Consiliul Judetean Harghita

Așezarea geografică

Despre județul Harghita putem spune că se localizează în mijlocul Transilvaniei, în partea de est a României, nefiind un secret nici faptul că teritoriul său este de 6.639 km2, iar în anul 2011 avea 310.867 de locuitori.

Conform datelor cartotecii, județul se compune din 9 orașe, din care 4 municipii, 58 localități și 236 de sate. S-a înființat în anul 1968, numele nu-i este străvechi, însă face referire la Munții Harghita, cel de-al doilea cel mai înalt vârf aparține acestui lanț muntos (Harghita Mădăraș 1801 m); vârful Rățitiș (Munții Călimani, 2021 m) – cel mai înalt din județ îl depășește doar cu puțin.

Putem deja să coborâm, chiar dacă mai sunt vârfuri reprezentative ale lanțurilor muntoase de pe teritoriul județului, respectiv limita estică a grupei Carpaților Orientali; partea vestică a județului prezintă forme de relief mai blânde, dealuri (Odorhei), iar un ingredient aparte al județului este reprezentat de „bazinul harghitean”, care se întinde dinspre nord spre sud, pe linia Bilbor – Borsec – Gheorgheni – Ciuc.

Județul Harghita este în același timp blând și dur, depinde de regiunea în care te afli, mai aproape sau departe de cer,oamenii sunt atrași de centrele economico-sociale, rareori preferă să trăiască în medii mai retrase, cu aer curat. Spunem că avem o climă temperat-continentală, vânturile bat de la vest și tot aici se găsește polul frigului din România: localitățile Joseni și Miercurea-Ciuc rivalizează adesea în atingerea temperaturii de -40 de grade Celsius, șansele fiind schimbătoare. Zăpada, nu o dată, a zăbovit aici 120-150 de zile, motiv pentru care rezervele de apă sunt bogate, iar în imediata apropiere curg râurile Mureș și Olt, iar pe malurile Homorodului și al Târnavelor s-au format văi care fac din acest colț de țară unul foarte atractiv.

Începând cu munții de origine vulcanică, pe lângă frumusețea naturii ieșită din comun, cum ar fi lacul Sfânta Ana din Ciomatu Mare sau Tinovul Mohoș, sutele de izvoare de apă minerală – pe lângă valoare umană – reprezintă bogății care contribuie la păstrarea până în zilele noastre, a identității locale și a legendarei mândrii secuiești. Se completează cu istoria aparte și frumusețea aparte a Lacului Roșu și a împrejurimilor, oferind pe tavă binecuvântările speranțelor investite în turismul din regiune.

Nu suferă de lipsuri nici fauna, ori flora,chiar dacă clima din Harghita nu este prea blândă cu plantele cultivate în zonele rurale; din pricina numărului relativ mic al zilelor însorite, majoritatea fructelor și legumelor de pe piețele județului provine de pe meleagurile cu un climat mai blând, însă cartoful rămâne valuta fidelă de schimb a harghiteanului, reprezentând ajutorul în caz de necesitate.

Având la bază principiul reciprocității, județul Harghita își primește cu drag vizitatorii, împărtășindu-le acestora din valorile culturale și naturale de care dispune; pot fi admirate și evaluate sutele de clădiri istorice, mai mult, acestea pot fi fotografiate, plăcute pot fi obținute amintiri în stațiunile balneare, impresii perene despre tradiții și obiceiuri, despre simplitatea preparatelor gastronomice, dar gustoase, dar și ospitalitatea secuiască.

Efortul de creare a valorilor ocupă tot mai mult teren în județul Harghita, pe lângă progresul tehnic, cel al științei, al provocărilor reprezentate de epoca modernă, totuși „atuurile” zonei rurale au rămas lemnul, materialele de construcții, lutul și sarea.

Caracteristic cartotecii îi este faptul că baza de date se umple rapid, textul fiind încă de la început exhaustiv, însă toate datele îți ocupă locul cu speranța că în spatele imaginilor din carte pot zugrăvi viața promițătoare, de zi cu zi a omului care trăiește în Harghita.

Activitati economice si specifice zonei

Ce să faci

Pistă de bob - Toplița

Pista de bob din Toplița funcționează în cadrul Pensiunii Baciu din Toplița, și este cea mai lungă pistă de bob din România.  Lungimea este de peste 1800 m (se adaugă curbele).

Pista are o secțiune de coborâre, cea mai mare parte prin pădure, sania ajungând până la viteza de 40 km/h și o secțiune de urcare lentă. Circuitul urcare-coborâre durează aproximativ 8 minute.

Ture cu sania trasă de câini husky

Huskyul siberian este un caine de dimensiuni medii, are blana deasa si este originar din nord-estul Siberiei.

Este usor de recunoscut datorita urechilor specifice, blana a carei culoare poate oscila intre alb si negru. Sunt niste animale exceptionale, care in hamuri pot calatori distante surprinzator de mari cu viteza medie si incarcatura mica. Ochii lor dau dovada de blandete si intr-adevar sunt niste animale de companie spectaculoase. Crescatorii lor ii apreciaza enorm.

Momentan, avem 22 caini la dispozitie pentru ture si cu ajutorul lor umblam toata ziua prin Muntii Harghitei.

Ture cu sania trasa de caini in Harghita!

Plimbări cu sania trasă de cai – Borsec

Cei dornici să facă parte dintr-o poveste de iarnă, ascultând scârțâitul zăpezii sub tălpicii saniei și clinchetele de zurgălăi pe Aleea Îndrăgostiților, pot profita de aceste plimbări în sezonul rece.

Tuşnad Military Tours

Vrei să trăieşti o experienţă nouă sau vrei o idee bună de cadou memorabil?

Te invităm la Băile Tuşnad, la o plimbare cu un fost vehicul de transport de trupe al armatelor suedeze şi norvegiene.

Acest monstru este un VOLVO BV 202, a fost conceput pentru operaţiuni militare în zone cu temperaturi reduse fiind capabil să depăşească obstacole de 1.1 m.

Datorită caracteristicilor sale amfibiene şi greutăţii reduse, răspândite pe cele patru şenilete de cauciuc, terenurile mlaştinoase sau extrem înzepăzite pot fi depăşite cu uşurinţă.

Unde vehiculele grele şenilate, Mercedes G, sau Land Rover Defender îşi ating limitele şi se împotmolesc, VOLVO BV 202 (SNOWCAT) îşi continuă drumul.

Iar dacă eşti pasionat de arme, poţi intra în pielea unui lunetist şi să-ţi încerci abilităţile de tragere.

Este un program pentru toate anotimpurile, vârstele şi genurile, în special recomandat pentru vreme rea. Cu cât plouă sau ninge mai mult şi e mai mare noroiul / zăpada cu atât e mai tare distracţia.

Plimbarea cu şenilata în zona Băile Tuşnad de apr. 45 minute include:

- plimbare cu şenilata în pădure

- tragere cu puşcă airsoft

- răsfăţ culinar în natură

Acvila de munte: observare şi fotografiere

Acvila de munte este una dintre cele mai mari şi cele mai timide specii de răpitoare cuibăritoare în România. Efectivele fiind estimate la numai 90 -150 perechi, cele mai bune şanse de a observa şi de a fotografia această specie rară de acvilă în natură este la punctele de hrănire. Pânda noastră din Carpaţii Orientali este amplasată în apropierea oraşului Odorheiu Secuiesc unde chiar şi 3 acvile s-au hrănit în cele mai bune zile. Punctul de hrănire aici a fost stabilit încă din 2016, iar acvilele s-au obişnuit să-l frecventeze, în special în timpul iernii, când vremea devine puţin mai caldă după perioade foarte reci. Alte specii care pot apărea la pândă sunt corbul, coţofana, vulpea, cerbul sau mistreţul.

Observatorul de urşi Băile Tuşnad

Observatorul de urşi din Băile Tuşnad funcţionează cu un succes uriaş din mai 2017. Acesta a fost proiectat de faimosul fotograf peisagist şi arhitect al punctelor de observare a animalelor sălbatice, Bence Máté.

Din observatorul închis, acoperit şi creat pentru a oferi siguranţă pe durata observării ursului, se poate fotografia confortabil ursul în mediul său natural, prin geamurile mari de sticlă, chiar şi pe vreme ploioasă.

Deşi funcţionează ca un punct de observare a animalelor pentru turişti, din punct de vedere fotografic este cel mai bun loc de observare al ursului din Transilvania şi poate în lumea întreagă.

Programul începe cu două ore înainte de apus şi în acest fel programul poate fi adaptat foarte bine la alte activităţi turistice. De exemplu, vizitarea Lacului Sfânta Ana sau a Tinovului Mohoş, aceste locuri nefiind niciodată omise de turiştii care vin în zonă. Se poate combina la fel de bine și cu un picnic cu căruţa sau cu vizitarea fabricii de bere Csíki.

Atracții turistice

Lacul Roșu

Lacul Roșu este una dintr-e cele mai mare lac de baraj natural format pe teritoriul României și face parte din Parcul Național Cheile Bicazului-Hășmaș. Este situat la poalele muntelui Hășmașul Mare, în apropierea Cheilor Bicazului, la 26 km de orașul Gheorgheni, fiind accesibil de pe drumul național DN12C.

Lacul s-a format în anul 1837, în urma unor furtuni și ploi torențiale, prin surparea unei porțiuni din muntele Ghilcoș spre poalele masivului Suhard, barând valea râului Bicaz.

Denumirea lacului atât în limba română, cât şi în limba maghiară, provine ori de la muntele Ghilcoş (Ucigaşul), ori de la pârâul Roşu (Verescheu). Astfel, în 1864 apare sub denumirea Lacul Pietrii Roşii, mai târziu a fost denumit Lacul Ucigaş precum şi Tăul Roşu. Din 1936 este denumit oficial Lacul Roşu. 

Culoarea roșie a lacului este dată de argilele bogate în oxizi de fier, aduse de Pârâul Roșu și depozitate în lac. Totodată, rocile de aceeași culoare ale masivului Suhard accentuează culoarea roșie a lacului.

Priveliștea este spectaculoasă datorită pădurii scufundate în lac, din care se mai văd din loc în loc trunchiurile molizilor ce străpung luciul apei, dând lacului un aspect unic în peisajul lacustru românesc.

Lacul are forma literei L și două brațe: Brațul Valea Oii, cu o lungime de 900 m și Brațul Valea Suhardului ce măsoară 438 m.

Format la altitudinea de 983 m într-o depresiune cu un climat predominant subalpin, lacul are o suprafață de 12,6 ha, o lungime de 2,5 km și o lățime de 100-200 m, un volum de 680.000 metri cubi și o adâncime maximă de 10,5 metri.

Suprafața lacului se micșorează de la an la an din cauza fenomenului de colmatare, prin aluviunile depuse de râurile ce se varsă în lac.

În aval de Lacul Roșu încep Cheile Bicazului, 6 km de chei spectaculoase în Carpații Orientali, pe valea râului Bicaz, care fac legătura între Transilvania și Moldova, și care, împreună, formează un ansamblu turistic unicat în România.

Tot aici se află și stațiunea cu același nume, care beneficiază din plin de clima subalpină și oferă amatorilor de drumeție itinerarii deosebit de atrăgătoare. 

Lacul Sfânta Ana

Lacul Sfânta Ana, situat în craterul Ciomatului Mare, este singurul lac de origine vulcanică din Europa Centrală și de Est, fiind cel mai vizitat obiectiv turistic al Ţinutului Secuiesc.

Este înconjurat de pereții abrupți ai conului vulcanic al muntelui Ciomat, cu câteva vârfuri mai înalte: Ciomatul Mare (1301 m), Ciomatul Mic (1238 m), dealul Tata (1174 m) sau Piscul Pietros (1125 m). 

Unic în Europa, lacul se află la 946 m altitudine, având un diametru de 1737 m, iar adâncimea lui cea mai mare fiind de 7 m. 

De pe marginea craterului, 13 pâraie cu caracter temporar, formate în urma averselor, aduc apa şi pietrişul în lac. Lacul este alimentat din apă de ploaie şi din apa rezultată în urma topirii zăpezilor. 

Pe marginea nordică şi pe cea vestică a început procesul de sedimentare a lacului, fundul lacului fiind acoperit de un strat de nămol din ce în ce mai gros. Adâncimea lacului măsoară în prezent 6,5 m în punctul cel mai adânc.

Pe timp frumos, mai ales fără vânt, se pot observa bule de gaz, care se ridică de pe fundul lacului și care sunt de fapt manifestări ale activității post-vulcanice. În partea de nord, nord-est a lacului se poate observa un strat de turbă plutitoare care are o grosime de aproximativ un metru.

Barajul Zetea

Barajul de la Zetea este singurul lac artificial din zona superioară a Târnavei Mari. Lucrările de construcţie ale barajului au început în anul 1976, finalizându-se abia în 1992. Scopul construirii acestui baraj a fost apărarea împotriva inundaţiilor şi controlul nivelului râului. Barajul apără localităţile situate în valea Târnavei Mari de inundaţii, iar în caz de secetă asigură debitul normal al apei.

La început, fauna piscicolă era alcătuită din peştii migratori din pârâuri. Cantitatea cea mai semnificativă o reprezintă cleanul, apoi ca proporţie a populaţiei piscicole urmează păstrăvul. Lacul a fost populat şi cu alte specii mai mici, cum ar fi plevuşcă, beldiţă, albişoară, mreană vânătă, dar fauna piscicolă s-a îmbogăţit şi cu caras, crap, şalău, ştiucă, scobar, plătică, mihalţ, chiar şi cu biban. Se poate pescui atât de pe mal, cât şi din barcă, acestea fiind utilizate mai ales de către pescarii care folosesc rotativele sau muscăritul.

Rezervația Naturală Dealul Sării

Muntele de Sare de la Praid este una dintre cele mai spectaculoase zone din Transilvania. Suprafața de 66 hectare a rezervației naturale se află la sud-vest de stațiunea turistică Praid și se suprapune peste domul de sare Muntele de Sare (576 m). 

Muntele de Sare a ajuns să fie un dom separat datorită pârâului Corund și a activității umane. Aici puteți găsi doline în sare, chei în sare, spălări de versant în sare, izvoare de apă sărată, etc. Defileul de sare se află în partea de sud-vest a rezervației, format de pârâul Corund, care a retezat muntele de sare, treptat adâncindu-se, lăsând în urmă pereți abrupți de sare, stânci de sare albe, spectaculoase. De demult, în chei, se făcea exploatare la suprafață. 

Încă se mai pot observa urmele galeriei Elisabeta, de-a lungul căreia s-au format peșteri mici în sare, curgeri de sare și noroioase. Adâncimea acestui sâmbure de sare este de 3 kilometri, având o formă elipsoidală, al cărui diametru este de 1,2 și 1,4 kilometri. Raritatea zonei sporește datorită speciilor de plante care cresc pe soluri sărate.

În imediata apropiere a Centrului Wellness - viitoarelor băi, pe marginea nord-vestică a Muntelui de Sare se deschide traseul ecodidactic al Canionului de sare cu un punct de intrare, adică o mică clădire cu funcţie de centru de informare şi vizitare, folosită de custodia ariei protejate.

Traseul în lungime de cca. 1 km are 7 puncte de interes prezentate în perioada iunie–octombrie de către personalul custodiei.

Canionul de Sare s-au format şi datorită activităţii omului: săpăturile rămase după exploatarea sării s-au umplut cu apă de ploaie care le-a dizvolat, lărgindu-le. 

Acestea s-au transformat în adevărate lanţuri de lacuri. În valea dintre lacuri s-a format canionul sării, adâncit apoi de pârâul Corund. Aici s-au organizat clăci pentru reabilitarea băilor cu nămol.

Printre superbele formaţiuni create în sare cresc plante halofile, cum ar fi Salicornia herbacea (brânca).

Cheile Vârghișului

Cheile Vârghișului se află în Grupa sudică a Carpaților Orientali, în Munții Perșani (1292 m). S-au dezvoltat pe calcare jurasice și au o lungime de 4 km. 

Se află la limita județului Harghita cu Covasna.

Cheile Vârghișului și peșterile din chei alcătuiesc o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei IV-a IUCN (rezervație naturală), are o suprafață totală de 800 ha și se suprapune cu aria protejată Natura 2000 RO SPA 0027 Dealurile Homoroadelor.

Cheile Vârghișului ascund un număr de aproape 130 de peșteri, dintre care 4 sunt deschise și este interzisă vizitarea acestora fără echipament corespunzător (căști, frontale, încălțăminte de drumeție sau cizme de cauciuc).

Piatra Singuratică

Pe lângă obiectivele montane mai cunoscute ale Ţinutului Secuiesc, cum ar fi Munţii Harghitei, Cheile Bicazului, Lacu Roşu sau Lacul Sfânta Ana, această regiune mai ascunde multe obiective turistice demne de admiraţie. Printre acestea se numără şi Masivul Hăşmas, cunoscut printre iubitorii drumeţiilor mai ales datorită obiectivului turistic numărul unu al acestor munţi, Piatra Singuratică. Sunt de asemenea des străbătute cărările Hăşmaşului Mare, Hăşmaşului Negru, cele ale Vârfului Ascuţit (Ecem) sau cele aflate la baza fascinantului grohotiş Moara Dracului.

Cabana construită la picioarele Pietrei Singuratice reprezintă un important punct de întâlnire a mai multor trasee turistice, având totodată o privelişte fascinantă atât spre Depresiunea Ciucului, cât şi spre munţii Ciucaş, Bucegi, Piatra Craiului, etc.

Traseele turistice marcate nu reprezintă niciun pericol, ele putând fi parcurse fără probleme de către orice turist obişnuit cu cărările munţilor. Nu acelaşi lucru se poate spune despre escaladarea hornului Pietrei Singuratice.

Cu toate că în vara anului 2008 traseul a fost prevăzut cu cabluri din oţel, escaladarea acestei porţiuni impune îndemânare, forţă fizică şi multă atenţie din partea căţărătorilor amatori. Cei care ajung cu bine pe vârful aflat la 1608 m altitudine vor fi răsplătiţi de o panoramă intr-adevăr copleşitoare.

Sursa: visitharghita.com

Economia ţării este stăpânită de macrotensiuni: criză economică, inflaţia galopantă, scăderea producţiei interne şi creşterea alarmantă a şomajului, deficite bugetare, deficite ale balanţei de plăţi. Desigur aceaste influenţe s-au reflectat şi în viaţa economică şi socială a judeţului, volumul producţiei şi al exportului s-au redus simţitor, iar şomajul a devenit un element integrant al vieţii cotidiene.

INDUSTRIA

Activităţile industriale s-au dezvoltat în ceea ce priveşte exploatarea şi industrializarea (prelucrarea) lemnului, industria alimentară, textilă, de tricotaje şi confecţii.

Ponderea industriei în economia judetului de-a lungul anilor trecuţi a evoluat ascendent, astfel că în prezent pe lângă principalele ramuri industriale nemijlocit legate de resursele naturale, activitatea industrială este reprezentată prin mai toate ramurile sale.

Ponderea cea mai însemnată din producţia industrială a judeţului revine exploatării şi prelucrării lemnului, pe baza resurselor de materii prime existente în teritoriu. Cote mai mici sunt deţinute de ramura extractivă, de metalurgie, industria produselor electrotehnice, electronice şi de mecanică fină, a produselor chimice şi petrochimice şi altele.

În comparaţie cu anii precedenţi, se constată o diminuare simţitoare a activităţii în industria prelucrării metalelor şi a construcţiilor de maşini, respectiv a început un proces de stagnare în domeniul prelucrării lemnului, al producţiei de ţesături şi confecţii textile, al produselor din carne si lapte, precum şi de băuturi alcoolice, stagnare cauzată de reducerea cererii atât pe piaţa internă cât şi pe cea externă.

O parte din aceste produse sunt valorificate la export, iar încrederea clienţilor câştigată de-a lungul anilor este influenţată de efectele crizei din ţările respective.

AGRICULTURA

O ramură cu tradiţie în economia judetului o reprezintă agricultura.

Terenul agricol al judetului Harghita cuprinde 406,4 mii hectare, din care 92,7 mii ha teren arabil, revenind în medie circa 1,15 ha pe locuitor. Pajiştile naturale ocupă 312,3 mii ha asigurând conditii deosebit de favorabile creşterii animalelor, sector preponderent în formarea veniturilor populaţiei.

În ceea ce priveşte structura culturilor, există o diferenţiere între zonele din judeţ.

În zona Odorheiu-Secuiesc şi Cristuru-Secuiesc, unde clima este mai blândă, cerealele păioase şi porumbul ocupă cea mai mare parte a suprafeţelor arabile, alături de legume, sfeclă de zahăr, in pentru fuior şi cartofi.

În zonele Ciucului, Gheorgheni si Topliţa culturile păioase (grâul de toamnă, orzoaica, ovăzul) şi cartoful ocupă locul principal în asolament, fiind urmat de in pentru fuior şi sfeclă de zahăr. Cartoful de consum şi de seminţe de categorii biologice superiore se cultivă pe suprafeţe mari în localităţile Tuşnad, Sânmartin, Sânsimion şi Miercurea Ciuc.

Creşterea animalelor este o îndeletnicire primordială, dar efectivele de animale s-au redus simţitor comparativ cu anii precedenţi. Materia primă provenită din acest sector se prelucrează în totalitate în sectorul privat, fiind comercializată tot în această formă.

COMERŢUL ŞI SERVICIILE PUBLICE

Vânzările de mărfuri prin comerţul cu amănuntul, care exprimă sintetic starea de echilibru fizic şi structural pe piaţa bunurilor de consum şi reflectă stadiul evoluţiei economice, dar mai ales, percepţia socială asupra acesteia, au scăzut în continuu.

Influenţele înregistrate ca urmare a eliminării subvenţiilor bugetare, liberalizării adaosului comercial, menţinerii taxei pe valoarea adăugată la un nivel ridicat în cazul produselor alimentare de bază, deteriorării cursului de schimb al leului, au determinat explozia preţurilor cu amănuntul, şi îşi manifestă efectele şi prin reducerea drastică a marjelor de profit.

Creşterea mai accentuată a preţurilor de consum în raport cu cea a salariilor şi pensiilor, care constituie cea mai mare parte a veniturilor populaţiei, precum şi creşterea galopantă a şomajului au determinat, pe de o parte, reducerea cererii solvabile, iar pe de altă parte, modificarea priorităţilor în structura de cheltuieli a bugetelor de familie, crescând cheltuielile pentru achiziţionarea produselor alimentare.

Volumul vânzãrilor pe piaţa ţărăneascã s-a redus îndeosebi la legume şi produse vegetale, fiind concurate de importuri, deşi judeţul Harghita posedă un potenţial ridicat în cultivarea şi comercializarea legumelor.

Reţeaua de unităţi pentru comerţul cu amănuntul, după o perioadă de extindere, mai ales în cazul unităţilor mici, înregistrează o evoluţie descendentă, foarte multe magazine alimentare mici fiind închise. Se constată în schimb pătrunderea şi dezvoltarea reţelelor de tip supermarket, cu menţiunea că produsele comercializate de aceste unităţi sunt în foarte mare măsură produse importate.

Locuitorii judeţului au avut din totdeauna legături comerciale cu ţinuturile vecine.

Bogăţiile naturale ale acestor zone, în special pădurile de fag şi brad, au permis ca valorificarea produselor lemnoase să fie o sursă importantă de venituri pentru populaţie. Oraşele si comunele judeţului, în special pe văile Mureşului si Oltului au constituit o bună piaţă pentru grâu, porumb, fructe, zarzavaturi si vinuri aduse din judeţele învecinate, din Moldova, Ţara Bârsei si Văile Târnavelor.

O bună parte a schimburilor comerciale se desfăşoară din timpuri străvechi în târguri, bâlciuri şi iarmaroace. Din produsele specifice târgurilor şi pieţelor cele mai semnificative sînt ceramica popularã din Corund si Dăneşti, uneltele din lemn, ciuberele, ţesăturile din cânepă şi in şi persele produse alimentare.

Potenţialul economic al judeţului Harghita – în perioada viitoare –ar putea fi axat pe dezvoltarea şi persificarea :

• prestărilor de servicii pentru populaţie de către microîntreprinderi, întreprinderi mici şi mijlocii şi unităţi de tip cooperatist;

• producţiei produselor agricole specifice în zonă, prin comercializarea acestora în judeţ dar şi în alte zone ale ţării, mai ales prin unităţi alimentare mici, eventual prin supermarketuri;

• turismului, mai ales agroturismului, prin valorificarea bogăţiilor naturale zonale.

Evenimente

Crăciunul în Ținutul Secuiesc

Din prima zi de Crăciun şi până la Bobotează, copiii umblă cu "Steaua", iar cei mai mari cu "Cerbul" cu coarnele împodobite cu zurgălăi şi ciucuri, clănţănind din dinţi şi învârtindu-se pe loc, să îşi veselească gazdele. Sunt obiceiuri vechi de sute de ani, la care românii din nordul judeţului Harghita şi ceangăii din Valea Ghimeşului nu au renunţat, grupurile vesele şi gălăgioase de colindători dând farmec sărbătorilor de iarnă.

În perioada Crăciunului, două obiceiuri se disting în tradiţia comunităţii maghiare: "Betleemul" şi "Az aprószentek" sau "Biciuirea fetelor".

"Betleemul" prezintă naşterea Pruncului Iisus. Macheta unei biserici catolice, construită din carton sau scânduri uşoare şi simbolizând oraşul în care s-a născut Mântuitorul, este purtată din casă în casă, iar colindătorii, costumaţi în Iosif şi Maria, în păstori şi cei trei crai de la răsărit, rememorează povestea biblică.

"Az aprószentek" este un obicei destinat tinerilor înaintea căsătoriei. Cete de băieţi îmbrăcaţi de sărbătoare colindă în casele fetelor cu câte o nuia împodobită cu panglici colorate, predominant roşii - pentru că obiceiul vizează pasiunea şi dragostea -, spun texte rituale şi urează.

Fărșangul

Fărșangul se păstrează de secole, când cu ocazia șezătorilor se dădea frâu liber la jocuri, cântece, dans și voie bună.

Fărșangul se încheia la lăsata secului, iar ultima șezătoare căpăta amploarea unei nunți mai mici, când se pregăteau prăjituri, sarmale și se cinstea cu băuturi. Atmosfera se încingea cu muzica și dansul până dimineața. După aceasta toată comunitatea era angrenată în petrecerea de îngropare a fărșangului prin care își luau rămas bun de la săptămânile vesele.

„Îngroparea fărșangului” se numără printre cele mai spectaculoase sărbători din județul Harghita, ocazie cu care revin și fiii satului mutați din zonă. Elementul central al obiceiului este marioneta, o păpușă din paie îmbrăcată și decorată cu lux de detalii, de la șosete până la pălărie, denumită de obicei Illyés sau Döme. Aceasta simbolizează fărșangul și este „bocită ”de toată comunitatea deghizată într-un alai funebru ca la o înmormântare adevărată.

La sfârșit, „Illyés” este dezbrăcat, iar din paie se face un foc în jurul căruia se cântă și se dansează. Alaiul mai trece o dată prin sat și cheamă locuitorii la Balul Fărșangului.

Obiceiuri de Paști

Joia mare este ziua trădării şi omorârii lui Isus, în amintirea acestor evenimente în zona Ciucului de Sus (satul Mădăraș) se ţine Cina Domnului, prin gătire şi rugăciune în comun.

Vinerea mare este ziua vegherii trupului sfânt. În satele din zona Miercurea Ciuc (Sântimbru-Ciuc, Sâncrăieni, Sândominic) şi Gheorgheni (Joseni), flăcăi necăsătoriţi, îmbrăcaţi în port şi „înarmaţi” cu arme din lemn veghează trupul neînsufleţit al lui Isus începând de la slujba din vinerea mare, până la Înviere.

O altă tradiție păstrată și astăzi nu doar în satele secuiești, ci și la oraș, este cea a stropirii fetelor – eveniment care are loc în a doua zi de Paști. Flăcăii și bărbații își încep dimineața celei de-a doua zile de Paști mergând împreună “la stropit”. Așezat într-o căruță împodobită frumos cu crengi de brad, flăcăul intră în fiecare curte și stropește fetele și femeile cu apă curată, rostind diferite incantații.

Slujba de Rusalii de la Şumuleu Ciuc

Pelerinajul de Rusalii la Șumuleu Ciuc a început în 1567, un jurământ de pelerinaj al secuiilor pentru protecția credinței lor catolice, care a devenit cel mai semnificativ pelerinaj al maghiarilor din 1990. 

Potrivit cronicilor, din Joseni a pornit primul pelerinaj de sâmbăta Rusaliilor cu conducerea popii Ștefan, în anul 1567, în urmă cu mai mult de 450 de ani. Domnitorul János Zsigmond a vrut să treacă cu forța pe toți locuitorii zonei Ciucului la religia unitariană și a trimis o oaste pentru prinderea căpitanului Ciucului. Preotul din aceea vreme din Joseni, Ștefan, a adunat locuitorii din Joseni și din împrejurimi și a pornit către Șumuleu Ciuc să se confrunte cu oastea domnitorului, însă până la urmă lupta nu a avut loc, pentru că conducătorii au concis că lupta dintre frați nu-și are rostul. Retragerea oastei domnitorului este considerată până în zilele noatre un miracol mulțumit Sfintei Fecioare Maria, iar preotul Ștefan a făgăduit că în fiecare an, de sâmbăta penticostală își va conduce enoriașii din zona Gheorgheni la Șumuleu Ciuc, la hram. De această întâmplare se leagă și semnificația ramurilor, pe care pelerinii și le rup de muntele Șumuleului. Când oastea s-a retras, au trimis un vestitor la biserica din Joseni , unde au rămas femeile, copiii și bătrânii, să se roage. Vestitorul a vestit din depărtare, cu ramura din mână, că pericolul a trecut. 

În anii 1990, biserica franciscană din Șumuleu Ciuc și regiunea înconjurătoare nu mai puteau adăposti sute de mii de pelerini. În 1993, a fost construit un altar la munții Șumuleu-Mare și Șumuleu-Mic. De atunci celebrarea Euharistiei se desfășoară în aer liber.

Obiective turistice

Parcul Mini Transilvania

Fă turul Ardealului într-o singură zi!

Parcul Mini Transilvania este singurul parc tematic, multicultural, cu machete ale unor clădiri istorice din România. Este situat la Băile Szejke, în apropierea orașului Odorheiu Secuiesc.

Pe o suprafaţă de 8000 m2 vă oferim:

- expoziție în aer liber, cuprinzând peste 80 de machete ale unor clădiri reprezentantive din Transilvania, cu un traseu printre aceste “mini clădiri”, monumente istorice şi de arhitectură, incluse în Patrimoniul UNESCO sau în Patrimoniul Naţional (mănăstiri, castele, biserici fortificate),

- plimbare în parc cu mini mocăniță, unică din țară,

- plimbare cu căruța trasă de bivoli,

- Muzeul Apelor Minerale, 

- muzeul porților secuiești, 

- centrul memorial al etnografului Orbán Balázs, 

- zonă de agrement, 

- teren de joacă pentru copii. 

Biserica Sfânta Maria, Șumuleu Ciuc

Biserica Sfânta Maria este unul dintre monumentele arhitecturale cele mai cunoscute, fiind cel mai important loc de pelerinaj al Transilvaniei. 

A fost construită între anii 1804-1834, pe baza planului elaborat de arhitectul Schmidt Konstantin din Târgu-Mureş, în stil baroc. După anul 1834 a urmat o perioadă de lucrări minore, biserica căpătând forma actuală în 1876. A fost sfinţită în data de 20 august 1876 de episcopul Fogarassy Mihály.

Podoaba bisericii actuale este Statuia Maicii Domnului făcătoare de minuni, aşezată pe altarul principal al bisericii. Sculptura din tei reprezintă pe Maica Domnului având în braţe pe micuţul Isus, aşa cum este descrisă în Cartea Apocalipsei - "Femeia Îmbrăcată în Soare". 

Sculptura care datează probabil din secolul al XVI-lea, realizată dintr-un trunchi de tei, vopsită, aurită, este cea mai mare sculptură votivă cunoscută în lume, având înălţimea totală de 227 cm.

Castelul Lázár, Lăzarea

Castelul Lázár, situat aproape de centrul satului Lăzarea, este unul dintre cele mai frumoase exemple pentru arhitectura renascentistă din Transilvania.

Castelul cu creneluri a fost una dintre cele mai atractive reşedinţe nobiliare din secolul al XVII-lea din Transilvania. În holul cu boltă în ogivă există inscripţii cu litere gotice din anul 1532. Zidul de incintă este dotat cu patru bastioane. Intrarea în curtea castelului se face prin turnul de poartă pe latura sudică.

Castelul a fost construit în timpul lui István Lázár, tovarăşul de joacă al lui Gabriel Bethlen, mai târziu om de bază a principelui şi judele regal suprem al scaunelor Giurgeu, Ciuc şi Caşin. Blazonul lui din 1632 se află pe un perete al bastionului pe colţul stâng, în interiorul curţii, care desemnează şi data finalizării construcţiilor.

În 1707, castelul a fost incendiat de către armata imperială în urma unei campanii de represalii împotriva „kuruc”-ilor (oponenţii Habsburgilor), cum a fost şi seniorul castelului, Ferenc Lázár. De numele lui se leagă construcţia şi reconstrucţia Casei Cavalerilor.

Printre personalităţile de seamă care au păşit pragul castelului se numără principele Gabriel Bethlen, mama lui fiind membră a familiei Lázár. Mihnea Vodă al Munteniei a fost ascuns în castelul Lázár timp de un an după ce a fost alungat de către turci, iar Petru Rareş al Moldovei a petrecut aici 11 ani, între 1527-1538.

Castelul Lázár a fost ars în repetate rânduri şi s-a ruinat în 1842 tot din cauza unui incendiu.

Începând din 1967 castelul se află sub renovare şi restaurare, activitate ce se desfăşoară şi astăzi. Obiectivul final este redarea splendorii de odinioară a clădirii, deoarece acesta este una dintre cele mai importante construcţii în stil renascentist ale Transilvaniei.

Pe parcursul lucrărilor i s-a conferat şi statutul de sit arheologic. În anul 2013 a fost restituit urmaşilor familiei Lázár, motiv pentru care soarta castelului este încă indecisă.

Castelul Mikó

Castelul-fortăreaţă Mikó, cunoscut ca „Cetatea”, este cel mai vechi şi cel mai important monument istoric al oraşului Miercurea-Ciuc. Poartă numele constructorului, Hídvégi Mikó Ferenc (1585-1635), în documentele vremii fiind menţionată şi ca cetatea nouă a lui Mikó. 

Construirea cetăţii a început în primăvara anului 1623, la zece ani după ce proprietarul, Mikó Ferenc, a devenit căpitan suprem al scaunelor secuieşti Ciuc, Gheorgheni şi Casin. Personalitate marcantă a vieţii politice ardelene de la începutul secolului al 17-lea, Mikó Ferenc, pe lângă această funcţie, a fost şi consilier al principelui Bethlen Gábor, diplomat şi cronicar. 

Construirea castelului cu plan patrulater şi o suprafată de 75x70 m a început în data de 26 aprilie 1623 şi a fost terminată, probabil, în anii treizeci ai secolului al 17-lea. Stilul castelului se aseamănă cu castelele din Iernuţ, din Vinţu de Jos şi din Lăzarea. 

Primul document scris care atestă existenţa cetăţii datează din 1631. După moartea prematură a moştenitorilor lui Mikó Ferenc, cetatea a trecut în proprietatea lui Damokos Tamás, judele suprem al scaunului Ciuc. La 21 octombrie 1661, trupele turco-tătare conduse de Ali, paşă de Timişoara, au invadat Ciucul, au ocupat şi incendiat cetatea. Clădirea a fost reconstruită în anii 1714-1716 sub conducerea generalului imperial Stephan Steinville, aşa cum atestă şi inscripţia în piatră, aşezată deasupra porţii de intrare a cetăţii. 

În 1735, Johann Conrad Weiss inginer, colonel austriac, realizează planul cetăţii, cel mai vechi plan cunoscut până acum, care reprezintă şi un document important privind istoricul şi etapele de construire. În jurul cetăţii reconstruite austriecii au proiectat un sistem de apărare cu patru bastioane italieneşti, ale căror urme sunt şi astăzi vizibile pe latura sudică. Pe partea sud-vestică au construit un depozit de praf de puşcă, iar bastionul sudic l-au transformat în capelă. Tavanul capelei este decorat cu stuc modest, în stil baroc târziu. Ancadramentul gotic al ferestrelor este rezultatul unor transformări ulterioare. Încăperile de la parter au tavan în formă de boltă cilindrică, cu penetraţii de bolţi cu dublă curbură. Deasupra pervazului se găsesc creneluri înalte şi strâmte, în formă pătrată. Castelul astfel fortificat a avut un rol strategic important la graniţa de răsărit a Imperiului Habsburgic. 

Până la mijlocul secolului 20 clădirea a fost constant folosită de diferite trupe militare.

În 1970, după o restaurare generală a devenit sediul Muzeului Secuiesc al Ciucului.

Inlăceni - satul labirint

Sat laureat cu premiul Europa Nostra.

În sud-vestul judeţului Harghita, la o distanţă de 25 kilometri de Odorheiu Secuiesc şi la 18 kilometri de Cristuru Secuiesc se află localitatea Inlăceni, un sătuc nealterat de sute de ani, frumos ca în poveştile copilăriei.

Vârsta caselor din Inlăceni se măsoară în secole, majoritatea fiind monumente de arhitectură rurală ridicate pe vremea când scândurile se îmbinau între ele cu şipci din lemn. Toate seamănă izbitor între ele.

Construite din piatră şi din lemn, sunt văruite numai în alb sau azuriu, acoperite cu ţigle mici, fabricate pe vremuri în sat, iar grădina de flori din faţa casei este nelipsită. În nicio casă nu se intră direct din curte, ci pe la mezanin, urcând pe o scară din lemn sau pe câteva trepte din piatră, parterul scund şi subsolul fiind destinate bucătăriei, încăperilor pentru păstrarea alimentelor şi pivniţei. 

Însă particularitatea ce asigură Inlăceniului statutul de unicat în România este mulţimea străzilor şi uliţelor care împânzesc satul şi al căror număr îl depăşeşte pe cel al caselor. Dispuse oarecum concentric, se răsfiră către cele patru intrări în sat, traversând proprietăţile oamenilor. Sunt întortocheate precum edificiul mitic construit de către Dedal, de aici şi numele de "satul labirint”, care i-a fost atribuit localităţii.

Arhitectură populară Comănești

Satul Comăneşti, care aparţine de comuna Mărtiniş, este probabil cea mai deosebită aşezare din regiune. Comăneşti şi satul Aldea erau aşezate de-a lungul drumului care lega direct forja de la Vlăhiţa-Nouă cu oraşul Braşov. Aceasta a fost o rută comercială cu trafic intens până la aproximativ începutul secolului al XX-lea. După 1918 harta a fost redesenată, drumul principal a ocolit aceste sate, funcţionarea forjei a fost oprită treptat şi aceste sate au ajuns la periferie.

Aceste fapte au contribuit la conservarea clădirilor din regiune, rămase intacte, care păstrează caracteristicile specifice arhitecturii din valea Homorodului, de o frumuseţe deosebită, aspectele unei arhitecturi populare tradiţionale, unde forma şi funcţia încă erau unite în mod organic alcătuind împreună o unitate.

În ciuda faptului că este un sat unic, în zilele noastre are o imagine sumbră, pustie. Are un mediu construit valoros, dar casele sale impunătoare sunt pustii, din cauză că a devenit un sat izolat.

Sursa: visitharghita.com