor, 98 de comune şi 379 de sate.

Reședința

Situat pe malurile râului de la care și-a luat numele, municipiul Suceava este reședința și totodată cel mai mare centru urban al județului Suceava, fiind localizat în partea central-estică.

Municipiul Suceava se află la intersecția drumurilor europene E85 și E58, la distanța de 432km pe șosea și 450km pe calea ferată de capitala țării, București.

Așezarea geografică

Județul Suceava face parte din Regiunea de dezvoltare Nord-Est, cea mai mare regiune sub aspectul numărului de locuitori și a suprafeței deținute. Beneficiind de o bogată tradiție istorică, culturală și spirituală, județul îmbină în mod armonios tradiționalul cu modernul și trecutul cu prezentul, potențialul acestuia putând fi folosit pentru dezvoltarea infrastructurii, a zonelor rurale, a turismului și a resurselor umane.

Mănăstirile pictate, ouăle încondeiate, portul popular, bucătăria tradițională și tradițiile folclorice, precum și ornamentele astronomice bucovinene care se regăsesc pe casele din Bucovina, constituie comori de patrimoniu românesc.

Suprafaţa judeţului este de 8.553 km2 (3,6% din suprafaţa ţării), fiind al doilea ca mărime din ţară. Din suprafața totală, 3.548,2 km2 reprezintă suprafață agricolă și 4.419,7 km2 reprezintă păduri și alte terenuri cu vegetație forestieră.

Județul Suceava se învecinează la est cu judeţele Iaşi şi Botoşani, la sud cu judeţele Mureş, Harghita şi Neamţ, la vest cu judeţele Maramureş şi Bistriţa-Năsăud, iar la nord cu Republica Ucraina.

Relieful judeţului Suceava se caracterizează printr-o mare varietate şi bogăţie a formelor, respectiv munţi, depresiuni intramontane, dealuri, podişuri, văi terasate şi lunci, cu o diferenţă de nivel între cotele extreme de 1.875 m (de la 225 m la Dolhasca, în albia râului Siret, la 2.100 m în Munţii Călimani - Vf. Pietrosu).

Suprafaţa judeţului se împarte pe formele de relief, astfel:

- zona de munte 53%;

- zona de podiş 30%;

- zona de luncă 17%.

Zona montană, care este preponderentă, se caracterizează prin forme de relief deosebit de pitoreşti, printr-un grad ridicat de acoperire cu păduri ce adăpostesc un bogat fond cinegetic şi prin prezenţa în numeroase zone a unor valoroase resurse balneare.

Pădurea a avut un rol însemnat în închegarea culturii materiale și spirituale și a influențat în mod hotărâtor arhitectura populară bucovineană. Mineritul, păstoritul, valorificarea importantului potențial hidroenergetic și muncile forestiere sunt câteva dintre activitățile economice ale arealului. De asemenea, ramurile agricole cum sunt cultivarea terenurilor, pomicultura, creșterea animalelor sau apicultura și valorificarea produselor astfel obținute, au îndelungate tradiții în zona de munte. Străvechile mici meșteșuguri din sfera prelucrării lemnului, din industria textilă sau cea a pielăriei, a ceramicii, a articolelor de artizanat sau a produselor alimentare cu specific local, sunt activități cu vechi tradiții în această zonă.

Regiunea muntoasă cuprinde masivele Suhard şi Călimani, Obcina Mestecăniş, masivele Giumalău-Rarău, Obcina Feredeului, Obcina Mare, Munţii Stănişoarei, Depresiunea Dornelor.

Raportat la marile unităţi geografice ale ţării, teritoriul judeţului Suceava se suprapune parţial Carpaţilor Orientali şi Podişului Sucevei, așezarea sa geografică determinând caracterul răcoros al climei.

Spaţiul geografic al judeţului aparţine aproape în egală măsură sectorului cu climă continentală (partea de est) şi celui cu climă continental moderată (partea de vest).

Judeţul Suceava ocupă un loc distinct în economia românească datorită diversităţii şi, în unele cazuri, bogăţiei resurselor sale naturale.

Fondul forestier reprezintă peste 53% din suprafaţa judeţului, însemnând 6,9% din întregul potenţial silvic al României, ocupând din acest punct de vedere locul I pe ţară.

În subsol se găsesc zăcăminte de mangan, minereuri cuprifere, sulf, barită, sare, gaze naturale, ape minerale, minereu uranifer, etc. În zona de contact cu vulcanitele neogene apar numeroase izvoare minerale carbogazoase, iar din masivele calcaroase se extrag materiale de construcţii.

Subsolul judeţului Suceava conţine rezerve mari de ape minerale, carbogazoase şi necarbogazoase, renumite prin efectele lor terapeutice. Apele minerale carbogazoase formează cea mai bogată zestre de ape minerale din judeţ. Aria de răspândire a acestora cuprinde suprafeţe întinse din zona cristalino-mezozoică de la nord şi est de masivul Călimani. În Depresiunea Dornelor există peste 40 de izvoare de acest tip, dintre care cele mai cunoscute se află în Dorna Candreni, Poiana Negrii, Poiana Vinului, Poiana Coşnei, Neagra Şarului.

Reţeaua hidrografică însumează 3.092 km, principalele cursuri de apă ce străbat judeţul fiind: râul Siret (de la N la S) şi afluenţii săi, râurile Suceava, Şomuzu Mare, Moldova, Bistriţa (curgând de la NV spre SE).

Pe teritoriul judeţului Suceava există un număr de 29 de arii naturale protejate, de interes naţional, respectiv rezervaţii botanice, rezervaţii forestiere, rezervaţii geologice, rezervaţii paleontologice și o rezervaţie ştiinţifică. Unic în lume datorită reliefului, florei, faunei și climei sale, Parcul Naţional Călimani are o suprafaţă totală de 24.041 ha, din care 10.700 ha pe teritoriul comunelor Poiana Stampei şi Şarul Dornei din judeţul Suceava.

Judeţul Suceava dispune de 5 puncte de trecere simplificată a frontierei de stat cu Ucraina în localităţile Izvoarele Sucevei, Ulma, Climăuţi, Vicovu de Sus şi Văşcăuţi şi de 2 puncte de trecere deschise traficului internaţional la Siret şi Vicşani.

Istoric

Bucovina a constituit nucleul Țării Moldovei în secolele XIV-XVI, aici fiind situate vechile capitale domnești Siret și Suceava și unele dintre cele mai importante mănăstiri ctitorite de voievozii din dinastia Mușatinilor (Putna, Voroneț, Sucevița, Moldovița sau Humor).

Chiar și după mutarea capitalei la Iași, partea de nord-vest a Moldovei a continuat să dețină un rol strategic și economic important în cadrul țării. Pe aici treceau drumurile comerciale spre Polonia și nordul Transilvaniei și tot aici activa una dintre cele mai vechi și bogate eparhii ale Bisericii Ortodoxe din Moldova, Episcopia de Rădăuți.

Istoria Bucovinei ca entitate distinctă începe în anul 1774, odată cu anexarea celei mai mari părți a ținuturilor Cernăuți și Suceava și a fostelor ocoale, devenite ținuturi, Câmpulung - Cernăuți (sau Câmpulung Rusesc) și Câmpulung - Suceava, de către Imperiul Habsburgic.

În hărțile secolului al XVIII-lea, toponimul „Bucovina” (Bukowina Wald, Bois de Bukawina etc.) desemna zona împădurită aflată la nord-est de Cernăuți, între Sadagura și Hotin. Ulterior, în timpul administrației austriece, numele a ajuns să fie folosit pentru întregul teritoriu moldovenesc alipit.

Din martie 1849, Bucovina devine provincie autonomă cu statut special, depinzând direct de coroana imperială austriacă.

Bucovina era împărţită în două ţinuturi - Suceava şi Cernăuţi.

Oraşul Suceava era reşedinţa ţinutului cu acelaşi nume, cuprinzând mai multe ocoale

Unirea Bucovinei cu România a creat cadrul naţional propice dezvoltării mai rapide a societăţii româneşti contemporane şi din acest punct de vedere se poate aprecia că unirea din 1918 a deschis şi un nou capitol în istoria ţinuturilor Sucevei.

În ajunul celui de-al doilea război mondial, oraşul Suceava era mai mult un centru negustoresc, unde se făcea schimbul produselor din zona de munte şi de câmpie, industria oraşului fiind reprezentată doar de două mori, o fabrică de mezeluri, o mică fabrică de zahăr, una de vopsele minerale, o presă de ulei, două tăbăcării şi mai multe ateliere meşteşugăreşti.

După cel de-al doilea război mondial, Suceava cunoaşte o dezvoltare economico-socială, la început ca regiune cuprinzând şi zona Botoşani, apoi ca judeţ din anul 1968 (fără judeţul Botoşani), astfel că în partea de nord-est a oraşului, pe malul Sucevei şi în vest, în zona Şcheia, s-au concentrat cele mai importante obiective industriale ce prelucrau materii prime din această parte a ţării (fabrici de hârtie, de prelucrare a lemnului, piese de schimb pentru maşini şi utilaje, sticlărie, industrie alimentară, industrie uşoară).